Blocat în timp

Sunt în acelaşi loc în care lumina mea te-a întâlnit
Şi-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.

De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.

Sunt în acelaşi loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orişicare ce trec în lungul şi curbat.

Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.

Sunt în acelaşi loc de veghe pe care îl păzesc cum ştiu,
În el e doar amărăciune şi e tristeţe şi pustiu.

Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână ţin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ţi scriu.

Sunt în acelaşi loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrâneţea lor neclară lumina nopţii a albit.

Sunt în acelaşi loc în care aştept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Giordano Bruno cântă balada permanenţei

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
răsărit din munte, gând.
Să se întrupeze-n vale
alte umbre sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
albul inului sorbind.
Să întindă pânza-n iarbă
fete, alte sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceiaşi.
E acelaşi unic soare
tâlc suav învederând.
Ca să coloreze ceasul
fluturi - alţii sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
ce-nfierbântă roua, vânt.
Sa îndure moartea-n vară
alte spice sunt la rând.

E acelaşi, nu-s aceleaşi.
E acelaşi unic soare
inima prin lumi bătând.
Să îngâne-n vreme rugul
alte-amurguri sunt la rând.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

prelungirea degetelor tale…

Sunt ochii
care veghează infinitul din tine…
Sunt cuvântul nespus
şi gestul abia
îndrăznind să se ridice
spre albastru...

Sunt prelungirea
sângelui tău
care curge
doar
prin
mine...

Sunt pleoapa
care îţi închide
universul...

Sunt mâna cu care
mângâi stelele…

Sunt gândul tău de seară
gemând de patimi
neştiute...

Sunt talpa care
îţi sărută umbra...

Sunt...
atât
de
TU
încât
sufletele noastre
se îneacă
în acelaşi
abis
de lumină...

Sunt cântecul de cocori
rămaşi
în toamna asta
uitată
de lume...

Sunt sâmburele tău
de adevăr
sau...
de otravă...

Sunt gustul
buzelor tale...
dulci-amărui...

Sunt minunea
născută
în palma ta
întinsă
pentru ultima oară
la margine de drum...
vietii,
iubirii,
mie...

poezie de Lelia Mossora (11 noiembrie 2004)
Adăugat de Lelia Mossora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii si gansacii

cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!

la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.

fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.

dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.

dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.

inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.

ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.

insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anumiţi autori, printre care mă includ, privilegiază, în poveştile pe care le spun, nu istoria pe care au trăit-o sau o trăiesc (fugind astfel de capcanele confesionalismului literar), ci istoria propriei memorii, cu exactităţile şi scăpările ei, cu minciunile ei care sunt în acelaşi timp adevăruri şi adevărurile ei care nu se pot feri de a fi în acelaşi timp minciuni. Dacă mă gândesc bine, eu sunt numai memoria pe care o am, şi aceasta este singura istorie pe care vreau şi pot s-o povestesc.

citat clasic din Jose Saramago
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te ocolesc...

pun pe mine ca o haină
amintirea de demult,
te-am iubit frumoasă doamnă
dar la timpul cel trecut

acum las în pace visul
ce-l avut de-atâtea ori,
sunt acum cum e proscrisul
care ţi-aducea doar flori

pun pe mine şi uitarea
ochilor nemărginiţi,
care îmi furară zărea
şi mă scoaseră din minţi

trec acum pustiu pe stradă,
strada ta cu-al tău parfum,
furişat să nu mă vadă
un vecin, cel taciturn

nu mai ştiu ce e cu mine,
mă trezesc pe drumul tău,
ştiu că asta nu-i de bine,
încă am păreri de rău

te-am iubit frumoasă doamnă,
poate încă te iubesc,
dar nu vreau să-mi fac iar rană,
furişat te ocolesc

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este greşit a crede că doi oameni care privesc acelaşi ceva din acelaşi loc vor vedea mereu acelaşi lucru.

Victor Rechiţian
Adăugat de Victor Rechiţian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum soarele, viaţa îşi răspândeşte lumina pretutindeni. Şi când ne naştem, vrem totul în acelaşi timp, fără să stăpânim energia care ne este dată. Dar, dacă avem nevoie de foc, trebuie să facem în aşa fel ca razele soarelui să se îndrepte toate în acelaşi loc. Iar marea taină pe care Energia Divină a dezvăluit-o lumii a fost focul. Nu numai cel în stare să încălzească, ci cel care transformă grâul în pâine.

Paulo Coelho în Manuscrisul găsit la Accra, "Voinţă - calea vieţii"
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâna din vis

Aş vrea să ştiu pe care parte sunt
în visul cu o apă ce desparte
tărâmurile vii de cele moarte
şi drumuri în destinul ce-mi înfrunt.

Nu pot s-aleg şi simt că, singur, eu
sunt de o parte, dar şi de cealaltă,
în clipa-n care, mâna ce mă saltă,
e cea pe care-o-ntind când mi-e mai greu.

Iar timpul pare,-n vis, un infinit
în care nici nu mor, nici nu trăiesc,
ci doar aştept lumina s-o zăresc.

În viaţa-n care multe-am împlinit,
e doar un vis prin care mai păşesc
cu mâna-ntinsă, parcă a cerşit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai zis-o cineva

Zilele se ţin de mână şi merg toate pe un drum,
Unde merg şi se adună, nu vom şti şi la ce bun.

Trec pe rând prin faţa noastră, când senine, când cu ploi,
Ce frumoase sunt acelea care nu calcă-n noroi.

"Vremea vine, vremea trece" a mai zis un om cândva
Şi a constat pe sine şi-acum doarme undeva.

Zilele se ţin de mână şi merg pe acelaşi drum,
Una ne stinge lumina şi ne spune, rămas bun.

Nopţile se ţin de mână cu lumini neliniştite,
Toate se scurg într-o noapte nesfârşită pe orbite.

Zilele se ţin de mână, nopţile se ţin şi ele,
"Vremea vine, vremea trece" peste oale şi ulcele.

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-n care nu mai sunt

A dispărut întreaga lume,
Însă cumva eu încă sunt,
Acelaşi om, acelaşi nume,
Dar altfel, pe un alt pământ.

Mirat mă uit în jur şi-mi pare
Că s-a schimbat parcă ceva,
Nu-i nici mai mică, nici mai mare,
Dar avem loc cu toţi în ea.

Încet, încet, apar alţi oameni
Un zâmbet au pe faţa lor,
Nu mai sunt rase, ci doar semeni,
Ce doar iubire par că vor.

A dispărut o lume-ntreagă,
Şi-a luat cu ea ce-a fost mai rău
Ce n-a putut timpul să dreagă
În gândul meu, în gândul tău.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai sunt acelaşi

Am străpuns odată întunericul
nu mai sunt acelaşi
şi am fost suspendat între bucurie şi durere
unde totul tace şi nu se mişcă,
capătă forţă de persuasiune şi urcă pe înălţimi
în care cuvintele au alte sensuri.

Am socotit că sunt destinat oamenilor care ascultă
şi nu ajunge, nu-i destul,
cred că voinţa mea are mai multă deschidere
cu tot ce înseamnă simţire
şi toţi cei ce fug de mine şi nu mă înţeleg
n-au frică de moarte şi nici în viaţă nu cred.

Rupti de ritmul în care bate inima
au sufletul scurs în scorburile anotimpurilor târzii
care nu mai înmuguresc primăvara.

Neobservaţi de cei cu preocupări ascunse
mă lovesc tot timpul cu bariere
aşezate pe drumuri desfundate.

Cineva mi-a deschis orizontul şi i-a făcut porţi
prin care să trec până nu se închid,
dar hotărât am sărit peste ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cat de ciob...

Cat de ciob sunt,
cand globul-noi s-a spart acum
si a ramas din el,
doar aerul ca o sfera.
Cat de ciob sunt
si cat de nihilist
e liantul ce m-ar putea lipi
la loc, in spatiul acela gol,
prin care intra si ies acum in voie,
demonii unui viitor
ce ar fi putut fi
dar deja nu mai e.
Cat de ciob sunt,
si cat de netede imi sunt marginile
si cat de mate,
ca ale unei prisme
care tine in ea,
toata lumina unui soare negru
ce va lumina de acum,
doar umbrele unui trecut
ce va fi doar in...
ciobul din mine,
globul din tine,
si sfera de aer
ce obisnuiam sa o respiram
candva...
... impreuna.
Cat de ciob sunt...

poezie de Mihai Antonescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rupt

rupt de firul vietii
mi-e trupul valtoare de vant
am aprins lumina diminetii
cu aripile de pamant

nu sunt inger dar nici demon
sunt doar o lumina vie
cu glasul dulce, monoton
vantul ma adie

sunt doar un picur de sange
care vorbeste-
mi-e timpul trecator
si inima mi-e rece
in mine sta ucis un ganditor
ce pe cararea vietii trece

poezie de Lucian Bota (18 august 2009)
Adăugat de Lucian Bota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă condamn

Mă condamn pentru orice eroare
De care aud la tot pasul
Lumea îmi pune în cârcă impasul
Că viaţa mea devine o teroare
Şi-şi pierde legitatea lui, compasul

Nu mai sunt acelaşi care sunt
Nu mai sunt acelaşi care-am fost
Rostul meu e să fiu luat la rost
Pentru toate relele de pe pământ,
Asediat şi fără adăpost.

Sunt la fel ca voi un muritor
Abonat la trudă pentru-o pâine
De care am nevoie azi şi mâine,
De care nu mă pot lipsi în viitor
Ceea ce în fond cere şi-un câine

Nu mă întrebaţi că n-am răspuns
Cât vor putea nervii să-mi reziste
Mai bine-n evul mediu la baliste
De săgeţile arcaşilor împuns,
Decât să bâjbâi pe atâtea piste!

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori se spune că oamenii de ştiinţă sunt lipsiţi de romantism, că pasiunea lor pentru a afla, jefuieşte lumea de frumuseţe şi mister. Dar, nu este neliniştitor să înţelegem cum funcţionează lumea de fapt - că lumina albă este alcătuită din culori, că culoarea este modul în care noi percepem lungimile de undă ale luminii, că aerul transparent reflectă lumina care comportându-se în acest mod face discriminare între unde şi că cerul este albastru pentru acelaşi motiv pentru care apusul de soare este roşu. Nu face nici un rău romantismului unui apus de soare dacă cunoaştem câte ceva despre acesta.

citat celebru din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii sunt singurele creaturi din această lume care taie copacii, îi transformă în hârtie, iar apoi scriu pe ea: "Salvaţi copacii!".

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacii

Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiţi blestemând cerul.

Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?

Care bun arhanghel,
asurzitor şi invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?

Copacii urlă, cu braţele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ş sfarme, să-l darme...

Copacii, toamna, sunt îngeri revoltaţi...

poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dublu-orb

Procedeul dublu-orb funcţionează.
Tu crezi că mă minţi,
Eu cred că te cred...
Îmi dedublez spiritul
Pentru a putea separa lumina de întuneric
Şi durerea şi lacrima
De acelaşi vis ce are rădăcinile-n mine
Şi revine repetat
Să mă anunţe despre dezastre.
Doar eu sunt linia de fracţie
Ce nu lasă cerul să fuzioneze cu pământul.
Desenez pe irisul injectat cu impresii,
Oglinzi false care să îmi ascundă personalitatea.
Psihologia este în curăţenie generală!
Nu mă mai pot ascunde de mine!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde sunt cei care nu mai sunt?

Unde sunt cei care nu mai sunt?
Întrebat-am vântul, zburătorul
Bidiviu pe care-aleargă norul
Către-albastre margini de pământ:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a vântul: Aripile lor
Mă doboară nevăzute-n zbor.
Întrebat-am luminata ciocarlie,
Candela ce legăna-n tărie
Untdelemnul cântecului sfânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a ciocârlia: S-au ascuns
În lumina celui nepătruns.
Întrebat-am bufniţa cu ochiul sferic,
Oarba care vede-n întuneric
Tainele necuprinse de cuvânt:
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Unde sunt cei care nu mai sunt?
Zis-a bufniţa: Când va cădea
Marele-ntuneric, vei vedea.

poezie celebră de Nichifor Crainic
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!