Provocări

De-ncercări e plină viaţa şi-ntrebări ce n-au răspuns,
Să le cernem nu-i putinţă, să le trecem nu-i de-ajuns,
De-notăm în voia sorţii fără-a ţine cârma-n frâu
În derivă-am duce anii scurşi la vale ca un râu.

Provocări nemilostive şerpuiesc ispititor,
De tărie-avem nevoie când picăm în plasa lor,
Nu e viaţă fără patimi, nu e moarte fără chin,
Toate-s date spre-a renaşte din cenuşă şi suspin.

Învăţăm cu-nţelepciune din grăbitul nostru mers
Că durerea ne-ntremează şi e leac în univers,
Cel ce-şi poartă cu credinţă sufletul mereu curat
De obstacole va trece şi de rău eliberat.

Preţul ce-l plătim adesea-i unul poate dureros,
Este dijma pământeană a oricărui păcătos,
Cât de grea ne-ar fi povara, să fim buni şi iertători,
În iubire să trăim, noi... umilii trecători.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm o cruce fiecare

În răsăritul primei clipe primim botezul sfintei ploi
Aflând de plânset, de iubire, de omenie şi nevoi.

Întunecind a noastră cale pelinu-amar îl vom gusta
Şi-or plânge lacrimi din icoane şi 'naltul cer s-o întrista.

De cum păşim ne ceartă soarta, iar deseori o ignorăm,
Închidem ochii fără teamă şi-n agonie ne-aruncăm.

De nu găsim covorul verde şi printre pietre rătăcim,
Să nu uităm că mântuirea nu-i doar un mit, să-l irosim.

De răul domină blândeţea nu-i nimeni altul vinovat,
Doar că ispita-i la tot locul şi ducem viaţa în păcat.

Purtăm o cruce fiecare şi nu-i uşoară şi nici grea,
De-om lumina-o în credinţă, Iisus de toate ne-o ierta.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invictus

Trecând de noaptea grea din jurul meu,
Neagră ca iadul, fără de sfârşit,
Îi mulţumesc oricărui Dumnezeu
Pentru sufletul meu necucerit.

În gheara sorţii strâns fără cruţare
Nu am dat înapoi şi n-am strigat
Lovit de întâmplările amare
Capul mi-e-nsângerat, dar nu plecat.

Dincolo de blesteme şi de lacrimi,
Pe-acest tărâm de umbră subjugat,
În anii plini de-ameninţări şi patimi
Sunt şi voi fi la fel, neînfricat.

Nu mai contează cât de aspru-i drumul,
Ce liste cu pedepse vin mereu,
Eu, azi, al sorţii mele sunt stăpânul -
Sunt căpitanul sufletului meu.

poezie celebră de William Ernest Henley, traducere de Leonard Neculae
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa dintre veşnicii

Între veşnicii, e-o lume fără chin, fără hotare,
Nu e plângere şi teamă, nu-i durere care doare.
Printre-ntunecate valuri ce-au sculptat paşii răniţi,
Sunt doar cupe de lumină, când veţi trece, să sorbiţi...

Trepte-s, spre-a urca spre viaţă, moartea voastră de păcate,
Este-acolo fericire, este-acolo libertate!
În genunchi sorbiţi din stele luminarea nemuririi
Şi culegeţi de sub umbre, doar petalele iubiri...

Nu, acolo nu-s morminte, nu sunt ploi şi nici furtună,
Se strâng îngerii-n petale şi-ţi urează noapte bună.
N-ai cătat întru biserici şi credinţa – drum de vis,
Poarta libertăţii tale, de furtună s-a închis?!

Se prelinge ca o boală-n trupul putrezit de veac,
Moartea ta spirituală. Şi la moarte nu ai leac...
Bogăţia-n suflet ţi-este, în zadar mormânt şi cruce,
Cu nimic din ce-ai strâns, Doamne, cu nimic nu te vei duce...

Jos ne e nimicnicia, sus averea strânsă-n palme...
Vreau să fiu mai bun, mai simplu, de folos doar Ţie, Doamne.
Când mi-e sufletul o rană, Tu ai leac spre vindecare...
Peste sufletele noastre, plouă mir, iubite Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când anii trec...

Când anii trec ca norii şi oamenii ca vântul
Viaţa noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Şi undeva în cale stă neştiut mormântul
Şi nimeni nu cunoaşte în care ţintirim.
Doamne-n calea dreaptă minte înţeleaptă
Dă-ne să umblăm
Ca în veşnicie sfânta-mpărăţie
Dulce s-o gustăm.

Când viaţa ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu ştim cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viaţa ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge şi-o plângem singurei.

Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinereţe, şi soţi, şi legământ
Le risipim în patimi, şi-n râs, şi-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem preţul sfânt.

Când anii trec ca norii şi stările ca vântul
O, suflet scump grijeşte-ţi avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ţii şi legământul
Ca să învii cu ele din orice ţintirim.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ale toamnei...

Nicio Toamnă nu e Toamnă,
Dacă nu-i darnică doamnă.

Nici frunza nu-i ruginie,
Dacă Toamna nu-i în vie.

Nici vântul nu-I arătos,
De nu mătură stufos.

Nici cerul n-are suspin,
Fără al păsărilor chin.

Nici omul nu-i bucuros,
Fără roade cu folos.

Nici dragostea nu-i romanţă,
Când se cântă la distanţă
Şi-i lipsită de roşeaţă.

poezie de Valeria Mahok (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim astfel an după an, fără a duce la împlinire şi desăvârşi ceea ce am putea face acum, fiindcă gândim că avem tot timpul înaintea noastră: vom împlini mai târziu; într-o bună zi vom trece ciorna pe curat. Anii vor trece şi nu o vom face niciodată, nu pentru că moartea vine şi ne seceră, ci şi pentru că, intrând într-o altă etapă a vieţii, devenim incapabili să mai facem ceea ce etapele anterioare ne-ar fi îngăduit să facem. Nu la anii maturităţii putem împlini o tinereţe frumoasă şi plină de sens, după cum nu la vârsta bătrâneţii putem să dezvăluim lui Dumnezeu şi lumii întregi ceea ce am fi putut fi în anii maturităţii. Este un timp pentru toate, dar, odată ce timpul s-a dus, sunt anumite lucruri care nu mai pot fi realizate.

citat din Sfântul Antonie al Surojului
Adăugat de El
Comentează! | Votează! | Copiază!

Empatie stradală

Într-o zi, de dimineaţă, pe la nouă fără zece,
L-auzeam, şoptind, săracul: "Nu mai trece, nu mai trece!"

-Of, ce-nseamnă o durere! Dar ce-o fi, ce-l doare, oare?
Stă pe scaun, poa' să aibă vreo durere de picioare,

Sau – mai ştii? – la cap, se-ntâmplă, uneori, dureri, migrenă...
Când am eu, atunci mă scoate toată ziua de pe "scenă".

Dar îmi trece, pe când omul se tot vaită, nu scapă,
Şi l-o ţine cea durere până l-or băga în groapă.

Dar, de mă gândesc mai bine, nu-i aşa bătrân, rezistă,
Chiar de stă în plină stradă şi durerea lui persistă.

Poate este vreo femeie care n-o mai vrea să treacă
Pe la el, pe-aici, pe stradă, căci, de-l vede, i se-apleacă.

O fi altceva: stomacul, cu vreun ulcer, duodenul,
Nu mai pot, întreb şi gata: "Cine nu mai trece?" "Trenul".

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călcâi de piatră

Din os de neputinţă şi ochi de leac astmatic
Îmi ţes călcâi de piatră brodat cu fir de cer,
Croiesc ciorapi din sălcii, din stufăriş sălbatic,
Să-i pot purta prin lume, pe drum de zi, lejer.

Iar spini de-mi ies în cale topesc banal de ciudă
Sfârşind sub talpa crudă nepământesc de grea,
Din neumblare vărs ulciorul plin de trudă
Spre-a-mi fi desert vreodată la masa cea mai rea.

Îmi pierd în sâmburi miezul şi-l caut printre oase
Ameţitor de tainic îmi râde din călcâi,
Sub preşul şters al zilei sunt vremurile roase
Şi date cu aghiazmă ca eu să le tămâi.

Nu-i timp de-ntors călcâiul din şaua neuitării
Şi nici de ligamente de înnodat absurd,
Aştept să pot răpi un veac al nerăbdării
Să ies din piatra-n care anevoios mai zburd.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Anul Nou

Anul Nou să vină-n dar,
Cu urări în calendar,
Să ne-aducă sănătate,
Bucurie şi dreptate,
Armonie şi mult spor,
Fără urmă de vreun nor,
Să ne fie numai bine,
Fără lacrimi şi suspine,
Să ne curgă în pahare
Câte-un strop la fiecare,
Să ne fie casa, casă,
Să rămâie masa, masă,
Să ne dea Domnul, putere,
Zile multe şi prospere,
Un an plin de veselie,
Pace-n suflet, omenie,
Să ne-aducă fericire,
Împlinire şi iubire,
Punga să ne fie plină,
Viaţa, rază de lumină,
Să cinstim un păhărel
Din prea roşu' strugerel,
S-adunăm pân' la final
Numai zile de cristal,
De Covid să ne ferim,
Nu-i Hristos ca să-l primim,
În genunchi să ne rugăm
Pe pustii, să-l alungăm,
Chipul să-l decoperim
Şi mai mult, să ne iubim,
Căci ne dor de-o-mbrăţişare,
Libertate şi mult soare!
La anul şi La mulţi ani!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când viaţa...

Când viaţa mi te-mparte cu vântul sau cu ploaia, iar lacrimile mele vor năpădi-n asalt
Atunci să ştii, iubite, că nu-mi ajunge viaţa să-nving a mele gânduri ce-s pietre de bazalt.

Mă prăbuşesc sub timpul ce vântură vremelnic şi trece peste noi şi nu se vrea opri,
Speranţă-mi este visul ce-l port de-o veşnicie şi-mi dă puterea-n suflet de-a tace şi-a iubi.

Ferestre se deschid şi pârguie-n cer luna şi scapără în raze şi-n lungi săgeţi de-argint,
Timidă, noaptea-n pernă se-ascunde printre stele, ne-nvăluie-n misterul blestemului alint.

Împart curând nectarul sorbit cu-atâta patos între hingherii sorţii şi vremea de apoi
Şi fur din taina clipei şi dau virtuţi iubirii să-nfrunte orice-obstacol şi zbuciumul din noi.

Păşind sfioşi în ziuă, în freamăt de lumină, ne-mpiedicăm sărutul în ciotul de-nceput,
Îmbrăţişaţi, ne pierdem în calmul dintre valuri a mării de iubire ce macină tăcut.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori de beat... ar fi un vis

Să mori de beat, fără suspin,
Fără dureri, fără de chin,
Este un vis încântător
Oricărui bun consumator;

După un şpriţ, aşa, urât,
Pierzându-ţi capul şi, în gât
Să cazi pe şina de tramvai
Trezindu-te, frumos, în rai,

Sau poate, şi mai fericit,
De-un Mercedes să fi lovit,
Ori într-un mod mai bestial,
Muşcat de-o gură de canal;

Dar cât ar fi de-ngrozitor,
Mereu e-un înger păzitor
Ce-apare din necunoscut
Lăsând şi semne c-a trecut:

O vânătaie, un cucui,
Un ochi albastru-gri-verzui,
Iar norocos dacă ai fi,
Un dinte numai ţi-ar lipsi,

Fi'nc'ă pe unde-ai consuma
Se ţine după sticla ta,
Şi numai când s-a ramolit
Îţi poţi vedea visu-mplinit,

Să ieşi din crâşmă şi, pe scări,
Matol, pe una din cărări,
Fără suspin, cum am mai zis,
Să faci apelu-n paradis,

Cum, baftă, Fane a avut
Asear', când trenu' a pierdut
Îngerul lui fără de grai,
De a ajuns Fane în rai,

Plecă spre casă, turmentat,
Şi parcă s-a evaporat!
Ieşind pe uşă, nonşalant...
Din vagonul restaurant.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-apasă greu urâtul

Te-apasă greu urâtul... Şi n-ai cu-i să-ntinzi mâna
Când sufletul vuieşte de furtuni.
Dorinţe?... Nu-i zadarnic să tot doreşti într-una?
Şi anii trec, toţi anii cei mai buni!

Să iubeşti?... Dar pe cine?... Vremelnic, n-are rost,
Iar veşnic, greu e să găseşti iubire.
Te uiţi în suflet: nu e nici o urmă din ce-a fost
Şi totu-i mic, necaz şi fericire.

Ce-s patimile? Boala lor minunată trece
Căci mintea nu le dă prea mult răgaz;
Şi când te uiţi ce-i viaţa, cercetător şi rece,
Vezi că-i o glumă fără nici un haz.

poezie celebră de Mihail Lermontov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am oprit o clipă timpul

Am oprit o clipă timpul nefiresc de îndrăzneţ
Vrând a-i măsura trufia, fără cel mai mic dispreţ,
Prea ne face vreasc devreme ofilindu-ne în vrej,
Prea ne-ameninţă cu goana ameţindu-ne vârtej.

Am oprit o clipă timpul întrebându-l încotro
Nisipeşte-n cer destine dirijând noul tango,
Între naştere şi moarte credincios ne urmăreşte,
Iar de nu-i urmăm menirea, mânios ne pedepseşte.

Am oprit o clipă timpul ascultându-i furca-n tors
Eu, nevinovatul sorţii, lut de vlagă aspru stors,
Voi, ce aţi primit ninsoarea, curioşi o adunaţi
În căuşul alb al vieţii... răbdători vă resemnaţi.

Am oprit o clipă timpul într-un mod întâmplător
Când îşi pregătea reduta, el mirabilul actor,
Şi fura în drumu-i grabnic veşnicia din nisipuri,
El, bătrânul vagabond, vechi pirat de anotimpuri.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe şi îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Motto:
".. sufletul nostru va avea de ce să se felicite, când eliberat din acest întuneric, va vedea strălucirea nu cu o vedere slabă, ci va primi întreaga lumină şi va fi redat cerului, căruia îi aparţine... " (Seneca)

Află că sufletul este acel care stă pe car,
Corpu-i carul, colivia care ai primit în dar
Vizitiu-i intelectul ce ţie-e dat să treci pârâul
Mintea ta să şti că este în limbajul nostru - frâul -.

Simţurile, ele sunt caii care te poartă în zbor,
Obiectul nu-i altceva, se numeşte drumuşor
Mai presus, nimic în lume ca şi suflet nu-i găsi
El este forma supremă, trăieşte de vei muri.

Mulţi de el nu pot s-audă, n-au cuvinte a le drege
De au auzit de suflet, totuşi nu-l pot a înţelege
De înţelegi suflet că este pe vecie-n lume dat
Statornic în trecătoare, nu mai eşti un întristat.

Sufletul mare şi sfânt, coborâtu-ţi-a în vine
Să cunoşti mai din-aproape, lucruri veşnice, divine
Substanţă-i ce dă viaţă, sfântă legătura a sta
Nedespărţit a fi omul chiar de originea sa....

Sufletul el stăpâneşte trecutul şi ce va fi
Natura-i în astă lume ea nu se poate privi
E stăpânul fericirii, veşnic care-i pus în noi
Lumină nepieritoare, din creaţie altoi

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unica fiinţă

Ce fiinţă-adună-n suflet toate grijile din zi
Nelăsându-le confuze cu-al ei tainic fel de-a fi
Şi cu-aleasă rânduire le sfârşeşte cu silinţă
Şi cu drag de cei din jur şi de sfânta sa credinţă?

Ce fiinţă-şi plânge-n pleoape nelipsitele nevoi
Şi pe viscol şi pe vânturi şi pe umedele ploi
Şi nimic n-o-nfricoşează, ba din contră o-ntăreşte
Dărâmând şi munţi şi văi pentru cei ce îi iubeşte?

Ce fiinţă-şi creşte pruncii învăţându-i tot ce ştie
Insuflându-le destoinic ce e dreapta omenie
Şi respectul şi curajul şi dorinţa de-a lupta
Şi-orice piedică-ncolţită, demni s-o poată înfrunta?

Ce fiinţă-n orice clipă şi-ar da viaţa pentru-a noastră
Şi-ar deschide orice lacăt ruginit la vreo fereastră
Şi cu blânda-nţelepciune de greşeli ne-ar mai ierta
Şi plecat ne ţine capul cât duioasă ne-o certa?

Ce fiinţă duce dorul celor ce prin lume-i are
Şi doar visu-i mai rămâne dulcea-trista alinare
Şi n-ar spune nimănui ce durere-n piept o arde
Şi ce pact făcut-a timpul cu tristeţea ce o roade?

Nu vă cer răspuns la cele ce v-am întrebat fireşte
Doar să-mi spuneţi ce toţi ştim şi-i deja ceva lumeşte,
S-o iubim ca pe-o icoană şi-al ei prag să-l trecem des,
Mâna să i-o sărutăm... pentru-atât cât ne-a-nţeles!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Vrăjiţi mi-s ochii sub catifeaua nopţii,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorţii pe toţi ne sfidează,
Ştiind ce ne aşteaptă-n destin.

Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută poveşti de iubire sub stele,
În vii şi noi scânteieri.

Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceţi culcuş sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?

Ca o divă printre stele vechi şi caste,
Flori de foc în nopţi de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.

Ce-ar fi cerul fără stele
Şi pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Şi viaţa fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Şi Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viaţa fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce eşti Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?

Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Şi iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!