Țăranii
cu călușul pe suflet
cuvintele se adunau
în jurul focurilor pentru hora
plânsă
sunete răzlețe se strângeau
în muchii de cărți scrise
pe cer credinței
cu palmele goale însoțeau
vântul în frunze
să cânte o doină
semeți primeau
răsăritul la Rovine
sau Podul Înalt puhoaie
de norod migrator
în brazde adânci să îngroape
cu opinci intrau în istorie
doar tălpile lor
știau măsura pământului
sfințit în truda grâului
doar pentru el se aplecau
să-l strângă la piept
ca pe pruncii iubiți
să-i cânte cu jalea
coborâtă în morminte seculare
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvintele
cuvintele nu sunt singure
niciodată
le dă viață poetul
să-i socotim fapta
cu pistolul la tâmplă
cu un deget pe trăgaci
ușor să nu i se descarce
amurgul în brațe
l-am găsi nepregătit
fără ultima dorință
cu volumele încă nepublicate
construind cetăți
în fața necunoscutului
să-i găsim metaforele
scrise pe frunze de toamnă
rătăcite asemeni filelor unui
testament pe apă
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bărăgan 1980
tractoriștii cu năduf strângeau în palme răsăritul
asemeni focului de la mormântul sfânt
ce nu arde,
scuipau pe nămolul ce le înghițea roțile,
își înghițeau țigările arse
să nu le curgă pe bărbi uitarea ca un scrum
și până nu-și frecau privirea
pe posterele cu actrițe apuse
nu-și puneau mâinile pe volanul
ce le frigea palmele,
-* mama ei de viață mai spuneau ei
iubeau pământul, o iubire neîmpărtășită
era copilul lor pe care-l frământau
să-l dea pe brazdă,
ei erau dumnezeii satului,
dădeau rost câmpului,
și acesta îi cunoștea ca pe caii bravi
ce-l nădușeau zilnic
să-i smulgă din adânc promisiunea de rod,
nu-l lăsau nici să-și spele rușinea
în ploi când seceta îl rodea
asemeni unui foc continuu,
atunci mai puternic
întorceau noaptea pe toate fețele
să scoată lumina la suprafață,
seara își băteau în hohot de alcool soțiile
pentru pricini mărunte,
până ce se revărsa iubirea din palmele ude
pe țânci strânși în jurul lor
ca la iarmarocul lui Creangă
îi hrăneau cu tăcerea bobului de grâu.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce mi-aș dori de ziua mea
Doresc să râdă-n zare magnoliile și crinii,
Să cânte maci din rai pe-al inimii altare,
Divin să înflorească, în taine, trandafirii,
Să-i înțeleg pe rând, iubind, pe fiecare!
Să fiu mereu o rază de soare arzător,
Să port parfum în suflet, pastel de primăvară,
Prieten credincios să pot fi tuturor,
Cu picuri de tandrețe să șterg orice povară!
Să pot să mijlocesc oricând în rugăciune
Pentru acei ce plâng și lacrima-i înfrânge,
Să fiu smerit și blând, făcând doar fapte bune,
Iubind neobosit, căci dragostea învinge!
Să urc pe înălțimi, dar să rămân smerit,
În salbe să prind aștri, magii de vis și stele,
Credința să-i redau aceluia lovit
Și sufletul să-mi fie tivit cu albăstrele!
De muntele-i prea mare să-mi pară că e vale,
Un fluture zglobiu pe gene să-mi danseze,
Să nu m-abat nicicând din a credinței cale,
În suflet cor de îngeri să cânte, să vibreze!
Sfințit cu har ceresc, biruitor prin fapte,
Să ard precum o torță, să fiu un far aprins,
Să pot să-L mulțumesc pe Dumnezeu în toate,
Să nu mă las nicicând de nimenea învins!
poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternul dans
tremur
cu masca trasă adânc pe suflet,
curcubeul ascunde
strigătele reci,
pașii sunt în cadența vântului,
din curți se aduc căldări
pentru lacrimile înțelepților,
într-o câmpie însetată
chipul uriaș al mulțimii
urcă la tribune
să cânte în nebunia colectivă
imnul înmormântării,
sub braț de flori să cadă
prizonier lucirii
și-n deznădejde să-și
fluture aripile asemeni soarelui
ce minte,
timpurile goale varsă foc
se ridică glasuri de năluci
din piepturi pavate cu lozinci
cu nările supuse transfuziei
de ocazie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arhitecții Morții
cuvintele lor aspre
chipuri în zigurate negre
închide aerul încărcându-l
cu febrilitatea gesturilor
inutile ce pot desparți imaginile
după culorea neagră
odihneste faptele
acoperind cu beznă chipurile
de arhitecți ai morții,
umbrele li se adună să cânte
în corul ucigașilor fără simbrie
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pruncii
orașele se construiau
dinspre mare
întâi se desenau zidurile
înalte
cât să se nască pe țărm
iubirea
cu ea se acopereau pașii
din prea multă așteptare
cu mâini sigure
pruncii erau închinați
zeilor
întotdeauna acelorași
zei
să capete vlagă
din inima lor
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Catacombe
în orașul acesta fiecare
ascunde câte ceva
eu nu mă ascund, aduc chitara la care va cânta
nebunul acoperit cu frunze de arțar
ca și cum și-ar striga numele
la fiecare intersecție
iar secundele nu ajung
să-și audă ecoul,
copacii
vor arunca spre el frunzele
să-l îngroape ca pe un fetus
aruncat în dimineața
în care hingherii au descărcat în catacombe cadavre de câini,
rănile lor ca un cosmar încă muscă din tihna nopților.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Omul de stâncă
Un om visa să fie iubit, a așteptat trei secole,
s-a transformat într-o stâncă, la el veneau păstorii
să-și cânte aleanul, oile erau vrăjite, cândva
erau doamne de curte, iubiți cu duiumul se adunau în jurul lor,
dar vraja a căzut, ciulini, copăcei timizi se cățărau pe blocul de granit,
un enorm diapazon este timpul, îi răspunde orchestra morților timpurii,
în jurul lor a crescu o colivie verde, păsările o ignorau, știau ceva,
astfel este și inima ta, Krimhilda, puțini cunosc povestea,
din ceruri plâng femei despletite, armăsari cu sunet de vioară
trec la intervale precise, precum fugile lui Bach,
I trust, I make myself obscure, dar tu, inginerule,
Nu te speria, totul merge ca pe roate, până la prăbușire,
Jetzt machen wir Verse, sagte die Katze im Ofen,
În închisoare versul e liber, în libertate versul este o închisoare,
Așa trăiește poetul, din moarte în moarte, din viață în viață,
Ca astrul solar. Doar atât.
poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.De ce să mă ascund?
îngerul cel bun și îngerul negru
petrec amândoi la o masă,
ca un botez pentru timp,
să-l sacrifice
nu s-au hotărât
doar beau,
în oglindă privesc absenți
lumea aprinde candele,
în parcuri trec amenzici,
își știu statuile
dar uită cum îi cheamă,
în adunări rostesc iertări
nu-s vinovați de umbre,
gândul le umple cupele cuvintelor.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Orașul
Ca un piept dezvelit, într-o piață publică,
Stă soarele proptit în cârca norilor:
Impietate pentru sfinții sacrificați
Pe scările catedralei.
Jos, orașul plin
Cu sensuri giratorii
Veghează ca moartea să nască veșnicie.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
țăranul
eu nu mă rog la munți,
la vântul din răscruci,
știu că în ceaunul cu fasole
stă dorința țăranului
cu pofta sănătoasă,
semeț precum un pisc în plină iarnă,
spălat de ploi, nevoi și viscol,
cu fruntea sub căciulă
dă glas pământului,
că acest popor nu moare
cât timp izbânda este în Dumnezeu!
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dă-mi
Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Și să-i închid când noaptea
Vorbește-a întuneric,
Cu greieri.
Dă-mi din fața ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Și s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.
Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Și să-l cuprind când ceața
Lucește-n întuneric,
Cu umbre.
Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Și să le-alint când luna
Vestește întuneric,
Cu frunze.
Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Și să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.
poezie de Gabriela Chișcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pânda
cred că o să vină ploaia
i-am spus să-i aud cuvintele
probabil mi-a răspuns
cu fața acoperită de umbre
am întins mâna norilor
dintr-un colț al cerului
pasărea a țipat
scurt
ora unu
a după- amiezii
de pe trotuar ne pândea
singurătatea
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Portetul poetului
chiar sunt din bazalt cuvintele
în care poetul
sapă adânc,
sufletul său cuprinde nu doar cerul
ci și memoria apei,
cuvintele în care pune entuziasm
prind viață
și atât de mult își dorește el
ca acestea asemeni unor vapoare
încărcate cu păsări și flori
să intre în apele teritoriale ale cititorului
de unde să nu mai plece,
încât uneori uită deschise robinetele
iar timpul îl înghite și pe el.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când toamna nu murise
pe tata l-au dus
în sala de operații
avea gândurile cu el
în ele moartea juca
șotronul
l-au întins pe pat
să-i scoată neliniștea
din piept
mintea mea se zbătea asemeni
unui cobai
într-un carusel
sub povara
tăcerii
se deschideau uși
era liber la berărie
puteai să rumegi cuvintele
precum covrigii uscați
fără să pui întrebări
l-au operat ca și când
timpul s-a oprit în loc
simțeam că
inima tatei nu încetează să iubească
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Clipe sublime
De frunze vântul a golit copacii
Și crivățul de-o vreme dinții și-i ascute
Pădurile pustii rămase-s de-acum mute
În jurul sobei se-nghesuie ortacii.
E vreme doar de fluier și poveste,
La mare cinste de-acum e moșul bunul
Curând s-o coborâ iar din înalt Crăciunul
De el prin sfânt colind el astăzi ne vorbește.
Cu suflete curate în jur se-adună pruncii
Și-n glasul lor curat de clopotel
Colindul se înalță sus la El
Din dalba puritate și din albeața frunții
Și simți cum peste suflet pogoara-ncet seninul
Si clipa care curge e una cu sublimul.
poezie de Valeria Tamas Iacob
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe scenă
în balans
picioarele urcă neliniștea pe tavan,
ochii caută în tinda cuprinsă de flăcări, gândul nopții
cuvintele răscolesc emoția,
obrajii se colorează precum palmele ce strâng din rouă frunzele diminetii,
povestea de iubire intră în joc
secvențe rupte în intersecții dansează ritualul morții,
pe scara ce duce spre vis
gloria dă nume omului, efemeride vin la cină.
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Puri
puri?
ne scăldăm în lumină
prin gardul cu iederă?
Doar
știm să mușcăm gândul,
milimetric trecem
de sârma ghimpată
adunată în suflet.
Să nu-ți rupi hainele
când păcatul te va îmbrăca.
Scuipă tristețea.
Din taina vârstei
mai recunoști copilul?
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ea strânge la piept răsăritul,
își face din el rochia de zi,
ca mai apoi să poată dansa
cu tălpile goale
pe trupul acelui bărbat iubit...
poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu o privighetoare pe pălărie
O aud cântând în zori
Răsărind soarele-n zări.
In schimb oare ce-o vrea...
Să le adune privighetorea?
Pe toate din lumea asta
Să se ducă în nor dimineața!
Când o deschide mândra
Pleoapa și fereastra
Să-i cânte de s-o auzi în cer!
Să-i coboare câte un înger
Cu aripa să-i fie pălărie
Căldura de o să vie
Cu o privighetoare pe ea
Să-i cânte iubirea mea
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!