A fi român

Acelaşi neam, aceeaşi grea povară
Plângându-şi soarta ca pe-un recviem,
Aceleaşi patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean şi rău blestem.

A obosit, dar nu-şi trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Îşi curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.

E timpul de-a-şi uni în pace crezul,
De-a-şi apăra ce-naintaşii-au câştigat,
Esenţa volniciei strânsă-n miezul
Unei măreţi istorii ce nu s-a uitat.

Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Şi nu se şterg vreodată şi nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău şi ultimul mister.

Mai este vreme încă de speranţă,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanţă
Şi nici de-ntors trecutul frământat.

Acelaşi neam, aceeaşi suferinţă
Ce-l arde-n piept şi-i vântură trăirea,
Aceeaşi veche, aprigă dorinţă
Îi macină prezentul şi doinirea.

Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn şi stoic
Şi stoarce mierea pietrelor chiar seci.

E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voinţa libertăţii şi putinţă,
Cât în ţărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace şi credinţă.

Sărman pământ de-o veşnicie gazdă,
A fost şi mamă-a fost şi sfânt alean,
Aici şi-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oştean.

Aceeaşi munţi, aceleaşi repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român şi-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patrie ne este limba...

Când din lanţuri se ridică un popor strigând u n i r e,
Nicio rugă nu-l ajunge invocând dumnezeire.
Şi nici ceruri furtunoase nu se dreg cu stele albe,
Cum nici pruncii nu îndură întunericul să-i scalde.

Patrioţi împrumutaţi au venit aici cu vântul;
Lacrima acestui neam, mult mai grea decât pământul,
Arde în flacără la Putna
Pentru Ţara Românească ce-i de-un neam - şi este una.

Neamul nostru moldovean e un munte nalt şi verde,
Care urcă în Ardeal şi pe veac de piatră şede.
Trunchiul nostru-i şir de veacuri: şi cum neamul să-l desfaci
Când grăim aceeaşi limbă şi strămoşii ne sunt daci?

Nu sunt ape curgătoare sângele de neam să-l spele,
Cum nici graiul sângelui, românismul nu-l va piere.
Oltul, doina întregeşte în ţarina oltenească
Şi-i de vatră, de-o sămânţă, cu ţărâna ardelenească.

Patrie ne este limba care-n vântul nevăzut
Se aude româneşte - şi aici şi peste Prut.
Patrie ne este doina, Prutule dulce-amar,
Care-ţi umblă peste apă şi n-are niciun hotar.

Patria se oglindeşte în ape nemuritoare:
Oltul, Mureş – fraţi cu Prutul.
Pretutindeni românească este limba şi p ă m â n t u l...

poezie de Ştefan Radu Muşat din Exerciţiu de patriotism (12 februarie 2018)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi...

Tu ai plecat, dar eşti aici cu mine,
Să-ndeplinim destinului cuvânt...
În rostul scris al legilor divine
Nu poţi desprinde cerul de pământ.

Ne-a fost sortită o singură lumină,
Un singur cer, un soare şi-un pământ,
Un singur Eden ne va fi grădină
Şi viaţă doar un singur legământ.

Am fost legaţi de-o singură chemare,
Un singur rost şi-un singur adevăr.
Cum poate trece timpul în uitare,
Când am crescut aceleaşi flori de măr?

Acelaşi gând l-am prefăcut în şoapte,
Acelaşi dor iubirea ne-a cuprins,
Am străbătut aceeaşi zi şi noapte
Şi-aceleaşi timpuri tâmplele ne-au nins.

Acelaşi vis l-am rătăcit prin stele,
Cu-acelaşi pas am străbătut nevoi,
În zilele cu nor şi clipe grele
Am plâns aceeaşi lacrimă amândoi.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Popor

Neam de neam nu s-a văzut
Un popor de-amar de veci,
Ruinat, trădat, de caii săi de lut
Uitat, lăsat, cu inimile reci.

poezie de Vlad Milon (18 iunie 2023)
Adăugat de Vlad Milon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă...

Iubeşte-mă cu aceeaşi pasiune
Şi caută-mă iarăşi între nopţi,
Nu te lăsa condus de raţiune,
Nici de lăstarii zorilor necopţi.

Iubeşte-mă sedus de nostalgia
Trecutelor galante primăveri
Ce dragostea a fost sau nu magia
Dospită-n miezul fragedelor veri.

Iubeşte-mă cum soarele iubeşte
Un enigmatic şi mirific univers,
Cu patimă din nou îndrăgosteşte
Şi dă-mi sărutul buzelor din mers.

Iubeşte-mă cum luna străluceşte,
Cum stele sidefate hoinăresc,
Cum ziua ne petrece şi sfârşeşte
În asfinţitul astrului ceresc.

Iubeşte-mă cu-aceeaşi inocenţă,
Cu-acelaşi dor nebun de-a cuceri
Ce ieri înflăcărat şi cu ardenţă
Ai frământat sub gândul de-a iubi.

Iubeşte-mă şi spulberă-mi căinţa
Cât temerile-n piept neliniştesc,
Cât inima îmi vântură dorinţa
Să pot, să vreau, să ştiu să mai iubesc.

Iubeşte-mă, e tot ce viaţa-mi cere
Şi nu-mi dă pace până n-oi vedea
Că zaua ce-am unit în veci nu piere
Şi nici de lacrima ne va durea.

Iubeşte-mă cu toată dăruirea
În numele candidului trecut,
Iubeşte-mă şi-aprinde iar iubirea
Cu-aceeaşi flacără de la-nceput!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Subiectivism

Acelaşi soare vesel mă răsfaţă
Şi-şi prinde raza caldă-n părul meu,
Aceiaşi nori se-ntunecă la faţă
Şi plouă aşa cum a plouat mereu.

Aceeaşi mare blând se unduieşte
Sau îşi aruncă valul înspumat,
Acelaşi codru azi mă răcoreşte
Şi-aceiaşi munţi mă cheamă neîncetat.

Acelaşi vânt şopteşte la fereastră
Şi-acelaşi parc m-aşteaptă pe alei,
Acelaşi templu este casa noastră
Şi-aceiaşi au rămas şi ochii mei.

Aceiaşi oameni fac aceleaşi glume,
Căci mai nimic nu s-a schimbat defel,
Dar fără tine, mamă, astă lume,
Deşi aceeaşi, nu mai e la fel.

poezie de Octavian Cocoş (18 iunie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, scump popor român

Poporului român, la ceas de centenar

Tu, scump popor român, la ceas de centenar,
Trezeşte-te! Priveşte-n trecut şi-n viitor.
Ridică-te şi schimbă prezentul ordinar
De care-i e ruşine acestui brav popor.

Tu, scump popor român, ce-ai făurit o ţară
Unind între hotare trei inimi de români,
Ridică-te! Priveşte şi nu lăsa să piară
Valorile, purtate prin veacuri, de străbuni.

Tu, scump popor român, ce ni l-ai dat pe Cuza
Şi pe atâţia alţii mânaţi de-al ţării dor
Nu vezi? N-auzi? Nu suferi simţind cumplit acuza
De-a fi lăsat hoţia să sece-acest popor?

Tu, scump popor român, revino-ţi în simţire!
Prostia nu-i virtute, minciuna nu-i altar,
Nu construieşti o ţară prin furt şi nesimţire,
Şi nu calci în picioare nici steag, nici ideal.

Tu, scump popor român, aflat în amorţire,
Ridică-te din somnul în care ai căzut!
Bucăţi din tine pleacă, plângând, în pribegire,
Smulse din trupul ţării în care s-au născut.

Tu, scump popor român, urmează-ţi calea dreaptă
Şi nu te-ntoarce-n timp, istoria s-o repeţi
Adu-ţi copiii-acasă şi ce-ai stricat, îndreaptă
Şi din greşeli, încearcă, popor român, să-nveţi!

Tu, scump popor român, la ceas de centenar
Priveşte, cumpăneşte şi vezi ce-ai devenit.
Transform-acum prezentul acesta ordinar
În viitor frumos, poporul meu iubit!

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curajul le-a fost reazem...

A lor dragoste sfântă de patria străbună
Au dovedit-o-n luptă, pe câmpul de război,
Şi de-a fost ceru-n lacrimi împrăştiind furtună,
Au stat cu pieptu-n faţă, sfârşind ca bravi eroi.

Jertfitu-s-au nevolnici prin arşiţe şi geruri
Pentru a noastră limbă şi-al nostru drag pământ,
Vărsat-au al lor sânge urcând măreţ la ceruri,
Curajul le-a fost reazem şi ne-nfricat avânt.

Să veşnicim de-a pururi, să moştenim în pace
O strămoşească vatră şi-un mioritic plai,
Au apărat destoinic bătrâne ţarini dace,
Izvoare, munţi şi codri din vechiul colţ de rai.

Plătit-au scump cu viaţa, scriind viteji istorii,
Iar datoria noastră e să-i cinstim oricând,
Să le-nchinăm o rugă pentru-ale lor victorii
Şi-o floare pe mormânt, măcar din când în când.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile de singurătate

ieri nu a fost nimic
a fost o reflexie a luminii în spaţiu
ieri a fost doar suspinul
unei mari iubiri
ieri a fost înălţat şi mai sus zidul
acela de singurătate
pe care îl ridicăm în fiecare zi
din praful drumurilor
prin care trecem fără rost
la nesfârşit

azi nu va fi nimic
astăzi va fi acelaşi strigăt
de neputinţă
aceeaşi inconsistenţă socială
azi va fi aceeaşi singurătate densă
pe care o poţi tăia cu cuţitul
aceeaşi falsă declaraţie de dragoste
aceeaşi tăcere îngrozitoare
care aproape că îţi vorbeşte
spărgându-ţi timpanele

mâine aproape că nu va fi deloc
mâine va fi o nouă pregătire pentru apocalipsă
o nouă rotaţie nesigură a pământului
o nouă promisiune de dragoste neţărmurită
mâine va fi pregătită o nouă reţetă
pentru singurătatea mondială

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost eroi şi vom fi încă

Dacă peste ţara sfântă,
Norii-întunecă pământul,
Ne ridicăm ca o stâncă.
Ăsta ne e jurământul.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Iar viţa noastră e română.
Suntem mai tari decât o stâncă.
Vântoasele nu ne dărâmă.

Ne mândrim cu naţia română.
Cu-acest popor de neclintit.
Vom apăra ţara străbună
Şi toate câte-am moştenit.

Vrem pace cu popoarele.
Le acordăm prietenie.
Dar apărăm hotarele
Când ne vorbesc cu duşmănie.

Chiar dacă murim în luptă
Pentru ţara noastră sfântă,
Suntem clădiţi din tare stâncă,
Am fost eroi şi suntem încă.

Am fost eroi, şi suntem încă
Ostaşi în armata română.
Noi de la viaţă-avem poruncă
Să apărăm glia străbună.

Să apărăm limba şi neamul,
Să ţinem mai sus tricolorul,
Să apărăm pâinea şi ramul,
Stăpân să fie doar poporul.

Ţarina-n care străbunii
Au semănat oase şi grâu,
E ţara-n care românii
Se-adapă din acelaşi râu.

Coaptă-n vatră românescă,
Aici pâinea e mai bună.
Setea să ne-o potolească
Dunărea noastră bătrână.

Dumnezeu ne-a dat grădina,
Noi trebuie s-o apărăm.
România e lumina
Ce cu credinţă o urmăm.

Am fost eroi şi vom fi încă.
Ne vom lupta să dăinuim.
Noi suntem rupţi din tare stâncă.
Noi niciodată nu pierim.

poezie de Dumitru Delcă (30 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi limbă

De două mii de ani, aceeaşi limbă,
Vorbim noi, cei de-un sânge şi de-un neam,
Ca frunzele crescând pe-acelaşi ram,
Cum veacuri am văzut cum se preschimbă.

O altă lume, cu alţi fii, se tot plimbă
Şi altfel este acum de cum eram,
Dar limba ce ne poartă-acelaşi hram,
Ne-a tot legat prin veacuri ce se schimbă.

Cu mierea adunată în cuvinte
Şi-adânc înscrise în suflet românesc,
Uniţi în cuget, plini de învăţăminte,

La fel urmaşii, ca şi noi vorbesc,
Aceeaşi limbă. Drumuri înainte,
Care străbat pământul strămoşesc.

sonet de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirea mea eşti tu! Este zâmbetul tău sincer, este strălucirea ochilor tăi prin care pot vedea frumuseţea sufletului tău pur. Sunt fericită chiar şi atunci când ne aflăm în aceeaşi încăpere sau pe aceeaşi stradă, în acelaşi oraş sau în aceeaşi ţară! Fericirea mea este chiar şi când mă gândesc că trăim sub acelaşi cer! Fericirea mea eşti tu!

Raluca Chirilă în Înainte de a mă judeca
Adăugat de Raluca Chirilă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceeaşi plecare ca a trenului tragic din februarie, la aceeaşi oră, în aceeaşi frământare a gării, în acelaşi zgomot, aceeaşi fumăraie. Decât că acum era încă lumină, un amurg clar, de o infinită blândeţe.

Emile Zola în Bestia umană (1890)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub tricolor

Sub tricolor, a-nmugurit iubirea
De neam, de ţară, de pământ, de sat
Se-mbracă iar, ca în răstimpuri ia,
Se-ntorc români de unde au plecat.

Un zvon de primăvară şi de pace,
Aleargă liber pe câmpii de dor,
Modificăm prezentul... Nu încalce
Nici un străin iubirea de popor!

Biserica-şi deschide poarta iară,
Speranţa-n noi din nou a-nmugurit,
În cumpăna fântânii, mulţi aflară
O glăsuire fără de sfârşit

Ce le vorbeşte de strămoşi şi pâine,
De dor de ţară, de părinţi, de prunci...
Veţi fii şi voi copii, părinţi, ca mâine!
Aici străbunii au trudit pe brânci.

Aici izvorul adăpat cu sânge
Ascunde şi istorii şi străbuni,
Aici ne bate inima şi plânge
Lacrimi străbune - inimi de români.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare

Mă închin pios, la tine, azi, patria mea,
Ca la o sfântă Catedrală
Şi rugăminte fac către Hristos,
Poporul nostru de veacuri să nu piară!

Îngenunchind la sfânta glie,
La neamul nostru risipit pe roţi,
Iar la altarul Sfânt al demnităţii
Cultura noastră este stâlp şi temelie,
Strămoşul nostru Eminescu
Cu versul Sfânt al libertăţii...

Iar tricolorul, veşmânt Sfânt,
Stropit cu sânge, smirnă şi tămâie
Pe toţi ne apără ca neam
Şi Sfântul imn "Deşteaptă-te, Române"
Iar mărturii de glorie şi neam,
Eroi ai Evangheliei dreptăţii,
Iar mir îi sângele celor care zac,
Al nostru Decebal, preasfântul dac.

Iar la Brâncuşi mă închin cu dor,
Tu, Patriot, de ţară iubitor,
Mărturie e piatra de granit,
Preasfânta ta Coloană Infinit.

Popor al meu, izvor de mir,
Ce ne botează Dunărea, precum Hristos în Iordan,
Mă închin pios şi cu recunoştinţă
Viteazului şi dârzului meu neam!

poezie de Livia Mătuşa din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea începe de la sfârşit

povestea, de data asta, începe de la sfârşit:
la venirea noastră, aici, după primele adulmecări,
fiinţele se adunară pe aceeaşi punte – ochi, inimă şi marginea lor
(aceeaşi faleză, aceleaşi chei);
urcând treptele, paşii îşi puteau atinge chiar umbrele
şi cuvintele mele nu păreau mai nimic, din singurul lor semn;
sus, apoi, ajungând, am privit prin sticla ocheanului,
aşa cum se priveşte, cred, orice poveste,
răsturnând - la început distanţa, apoi apropierea - şi-acestea, dintre noi;
negre sau gri ca dintr-o scoică
se pictau aceleaşi vânturi, aceleaşi valuri,
acelaşi vas pe care poposisem şi-atunci întâmplător,
fără ca tu să înrobeşti! ca şi cum se-aliniară aceleaşi planete –
"phileo", "eros", "agape"! în ciuda firii lor - şi pe pământ;
neştiute, astfel, dar rostite de tine, ţi-au fost cuvintele,
amintindu-ne mie, singura lor povestitoare;
şi-astfel, într-adevăr, povestea începe de la sfârşit
şi mai mult e doar liniştea! ce-ai aşezat-o peste toate
şi pe care încet o aduni în geometrie perfectă,
dimensiuni redefinite unui punct ce suntem "noi"!

poezie de Ana Ştefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi

Ne-am născut din doi giganţi
Latinii, tracii din Carpaţi,
Aici, pe mândrul dulce plai,
Asemeni unui colţ de Rai.

Olah, valah, râmlean, român,
Suntem un neam daco-roman,
Căci Dacia e portaltoi,
Iar Roma mugurul altoi.

Spre răsărit de staje-au stat
Şi primele jertfe au dat
Brodnicii, Bolohovenii,
Sepeniţii, Berladenii.

Iar când puhoaie au venit,
Neam după neam necontenit,
În ajutor sărit-au iureş,
Românii din Maramureş.

Cu voievozii de-nceput,
Gelu, Glad, Menumorut,
Ion, Seneslau şi Litovoi,
Noi am avut primii eroi.

Pentru că-n 2000 de ani
N-am rămas puri daco-romani,
Ne-am amestecat cu germani,
Slavi, mongoli, turci, evrei, ţigani.

Acest pământ frumos, bogat,
N-a fost nicicând abandonat,
Stăpânul său adevărat,
A stat şi dârz l-a apărat.

A fost învins, dar nu răpus
Şi ocupat, dar nu supus,
Căci forţele şi-a adunat
Şi orice jug a scuturat.

Cum apa peste pietre trece,
Toţi ocupanţii vin să plece
Împovăraţi de bogăţii
Din ale ţării avuţii.

Aici, în Arcul Carpatin,
Suntem popor daco-latin,
Aici am fost, aici vom fi
Şi nimeni nu ne va clinti.

Istoria va mai cunoaşte
Timpuri ce nu vor mai renaşte,
Se vor mai abate noi furtuni,
Dar vom rămâne tot Români.

poezie de Gheorghe Ionescu din Viforniţa (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai să trăim în pace

Fraţilor hai să trăim ca fraţii.
Chiar de nu vorbim aceeaşi limbă.
Căci părinţii ne sunt carpaţii
Şi vatra ţara noastră sfântă.

Trăim pe o palmă de pământ.
Ne -am născut toţi într-o ţară mică.
Hai să o iubim
Şi de nimeni să nu avem frică.

Căci frica naşte ură,
Hai să nu ne mai duşmănim.
Chiar de nu avem aceeaşi cultură
Uniţi toţi trebuie să trăim!

Fraţilor hai să trăim în pace,
Chiar de nu suntem de acelaşi sânge.
Căci ca o mamă bună ţara noastră
Pe toţi la pieptul ei cu drag ne strânge.

poezie de Vladimir Potlog (19 iulie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune-n tricolor

Vă scriu în seara reculegerii de fapte
Şi-a amintirilor ce or să vie,
Căci vă transmit aceste şoapte
În ceasul ultim de prostie.
Nu mai huliţi această ţară
Şi acest neam nemuritor
Căci ce-i aici, nu e "afară"
Şi nu va fi-n acest popor.
Gradina focului ce dă speranţa
Se tânguie, acum, sub glie,
Căci lumea îşi omoară-ncet speranţa
Şi astăzi, adevăru-i parodie.
Viziuni absurde-s aruncate-n joc
Peste a noastre neputinţe,
Iar mintea-n trup nu-şi are loc,
Căci este plin de suferinţe.
Constant se creşte energia
În corpul istovit şi gri,
Doar timpul ne reduce agonia
Şi ne aşază lespedea pe ii.
Legaţi de braţe peste timp
Am reuşit prin tricolor,
Să strălucească-al nostru nimb
Şi-al nost' popor nemuritor.
Rămâneţi fraţilor uniţi
Aici în lanţul Carpatin,
Nu-i mai slujiţi pe ipocriţi,
Istoria este chingă de satin.

Roşu... 15 ianuarie 2022

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2022)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principiile de bază ale marii înţelepciuni universale sunt întodeauna la fel. Aceleaşi învăţături au fost predate de marii iniţiaţi din toate timpurile în şcolile de mistere. Cunoaşterea superioară este atemporală şi impersonală. Buddha, Iisus, Mahomed, Quetzalquatl - toţi au transmis o învăţătură care se completează, însă care în esenţă este aceeaşi fiind doar adaptată la perioada de timp şi la înţelegerea oamenilor din vremurile respective. Şi în zilele noastre este aceeaşi dintotdeauna însă este adusă într-o forma revoluţionară în acord cu epoca în care trăim. Şi are acelaşi obiectiv: unirea omului cu Divinul.

Samael Aun Weor în Dialog între Maestru şi discipoli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!