Fuga din față
Ochii nopții dau ființă femeii de ploaie,
o îmbracă în haina furtunii
și vântul îi dezvelește picioarele lungi,
pe coapsele ei cărnoase alunecă picurii mari
și ea fuge din fața tristeții.
Când se vor deschide porțile dimineții
franjurii răsăritului se desprin de cer,
lumina se dilată și curge
deasupra verdelui crud pândit de altă culoare.
Cu gustul vinului din adormitele pivnițe
aștept strălucirea din amiezi însetate
în neatingerea femeii înspicată de pofte,
seară rămasă în descântec de crepuscul,
să nu se deoache de întuneric
pruncul ce va veni țipând
și timpul poartă pe brațe bucuria
în care mă simt întreg ca un ou pe soclu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Femeia subțiată de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia subțiată de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia îmblânzită de ploaie
Degeaba vreți să mă convingeți de contrariu,
fără ospețele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute și se scutură de ele,
diminețile vor sta cu soarele pe masă
și primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foșnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispitește tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
și o împlinește la fiecare atingere.
Amiaza vicleană și fierbinte
își face plinul cu odihnă și vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
și seara sosește c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O seară ruptă din rai
s-a întors dimineața în ochii florilor
ierburile privesc mirate plutitoare oglinzi
păsările cântă imnurile nopții de ploaie
văzduhul plânge numele norilor
și lumina se desprinde de lichidele alcaline
soarele bogat ca o floare de platină
îmi scapă din mâini
amiaza intră-n ochiul șarpelui
se așteaptă o seară ruptă din rai
să deschidă porțile nopții de vânt
până-mi strâng caii de pe drumurile cerului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmbracă haina...
Îmbracă haina iubirii
Oricând, oriunde vei fi
Să-nvingi puterile firii,
Să poți spre Rai a sui.
Îmbracă haina blândeții
Plăcut să fii lui ISUS
Ca valul cel greu a tristeții
Să treacă de-aici spre apus.
Îmbracă haina candorii
Să vadă toți că ești bun
C-atunci din Țara splendorii
Vin frumuseți ce n-apun.
Îmbracă haina cea nouă
A sfântului har, revărsat
Să simți cum, din Slavă, o rouă
Din nou bucurie ți-a dat.
Îmbracă haina dreptății
C-așa-mpliniri vei primi
Să simți atmosfera Cetății
De-unde-ajutor va veni.
Îmbracă haina slujirii
Că-i mult de lucru pe-ogor
C-așa la altarul jertfirii
Vedea-vei pe-al tău Salvator.
Îmbracă o haină curată
Oriunde ai fi și oricând
Întreaga ființă să poată
Cânta Păstorului Blând.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (26 iulie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Nimeni nu fuge de moarte
Nimeni nu fuge de moarte
La ieșirea din munții semeți
apele se limpezesc sărind în cascade
pe fața dimineții soarele își lasă razele
chiar dacă-i rece învăluită-n ceață,
totul se-ntâmplă normal și grăbit,
nimeni nu fuge de moarte,
dar trăiește cu teama în oase.
Nesfârșitul prin care curge văzduhul
lasă în hăuri ecoul
și ziua se ridică din memoria clipei
fără cicatrici pe buzele amiezii
înflorind în ochi bucuria luminii.
Dacă pot să străbat cu sufletul,
odată cu săgeata albastră
voi străpunge cerul cu iubirea de semeni.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul drumului
Încă nu știu să mă întorc din drum
nici dacă pot întâlni o fundătură,
instincul nu-mi spune mare lucru
și mă aștept la întâmplări ciudate,
inima nu se teme
și niciun ochi nu se zbate.
Sunt plecat,
dar tu mă însoțești și e destul,
în ochii tăi se citește orizontul nostru
cu porțile deschise
unor dorite izbânzi treptate.
Se mișcă totul odată cu noi,
cum copilul în pântec
respiră adâncul și înaltul deodată
visând ispitit de florile
nașterii sale,
apa se rupe și alunecă
cu ochii mari ațintiți
până-l sărută lumina și țipă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caii dimineții
Înrtr-o noapte stăpânită de sfetnici
și mai departe de somn,
semnele venite din vise
îi lasă luminii calea liberă.
În memorie se coagulează idei
și ochii văd ce trebuie făcut,
mâinile prind aripi nemaivăzute.
Caii dimineții se adapă
din ape mai limpezi decât cleștarul
lângă porțile răsăritului,
ca o platină strălucind risipea raze
prin aerul care fluiera în oase de pasăre.
Nu mai lăsa loc
de trecut printre noi
și caii au plecați vinovați de iubire.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte fără armură
Nu se mai storc lacrimi înșelătoare
ce lasă urme pe pomeții obrajilor
mai subțiri decât apa de ploaie,
se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
și se deschid cu arome pe limbă.
Grădina mușcă din faguri lumină
și nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.
Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veșminte de fildeș,
elefanții prind spaimă de moarte
și de rup totul în cale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba în care scriu
am cântărit fiecare vorbă și cuvânt
din limba în care scriu
și mi-am găsit în ele sufletul în murmur
am căutat în fiecare miezul seminței
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.
și m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranțe
de când îmi ești alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
și unde o găsesc iubită
când tu ești plecată departe
timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aștept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea de funingine
Din partea subterană a lumii
nu iese la suprafață lumina,
o alta călătoare trece pe deasupra
și norii vor să-i oprească privirea.
Simt cum valuri mă înconjoară,
timpul curge ca o mare-n univers
de-o vârstă cu stelele
cu staniu strălucitor pe raze,
de se nasc puii de aur
sub cloștile negăsite,
dar cine-i poate ocroti?
Noaptea de funingine cu sprâncene
veghează somnul căzut în hău,
de se sperie simțurile-n așteptare
și mă-nfășoară într-o pânză subțire
prin care se văd sporind
coapsele mândriei,
bruma mea de încredere,
rouă de adevăr
căzute din cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Previziune
Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.
Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.
Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.
Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,
prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Treacă iertarea de la mine
Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.
Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.
Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,
treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.
În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul cu noduri în gât
Printre dese sughițuri
plânsul trece
cu noduri în gât
într-un somn ciudat de ademenitor
pentru un copil.
Mângâi cu ochii pe mama,
nu spune nimic,
timpul se-nghesuie-n mine
de uit dintr-o dată totul,
adorm.
Seara fuge pe cărări de munte,
cade în tăceri,
pe nesimțite îmbracă noaptea
în haine de întuneric.
Cresc în somn un făt frumos
și mai departe
se derulează basmul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Primăvara
Se face dimineață-n gânduri
primăvara șterge urmele iernii
pornește pe drumul verdelui crud
seva-i subțire își găsește loc, totul înflorește.
Lumina-i tînără, blândă și dulce
pune brățară de platină la încheieturi,
ființele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.
Cerul se deschide la culoare și urcă
nopțile prind întunericul de gât și-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.
De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea plutește și capătă aripi
n-o mai oprește nici vântul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea câtă este nu moare
Noaptea țese pânză din fire de in,
își face cămașa și o încheie la subțiori,
sângele ei întunericul curge fără răni
și se pierde-n zorii de azur ai dimineții.
Pe ape alunecă zvonuri de urme străine
imagini de fețe omenești uitate.
Glezne de femei și coapse în ochiul apei
pe sub sălcii cu lacrimi amare în ramuri
dau un semn răbdării care se deșiră frumos.
În toate se naște feciorelnic iubirea
ce sporește-n mine lumina la ferestrele cuvintelor
și se răzvrătesc gândurile în memoria deschisă
ca o poartă la intrarea în raiul celest.
Iubirea câtă este nu moare,
se îmbracă-n cămașa nopții-n fiecare seară.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred
Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
și tu privești gânditor bolta,
are basoreliefuri și-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simți mai ușor în greutate, plutești.
Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
și cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii își caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laș în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafață
se plimbă prin adâncul pământului
ca un țipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
și un om plin de remușcări îi suge rărunchii.
Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispășești păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă și de tisă.
Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu țintește nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care și zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolți
cu arcade sprijinite de pilaștri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinților.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!