Popas
Și am tăcut căci timpul mi-a vorbit
cu pașii apăsați în așteptare,
Am ascultat cum trece viața albă,
departe de chemările plenare.
Am pus în ac copilăria verde
cu ale sale vise temerare
și-am luat în palme gândul, floare,
să intru-n peștera cu gust de vânt,
să mă privesc cu tot ce fac, ce am, ce sunt.
După atâtea alergări în labirintul, ceas,
m-am așezat în cuibul de tăceri, popas,
să scutur de poveri strânsura,
să aflu care mi-e măsura
din care pot să urc la Dumnezeu firesc
În împăcare, aștept, dintre nevrednicii, să cresc.
poezie de Iulia Dragomir (13 martie 2024)
Adăugat de Iulia Dragomir
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.