* * *

cred că aşa a început,
cu tenişii tăi jerpeliţi de fericire
în rucsacul de culoarea prafului
pe care-l luasem de la vânzătorul de opiu
şi
cu faptul că avem în comun
limba şi literatura sărutului,
e evident
de ce ne rupem buzele
pe ode
în metru narcotic.

blugii noştri şi-au lepădat zeii din buzunare,
fumează poeme galbene fără filtru,
poate au greşit cerul,
poate le e rău
de la frumuseţea asta feroce.

uite, vezi?
luna e în apă,
noaptea se face corb alb,
înoată peste aer,
luna e o pastilă
şi o înghite,
se aşază în palma pământului
şi ouă o piatră cu păr alb.

tu asculţi în căşti supradoza de eu,
îmi spui că mergem
în cea mai egoistă plecare de dragoste,
să-mi încalţ dependenţele,
să mi le legi la şireturi
strâns
de tenişii tăi jerpeliţi de fericire
cu nod.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ce-ar fi să numărăm firele de păr
ale unei nenorociri cu perucă,
de fapt
asta e o fericire
în minţile noastre întoarse
de la plimbarea pământului pe sub
câteva mere de plumb,
e o fericire
de o mie de mie
de umbre,
de o mie de ţie
de lumi.

ce-ar fi
să rupem strada
de la guler până la tiv
când
nu vrem să vrem,
la fereastra aia închisă cu fermoar
nu se lucrează cu viaţa,
e foarte aglomerat în melancolia noroiului.

şi mai ales ce-ar fi
să zgâriem întunericul
cu unghia unui cuvânt,
pe care îl ştim
dacă şi când
întindem
braţele de la un candelabru
la altul.

corina daşoveanu ©2020 martie 23

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate e cazul
să nu mai plantezi pe acoperişuri
tot felul de seminţe de zbor,
ne vine toamna, iubitul meu,
păsările ar cădea arămiu,
prea curând din păduri.
e târziu,
copacilor
nu le va mai creşte cerul.

dar nu, nu,
azi nu avem mâine,
ştergem de pe case cu guma
toamna abruptă,
azi e o vară fără filtru,
îi simţim intensul
până în parterul plămânului.

fumul
şi
împreunatul motiv
al mâinilor mele în jurul eu-lui
sunt o ocrotire a darului.

pentru că o femeie
ce este altceva
decât o tandreţe de dar,
împotrivire subţire
în vei fi fiind-ul sau vei fi vrând-ul
bărbatului ei.

aici eşti din pretutindeni,
desfă-ţi viaţa la piept,
fă-mi loc rotund
să-mi arcuiesc legile simple,
aşa cum dă din ramuri un arbore
când zboară.

şi mâine e azi,
în fiecare vară e azi,
ca azi
îţi sunt în dar
un dar iar,
intens,
fără filtru.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potcovirea

Uneori îmi încalţ potcoavele în faţa ta
să vezi neîmblânzirea cum te aşază în şa
şi cum nechează luna înhămată la cer
ţesălată-n lumină
cu gândul la vină
cu miros de stea în frunte
pe caleaşca minţii punţi
cu marea cuminte cu frunţile-n frunte
şi cu palma ta pe spate-mi
înroşită-n adulter.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

eu cred
că între somnul tău şi al meu
se petrece dragoste.
am gustul tău pe limbă,
sărut
pe-un gând aproape ruşinat...

pielea surâde,
pe ea încă ninge
albastru cuminte.
mă ai poveste în palmă.

sunt mira de dragoste,
buzele mele, mirese,
aer peste aer,
linişte întinsă în sus.

desfă noaptea la nasturi,
e zi,
strecoară-ţi mâna în sânul cu vise,
apoi vino tu
să nemurim împreună...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uite luna, nu e luna...

Uite luna, nu e luna!
Şi-a ascuns din mers cununa,
Printre vârfuri lungi de brazi,
S-o urmezi cu cei mai dragi,
Pe poteci cu clopoţei,
Să iubeşti umbrele ei,
Să-i descânţi fruntea de aur,
Să-i oferi poveşti cu lauri.
Să-asculţi vântul ce-o mângâie,
Să rogi noaptea să mai ţie,
Când totu-i o feerie.

Ce ne-am face fără Lună?
Fără sfânta ei lumină,
Cine visele ar scălda?
În vorbe de Nu mă uita,
Decât ea şi dragostea.

poezie de Valeria Mahok (11 mai 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire...

Azi e ziua ta
Fericire eu mereu te - aş purta
Să fi a mea.. Să fi a ta
Asta e puterea ta

Luna confidenta mea frumoasă
Îmi ascultă ruga mea de seară
Soarele eroul meu. Ce-l voi venera mereu
Ne v - a vindeca de greu

Avem nevoie de căldură.. De iubire
Întreaga omenire vrea fericire
Suntem toţi de aceaşi fire
Omenire vă indemn... La Iubire..

Luna mi-a vorbit
Ea a avut un iubit
Dar de el a fugit
Soare mereu pe ea a urmărit

Uşoare fapte în lumea asta mare
Au acum urmare
Dar din iubire nu se moare
Iubirea dă născare
Să ne iubim cu mic cu mare...

poezie de Florin Găman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

poate nu ne mai încape cerul,
iubitul meu,
de aceea am intrat
în carcasele astea de tină şi scuipat,
poate nu ne mai ţine
nicio rătăcire de cometă
greutăţile gândului,
de aceea stăm cu ele în geamantane
lângă uşi pe care nu se pleacă.

şi poate
am greşit dumnezeul,
am nimerit unul care nu iartă,
care ne-a înfipt pe veşnicie în viaţă,
insecte moarte, frumoase,
în cutia de lemn
a unui copil de clasa a şasea.

poate nu mai avem
lacrimile acelea în formă de aripi
care spălau în zburare
tristeţea galaxiilor
pe care
noi, planete fără timp,
le lăsam în urma tuturor sentimentelor.

poate ne lasă şi pe noi cineva
să murim...

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai noaptea ştiu de tine

Ce nemernică eşti, noapte,
Cu fir galben prins în lună
Şi cu limba mătrăgună
Între buzele răscoapte.

Mai subţire ca o liră
Şi mai unsă ca un zeu.
Cine? Tu! Doar n-oi fi eu,
Uite luna cum respiră!

Galopează căpriorii
Până dincolo de şuier
Şi mă-nchizi adânc în fluier.
Cine? Tu! N-or fi cocorii!

Noapte, vine-o babă veche,
Pare-se că-i zâna bună.
Cine? Eu! Doar eu sunt lună
Când mă spânzuri de ureche.

Mare lină şi docilă
Mi se-aşterne-mpăturit.
Noapte, sincer te-am iubit
Ca pe-o crâncenă pastilă.

Şi s-au dus o iarnă, trei,
Poate nouă ni se pare,
Noaptea sare şi răsare.
Ce nemernici dumnezei!

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reclamă:

pe Bulevardul Electric vindem ce îţi doreşti,
poţi să urci cu liftul până la etajul al nouălea,
deşi magazinul are doar parter.
intră,
Vânzătorul te poate ucide
contracost.

nu am bani,
pentru moarte încă sunt o dezamăgire,
part time sau full time,
dar nici nu mă interesează,
pe-afară e un timp egoist
şi dacă nu îi convine,
poate să se ducă în originea lui deprimată.

deocamdată, noaptea,
spăl primăvara
în care e îmbrăcată luna,
o agăţ prin bucătărie la uscat.
prin casă port nori, nu am alte dantele,
desfac o pungă de inorogi
şi îmi vine să fac fursecuri din ei,
inorogilor le place aroma de inimă,
de aceea îi ţin
într-o dragoste enormă
care nu se vede,
se atinge.

mă împrumuţi
să îmi cumpăr o insulă,
ceva mic, cu vedere la cer?

vreau o insulă nematurizată complet,
de unde au fost concediate
toate hârtiile milimetrice,
astea nu înţeleg chestii cum ar fi
să creşti fursecuri
şi să desenezi mustăţi pietrelor.

acolo mă joc
de-a da şi de-a nu,
până vii
să aruncăm luna de la unul la altul,
aromaţi şi lefteri.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joi, de (prea)albastru

se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?

tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenişii mei dezlegaţi la nori
şi
mâna mea cu maniere albastre.

pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu şi le află.

pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniţii şi perle
să-ţi fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.

ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?

nu ştim
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simţită,
dar e un timp rar
şi,
până la el,
e albastru
la prima vedere.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tennessee Claflin Shope

În oraş, eram unul din stocul celor luaţi în râs
Mai ales de oamenii de bun simţ, după cum îşi ziceau ei –
Dar şi de cei învăţaţi, ca preotul Peet, care citea în limba greacă
La fel de cursiv ca în limba engleză.
Şi asta pentru că în loc să vorbesc despre piaţa liberă
Ori să predic despre o formă sau alta de baptism,
În loc să cred că eficienţa unei acţiuni
Este legată de faptul că cineva îţi iese în cale cu o găleată plină
Sau că ai ridicat cuiele găsite pe drum în maniera corectă,
Sau că ai privit la luna nouă peste umărul drept,
Sau că reumatismul se poate vindeca folosind sticlă albastră,
Eu am crezut în independenţa şi salvgardarea propriului spirit.
Înainte chiar ca Mary Baker G. Eddy
Să fi început ceea ce ea a numit ştiinţă, Biserica lui Christos-Scientistă,
Eu îmi luasem masteratul în "Bhagavad Gita";
Îmi vindecasem sufletul
Înainte ca Mary să se fi apucat de vindecat trupuri pe calea sufletului –
Pace tuturor lumilor!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii poate ar spune că acesta (antidotul suferinţei în dragoste) constă în a te arunca în braţele primei venite, dar te minţi singur, este o alegere superficială. Atunci când suferi din dragoste, nu trebuie să faci asta. Aşa dai dovadă de laşitate, de slăbiciune. Antitodul este legat de faptul că trebuie să te gândeşti unde s-a greşit, cine a greşit şi dacă se mai poate face ceva să repari ce nu a mers. Antidotul poate fi şi o perioadă de relaxare în care să încerci să nu mai repeţi greşelile trecutului.

citat din Cătălin Botezatu (ianuarie 2015)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire să ne fie...

Te iubesc, dragă copilă.
Te visez noapte de noapte.
Cu tine, o nouă filă,
Zilnic adaug la carte.

Nicio zână din poveste
Nu poate fi mai frumoasă.
Uite, eu îţi dau o veste
Vreau să mi te fac mireasă.

Un inel cu piatră rară
Am să-ţi dăruiesc acum,
Să te am la inimioară,
Alături, pe-al vieţii drum.

Fericirea să ne fie
Cunună întotdeauna.
Să trăim o veşnicie,
Cum e soarele şi luna.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străjerul vieţii... luna

De ce să pleci când n-ai habar
Că viaţa e prea dură?
De ce să pleci când e-n zadar
Pe drumul fără lună?
Căci viaţa e un sentiment
Nu e o faptă-n sine,
Iar gândurile toate reci
Le uiţi când vin la tine.

Chiar dacă sari peste greşeli
Sau treci direct prin ele
Din viaţa asta făr' de legi
Tu chiar acuma poţi să pleci,
Iar luna va rămâne.

Şi tot aşa, privind în jos
Să mergi în alte locuri
Crezi oare că e mai frumos?
Că alţi-ţi vor norocul?

Priveşte-n sus şi stai mai drept
Căci luna e deasupra
Şi lupt-acum,
Şi stai pe veci
În viaţa asta fără legi
Şi fără de nimic.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta

Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să-mi spui că mă iubeşti şi că mă vei iubi mereu,
Eşti raza mea de soare şi eu sunt curcubeul tău.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Doar să bem câte o cafea şi poate numai cu ochii
Să-mi spui că mă iubeşti şi sunt doar a ta.
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Să ne lăsăm purtaţi pe aripi de amor.
Şi tu să-mi spui doar atât,
Că dorul tău pentru mine e nemuritor!
Să nu mă întrebi nimic în noaptea asta.
Hai mai bine să visăm cu ochii deschişi,
Că suntem doi copii naivi de nebunia dragostei cuprinşi.

poezie de Vladimir Potlog din Nu a fost publica (15 mai 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu şoareci şi geamantane

la urma urmei,
ce mai caut
în acest peisaj de plastic
dintre ieri şi un tavan de mansardă?
între ceştile de zestre şi ideile mele
e o republică
etajată acustic
în tonuri de lemn artificial.

sunetul nu ţine de foame, nici de mână,
aşa că mi-am îndesat în buzunare şoarecii. plecăm,
nu mai am nimic prin bucătărie
care să ne intereseze.

casa a ieşit înaintea noastră,
în fugă,
din otrava de rozătoare.
acum pune timbre
pe nişte dorinţe letale şi inutile,
poşta a dat faliment sentimentalo-etern,
dar ea încă nu ştie.

am auzit că se înfiinţează un continent nou,
fără pisici,
pentru colecţionarii de erori.
eu şi şoarecii mei avem greşeli legendare
de ros.

undeva, pe altă planetă udă,
dar încă nefolosită,
sigur găsim la parter
o locuinţă cu zgomote comestibile,
o brânză enormă,
poate chiar şi o smintită de fericire
care nu se opreşte,
pentru că eu am cărat după mine
cerul în geamantan.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca să vezi

Vezi tu amice
că legenda cu îngeri
se poate adeveri
în condiţii adecvate
vezi tu amice
că pământul se află în cer
cel mai probabil primul cer
dar mai e mult până sus
la al nouălea cer
vezi tu amice
ar putea fi suflete şi poeme
care la împlinirea vremi
se prefac în îngeri
vezi tu amice
eu încerc să cred asta
şi caut acele poeme
vezi tu amice
cu azurul în suflet
eu am în schemă
să scriu aşa poeme
vezi tu amice
eu sper să reuşesc
şi nu voi renunţa niciodată
să le caut să le compun
din ardoare pentru suflete.

poezie de David Boia (12 iunie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

În nopţi sclipeşte Luna
Pe Cer se aprinde noaptea
Înalţă-te la Ceruri
Învingând şi moartea.

Răsfaţă-te-n putere
Din umilinţă învie
Creând din moarte viaţa
Supusă la magie.

Crează-te din gânduri
Nu simţuri pământeşti!
Învinge-n tine noaptea
Lumina s-o primeşti.

Şi dacă vrei vreodată
Să simţi că ai existat
Întreabă, Luna, noaptea:
Cine sunt eu de fapt?

Şi un răspuns de-ndată
S-a prins în tine acum
Tot ce a fost odată
Tu vei afla de-acum.

Se ascunde în ziuă Luna
Lumina nu o vedem,
Doar când se lasă noaptea
Şi stelele pe Cer.

Deschide-ţi Cerul Lună
Transformă noaptea-n zi
Zeii îţi dau lumina
Prin stele mii şi mii.

Şi dacă ar fi vreodată
Să cânt la geamul meu
E pentru tine Lună
Ţi-aprind lumina eu.

poezie de Nicoleta Petre (28 octombrie 2019)
Adăugat de Nicoleta Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de sticlă

cioburi de sticlă şi
prea multe plimbări sub clar de lună;
mă domina treptat reflexia asta ameţitoare,
parcă nu mai aveam scăpare
m-a prins ferm cu un braţ muribund şi
nu mai aveam scăpare.

de ce se difractează-n faţa ochilor mei
noaptea, cu tot cu umbre şi stafii
care mă alungă,
îmi creează disconfort şi
vreau să fug.

privirea mi se-ntunecă şi luna o văd
microscopic,
să mă fi îndepărtat de tot?
sau poate nu mai văd şi nu mai simt;
nu mai cred?

priveam luna cu speranţă;
azi nici n-o mai privesc:
în cioburile de atunci s-a schimbat fizica lumii
şi ochii tăi şi privirea s-au schimbat;
puţin îmi pasă.

sub clarul de lună,
dansul neobişnuit al valurilor de ape
nu mă decepţiona atunci,
mă obliga să cred
că luna-n cioburile sparte de pe mal
e adevărată, e mai frumoasă şi
mai calmă ca niciodată.

m-a lovit intens furtuna, neaşteptat,
mi-a răvăşit ideile, punctul de plecare şi
fără să-mi dau seama,
m-am trezit în întunericul pur
fără să ştiu unde sunt, fără nimeni aici,
doar eu şi cristale reci din sticlă,
pe care le simt, îmi taie tălpile.

şi fug, că nu pot aştepta,
mă-njunghie ca nişte cuţite,
dar nu pot aştepta...
noaptea mă apasă, vântul mă sufocă
şi cioburile
au pierit şi nu mai reflectă
nici lumina,
nici întunericul,
nici nu mai înseamnă nimic acum.

poezie de Andreea Buzuriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!