E prea târziu să aflu a vieții chintesență,
Când toamna mă gasește c-un vis golit de sevă,
Când sufletele noastre pulsează pe-o frecvență,
Ce-a răscolit în mine dorințele de Evă?!
catren de Mihaela Banu (5 decembrie 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În toamna gri ...
Copacii-s palide fantome
În toamna gri, cu chipul slut,
Când frunzele-nturnate-n lut
Țes noi covoare policrome.
Umbrele-au înghițit tăcerea,
În pântec icnetul s-a frânt
Și amorțite sub pământ,
Din seva lui își trag puterea.
Stafii de ceață-n noaptea oarbă
Au răscolit până-n adânc,
În tropot, rătăcind prin iarbă
Cu brațe-nfipte în oblânc,
Până le râse iarna-n barbă,
Alungând toamna ca pe-un țânc.
sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna foarte târziu
de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereților
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?
de fapt când e toamna târzie?
când te muți tu la mine
și eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
și-ți tremură iubirea de frig
încotoșmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părțile
de deasupra copacilor?
spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
și faci un foc în mine să mă privesc în el
și tu
îți încălzești picioarele ude
de atâta toamnă-n neștire?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Centura de siguranță
Când șofezi fără centură,
Uneori e prea târziu.
Mori la prima izbitură;
Cel ce-avea, pare că-i viu
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când iarna vieții ...
Când iarna vieții-ți bate-n poartă
Cu întrebări fără răspuns
Și cu-ndoieli ce le deșeartă,
Ziduri iți par de nepătruns.
Pâlpâie-o flacără-n cenușa
Tăciunilor ce-ai răscolit,
Iar timpul ți-a zvârlit mănușa,
Prin gardul vieții putrezit.
Mai vrei ca palida scânteie
Din timpul tău neiertător,
S-aprindă-n suflet de femeie
Torțe de patimă și dor.
Dar moartea-ți caută pricină
De lupți și-ncerci să o ignori,
Îți suflă-n ultima lumină,
Lăsându-ți bezna-n care mori.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubito, vine toamna!
Iubito, vine toamna peste noi,
Făcând să plece vara în uitare!
Ți-aș da, subit, o caldă sărutare,
Pe ceafa și pe umerii tăi goi.
Iubito, vine toamna peste tot!
Cad frunzele ce-mpodobeau copacii.
În stoluri mari, plecat-au pitpalacii,
Iar timpul prins-a verdele-n chivot.
Iubito, vine toamna peste văi
Cu pași târșiți, de frunze buimăcite,
Ce s-au trezit din vise năruite
Și rătăcesc pe neumblate căi!
Iubito, vine toamna peste deal,
Cu ploi și vânt, călcând însingurate,
Pe sufletele noastre tulburate,
Surpând în crez, supremul ideal.
Iubito, vine toamna peste munți
Și se prăvale-nscăunând stihia,
Uitând să ia-n desagi anestezia
Și să arunce înainte punți!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strig cuvântul în pustiu
Strig cuvântul în pustiu
Pe sub cerul siniliu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
Prea târziu e să mai sper
Să dezleg al tău mister,
Sau pierd vorba în eter?
Vorba în eter s-a dus
Cât ai răsuci un fus.
E tăcerea mai presus?
Mai presus să fie-apoi
Inima ta ca de sloi,
Când iubirea mea-i în toi?
Strig cuvântul în pustiu,
Guraliv ca un scatiu,
Și te-ntreb: E prea târziu?
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Resemnări
Constat că toamna asta nu-i o Doamnă,
E mult prea rău în lume, când nu-i bine,
Și-i mult prea gol în golul plin de sine,
Când tot ce-i tot nimic nu mai înseamnă.
Se bat pe frunze razele de soare,
Pe deal, copacii dau mărunt din buze,
Poeții își fac veacul fără muze
Și muzele-și iau dreptul la purtare.
N-ai ce să faci, e toamnă și-i schimbare,
Votează ghimpii spinii-n parlamente,
Pietroaiele cer pietre inocente,
Iar inocențele vor stele vorbitoare.
Planetele au fost și ele stele,
Lumini de foc și focuri de lumină,
Ce fac din orice noapte zi senină
Și din senin o noapte pentru iele.
Nu mai sunt foc, le-acoperă pământul,
O zgură din ce-a fost o strălucire,
Căci focul lor se află în gândire,
Acolo unde arde-n noi Cuvântul.
De-aceea, câte-un om, în disperare,
Își pune foc și arde ca o novă,
Un val de jar care se sparge-n provă
Pe-o mare plină ochi de supărare.
Un foc, precum o aprigă tocmeală
C-un doctor în nimic, cu tigva goală,
Ce-a plagiat o dublă integrală,
Dintr-un tratat pe-o pată de cerneală.
Toți oamenii din noi se trag din stele
Și ard cum arde focul lor din soare
Și nu contrafăcut, ca o-închistare,
Ce poartă-n tâmple flori și ghilimele.
Dar toate știu c-au fost pe jar odată,
Când Universul le ținea de șase,
Când se-înfloreau în rochii de mătase
Și-n ochi le strălucea un foc de fată.
Tot ce-a mai fost în tot ce-a fost se-întoarnă,
Dar toamna asta n-are timp de iarnă.
poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca lumânarea ardem cât trăim,
Ori ca țigara ce-a rămas chiștoc.
Și azi, când mor, sărutul tău de foc,
Mi-arată că ne naștem să iubim.
catren de Mihaela Banu (11 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept, iubito!
Te-aștept, iubito, ca pe primăvară,
În zori de zi și-n liniștit amurg,
Privind natura ce mă înconjoară,
Parcă aud secundele cum curg
Și cum respiră slab, ultima oară.
Te-aștept, iubito, ca pe-o caldă rază,
În fiecare zi cu-același dor,
Să ne-ncălzim la soarele de-amiază,
Bând împreună cupa de amor,
Ca însetatul ce-a găsit o oază.
Te-aștept, iubito, ca pe-o adiere
Ce-abia clintește frunzele din ram,
Să mă alinți cu-o tandră mângâiere
Și să îmi amintești cum mă simțeam,
Când savuram sărutu-ți ca de miere.
poezie de Mihaela Banu din Din volumul Pași peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp de toamnă
Toamna mă strigă,
Parcă o aud.
Frunzele-n gânduri.
...........................................
Toamna mă cheamă
Dar nu-i răspund...
Mai multe rânduri.
..........................................
Toamna m-ajunge
În pas alert,
... Eu îi dau voie.
........................................
Răscolitor sufletul meu...
Plin de arome.
Venirea toamnei
A răscolit clipele toate.
Încep să scriu numai povești.
...............................................
Clipe fugare...
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri!
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...
poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nevastă grijulie
Când cartea mea de căpătâi,
O scap într-un târziu din mână,
Nevasta mea o pune-ntâi
La loc, pe oala cu smântână.
epigramă de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te-aștept când vine toamna
Te-aștept când vine toamna și plouă-a potopire,
În anotimpul veșted, barbar, diluvian,
Când plouă a neființă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,
Te-aștept când vine toamna și plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărțiri,
Te-aștept când vine toamna și plouă a despărțire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aștept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub pașii tăi ștrengari, frumoasă Evă,
La viață se trezește-ntreaga sevă.
Pe părul împletit în mii de funii,
Ți-am pus cununi de roze și petunii.
catren de Mihaela Banu (5 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna vieții
Atâtea amintiri am strâns în viață
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au așezat pe gânduri ca o ceață
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.
Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrențele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-așteptau credința să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieșite la răscruci în calea mea.
Am adunat din tină nestemate,
le-am șlefuit și nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mișeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieții mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.
Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viață câte-o floare
când văd că se-ofilește-n asfințit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rondelul veștedelor roze
Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș,
Mă plimb abătut și stingher,
Pe străzi, în pustiul oraș.
Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaș,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veștede pier,
Iar toamna își sapă făgaș.
Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaș,
Și timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaș,
Când rozele veștede pier.
rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recursul pârâtului Leu fu soluționat de judele Ionel Banu
De când lumea, aflu eu,
Știe bine buzoianu':
Când te lupți pentru un leu,
Trebuie să riști cu... banu'!
epigramă de Gheorghe Culicovschi din revista "Haz de Necaz", nr. 20 (decembrie 2001)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci când trăiau cocostârci pe casele noastre, erau și ei suflet din sufletul nostru, și când venea toamna, îi petreceam, ne duceam și noi cu sufletul până hăt departe, prin țările calde. Iarna tânjeam fără dânșii, spre primăvară începea a ne suge ochii depărtarea, și când se întorceau era o mare sărbătoare, pentru că împreună cu dânșii se întorceau și sufletele noastre zbuciumate.
Ion Druță în Păsările tinereții noastre (1971)
Adăugat de Illy
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Balada celor cinci motanasi" de Ion Druță este disponibilă pentru comandă online la numai 20.00 lei.Al verii ultim trandafir
Al verii ultim trandafir
Ce-aduce cu un fin potir,
Sfios, mi l-ai întins la geam,
Când nici în vise nu speram.
Știind că-ntre petale-ai pus
Și gândul inimii nespus,
Zăresc pe gingașe stamine,
Doi ochi îndrăgostiți de mine.
Și gura-ți văd, ce-un sfert de veac,
Visând la șoapte dulci de leac,
Cuprinsă pare de-un delir,
Gustând din roșul elixir...
Cu gura mea pe buza ta,
Săruturi ne-om împrumuta.
Cât mai iubit acum o știu;
Să fie oare prea târziu?!
Corola, ramă de tablou,
Închide-n ea nestins ecou
Al unui strigăt încă viu
Ce-a rătăcit în plin pustiu.
În glastră, roza ce-ai adus,
Mai are-un ultim dor nespus:
Să nu se vestejească-n van,
An după an, an după an...
poezie de Mihaela Banu din Te rătăcesc în gânduri, ca să te regăsesc (2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!