Între cer şi pământ

Între cer şi pământ ne zâmbeşte durerea,
Stă ascunsă-n atomii înfăşaţi în tăceri
Calm, extrage din noi dulcea sevă ca mierea
Într-un dans infernal de alese plăceri.

Câştigând teritorii se absolvă de vină
Şi ne face să credem că aşa e normal
Să trezim lăcrimând, s-auzim cum suspină,
S-ancorăm la nevoie într-un petic de mal.

Rădăcini de va prinde-o-nflori fără veste
Şi-o săpa albii triste pe sub straiul de lut
Şi-o zidi o cetate, sus, pe munte-ntre creste
Cât să poată-a-i răpi vieţii înc-un minut.

Nu-şi trădează orgoliul risipindu-se-n taină,
Nici nu-şi leapădă moftul de-a juca necinstit,
Îşi dezbracă năravul şi-obosita ei haină
Doar când lacrima stinge pe-un obraz odihnit.

Furibundă-şi întoarce înc-odată privirea
Nu se-ndură-a lăsa drum deschis fericirii,
Doar să-ntunece soarta, asta-i este menirea!
Şi să tulbure apele din adâncul trăirii...

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem aceeaşi primăvară...

Iubitule, suntem aceeaşi primăvară, n-ai intuit că noi suntem acei
Care-au topit rugina de sub talpă sfidând la tâmplă albii ghiocei?
Nu-ţi încrunta privirea în oglindă, ascultă-ţi sufletul în piept ce tânăr e,
E mai vioi ca puiul căprioarei ce-n verdele pădurii zbenguie.

Nu-ţi căuta de creţe pliuri anii, sunt muguri noi ce dau nerăbdători în pârg,
Să nu-ndrăzneşti cândva să-ţi fie teamă, să vinzi iluzii pe tarabe-n târg,
Pe prispa mâinii-mi sprijin gându-ncrezătoare că soarele mereu ne va zâmbi
Cu-acelaşi cald veşmânt de sărbătoare, nu-şi va trăda menirea şi-o luci.

Azi, poate-mbrăţişările-s mai rare, săruturile uneori poate-s mai seci,
Dar în adâncuri e respect, e-nţelepciune, e-ncredere pecetluită-n veci,
Adeseori certaţi cu albul iernii prefacem bulgări mari de remuşcări
În foi de ţigarete expirate ce-or arde-n netrăitele visări.

Mai şchioapătă o rană la un deget, mai picură vreo lacrimă de ger,
Dar cât iubirea flutură în flamuri, unirile temeinice nu pier,
Croiesc în timp poveşti adevărate ce nu-s cusute-n fire de argint,
Ci doar cu ochii minţii şi-ai trăirii şi-ai paşilor ce niciodată nu se mint.

Am ridicat măreţul zid al îndârjirii, să nu ne-atingă valul de furtuni,
De-o stinge-ncinsul jar al pasiunii, să-i reaprindem torţa din genuni,
Dar temelia dragostei eterne nu va ceda vreunui impas de s-o ivi,
În dulcea tinereţe-a bătrâneţii... de mână... tot de mână ne-oţi găsi.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roata vieţii

De-aş întoarce timpul înşelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aş găsi cărarea să ies la liman.

Şi de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aş vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranţa oarbă de-a strivi nevoi.

Hărăzitei urme de-amintiri deşarte
I-aş vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce uşor desparte
Viaţa de-a ei moarte într-un cer flămând.

Nu renunţ la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti umbra mea...

Eşti umbra mea ce mă-nsoţeşti
Cu-aceeaşi ochi desculţi de vină
Urmându-mi paşii în surdină
Topeşti arzând şi mă priveşti.

Asculţi galopu-ngemănării
A două fluvii de lumină
Ce zbat în albul de hermină
Ca valul înspumat al mării.

Eşti umbra mea ce-mi dai putere
Să şterg de-nnourare gândul,
Iar de va fi să-mi vină rândul
Ţi-oi unge rănile cu miere.

Eşti umbra mea din fragezi clipe
Când ploaia-n braţe calm ne ţine
Şi tandru-n picurii-ciorchine
Fiori încep să se-nfiripe.

Întinzi de corzi vioara vieţii
Vâslind la ţărmuri de poveste,
‘Nălţând iubirea, sus, pe creste
Şi soare-aduci în schimbul ceţii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri
Mucând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul viselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebuni de viaţă

Într-un sfârşit de primăvară doi tinerei se-ndrăgostesc,
Nebuni de viaţă, rupţi de lume, uzi leoarcă-n ploaie povestesc
De dulcea lor copilărie, de şirul lungi de amintiri,
Muşcând cu saţ din fericire în seara primei întâlniri.

Dar clipele trecură-n grabă, iar ei în noapte-mbrăţişaţi,
Plutind sub teii daţi în floare, ameţitor de-amorezaţi
Îşi iau sfios la revedere, dar necrezând nici ei ce spun,
Privindu-i lunii întristarea mai stau vreun ceas sub un alun.

De mână strânşi nu-şi iau privirea, iar unul altuia-şi zâmbesc,
În scurtul timp şi-au zis romane, dar maratonul nu-l opresc,
Şi ploii-i place când iubirea se lasă dusă de-al ei val
Oprindu-şi stropii şi-ascultând-o îşi trage ancora la mal.

Ce lungă noaptea le părură... ce dor în pernă clocotea...
Fiorul dragostei supreme în piept năvalnic năpustea,
Povestea prinde rădăcină când două suflete iubesc,
Niciun taifun nu poate-ntoarce locomotiva ce-o pornesc.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu tine

(La mulţi ani, soţul meu drag, Costică Antoche)

Cu tine mă trezesc şi nu îmi este teamă,
Cu tine toate lacrimile încep uşor să geamă,
Cu tine simt căldura zăpezilor din iarnă,
Cu tine mă-nvelesc când norii-ncep să cearnă.

Cu tine-i primăvară în tril de ciocârlie,
Cu tine-alerg desculţă pe rumena câmpie,
Cu tine sunt şi apa şi muntele şi marea,
Cu tine zbor luceferi, cu tine mângâi zarea.

Cu tine înfloresc precum salcâmul, vara,
Cu tine valsul vieţii îl cântă doar vioara,
Cu tine mă acopăr sub plapuma iubirii,
Cu tine simt aroma şi stropii fericirii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am oprit o clipă timpul

Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneţ
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreţ,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-ameninţă cu goana ameţindu-ne vârtej.

Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipeşte-n cer destine dirijând noul tango,
Între naştere şi moarte credincios ne urmăreşte,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepseşte.

Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorţii, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce aţi primit ninsoarea, curioşi o adunaţi
În căuşul alb al vieţii... răbdători vă resemnaţi.

Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când îşi pregătea reduta, el mirabilul actor,
Şi fura în drumu-i grabnic veşnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ

Poţi
să
trăieşti
fără
poezie

Mi-a
spus

Arătându-mi
o
pasăre

Ea

nu
are
nevoie

Decât
de
aripi

Şi
de
pământ

I-am
răspuns

Când
oboseşte

Nici
o
pasăre

Nu-şi
face
cuib

În
cer

poezie de Costel Zăgan din Interludiu (iunie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecă-mi iubirea...

Vindecă-mi iubirea, tu, mirată umbră
Şi-mi ascunde ochii în sicriu de pluş
Dezrobindu-mi chinul din lumina sumbră
Unde timpul vrednic şi-a făcut culcuş.

Spulberă-mi nădejdea de-a seduce clipa
Şi-a muşca din şansă ca un vultur orb
Neuitând de dorul ce-mi răneşte-aripa
Când furtuni de gânduri lacrimile-mi sorb.

Fericeşte-mi buza mustuindă-n vinul
Fragedelui zâmbet ce-a fost ieri sărut
Şi-mi înmoaie plânsul ce hrăneşte spinul
Renăscut nevoii dragostei din lut.

Slobozeşte-mi dulcea inimii trăire
Rânduindu-i sorţii umbletul etern
Şi-mi întoarnă mersul ca o lecuire
Din fiori sălbatici ce curând se cern.

Dăruieşte-mi zborul cel furat din glumă
Într-un timp în care dragostea stingea
Şi-mi absolvă vina ce-a rămas în urmă
Cât iubirea-mi este şi nu-i ce-ar părea.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi o undă

Am prins aripi şi am zburat
Îţi mulţumesc dragul meu
Eu trandafirul l-am luat
Iubit ai fost te voi iubi mereu

Ce m-aş fi făcut fără iubire
O floare uscată fără sevă
Ce eram dacă nu te vedeam
Fără lacrimi doar o Evă

Dacă nu te cunoşteam
Era doar noapte fără şoapte
Într-un loc eu mă roteam
Fără Lună fără vise luminate

Plec mă simt însingurată
Un vis de inocenţă am fost
Am fost lină şi plăpândă
Am trecut ca şi o undă

Te iubesc lacrima n-are rost
Este disperare neputinţă
Soarta ne poartă cu-n rost
Nu fi învins ai credinţă

Cea fost a fost el va trece
Şi trandafirul se va vesteji
Lăsăm tristeţea ca să plece
Să vină fericirea nu vom jeli

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 an

Clipe trec peste gând,
Azi, sunt doar un mormânt
Cu-amintiri în cuvânt,
Ce se sting doar arzând.
Numai eu pot să zbor
Către-un cer infinit,
Într-un trup odihnit
De-alinare şi dor.
Nu aştept nici acum,
Nici-un semn, nici-un gând,
Doar sclipiri rând pe rând
Se topesc, se fac scrum.
Eu, vă las într-un gând
Şi-o să trec într-o stea,
Numai eu, numai ea
Peste voi, peste rând...

Sibiu... 08 ianuarie 2022

Dumnezeu să te odihnească în pace, tată!

poezie de Liviu Reti (8 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruguri

E ora când tăcerile-mi brăzdează
Ascunse riduri ferecate-n pleoape
Şi nici un zbor de gene nu cutează
Să-mi tulbure a lacrimilor ape.

Şi ora se dezbracă de secunde
Sub ochii mei golindu-şi conţinutul,
Iar eu vibrând de-al dorurilor unde
Din gânduri şi tăceri zidesc minutul.

E ora când oniricele vise
Mi-arată lumea altfel decât pare
Şi toate idealurile stinse
Ruguri îmi par, arzând în depărtare.

Şi-o oră frâng când mă gândesc la tine
Tot ce-i lumesc triumfă şi învinge
Şi sub aripa nopţii ce mă ţine
Încet pe-obraz o lacrimă se stinge.

poezie de Luiza-Adriana Grama (20 septembrie 2009)
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iubirea cuvântă

Au trecut multe veri, multe ierni au apus
Şi de-au fost să mai fie primăveri am sedus,
Am chemat cărturari să ne scrie-un roman,
Peste ani să ne fie cel mai dulce alean.

Frontiere-am topit când de-un zid ne-am lovit,
Din genuni ne-am trezit şi furtuni am oprit,
Între nori plumburii lumânări am aprins,
Şi de-am plâns şi de-am râs niciodată n-au stins.

Doar un singur palton pentru doi am croit,
Să ne ţină de cald când de ger am albit,
Braţ la braţ ne-am unit într-un "Nod gordian",
Sentimente-am cioplit dintr-o şa de pian.

De-aş întoarce ruleta ochii tăi mi-ar fura
O candidă privire şi-n trăsură-aş urca,
Să ating Everestul pasiunii din noi
Când iubirea cuvântă, de păcat suntem goi.

Fir întins ne-am dorit-o, dar e viaţă, nu-i cer,
E şi sare şi miere, e şi bob de piper,
Cuceriţi de chimia plăsmuită rotund
Am trăit alintaţi într-un patos profund.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpu-n veşnicia lui, doar o clipă-a nu ştiu cui...

Se scurg clipele-n clepsidră, în tăceri ca de mormânt, nicio zarvă nu conturbă al secundei legământ...
Mor iubirile pe stradă, cerşetori sunt tot mai mulţi, timpul îşi vede de treabă şi cum trece, nu-l asculţi...
Trenuri trec ducând cu ele vise şi iluzii vechi, un adio se strecoară c-un blestem între perechi...
Plânge frunza în cădere şi-i strivită pe trotuar, timpul fuge în tăcere, de nimic n-are habar...
Mor pădurile sub seceri şi orfane de copaci, strigă-n van, te uiţi la ele, trece timpul, trece-n draci...
L-aş închide-n poezie, într-un vers cu ritm beteag, l-aş ademeni cu rime şi cu gustul lor dulceag...
Să-l opresc din hoinăreală, c-o fi obosit de drum şi cu firul meu de viaţă un minut să îi sugrum...
Dar, e doar o-nchipuire şi-o dorinţă fără sens... timpul este veşnic singur, gândul meu, doar un nonsens...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar gând

Mă-ntorc cu rănile deschise
în scrijeliri pe trup, de zile,
de nopţi, de neîmpliniri promise
înscrise-mi în sângerânde file.

Îmi oblojesc gânduri răzleţe
ce-adun de p-unde-or fi, de ieri
când nu ştiam că-i bătrâneţe;
credeam doar veşnic primăveri.

Plutesc într-un eter mirific
de-opiaceu de endorfină
ce mi-o fac singur; mă certific
propriu călău, singur de vină.

Îmi port tatoo-uri de stigmat
pe carnea ce-am de împrumut
şi-o pierd într-un sfârşit... Păcat;
nepregătit, că n-am ştiut!

Îmi fac din văi circumvoluţii
şi-mi sap amintiri de visare
să-mi spăl trecutul în soluţii
de retrăit, eu, la-ntâmplare.

Nu pot să-mi stăpânesc alunec,
mă prăvălesc în avalanşă
pierzând respir în dulce întunec...
Axfisiat, m-adorm în transă.

Nu mă mai simt, nu mai sunt fizic,
căci nici nu vreau să fiu acum;
doar să rămân etern amnezic...
Pierdut pe drum, pe drum, pe drum...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa mărilor şi oceanelor

Trec catarge către maluri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec pierzându-se în valuri,
Trec şi azi, treceau şi ieri.
În corola lui de alge,
Vântul, bun toreador,
Pescăruşii îşi atrage
Într-un dans ameţitor.

Trec catarge către maluri...
Scoici, în dans de catifea,
Proiectează idealuri
În oglinzile de stea.
Plâng de doruri marinarii –
Zorile le dau fiori,
Când zăresc în larg corsarii –
Mari oceane de ninsori...

Înecându-se-n tăceri,
Prinse-n valul roditor,
Nave trec la fel ca ieri –
Braţe de navigator.
Prinse-n valuri de argint
Transcendent căţărătoare,
Se pierd clipe de alint
Şi dispar, dispar în zare...

Trec pierzându-se în valuri –
O povesste-n univers,
Albatroşi strigându-şi plânsul
În sălbaticul regres.
Lacrimi – scoici pe plja tristă,
Sângeriu apus – trădare,
O durere neînvinsă
Şi-o eternă disperare.

Trec şi azi, treceau şi ieri,
Risipindu-se-n clepsidră,
Multe valuri de dureri...
Prinşi de-a timpului ispită,
Iar plângându-şi morţii lor,
Mateloţi fără morminte.
Plâng în vis şi plâng de dor,
Plâng de-aducerile-aminte.

În corola lui de alge,
La Dumnezeiesc altar,
Navă fără de catarge,
Îngenunchi şi eu – un val.
Peştii mei aleargă liber
Către stele şi-napoi,
Ploi de îngeri, chip de înger,
Spre oceanele din voi.

Vântul, bun toreador,
Ca o aripă de miere,
Râu de aur poartă-n zbor
Şi sălbatice mistere.
Apoi lin precum un zmeu
Din copilăria castă,
Le va-ngădui mereu
Celor duşi, să vină-acasă.

Pescăruşii îşi atrage –
Cânt de clopot şi de dor,
Răstigniţi pe drum de alge,
Pe tărâmul viselor.
Plâng apusuri... Marinarii,
Altor zări poem rostesc.
Răsărituri în vitralii,
Un copac înmuguresc.

Într-un dans ameţitor,
Ancoră de gând şi timpuri,
Albatros la ţărm cobor,
Din uitate anotimpuri.
Singură, cu peştii mei,
În mormântul gol de şoapte,
Ca o pasăre mă-ntorc
Şi mă risipesc în noapte.

Într-un dans ameţitor,
Pescăruşii îşi atrage
Vântul, bun toreador,
În corola lui de alge.
Trec şi azi, treceau şi ieri,
Trec pierzându-se în valuri,
Înecându-se-n tăceri,
Trec catarge către maluri...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile se cuceresc cu trudă (aforistică)

"Ad augusta per angusta",
Când e vorba de-o femeie
Care nu-şi DEZBRACĂ fusta
Şi nici bluza nu-şi DESCHEIE!

epigramă de Mihai Haivas din Geometrie conjugală (2013)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!