Joi, de (prea)albastru

se consumă
prea multă vară în busola
de căutat posibilitatea.
ce facem
cu vulturii de cald
care ne smulg toată povestea organică
din partea cea mai simplă a zilei
(plină de timpul acela
care nu trebuie rostit,
ci surprins
de nicio pagină înapoi
a luminii)?

tu
ai o parte cea mai albastră a ta
care păstrează
într-un portmoneu al văzului
(pentru un cândva te iubesc)
nordul meu neatent,
tenişii mei dezlegaţi la nori
şi
mâna mea cu maniere albastre.

pe străzi abcd
stă
un dintotdeauna invalid de sărut
care simte cum dor buzele
ce nu şi le află.

pentru tine,
cea mai singură singurătate a mea,
mă aleg
din cutia cu panglici, premoniţii şi perle
să-ţi fiu,
când îmi vei fi,
frumoasă.

ai numărat
câte păduri de joi se străbat
între noi?

nu ştim
unde e locul acela simplu al verii
în care vom merge
la un film despre o fericire (pre)simţită,
dar e un timp rar
şi,
până la el,
e albastru
la prima vedere.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

despre ce să taci mai întâi când te trezeşti în faţa unei dimineţi de zid?
prima dată ai impresia că ochii îşi târăsc picioarele printr-un iaurt, alb, fireşte, în consistenţa văzului. apoi cumva se limpezeşte talpa,
se spălă trupul de pământul
care l-a înghiţit peste noapte,
uite cum curge sufletul murdar la rădăcina crucii care eşti, apar nuanţe pe care le auzi ca şi cum şi-ar striga o fântână toată apa în tine.

apoi se intră în zi,
începi să vorbeşti cu secunda despre minut, cu minutul despre oră, dai aerul la o parte în drum spre ţigară, cafea, spre bucata aia din janis care a rămas singură de aseară pe youtube, îţi dai seama că eşti un automat în care bagi mereu fise de 50 de bani, dar remarci că nu prea mai ai nici din astea. probabil ar trebui să te grăbeşti să îţi fie frică. sau să îţi fie dragoste.

din geam vine oraşul peste tine, îl dai afară ca pe muşte, te duci lângă zid şi îi zici "mă, te iubesc, nu mai ai nişte alb?"

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colţ de sentiment stabil
pe care să se aşeze când oboseşte
de prea multă închipuire.

apoi am schiţat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineaţa, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schiţa asta săracă
şi am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
şi a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul este funcţia rapidităţii cu care se schimbă pozele în filmul nostru propriu, ca fapt şi consecinţă, de la o poză la alta. Noi simţim timpul în funcţie de simţirile pe care le experimentăm în acel timp. Dacă luăm, spre exemplu, situaţia omului care se află aşteptând într-un dop de circulaţie, când el se grăbeşte la o întâlnire importantă, el simte fiecare secundă ca fiind eternitatea. În comparaţie cu aceasta, omul care ia cina cu iubita lui la restaurant are impresia că timpul zboară, iar dacă analizăm cele două situaţii, amândoi stau pe aceeaşi axă a timpului şi acela care stă două ore în dop şi acela care petrece două ore la restaurant, numai că simţirile lor crează senzaţia timpului. Dacă eu pot să diger fiecare poză din viaţa mea şi să trec cu viteză la o altă poză, aceasta se numeşte că scurtez timpul. Dacă nu sunt în stare să diger fiecare poză şi rămân prins în ea până o diger, o învăţ şi mă descurc în ea, abia atunci sunt pregătit să trec la o altă poză, deoarece toate aceste poze sunt obligate să creeze în mine pregătirea pentru simţirea Puterii Superioare şi dorinţa de a fi ca Ea. Asta este tot ceea ce acest film trebuie să mă înveţe pe mine.

Michael Laitman în 1000 de sfaturi oentru viaţă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou în albastru

femeia de albastru
de ochi albaştri
de inimă albastră
se îmbracă albastru
are o coroană de myosotis albastră
umblă călare pe un animal marin albastru
se ascunde după o uşă albastră
citeşte din cărţi albastre
se împrieteneşte cu personaje albastre
sub cupola şi pereţii propriei chilii în albastru
tot ce gândeşte e albastru
tot ce atinge devine albastru
nu se lasă modelată decât
de mâinile tale albastre
îi bate un vânt albastru
un suflet albastru sălăşluieşte în ea
în trupul ei minion şi albastru
seduce cu lumina ei albastră
pirogravează o inimă albastră
pe care ţi-o lipeşte îngrijit cu o pastă albastră
îţi zâmbeşte albastru
face cale-ntoarsă albastră
în paginile aceleiaşi vieţi albastre

deschide fereastra albastră
tot ce se întâmplă a timp şi anotimp
e acest albastru al unei unice dimineţi albastre

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fotografii imaginare

Vino în veacul acela în care
Noi n-am jefuit cuvântul iubire
Ci îmbrăcaţi în două păsări tăcute
Ardeam pe un clopot subţire.

Vino în veacul acela în care
Busola mai arată stele virgine
Mai trece plânsul tău prin mine
Închipuind o apă mare.

Vino în veacul acela în care
Noi n-am rostit cuvinte de prisos
Ci ne-au rănit zăpezi până la os
Trăind fotografii imaginare.

poezie de Petre Ivancu din Fotografii imaginare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inside

De unde să încep o poveste care nu are început?
O poveste născută poate o dată cu prima suflare de viaţă în plămânii stângaci,
cu milioane de culori ninse pe retina fragedă,
cu laptele cald între buzele moi?
Atunci am înţeles, deşi nu am putut concepe asta în cuvinte,
că sunt iubit.

Sau să încep povestea de la prima jucărie zburătoare numită de mine simplu "elicopter"
pe care o lansam de la etajul doi al blocului pentru ca apoi să cobor într-o suflare
să o pot regăsi intactă între mărăcinii de la marginea drumului?
În acele clipe de nebunie epuizantă am înţeles că sunt iubit.

Sau mai bine încep de la examenul acela de maturitate,
numit simplu de colegi: bac,
unde nu împlinisem vârsta majoratului dar mi se cerea să fiu matur?
şi eu nu ştiam dacă pot să fac asta
dar îmi aduc aminte de prezenţa aceea din jurul meu, nevăzută,
dătătoare de o pace lăuntrică
care m-a făcut să fiu stăpân pe mine
şi să înţeleg oare pentru a câta oară că nu sunt singur,
că sunt iubit.

Dar nu, acum ştiu
cred că totuşi am să încep povestea vorbindu-vă de acei ochi închişi la culoare
care atunci când mă priveau mă făceau să simt că mă nasc pentru a doua oară,
acei ochi calzi pe care îi văd şi azi,
culcaţi seară de seară pe perna moale din dreapta inimii mele.
Şi atunci ca şi acum mă simt iubit.

... de la un ou dăruit cu iubire, as putea continua povestea,
de la o roşie coaptă din prima recoltă primită în dar,
de la doi ochi de bufniţă şi o coadă vărgată,
de la o îmbrăţişare vindecătoare când nori gri îmi tulburau privirea,
de la toate acestea am primit şi primesc iubirea zi de zi.

Şi totuşi, povestea mea nu este despre câtă iubire am primit sau primesc
ci este... mai degrabă un angajament
către toţi
către toate
dar mai ales către adierea aceea caldă şi plină de pace
un angajament de recunoştinţă bunătate şi iubire
întoarsă de mine înmiit,
un angajament din interior (inside)
către tot ceea ce defineşte exteriorul.

Sunt imperfect dar pot ciopli imperfecţiunea mea cu iubire.

poezie de Adrian Andrei Călimărea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vezi că ceva nu merge, cel mai uşor poţi să îţi pierzi timpul şi energia cautând motivele pentru care nu merge acel ceva. NU. Atunci când ceva nu merge, fă altceva! E cea mai simplă cale prin care putem descoperi lucruri la care nu ne-am gândit până în prezent şi ar putea face o mare diferenţă între ceea ce merge şi ceea ce nu merge.

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Draga mea fetiţă, aşa cum ţi-am spus, ţie îţi lipseşte prietenia. Acum e timpul să-ţi dau nişte sfaturi mai practice. Nu ţi-ai găsit nicio prietenă? Cum se poate ca Toulouse-ul să nu aibă nicio femeie inteligentă, demnă de tine? Nici n-ar trebui s-o iubeşti. Vai, tu eşti tot timpul gata să oferi iubire, e cel mai simplu lucru pe care cineva îl poate obţine de la tine. Nu vorbesc de genul de iubire pe care mi-l oferi mie, iubirea asta le depăşeşte pe toate, dar tu eşti excesiv de generoasă şi cu celelalte iubiri, acele iubiri secundare, ca atunci, în noapte aia la Thiviers când te-ai îndrăgostit de acel ţăran ce păşea în josul dealului pe întuneric, fluierând, ţăranul acela care până la urma s-a dovedit că eram chiar eu. Trebuie să ajungi să cunoşti şi acel sentiment ce nu are legătură cu tandreţea şi care apare între doi oameni.

Jean-Paul Sartre în scrisoare către Simone de Beauvoir (1929)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru cadranul solar al Katrinei

Orele zboară,
Florile mor;
Zile noi,
Căi noi
Trec pe lângă tine!
Dragostea rămâne.

Timpul este
Prea Lent pentru cei care aşteaptă,
Prea Iute pentru cei care se tem,
Prea Lung pentru cei îndureraţi,
Prea Scurt pentru cei care se bucură;
Dar pentru cei care Iubesc,
Timpul Nu există.

poezie clasică de Henry Van Dyke din Muzică şi alte poeme (1904), traducere de George Budoi
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drama omului şi a timpului n-o trăieşte decât acela care a separat timpul de existenţă şi care în această disociere, fugind de existenţă, e apăsat de timp. Şi acela simte cum creşte în el timpul asemenea morţii.

Emil Cioran în Principiul satanic în suferinţă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul la bătrâneţe

Poetul la bătrâneţe
între Orfeu şi Morfeu,
izolat de mass-media,

crede că Fălci
este un film despre dentişti.

Îşi aminteşte de sex
ca de ceva care i-a lipsit
în tinereţe.

Descoperă că pacea şi seninătatea la bătrîneţe
sunt o iluzie.

Îşi petrece ziua meditând
la lucruri pe care nu le va face niciodată.

(Ar putea începe o a doua carieră,
dacă ar şti ceea ce întotdeauna a ştiut
că vrea să facă. )

Doarme bine, în prima parte a nopţii –
Şi în oricare parte a zilei.

Când este întrebat, spune ca se simte bine.
Se-îndoieşte că tu chiar doreşti să-i asculţi
povestea, da capo al fine.

poezie de Louis Dudek, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă..., acela...,sunt eu

Dacă iubirea linişteşte sufletul,
acela care o oferă, sunt eu.
Dacă dragostea suportă vinovăţia,
acela care o poartă, sunt eu.
Dacă timpul îşi cântă eternitatea,
acela care ascultă, sunt eu.
Dacă pământul îşi arată comorile,
acela care le adună, sunt eu.
Dacă viaţa învinge moartea,
acela care câştigă, sunt eu.
Dacă cerul îşi deschide porţile,
acela care intră sunt eu,
muritor plecat la Dumnezeu.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

venim fiecare cu câte un zid,
nici măcar nu contează cele patru dimensiuni,
timpul, motivul, adevărul sau spaţiul,
ele se întâlnesc într-un unghi
deschis de grade
ca nişte caiete de libertate
pe care tragem cu degetul roşu
mai întâi linii, apoi cercuri,
ca şi când suntem un cod binar
şi trebuie să umplem
cu trupurile noastre începătoare
acest colţ de cuante.

din oricare noi se aude
"ce s-a întâmplat cu azi?",
ne intersectăm sub-lumile personale
de teamă că ştim.

dar ştim.
orbitor,
suntem anti-divergenţi
în cea mai frumoasă tăcere moleculară
a sărutului.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ia-mă în iad,
îţi dau glasul meu
cu gust de măr
să muşti din el
ca din raiul
în care nu pot să mai intru
pentru un păcat din trecut.

ştii...
în fiecare parte a frigului tău
sunt tandreţe şi piele,
frântura de inimă
ţi-o repar cu buzele arse.

ia-mă în iad
până se face sângele
drum înainte-mi.

între
mă iei
şi nu,
... mă vrei.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul care a avut succes este acela care a trăit bine, a râs adesea şi a iubit mult; acela care a câştigat respectul celor înţelepţi şi dragostea copiilor; care şi-a îndeplinit rolul în viaţă şi şi-a realizat misiunea; care a lăsat în urmă o lume mai bună decât aceea pe care o găsise; acela căruia nu i-a lipsit niciodată admiraţia pentru frumuseţea pământului şi care nici nu s-a ferit să şi-o exprime; care a căutat să vadă tot ce este mai bun în ceilalţi şi a dăruit tot ce a avut el mai bun.

citat celebru din Robert Louis Stevenson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conducător este acela care...

Conducător este acela care
în luptă nu a cedat.
Cel care a sădit o floare
când biruinţă a aflat.
Conducător este acela care
a stat de strajă neclintit.
Ţării a adus onoare,
când pe duşmani i-a biruit.
Conducător este acela care
neobosit a căutat,
Soluţii pentru salvare,
când poporul a oftat.
Acela ce-şi iubeşte neamul.
Acela e conducător
dacă apără izvorul, ramul
şi-al patriei întins ogor.
Acela ce sfidează moartea
şi viaţa tuturor o preţuieşte.
Cel ce grija ţării poartă noaptea,
conducător se numeşte.
Acela ce duce-n lume
faima ţării, nu a sa.
Aceluia îi spui pe nume
conducător în ţara ta.
Acela care a unit Carpaţii
cu ţărmul însorit al mării,
Acela poate fi numit
conducător în fruntea ţării.
Numai cinste şi onoare
aceluia ce poate face,
Din nou România Mare,
neamul să trăiască-n pace.
Cel care într-adevăr e om,
acela poate fi conducător.
Acela poate sta pe tron
şi e iubit de-al său popor.
Doar cel care vindecă rana
poporului greu umilit,
Să poarte în veci coroana
de conducător iubit.

poezie de Dumitru Delcă (mai 2023)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

vorbeşte.
vorbeşte despre cum poţi îndoi
cu mâinile goale
cuvântul "oţel"
şi despre cum îi dai forma de gând
a potcoavei.

despre timpul pe care îl extragi
ca pe o buruiană, cu rădăcină cu tot,
din întrebarea "până când?"
ca să dai spaţiu,
să aibă loc vegetaţia spontană a ideilor
să crească, să facă dragoste,
şi din dragoste
să iasă
fructe
aproape nemuritoare.

vorbeşte despre cum
în urma lăsată în ou de inima păsării
ai pus să leviteze o lacrimă,
pentru că tu ştii
că plânsul poate să zboare
până sus în poem.

vorbeşte despre artă
cât ţine eclipsa pământului
mâine.

arta
începe de acolo
de unde alţii,
care (doar) par asemenea ţie,
nu mai ştiu să continue.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

ştiu că îmi vezi timpul
pe dinafară
şi că mi-l pierzi
când mi se încurcă aerul
şi încep să trec prin el
ca un pieptăn uşor dezorientat
de mişcarea în serpentină a senzaţiilor.

dar ai răbdare, dragostea mea,
cred că voi muri special pentru tine cândva,
probabil voi fura câte puţin
din frumuseţea icoanelor
pe lângă care mă sting
şi atunci
îţi dai seama ce poveste curată
vom fi?

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem preadevreme

la un moment dat,
rămâi suspendat deasupra ta,
refuzi să hotărăşti dacă
mai întorci chestia aia făcută din sticlă
prin care, din acelaşi jos spre alt sus,
moartea se scurge în viaţă.

apoi timpul îţi intră pe sub unghii,
de pierdut când zgârii zidul prăvăliei din colţ,
de unde ai cumpăra spaţii mici,
la pungă,
pentru că nu ai suficienţi ani în minus
prin buzunare
pentru un limitless...

auzi cum te strigă vânzătorul de zile,
nu întorci nici ceasul, nici capul,
prin urechile tale
a trecut înainte un somn lichid
cu gust de absint şi cuţite de corsar
care ţi-a luat în sclavie echilibrul...

îţi târăşti ochii înapoi unde vedeai.

acolo,
se poate trăi şi fără timp,
doar cu spaţiu,
aşa cum ai aflat prea târziu
că trăiesc toţi copiii,
până să înveţe
cumplitele învârtiri pe cadrane.

dincolo,
e în gol
toată superba rotire a inimii.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!