Bărăgan 1980
tractoriștii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghițea roțile,
își înghițeau țigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
și până nu-și frecau privirea
pe posterele cu actrițe apuse
nu-și puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viață mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtășită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
și acesta îi cunoștea ca pe caii bravi
ce-l nădușeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-și spele rușinea
în ploi când seceta îl rodea
asemeni unui foc continuu,
atunci mai puternic
întorceau noaptea pe toate fețele
să scoată lumina la suprafață,
seara își băteau în hohot de alcool soțiile
pentru pricini mărunte,
până ce se revărsa iubirea din palmele ude
pe țânci strânși în jurul lor
ca la iarmarocul lui Creangă
îi hrăneau cu tăcerea bobului de grâu.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Țăranii
cu călușul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzlețe se strângeau
în muchii de cărți scrise
pe cer credinței
cu palmele goale însoțeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeți primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
știau măsura pământului
sfințit în truda grâului
doar pentru el se aplecau
să-l strângă la piept
ca pe pruncii iubiți
să-i cânte cu jalea
coborâtă în morminte seculare
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un fel de a fi
ca un val pe o mare înfuriată
pătrund în arenă
din somn trezit
asemeni unui soldat cu capul descoperit
ce nu-și salută superiorul,
o neglijență pe care noaptea
nu o poate memora,
se numără stelele
pe un traseu eliptic
ard în fiecare dimineață subiectiv, neștiute,
martore liniștii
fără de început.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mama
ea ce-și spală părul
într-o baie de porțelan
cu o sfântă tăcere
își îngroapă sânii uscați
în trupul sărac,
murmură în gândul ce arde
mai adânc decât singurătatea sufletului
otrăvit cu dor,
mama nu-și strivește cuvintele
precum un muc de țigară
nopțile reci o frământă ca pe o prescură.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Morții cuminți
morții se urcă unii
în spinarea altora
fără regrete
până la sonerie
anunță stăpânul
că viața nu s-a sfârșit
în livingul cu trandafiri
vocile
tremură în fața
uitării
nu pot să-și scoată
etichetele de pe frontispiciu
pot doar să se rupă
în bucăți mici
tot mai mici
asemeni
unor moaște
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vedere de pe peron
scriu riguros
precum un tren s-ar opri în câmpia
inundată cu stele
să-și afle călătorii,
pașii lor ar umple cu sunete peronul
asemeni unor fulgere ce ar brazda cerul petecit
cu nori,
între zidurile gării îmi văd duplicarea
eu cel ce vin, eu cel ce am fost,
respir în tabloul unicei sosiri
flămând de vise în luminile satului cu tăcerea alungată.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternul gând
Singurătatea este asemeni
unei ploi o privești dar nu atingi cerul,
ai privirea în pământ,
zeii te văd cu îngăduință
poți măsura certitudinea prin ochii lor,
fiecare cuvânt rătăcit îl regăsești
pe buze divine ca o promisiune.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
egoismul meu bea
tăcerea din căni de argint,
asemeni timpului neprihănit
ce măsoară hemoragia secundelor
intre fălcile sale
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poemul
până la poartă
poți alerga sau sta
într-un picior pe marginea terasei cu flori,
o singură petală este suficientă
să-ți aduci aminte trupul său
așa cum lumina te-a ajutat să-l admiri cândva,
întotdeauna ai spus privirea ce alunecă
pe un corp de femeie nu-i un păcat
devine exercițiu de contemplare a creației,
te prinde
la timp să-i afli respirația, parfumul
dacă neliniștea nu te-ar pierde
odată cu simțurile scufundate în propria piele
ca într-o apă ce te renaște pentru a scrie cu
iubire poemul pe care ea nu-l va citi niciodată
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când toamna nu murise
pe tata l-au dus
în sala de operații
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
șotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniștea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uși
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscați
fără să pui întrebări
l-au operat ca și când
timpul s-a oprit în loc
simțeam că
inima tatei nu încetează să iubească
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noapte umedă
astă noapte s-au desfăcut pereții
ca într-un film
pășeam pe iarbă printre craniile
pădurii
oase albe asemeni
unor margini de toaletă
pe care așezat cu picioarele
ascultam tăcerea rece
simțeam spatele tremurând
până ce greierii s-au alarmat
de gestul meu de gardian
ritmic respiram în fumul unui vis destrămat
umbră
și glas
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unchiul
unchiul a murit într-o iarnă
așa cum stelele după o ardere îndelungată
se sting,
târziu să-mi duc ideile la capăt,
îmi reținuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
ce nu putea să le rumege
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraș,
se întorcea să-și odihnească sufletul
în iarba unde urma să-și clădească din cuvinte
casa.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sinergie
a scrie despre pădure
când tu ești asemeni vântului
ca și cum ai invoca ploaia
la moara secată
dai viață gândurilor
împleticit în ignoranță, pretenții egoiste
îți colorează așteptările,
esti convins că aerul
îți aparține,
în jurul tău repetițiile prind imaginea cuvintelor
ca pe niște cocarde în pieptul lat
te las sa desfaci realitatea în particule.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele
cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sfârșit de vacanță
cocoșul ascuns în cântecul nopții
intră în timpanele tale asemeni unei săgeți,
arcașul cu pene harnic nu pregetă
să cheme zorile,
joacă ping-pong cu neuronii tăi,
aceștia se zbat
să găsească liniștea
precum peștii pe uscat se zbat după o gură de aer,
inima ta sedusă de armonia cerului
nu are pace,
cu pupilele dilatate sfarmi noaptea
ai în piept aerul aspru al dimineții
vrei să strângi în brațe tăcerea
dar ea asemeni unei dive ce nu se lasă cucerită
îți aruncă un surâs obraznic.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața îi cizelase totuși în mod frumos caracterul, deși era timid și tăcut, deloc îndrăzneț, cum ar fi trebuit. Nu-și cunoștea propria valoare și nici nu-și putea da seama de ce putea fi în stare. Îi plăcea când profesorii îl lăudau, îi plăcea când primea numai note mari, premii... Îi plăcea să participe la concursurile școlare, unde avea, la fel, rezultate foarte bune. Se făcea remarcat. Și era politicos. Avea multe calități, care-l recomandau ele singure drept o persoană deosebită. Dar nu se impunea; stătea cuminte la locul lui, așteptând parcă pe cineva, care să-l scoată din anonimat. Însă cine să facă toate acestea pentru el, în locul lui?! Evident, nimeni! Era o altă lecție, una de viață, pe care Dan se vedea nevoit s-o învețe.
Cornelia Georgescu în Destine împletite
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unchiul
unchiul a murit într-o iarnă
așa cum stelele după o ardere îndelungată
dispar
prea devreme să-mi duc ideile la capăt,
îmi reținuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
pe care nu putea să le taie în felii
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraș,
se întorcea să-și odihnească sufletul
în iarba unde urma să-și clădească din cuvinte
casa.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce facem cu restul de iubire?
să nu fumăm toate țigările
să nu bem tot vinul
să nu mâncăm tot ce avem pe masă
să mai lăsăm și pentru mâine
vom fi din nou fericiți
dar cu iubirea ce facem
cu această nevoie de a ne dărui
până la ultima respirație
până la ultimul strop de plăcere
până la ultima firimitură de carne
cum putem lăsa iubirea pentru mâine
dacă de atâtea ori
ceilalți nu-și mai amintesc de noi
ne părăsesc ne lasă goi
și nu mai privesc niciodată înapoi
ce facem cu această iubire
rămasă singură la masa tăcerii
oftând plângând
strângând în palmă lacrimile
ca pe o ultimă comoară
ce facem cu această iubire
cui să o dăruim când nimeni
nu se mai hrănește cu resturi
când toți sunt politicoși
ca la o masă străină
cerându-ne pentru sentimente
chenzină
ce facem cu această iubire
când pasărea neagră a morții
vine și bate cu ciocul
în fereastră
pe ea să o hrănim?
poezie de Ionuț Caragea (28 septembrie 2011)
Adăugat de Ionuț Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Cartea "In asteptarea pasarii" de Ionuț Caragea este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la de atâta bine ne ia tristețea în brațe
împreună alcătuim un pom de iarnă
cu beteală și lumini
suntem asemeni unui circuit electric
în care curentul nu mai circulă
gogyohka de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caria pătrunde în dinte și îl sâcâie pe om, dar acesta nu dă dintele afară până când într-o zi va avea un abces și atunci va fi obligat să-l scoată.
Cristian Ștefureac în Pilot spațial
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Își strângeau mâinile și nu-și mai spuneau nimic ca și cum nu și-ar mai fi aparținut lor înșiși, contopiți în poezia, ce în chip vădit se răspândea din pământ.
Guy de Maupassant în O viață
Adăugat de Petruta C
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Pierre si Jean Guy de Maupassant" de Guy de Maupassant este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar