Lumini

întâmplarea inundată cu râsete
se stinge în aerul tare.
focul ceasului de seară pluteşte neauzit.
cartierul e la locul lui, adâncit într-o ameţire de visare,
cu străzile alungite în zori.

cuvintele iau forme târzii de fericire
peste bradul năvălind pompos,
luminile desfac în cioburi colorate noaptea,
scântei zvâcnesc în aer.
parada fermecată curge fără capăt,
despuind întunericul, acoperind răni,
evadând din mirosul amintirilor,
într-un rai imaginar.

nu ai cum să ştii prezenţa nemuririi sărutului
în migraţia luminii, decupând spirale colorate,
ferecând o linişte în golul unde doar tu poţi fi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!