Las cu limbă de viaţă să petreceţi la arderea trupului meu otrăvit

nu-mi doresc loc de veci pe un tărâm limitat
nu vreau cruce nici piatră funerară
la ce bun să însemn locul în care putrezesc cu un monument
oricât de vesel ar suna vreau să dau ţeapă viermilor
şi celor de la fisc desigur
nu-mi place să plătesc taxe direct proprţionale cu infinitul
chiar dacă nimeni nu ştie cum să colecteze asemenea dări
se va găsi cineva să limiteze prin lege şi nesfârşitul
cum altfel ar învia alba ca zăpada când apare prinţul
în ciuda tuturor maşterelor şi în nefericirea piticilor
se vor sparge toate oglinzile care ar putea să devină fermecate
chiar şi mioarele năzdrăvane ar învăţa să tacă
a iarbă verde prin pustiu
...........................................
toţi copiii ar fi trecuţi prin sabie
doar să nu se-mplinească
împlinitul
cu scuza datoriei soldaţii-şi omoară şi taţii
la schimb cu o paradă şi o medalie strălucitoare
.........................................
iar eu visez grădini suspendate şi coloşi din rhodos
într-o lume fantomă descărnat şi suspect de viaţă
caut superman pentru ultimul vis
adresaţi-vă mormântului meu fără adresă
de la izvorul oltului până-n aripa focului sacru
în caz că nu răspunde nimeni
se prea poate ca şi visul să fi trecut dincolo

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu e mai ciudat decât un infinit închis într-un zero

oricât de mare l-aş desena cu creta
pe o tablă fără stele
pentru sentimentul acela de căutare
pe care-l simt şi eu
din când în când sau aiurea
între două grătare şi un acatist
când îmi fac cruce în cerul gurii
cu aceeaşi limbă cu care dau dracului
toată însăileala asta de galaxii şi găuri negre
printre supernove şi mai ştiu eu ce alte manifestări de infatuare
apoi mă caut de dumnezeu prin fiecare celulă
prin toate închisorile astea goale
în care se fluieră a pagubă
sau doar se sâsâie

oricum infinitul nu are nevoie nici de şansă
nici de îndoiala mea netoată
să tot fie infinit
chiar şi să se întoarcă în sine
cum o facem şi noi din când în când
prin moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar de caut un punct de sprijin

nu vreau să răstorn universul
merg pe vârful picioarelor să nu deranjez stelele
îmi place să cred că liniştea le ţine nemişcate
nu-mi aleg nicio stea
nu vreau să fiu nedrept cu infinitul legându-mi viaţa de o unitate
nu desfac de mister constelaţiile
nu caut prin niciun zodiac cărări vieţii
cum nu-mi place să mă cramponez de ceea ce numesc destin
dar am aşa o superstiţie interioară care îmi vine din poveştile copilăriei
(mi le citeam singur şi recunosc că alteram finalul de obicei fericit)
şi dau personalitate fiecărei bucăţi de cer
aproape că orice clipire de pe cerul nopţii îmi şopteşte despre imensitate
iar eu mă fac mic de tot
cât să mă pot întoarce înapoi
înapoi unde?!
poate înainte
spun poate pentru că într-un cerc este greu să găseşti care este începutul
oare are început?!
un sens îi conferim trigonometric
în sensul apusurilor sau invers
de ce am spus apus şi nu răsărit?!

oricum înapoi nu mă pot întoarce decât mergând înainte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu-s

Eu nu-s vreun erudit aşa ca tine,
Nu caut sensuri în tot ce se întâmplă,
Nu-s om de litere, o ştii prea bine,
Eu am doar dorul ce mi se zbate-n tâmplă.

Am doar o inimă setată pe prea-plin
Şi-un suflet dăruit cu bunătate;
La mine s-a gătat paharul cu venin
Dar s-a umplut cu dorurile toate!

Şi chiar dacă memoria-mi joacă feste,
"Inteligenţa" mai lasă de dorit
Salut uitarea şi îi dau de veste
În ciuda ei mai bun-am devenit!

Poate că nu-s ca tine, nici nu-mi doresc
Îmi place simplitatea, aşa mi-s eu
Nu vreau mărire, nu vreau să mă fălesc,
Vreau doar să-l mulţumesc pe Dumnezeu!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că am murit deja

şi nu mai sunt decât o fantomă rătăcită
sentimentul acesta de inconsistenţă
pare şi el rămas singuratic
prin inima mea de aer

într-un fel trec prin toate
ca şi când nu ar mai fi
nici nu mai ştiu dacă eu sunt mort
ori lumea e doar o boare

chiar şi ţipătul e ca o frunză în cădere
iar lacrimile nu se mai nasc fierbinţi
nici măcar sărate
par să fie nişte fulgi îngheţaţi
care viscolesc prin imensul gol din mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două călătorii spre limite absurde

întotdeauna voi căuta odihna la pieptul tău
apoi mă voi gândi ca prostul
înainte de a nu mai fi
dacă peste cine ştie câte mii de ani lumină
cineva va privi pe cer
chiar spre clipa aceasta

aşa cum privesc acum
spre cine ştie care lume albă
gândindu-mă cum răzbeşte lumina prin univers
dintr-un gând trist de cetăţean universal
prin mii şi mii de ani pământeni
ca o fantomă plasmatică
a ceva stins poate
sau doar ca o fotografie sepia
a unei clipe de realitate
de dincolo de orice altă realitate

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu am nevoie de martori

nu vreau să mă creadă nimeni
oricum sunt condamnat prin naştere la moarte
ce naiba ar putea fi mai rău de-atât
aşa că nu propovăduiesc adevăruri incontestabile
nu am nevoie de nimeni să-mi răstălmăcească visele
le visez singur şi le uit repede
cu cât mai repede cu atât mai bine
altfel poate le-aş povesti cuiva
de fapt nici nu ştiu ce e mai bine
dar sunt convins că nici dumnezeu nu are nevoie de martori
nici de antemergători nici de messia
sunt sigur că nici de biserici sau papi
nici de mausolee nici de cimitire
doar noi
amărâţii ăştia care suferim de moarte
ne visăm nemuritori ori statui
ca să nu ne moară egoul niciodată

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar dacă nu am răstignit toţi fluturii

am presat totuşi o floarea de colţ lângă una de măr
şi de aatunci mă doare fiecare fir de iarbă de sub vis
cum sufăr de golul fiecărei scoici adusă de lună
la poalele mării
dar ştiu că port vina pentru toate dezastrele
mai ales pentru cele ratate
de fapt apocalipsele acestea sunt cele mai grele
îmi amână tăcerea şi nu-mi lasă loc de veşnicie

pentru că nu aş vrea să le ud cu uitare
înainte de a trece prin apa
care-mi va despărţi trupul de suferinţă
şi sufletul de apăsarea timpului
îmi voi sufleca amintirile
nu aş vrea să uit nimic din ce ţi-am promis
poate că o să am o eternitate
sau poate că o să fie doar o clipă
cât să-mi aleg o altă lume în care se te caut

oricâte blesteme mi-ar brăzda mintea
voi culege de fiecare dată mărul să-l împărţim
cum altfel să-mi caut sub tâmple cerul

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii nu mă judecă pentru vise

mă trezesc îndrăgostit
de soare
de ciripit
de sentimentul aiurea
că nu-mi permit
să trec prin viaţă
ca şi când aş fi îndeplit
o corvoadă

de aceea trăiesc
cu iluzia că pot cuprinde
înţelesul
până la nefericirea care mă cuprinde
la aflarea unicului răspuns
apoi fluier a pustiu într-o mănăstire de lut
unde tot aşez
o cărămidă de apă
peste o alta

doar aşa zidesc pereţii
dintre mine
şi dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe această lume în care nu aveam ce căuta

nu mai vreau decât un colţ întunecat
de unde să-mi chem moartea ca pe o binecuvântare
cu o jumătate dintr-o lacrimă amară o să plătesc cucul
să-mi cânte alintat balada impară a cuiburilor străine
cu ce mi-a rămas din toată bucuria florilor de cais
o să răsfăţ câmpiile sub care îmi vor creşte munţi din suflet
aşa ca să aibă cărarea neumblată unde căuta vârful
apoi ca şi când aş număra invers toate stelele necăzute
o să-mi numesc gândurile iarbă
şi le voi cosi dimineaţa
înainte să-mi cânte toţi greierii a dincolo
pe această lume în care nu-mi găsesc locul
o să-mi dau şi jumătatea dulce din lacrimă
pe un cântec de privighetoare
cât să-mi crească înapoi tăcerea

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nick: Maria, iubirea mea... Îmi pare rău! Sincer, îmi pare rău că m-am îndoit de tine, de dragostea ta! Te rog, iartă-mă! Poţi oare să mă ierţi?!
Maria: Nick, iubitule... Nicky... Bineînţeles că pot, prostuţule... Te iert. Atâta timp cât nu o să mai crezi vreodată despre mine că aş putea să...
Nick: Ssst... Te rog, nu-mi reaminti că am fost în stare să cred un asemenea lucru despre tine. Ce tâmpenie! Îmi pare rău! Nu se va mai întâmpla! Niciodată! Iar dacă s-a întâmplat acum, a fost doar din cauză că te iubesc. Te iubesc mult, mult de tot! Poate prea mult, prea mult... Nu aş putea trăi fără tine! Nu-mi pot imagina cum ar fi viaţa mea fără tine; probabil foarte tristă. Nu vreau să te pierd! Nici pentru el, nici pentru altcineva. Nu, nu vreau...
Maria: Nici n-o să mă pierzi, prostuţule!
Nick: Şi mă vei iubi mereu la fel de mult ca şi până acum?
Maria: Desigur, dragul meu. Ca şi cum nu s-ar fi întâmplat niciodată nimic. Poate chiar şi mai mult, dacă se va putea.
Nick: Mulţumesc, iubito.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte mai aveam câteva lacrimi de povestit

dar acum nu mai am nimic
nici măcar de pierdut
totuşi îmi este atât de linişte
un fel de calm ancestral
numai bun pentru a trece dincolo

sentimentul că sunt doar al universului
mă sprijină să visez cu totul altceva
nu tu case nu tu maşini nu tu raiuri nu tu eve
nimic din lumea materială şi zbuciumată
visez doar figuri geometrice tridimensionale
piramide cuburi paralelipipeduri elipse sfere şi...
ceva ce pare a fi o regulă mă cuprinde cald
e prima regulă pe care nu vreau să o desfinţez

unde naiba îmi este răzvrătirea doamne
nici măcar nu mai strig întrebarea asta dementă
o rostesc aşa de rar
şi parcă dincolo de orice gând
într-un fel atât de rotund
ca pe un cântec încă necântat

de parcă aş fi translucid şi lipsit de substanţă
trec prin mine toate aceste forme
atât de regulate
încât le pot învăţa pe de rost
dintr-un singur punct
apoi lipesc genele de un poliedru ciudat
şi nu mă mai satur de sărit într-un picior
dintr-o lume într-alta
ca şi cum aş avea o inimă de atlet universal

râd de parcă mă gâdilă infinitul în talpă
chiar nu mai ştiu la ce foloseau lacrimile

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertatea ta e ca o zidire de ană

poate de aceea te-aş iubi cu nesăbuinţă
precum un pitic pe alba ca zăpada
dar tu eşti mult prea deşteaptă
ca să mai crezi în poveşti
sau în moş crăciun
nici măcar în lacrimile tale nu mai crezi
le donezi fericită soriceilor
cu dovezi scrise
să nu fii întoarsă la cine mai ştie care ilicit
de dinainte de marea întrebare
..........................................................
să ştii că nu-mi iau cadouri de ziua mea nicodată
oricum aş cheltui inutil pe un ceva la fel de inutil
doar ca să fiu sigur că am bifat-o şi pe asta
în lista cu obligaţii
..........................................................
apoi în inima mea te voi legăna
cum o face vântul de seară
doar doar vei observa luna
altfel decât ca pe un satelit

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între da şi nu este loc de încă un univers

cu totul
de la prima explozie
până la ultimul fâs
cum să vă spun altfel
povestea lumii
decât prin pilde sofisticate
ca la un concurs stupid de ghicitori
de tip oracolul din delphi
totuşi
v-aţi întrebat vreodată
dacă dumnezeu e sofisticat
sau doar noi înflorim cuvintele
ca la carnaval
de nu mai ştie nimeni care e alfa
şi nici care mai e omega

poate că poezeala s-a născut doar aşa
dintr-o nevoie bolnavă de a ne agăţa de ceva
înainte de tăcerea veşnică

oricum ar fi
socotelile pământene
au damblaua certitudinilor
inclusiv cele de care fugim
precum diavolul de tămâie

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum moartea

mi-aş dori ca îmbrăţişarea ta să fie definitivă
ba chiar mai mult decât atât
o îmbrăţişare de dincolo de orice criteriu
precum un extemporal la infinit
dat din postura unei clipe

ştiu că nu crede nimeni
dar prin îmbrăţişări succesive
se leagă şi universul
altfel cum naiba ar sta stelele pe cer ziua
fără să cadă printre nori

iar eu nu îţi cer decât să accepţi
că orice extemporal la îmbrăţişare
nu se poate fără probă practică
oricât de dureroasă ar fi trecerea
în afara timpului

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi o vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am zidit visul într-o temelie de piatră

să tacă să nu se mai repete
dar cu cât îi astup strigătul
parcă cu atât mai tare răsună ecoul
prin fiecare perete alb
prin fiecare tavan aurit
şi prin toate ferestrele zăbrelite
câteodată atât de lugrubu
de parcă aş fi zidit un monstru
şi uite aşa din cel mai frumos vis
m-am trezit într-un coşmar

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu de moarte îmi este frică

singura teamă pentru necunoscutul acesta inevitabil
în afară viermilor şi a întunericului
ar fi lipsa visului
aşa că mă întind să visez cât mai sunt viu
cât încă mai am puterea de a-mi aminti ceva
dincolo de plutire şi de toţi caii albi
chiar şi dincolo de păsările măiastre buburuze
şi mai ştiu eu ce alte năzbâtii copilăreşti
visez uneori şi iadul

în mintea mea locuiesc toate lumile
şi de aceea vi le scriu
înainte de a nu mai rămâne din mine
decât aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai vreau

Nu mai vreau din viaţa asta nici măcar o clipă!
Nici un glas să-l mai aud, Eu mă duc, mă duc!
Şi nu ştiu unde, unde voi ajunge fără Tine!
Nu mai cer sfinţilor milă, nici versurilor rimă!

Dumnezeilor absenţi nu le mai cer un cent!
Nici o zi acum să-mi cumpăr nu mai vreau!
Dintr-un univers prea mare unde Eu am rătăcit!
Nici cuvântului glas.... când Eu încă nu mor!

Nu mai cer nopţilor somn, nici somnului vis!
Nu mai vreau să-mi mai atingi inima prin care-mi curgi!
Nici cerului infinit unde Eu tot m-am pierdut!
Nu-ţi mai cer acum nimic din tot ce Eu n-am avut!

Nu mai cer soarelui zi senină, nici iubiri milă!
Nu mai vreau vedere într-o lume de durere!
Nici auz când Tu n-ai glas şi nici cuvinte!
Nu mai vreau vorba ce minte, nici icoane sfinte!

Nu mai vreau cruci între drumuri!
Nici paşi rătăciţi în lume fără Tine,
Când te caut în nu ştiu ce unghere!
Nu mai vreau gânduri ce mă dărâmă!

Nu mai vreau aşteptarea care doare!
Nici ziua în care visul încă nu moare!
Nici noaptea fără stele, fără Lună, fără...
Fără Tine lipasa viselor mele stinghere!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrajă?

Cum ai trecut prin ochiul de furtună,
prin liniştea aceea de mormânt
în care sentimente noi se-adună
la margine de sacru jurământ?

Ce vrajă m-a adus la tine-n braţe,
ce ierburi magice ai folosit,
cu ce cuvinte-ai vrut să mă înhaţe
iubirea,-n ritual bolborosit?

Nici tu nu ştii? Cum, eşti la fel, vrăjită?
Nu tu eşti vinovata? Cine-o fi?
O fi vreo vrăjitoare mai vestită?
Există cineva ce poate şti?

Nu caut antidot, nu caut leacuri,
aş vrea doar să-mi explic: ce e cu noi,
cum de ne-am căutat atâtea veacuri
prin lumile rămase înapoi.

Vreau doar să ştiu ce e, să fac lumină;
de-i om, divinitate sau ce-o fi,
n-am să-l blestem, n-am să-i arunc vreo vină,
vreau, pentru vraja lui, a-i mulţumi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!