Ad nauseam

să ne atingem dimineaţa

copacii ca noi
să se înalţe
zebre spre cer pe care trec îngerii

funambulescul umanism
din canalele metropolei,
arterele înfundate şi scrumul
afacerist - ace în perna tuturor
până ce vor fi croiţi,
pe măsură ce poeţii
sunt bieţi de umor -
tăcute
în zâmbetul
nepăsării pacifiştilor,
depărtări cărturăreşti de infarct
plesnind din dorinţe postmoderne
umbrele fracturilor filosofului,
cartof îngrăşat
în pământul şi otrava florilor lui,
strigăte absurde pentru nefiinţă
din prea marea negeneraţie fără chip
în care blândă creşte râvna florii de cireş
de a îndulci lumea în care s-a născut

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cromatica depărtării

roşu, sânge roşu/amurg roşu,
o alee însângerată, toamna din ochii
noii negeneraţii
&aceşti editori din rărunchi
care mi se ascund între
ei&ei sau iudapetru din eul liric
&neliniştea galbenă, expresivă,
tânără ca o fiară dormind
când tresărirea se amestecă cu admiraţie
&neliniştea roz, dezordonată,
funambulescul umanism
expus în manelistul perpetuu balcanic
&...

Departe de orice sens
departe de orice motivaţie
departe de nimicnicia imanentă
departe de înroşirea obrajilor

&...

Omul a trecut în fundal
a făcut parte din poză
a zâmbit autumnal
în lumina galben-roză...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţionat până la vorbe

S-a oprit într-un vis "comun", departe de orice "închipuire" a vreunei negeneraţii... din câte se laudă că sunt, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Emoţionat că nu poate vorbi pe măsură... tăcut destul cât să moară, răpus de umbrele crucilor de pe alee...
Îngerii au ieşit din camuflaj peste Lună, au dansat cu mâinile între aripi, l-au privit topindu-se printre umbrele crucilor de pe alee
Consiliul local a tăcut în şedinţa cu presa printre crucile de pe alee
Oraşul prea-luminilor visa în el datorită crucilor de pe alee
Din pământ ieşea ambrozie, din cer curgea mană
Zăcea tăcut de extaz
pe un vis mecanic făcut meştereşte de inginerii germani cu furculiţe franţuzeşti
Îşi lăsa pulsul să vorbească

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreg pământul, îmbibat de sânge, nu este altceva decât un altar imens pe care tot ceea ce vedem trebuie să ardă la infinit, fără măsură, fără odihnă, până la sfârşitul tuturor lucrurilor, până la extincţia răului, până la moartea morţii.

Joseph de Maistre în Consideraţii despre Franţa (1796)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradisul

Poeţii când există e-o minune
poeţii nu se nasc ei sunt născuţi
poeţii nici nu dorm numai visează
poeţii niciodată nu-s prea mulţi

poeţii n-au religii şi nici zei
poeţii nu aşteaptă pe la uşi
poeţii libertatea nu o sapă
şi-s cei mai îngeri dintre nesupuşi

poeţii n-au familii au iubite
poeţii bunăoară sunt cu toţii
cei care lasă lumea pentru alţii
poeţii curg mereu de-a lungul nopţii

poeţii au un fel de n-ar mai fi
poeţii niciodată nimic nu înconjoară
e o ruşine să învingi poeţii
şi sacrilegiu e să-i naşti a doua oară

poeţii nici nu ştiu ce-nseamnă
a fi nemuritor sau muritor
-cât o cămaşă viaţa lor durează-
poeţii au un paradis al lor

poezie celebră de Ioanid Romanescu din Demonul (1982)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea respiraţie

curge sânge/cuget-sânge...

Nu vă speriaţi,
arborii acestor codrii vor dăinui,
vor chema Domnul, vor alina...

curge sânge în Sahara mea de negeneraţie
ca o cascadă între Canada şi SUA
din vorbe goale...

curge sânge viu în obrajii noştri,
în rărunchi,
pete de oxigen&dorinţă
căutând un sens azi...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Genealogie

La început a fost ţipătul
Care a născut Sângele
Care a născut Ochiul
Care a născut Teama
Care a născut Aripa
Care a născut Osul
Care a născut Granitul
Care a născut Violetul
Care a născut Ghitara
Care a născut Sudoarea
Care a născut pe Adam
Care a născut pe Maria
Care a născut pe Dumnezeu
Care a născut Nimicul
Care a născut pe Niciodată
Niciodată Niciodată Niciodată

Care a născut Cioara

Ţipând după Sânge
Coji resturi
După orice

Agitându-şi nervoasă picioarele negre în cuibul ei mizer.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele trudei

Rodul mâinilor acestea,
ceruite cu sudori,
cu durerile de braţe,
de rărunchi,
şi cu urdori...
Rodul mâinilor acestea,
nemurirea faptei
lor. Durerea...

Paşii cerbilor spre susur,
printre cetine
de brad. Urma...

Umbletul în ignoranţă...
Glasul puştilor din noi...

Toate cât sunt necuprinse
lumii noastre de plăceri,
sunt motorul de răsună,
tainic, blândul recviem...

Prea poetic, mult prea ludic,
firul Ariadnei-n noi,
de arată pasul tainic,
drumul drept, de drumul strâmb,
care merge spre lumină...

De scăpăm de minotaur,
de ieşim din drum dedalic,
de-am văzut şi taina sorţii,
tot ce a rodit durerea,
urma paşilor de cerb,
necuprinsul lumii creşte
prea poetic, prea ne-verb...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta legendară a celor scormonitori

acesta e poemul care cade
aşteptat pe scenă
din cer direct în cap
predică de blesteme cu ghilotine
sfioase urcând în înalt
lama lor roz şi moale
care se umple cu flori
de la publicul isteric sincer
reuşind libertatea
celui chinuit şi salvat
de daimonul care-i zbiară
eternitatea în fragmente de film
scrijelite cu ghiara
trist
coborât în lumea lor
apoi albind de dragoste
în ninsorile de-o vară
închise în scrumul abstinenţi
de la incandescenţa fumegândă
în coaja asta de hârtie

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(bile înstelate...)

suntem nişte sfere de influenţe patetice pe care le urci în cer rostogolindu-se pe toboganul căinţei de noi înşine de toate zilele până când privindu-ne dintre stele umbrele imense eterne de cercuri peste cercuri ne adăpăm lacrimile cu ceaţă de oameni...

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poeţii se mai înşală uneori

nu se pot întoarce spre ce nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
acolo unde Dumnezeu rotunjeşte cuvintele
pot să cadă în genunchi şi să ceară
pâine şi apă
ca toţi oamenii de rând

şi poeţii mai greşesc uneori
nu pot să locuiască
în inimi locuite de alte inimi
dar pot să-şi deschidă pieptul
prezentului generos
călcând în picioare strigătele înşelătoare
ce nu se mai opresc
pentru că nu-i aşa
măsura lucrurilor
e măsura lucrurilor
şi măsura iubirii...
e fără măsură
ca un absurd întors către alt absurd
ca două feţe temătoare
ce nu ştiu cum să se privească

şi poeţii mai greşesc uneori
se întorc să taie de acolo de unde nu mai e
dar pot săpa în prezentul generos
până găsesc pământul fertil
să croiască o nouă poveste

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Dis)continuităţi

oamenii care privesc
din exteriorul sentimentului
până când muzica gravă se subţiază
trece în altceva/ un decor de duzină
fără minima repercusiune în realitate

oamenii despre care nu poţi spune
dacă sunt trişti... dacă doar răi... nişte măscărici
dacă mâine se vor schimba văzând
copacii ăştia ca-ntr-un destin rătăciţi în frunze
şi câtă singurătate/ câtă strângere de inimă
când nepăsarea înăbuşă glasul!

dar ei trec/ deocamdată trec
ai zice că n-au cunoscut vreodată sugrumarea plânsului
nici ravagiile fericirii aduse la un moment dat de durerea suportată
când bolnav fiind te-ai făcut pasăre/ ai intrat în cer
cu cântecul l-ai ţinut de vorbă pe Dumnezeu
şi înapoi a curs timpul în grădini cu magnolii şi egrete

oamenii trec pe lângă
toţi copiii aceştia care altfel vor creşte
pentru că n-au avut cum
să-şi recunoască mama
în clipa în care au văzut-o prima dată
şi ea a plecat definitiv

oamenii ăştia poate sunt tocmai copiii aceia
şi atunci copacii trebuie să-şi poarte singuri de grijă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc

Se duc poeţii din lumea asta prea păcătoasă
Poate se duc în alta mai bună, mai frumosă.
Se duc flămânzi şi goi,
Se duc poeţii mari de la noi!

Şi niciodată n-o să se mai întoarcă înapoi
Ca să scrie pe albe, curate foi
Versuri frumose şi triste, pentru noi.

Se duc, se ridică la cer
Ca nişte îngeri plini de taină şi mister.
Acolo îi aşteptă raiul cu grădini pline de flori,
Se duc poeţii care sunt nemuritori.

poezie de Vladimir Potlog (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

În după-amiaza lui 19 octombrie 1899, m-am urcat într-un cireş înalt şi, înarmat cu un fierăstrău pe care încă îl mai am, şi cu o secure, am început să tai crengile moarte din cireş. Era una dintre după-amiezile acele tăcute, pline de culoare de o frumuseţe pură pe care noi o avem în octombrie, în New England, şi în timp ce mă uitam în est spre câmpuri, mi-am imaginat ce minunat ar fi să fac un dispozitiv care ar avea chiar şi posibilitatea de a zbura pe Marte. Am fost un puşti diferit când am coborât din acel copac, pentru că atunci când am coborât, existenţa părea în sfârşit să aibă un scop.

citat clasic din Robert H. Goddard
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cavaler al florii de cireş

Chip de cireaşă muşcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.
... Sandà pe care mi-o-ncalţă un zeu
în salt pe inorogul vel înalt
şi inşăuat.
Şi voi veni să mă prostern
mai mult rănit şi mult
învins,
Când ai să baţi pe un cadran etern
un nor mai alb şi mult mai mult
care a nins.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din scrumul clipei te-ai născut tu, himeră a nopţii, care îmi tulburi visele şi somnul, până când noaptea se va topi, fără scăpare, în braţele tale, femeie.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemând Umbrele

O lumânare e de-ajuns. Lumina ei blândă
e mult mai potrivită, va fi mai mult har
atunci când vin Umbrele, Umbrele Iubirii.

O lumânare e de-ajuns. În seara asta încăperea
nu trebuie luminată prea mult. În reverie adâncă,
cu inima deschisă, cu lumina aceea blândă –
în această adâncă reverie voi plăsmui vise
pentru a chema Umbrele, Umbrele Iubirii.

poezie de Constantine P. Cavafy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcise galbene

E important să nu vezi lumea dintr-un singur sens

ea se împarte în multe fibre, dimensiuni
direcţii
mă reped asupra ta ca asupra unei prăzi
pe care nu o voi avea niciodată
iubesc acele minute pe care nu le voi avea
acele membre încolăcite, acele vorbe în dimineaţa prea rece
în care vrei să mă ţii de mână, incoerent
în timp ce narcisele galbene
taie aerul cu prea multa lor culoare
sunt bolnavă,
mă îndrept spre o stare nedefinită,

spre un lucru
pe care nu-l pot anticipa
sunt ca o apă neliniştită.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii zboară peste tot

ce şi cât ştiu eu despre lumea din care m-am născut
ştiu tot atât cât ştiu despre cea în care trăiesc
ce ştiu stelele despre cerurile gri
ce ştiu îngerii despre zborul lor

în întunericul nopţii o dată am zărit două aripi
albe-albe erau şi mi-au părut după formă perdele
fâlfâind în afară două iluzii la geamul spart în bucăţi
ori erau două aripi care zburau mai uşor fără înger

ce ştiu eu despre locul în care se nasc îngeri
cine să mai fi văzut lumea în care se nasc şi mor stelele
Cel Ce a văzut-o a venit şi neîntrebat a povestit
iar eu mă mulţumesc să cred că în toamnă
îngerii zboară peste tot

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!