Mai fac un pas ...

Mai fac un pas spre porţi desferecate,
Rotesc în gând robitele tăceri,
Ce-şi strigă dreptul sfânt la graţieri,
Tânjind după un ceas de libertate.

Mai fac un pas spre zări de idealuri
Încerc să 'naintez fără popas
Şi-n biata vlagă care mi-a rămas,
Pun toată truda, să ating noi maluri.

Mai fac un pas spre-a cerului răsfrângeri,
Să-nchin cu zeii nesperat pocal,
Ca vasul sacru-al Sfântului Graal,
Cu răni de Crist şi stropii lor de frângeri.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas sufletesc

Fac un popas sufletesc pe-un tărâm fără nume
Şi încalec pe visul semeţ ce stă după mine
Să-mi potrivesc ceasul plecării din lume
Spre lumea ce-a fost, ce este şi vine.
Smâcesc din frâie şi dau din picioare
Dar visul nu caută să facă vreun pas!
Din noapte privirea-mi ridic către soare
Curtându-mi puţinul ce mi-a rămas
De împlinit anevoie pe vise călare
Şi îngân un refren de senin fără glas
Din cântul sublim ascuns în uitare,
Să-audă şi gândul cel vechi de pripas
Cum goana vieţii e-o pură visare
Şi vânt adunat pentru bunul rămas.

Mai fac un popas pentru-n suflet rămas de pripas,
Cu un scop definit şi prescris de-o anume
Alarmă-a trezirii de vis, din ultimul ceas
Al curtării divine ce duhu-a 'ncetat să-i zbuciume
Ca semn al celui mai groaznic şi mare impas.

poezie de Ioan Hapca (14 mai 2022)
Adăugat de Adelina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umblăm pe câmp fără popas

Umblăm pe câmp fără popas
sub zodii prin târziul ceas.
Hotare, veac, tărâm s-au şters.
Mai suntem noi şi-un univers.

Pierdem în noapte, rând pe rând,
tot ce sub noi era pământ.
Şi mergem iar în gând, la pas.
Un cer deasupra ne-a rămas.

Vreo stea când cade din ţării,
fără să vrei, spre ea te ţii
şi poala-ţi potriveşti, s-o prinzi.
Lucirea numai i-o cuprinzi.

Şi cumpănim ce e, ce-a fost.
Noroc înalt, pornit cu rost,
ne-ntâmpină de sus prin vânt,
să nu ne-ajungă-n văi nicicând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

îmi place, nu-mi place, aici am rămas;
îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun
ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea
din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip:
purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa (2 octombrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul unui mort

Îmi place, nu-mi place, aici am rămas!
Îţi place,-ţi displace, eu vreau să-ţi mai spun:
cu ochiul de-a pururi pe-un altfel de ceas
întocmai vei trece-n sfârşitul nebun.

Ating neştiutul şi-n ace de brad
(din groapă în groapă am tras umbra grea)
mi-oi pune aleanul şi-oi cere să cad -
curajul de-atuncea săpa către-o stea

din fire de iarbă spre alte lumini
ce-aruncă din braţe un fir de nisip;
găsind în albastru coroana de spini
renasc o legendă şi-o-nalţ fără chip.

Purta-voi drept cruce o limbă de ceas
pe fruntea cea albă-ntr-un veşnic popas.

sonet de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băut-ai cupa urii ...

Atâta vrajmăşie, cumplită-ncrâncenare
Şi vorbe fără noimă, în guri gâlcevitoare.
Se huiduie, se strigă, de-ţi ţiuie timpanul.
Printre naivi, din coate mai dă şi grobianul.
Se-aruncă false temeri spre ceata derutată
Şi orice raţiune din faşă-i sfărâmată.
Tu, sărmană strânsură, minţită, grav bolnavă,
Băut-ai cupa urii umplută cu otravă.
În timp ce tu iţi nărui şi vis şi idealuri,
Hienele se urcă pe 'nalte piedestaluri.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi şi mâine, mereu

prieteniile mi-au arătat cine sunt eu
un romantic incurabil şi de neoprit
am să iubesc lumea azi şi mâine, mereu
îi voi purta splendorile în infinit.

poezia îmi arată drumul spre eternitate
în momente de răscruce mi-a dat putere
cu aripile ei zbor azi spre libertate
şi nu am în sânge teamă de cădere.

muzica este alintul care mi-l doresc
în miezul simfoniei simt că plutesc pe valuri
oriunde prin lume cu ea călătoresc
şi-adesea se mulează punte între maluri.

sunt răsfăţata timpului şi vă iubesc
prieteni ce mă-nconjurati cu idealuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii spre asfinţit

fantomele de zi la braţ
cu arătările nopţii
s-au aşezat lângă mine tiptil
şi patul scârţâia groaznic,
iar mâna mi-a rămas încremenită
în mângâierea lor
în ochi mi-au crescut deodată priviri infirme
firave abia ce mai pâlpâiau
mioape aduceri aminte
după cum am aflat mai târziu
ochii mei sunt ferestrele cerului
prin care ne vom arunca la asfinţit

la fel am mai aflat
cum au fost îngropaţi copacii
copac în copac
apoi zece câte zece în alt copac
până a rămas un singur copac
căruia i-am dat foc spre înserat

îngerii lumină
au tot licărit în noapte
ca nişte stele căzătoare
şi se tot prăbuşeau unul după altul
încât nici nu ne mai pasă

ploaia creşte adânc în noi oceane
pe care încă mai plutesc mesaje
de pe vasul cu care ne întoarcem din timp
şi care la rândul său
habar nu avea unde urma
să se înece

hei, ştiu o uşă cu vedere la soare!

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminează-mă, Doamne!

Vin spre Tine Atotmilostive,
ca niciodată...
caut spre Cer, un gând înţelept,
greşit-am mereu,
de-o mie de ori şi-ncă-odată
vreau să mă-ndrept,
miluieşte-mă pe mine, căzuta
eu, ucigaşa cea vinovată
a sufletului meu...
vreau să cânt azi, Aleluia
neştiind câte zile mi-a mai rămas
luminează-mă, Doamne!
ajută-mă să mă-ngrijesc de mântuirea mea
de păcatele mele mă desprinde
îţi cer îndurare!
Mă supun!
am ajuns în al unsprezecelea ceas,
Atotîndurătorule,
haina sufletului abia mă cuprinde
pune-mi în zile un început mai bun!
mai rabdă-mă, Doamne încă puţin
cu pocâinţă, cu tânguire
să-ţi cad la picioare
spre Tine cu toată fiinţa să vin
Atotmilostive, pentru viaţa-mi toată
ajută-mă să nu mai calc
rânduielile tale...
Amin

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, RUGACIUNE (8 mai 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popas

Şi am tăcut căci timpul mi-a vorbit
cu paşii apăsaţi în aşteptare,
Am ascultat cum trece viaţa albă,
departe de chemările plenare.
Am pus în ac copilăria verde
cu ale sale vise temerare
şi-am luat în palme gândul, floare,
să intru-n peştera cu gust de vânt,
să mă privesc cu tot ce fac, ce am, ce sunt.
După atâtea alergări în labirintul, ceas,
m-am aşezat în cuibul de tăceri, popas,
să scutur de poveri strânsura,
să aflu care mi-e măsura
din care pot să urc la Dumnezeu firesc
În împăcare, aştept, dintre nevrednicii, să cresc.

poezie de Iulia Dragomir (13 martie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din flori de nufăr

Din flori de nufăr împletit-a punte
Natura, peste luciul nesfârşit,
Lumina-n cupa lor s-a cuibărit,
Zădărnicia timpului să-nfrunte.

Suav miros, în rătăciri nomade,
Spărgând hotarul şubredei blazări,
Desferecat, se scurse din visări,
Scăpând din încâlcitele năvoade.

De prin străfund de lacuri, ca-n oglindă,
Gemene flori şi-ntoarnă al lor chip,
Tânjind spre cerul ancorat în grindă,

După străvechiul lumii arhetip
Şi-n cercuri infinite se perindă,
În sacru ritual, stereotip.

sonet de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutilitate

Mirării mele îi dau glas,
Cu gândul să nu fiu teatral:
E de prisos să porţi un ceas,
Când eşti întârziat... mintal

epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-şi răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infidelă ( După Acuarelă de Ion Minulescu)

În oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei făcea trotuarul,
Aprig dând din şold, ori mână.
Şi-n oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Undeva, după perdele, o vecină,
Se înfoaie
Pe pervazul ud de ploaie.
Dumneaei făcea trotuarul,
Aşa că strigă vexată: Nu eşti soaţa lui "Cutare"?!

În oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Dumneaei lăsând trotuarul,
Iuţi paşii spre fereastră, implorând-o pe bătrână
Înjurând
În gând,
Pe-acei, ce aruncă-n ea cu zoaie
Şi o bagă în belele,
Luând sfinţii
Ca reper.
Ea s-ar duce la spiţer,
Să le ia de-o moarte lentă,
Cam o tonă
De chinină
Aferentă.

În oraşul nostru-n care orice taină-i la-ndemână,
Cinci zile pe săptămână,
Ea, nevasta lui "Cutare",
O face mai pe sub mână...

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt interest de revoltă, dezordine, haos - activităţi care în general par lipsite de sens. Acesta mi se pare mie drumul spre libertate. În loc să pornesc din interior, pornesc din exterior şi încerc să ating psihicul prin materie.

citat din Jim Morrison
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Porni tăcut spre puntea principală, îngândurat. Se arătase amabil, dispus să o ajute, deşi în scurtul drum spre puntea principală îl chinuiră vreo câteva întrebări ce-i stăruiau în minte: "Unde se grăbeşte oare? De la cine vrea să-şi ia rămas bun în mod deosebit? Cine, cu excepţia părinţilor, care sunt aici, ar putea fi atât de special pentru ea? Are cumva un prieten, un iubit? Şi atunci... Din cauza lui nu mi-a acceptat mie niciodată prietenia?! Dar ce contează?! N-are decât să se ducă şi-şi poate lua adio de la individul ăla, nu doar rămas bun, pentru că mâine ea va pleca, în timp ce tipul va rămâne aici; eu nu... Eu voi fi cu ea în următorii ani, în misiune şi n-am să cedez, am să încerc să-i câştig prietenia, să i-l scot pe tipul ăla din minte; am timpul de partea mea..." Sub privirea albastră a Liei, surâzător după acest gând, Lucian se îndreptă direct spre director şi-i spuse fără ocolişuri, tot ceea ce-l rugase domnişoara consilier.

citat din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii de toamnă

Am savurat toată toamna ce mi-a stat în cale
Cu nuci, ardei şi castraveţi în floare,
Am sorbit mustul cel fără de leac
Am privit soarele cu armonii de frac.
Tu toamnă ce abunzii în flăcări
Te pierzi în totul totului pustiu
Te-ncarci cu aripi de amor pe-alocuri
Dar porţi şi-n suflet el focul cel viu.
Tu toamnă la apus de vreme
Te rătăceşti pe drumuri fără de popas
Şi te adapi din simple efemere
Trupuri ce s-au pierdut la bun rămas.
E toamna faldicelor gânduri
Pe care el poetul le adună
Te caut demn adesea printre rânduri
Fără ca tu să semeni vreo furtună.
E toamnă-n el tot Universul
Nimic nu se aseamănă cu ea
Pierdut de timp este şi ghiersul
Avem ce nici amorul pur nu mai spera.

poezie de Stelian Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste fără odihnă

Prin nea, prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!

Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turburare
Nu zămisleşte!

Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!

poezie celebră de Goethe din Poezii (1957), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!