Cuvântul

Cuvântu-îi cărămida ce zideşte
O admirabilă, romantică poveste
De dragoste, o dramă sau o tragedie,
Spusă-n versuri într-o poezie
Sau în alte opere de artă care fac
Din astă lume, una cultă şi deşteaptă.

Cuvăntu-i temelia unei naţii,
Păzit cu străşnicie de multe generaţii,
Ca el să nu fie vitregit şi alterat
De ce-i temuţi, de care din istorie ştim
Că au încercat ca noi să nu mai fim.

Cuvântu-i demn şi sacru legământ,
Între oameni şi pământul în care ei s-au născut,
Şi-au dus viaţa, au trăit bine sau chinuit,
Pune un umăr la greu când neamul este încercat
Şi dovada oricând şi pentru oricine devine
Că-a a lui sorginte de la Decebal vine.

Cuvântul românesc, se dovedeşte a fi,
Prin vocea lor, a celor învăţaţi de mult şi cei de-acu,
Ce au de spus cuvânt adevărat şi cercetat,
Ca ar fi primul ce a fost rostit pe pământ,
Şi s-a răspândit în lume ca vântul
Priveligiat a fost, de-a fi ales de Dumnezeu
Şi va pieri numai dacă vrea EL.

Cuvântul are cutezanţa de-aşi proteja
Rădăcina şi originea lui de milenii poate,
Că vine de la daci, greci, slavi sau romani
De-i scris în limba noastră, este al nostru
Şi doar noi îi pricepem şi-nţegem cu adevărat rostul.

Cuvântu-i şi-o armă de luptă-n viaţă,
Şi-înţelegându-i sensul şi porunca,
Te-aruncă într-o clipire până la cer,
Dar şi- o vorbă spusă-ntr-o doară,
Te doboră şi pân la pământ te coboară.

Cuvântul sincer întăreşte ale noastre fapte,
Care rămân pe veci, pentru eternitate
Şi a noastră fiinţă din temelii o consolidează,
Pentru tot ce în viaţa noastră urmează.

Atenţi cu noi doar trebuie să fim
Şi vorbe fără acoperire să nu rostim,
Că ele ca-n orice jurământ se vor răzbuna odată,
Când cel ce le-a rostit nici nu se aşteaptă.

poezie de Georgeta Ganea (6 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jură-minte

Ştim din vremuri de demult,
Ca oamenii să se ţină de cuvânt
Jură, legământ trainic grăiesc,
Că-n astă viaţă nu greşesc
Şi în numele adevărului slujesc.

Jurământu-i sacru, sfânt
Ce dăinuie pe pământ
De milenii poate şi mai bine,
De la Hipocrate şi ai lui zei,
Până astăzi şi mai apoi.

Mesajul lui rostit cu voce tare
Sau sub orice altă prestare,
Stârneşte-n noi fiori de gheaţă
Şi ne obligă mai apoi
Să fim noi, curaţi în cuget
Şi-ntr-o nobilă şi-onestă trăire.

Astăzi noi uitară-m oare
De legământul dat cândva
Căci jurământu-i de faţadă
Într-o lume mediocră, imorală
Şi când este încălcat, uitat
Şi la stat şi în privat?

Om fi şi noi oare
"Catelu cu părul creţ,
Fură raţa din coteţ.
El se jură că nu fură
Şi l-am prins cu raţa-n gură
Şi cu ou-n buzunar,
Hai la Sfatul Popular?"

De azi legământ cu mine fac,
Ca eu doar să-mi fiu pe plac,
Să separ cuvânt curat
De-un amar de vreme întinat,
De cei care poate că nu ştiu
Cât de mult rostit, gândit
Dăunează grav celui care
Îl ascultă şi în faţă -l minte.
Şi o vorbă de grăiesc
Pe mine să mă-mplinesc.

Să separ aş vrea minciuna şi fapta rea,
Cum grâul stârpeşte neghina
Şi conştiinţa- mi fără pată,
Când voi ajunge la judecată,
Judecata de apoi,
În care mai credem noi,
Să-mi ajute la-nălţare
Şi la iluminare.

poezie de Georgeta Ganea, 16.08.2019
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Început...

Infern sau paradis, nu ştiu cum să-l numesc...
Mi-o spun în gând de fiecare dată,
Când las în urmă tot ce-i "nebunesc"
Şi părăsesc această lume fermecată!

Această lume, creată împreună
Şi despre care, ştim doar noi.
Această lume, atât de "nebună",
Unde ne refugiem când nu mai vrem să ştim de voi.

Este o lume magică, dar totodată,
Atât de egoistă; poate chiar pătată.
Căci doar pentru un singur scop a fost creată:
Să transformăm "inevitabilul" în artă.

Şi deşi suntem doi, în lumea noastră,
Cuvântul "noi", devine singular!
Ca să-nţelegi cât e de extraordinară
Pasiunea, când e sentimentul clar.

Păcat că suntem nevoiţi,
Să ţinem totul numai pentru noi.
Doar nu credeaţi că suntem diferiţi
Când vine vorba de-al vostru "noroi".

Nu, nicidecum! Doar nu degeaba
Am ales drumul cel mai rău privit!
Drumul, în care nu e simplă "treaba",
Dar cu finalul cel mai fericit!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin (2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egoismul, proiecţiile, fricile şi zeci de alte procese emoţionale şi mentale vin să polueze relaţiile noastre cu cei mai dragi oameni din viaţa noastră, fără să ne dăm seama că nu le oferim celor pe care pretindem că îi iubim exact ceea ce au ei cu adevărat nevoie, singurele lucruri de care au nevoie de la noi: Încurajare. Acceptare. Respect pentru drumul evoluţiei. Compasiune. Ascultare. Non-judecată. Uităm de multe ori să fim prieteni adevăraţi, părinţi iubitori, parteneri ce sprijină şi nu care sabotează. Cum am putea noi să ştim ce este mai bine pentru un alt om, indiferent în ce situaţie se află, când nu ştim nici ce e bine pentru noi şi ce surprize ne rezervă viaţa, ce lucruri noi vom descoperi despre noi şi lume şi prin ce experienţe vom trece? Nu putem şti nici pentru noi şi cu atât mai puţin pentru alţii. Atunci cum ar fi să le oferim celor din jur acceptare, încurajare şi o îmbrăţişare, având încredere că tot ce se întâmplă este spre binele lor? Şi dacă ne dorim schimbări, să le facem atunci în viaţa noastră până când nu mai simţim nevoia să schimbăm vieţile altora în timp ce rămânem pasivi în ale noastre.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe, vorbe, vorbe

Spun acei vorbalagii, că vorba este sfântă.
Spun şi alţi palavragii, că şi mutul o cuvântă.
O fi sau nu adevărat, eu nu ştiu ce să vă spun.
Poate cei ce-au cuvântat, vor spune că sunt nebun.
Ei, bine, eu îndrăznesc să spun, cu multă obrăznicie;
Dacă cuvântu-i românesc, poartă-, n suflet bucurie.
Dorul de părinţi alină, dorul de fraţi, de surori.
Ne toarnă-n suflet lumină, chiar când plângem uneori.
Cuvântul strigat la nuntă, aduce multă veselie,
Strânge-n jurui lume multă, ce chiuie de bucurie.
La botez îi zici cumătru celui ce te însoţeşte.
Care-ţi creştinează fătul şi în braţe-l linişteşte.
Vorba-i vorbă şi la moarte, că şi-acolo se rosteşte.
O spune atât cât poate, baba care ne boceşte.
Astfel vorbele se-adună în gura noastră, a tuturor,
Când le rostim împreună, traiul este mai uşor.
E ştiut că dacă-n viaţă, limba pe care o vorbim,
E rostită cum se învaţă, tot ce dorim, împlinim.

poezie de Dumitru Delcă (16 martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea este vibraţia dragostei în sufletul oamenilor, această dragoste ce poate să se amplifice printr-un exerciţiu susţinut. Pacea este calea înţelegerii, a încrederii, calea unei prietenii sincere între popoare, este condiţia fericirii pe pământ. Viaţa poate să înflorească atunci când există o pace durabilă. Trebuie să luptăm pentru menţinerea păcii pe Planeta albastră, pentru a oferi tinerei generaţii şansa de a-şi trăi viaţa în plenitudinea tinereţii, de a-şi afirma personalitatea, de a-şi dărui întregul lor potenţial fizic şi intelectual pentru progresul umanităţii, pentru bunăstarea societăţii. Pentru orice stare conflictuală trebuie găsite una sau mai multe soluţii pacifiste şi de fiecare dată când există, trebuie folosită calea tratativelor, pentru a le rezolva. Pacea favorizează dezvoltarea armonioasă a tinerei generaţii, cea care poate să găsească o cale eficace a unei comunicări favorabile între oameni. Idealul păcii este viaţa prosperă, căci astfel banii nu mai sunt dirijaţi pentru a produce moarte, distrugere, mizerie, ci pentru a face să înflorească floarea vieţii. Pacea oferă energia creatoare care poate construi o lume, pacea aduce fericirea, acea fericire care vine să îmbogăţească viaţa noastră, această fericire atât de dorită pe pământ. Pacea este şansa unei munci care poate înnobila omul, care determină progresul tehnic şi cultural. Pacea este înţelegerea, armonia dintre oameni, viaţă fericită pe pământ, fără atrocităţile războiului.

Ecaterina Chifu în Reflecţii / Reflexions (2006)
Adăugat de Ecaterina Chifu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Libertate

Pe malul mării în tăcere zăbovesc
Şi în jurul meu atent privesc,
Văd bucuria, încântarea, veselia,
Celor mulţi ce iubesc libertatea, marea.

Visez şi aş vrea să ies din starea mea,
Să mă desprind, să fiu pentru o clipă,
Acolo unde pasărea-şi croieşte V-ul,
Pregătindu-şi în detaliu zborul,
Spre o altă destinaţie, de ea ştiută,
Unde viaţa pe mai departe să-şi ducă.

Un neastâmpăr mă cuprinde
Şi-o legitimă-ntrebare-mi pun,
Avem noi oare libertatea ei vreodată?
Să ieşim din ale noastre colivii,
Să ne înălţăm până la margine de zare
Şi să ştim că acolo poate ne chemarea
Ca misiunea ce ne-a fost dată
Să ne-mplinească în a noastră viată?

Da, de libertate omu-i întotdeauna-i doritor
Şi-asemenea păsărilor şi altor vietăţi,
Zboară-n căutarea dulcei libertăţi,
Acolo unde destinul îl poartă
Pentru împlinirea acelui vis
Care în stele i-a fost scris.

Tentaţi adeseori suntem să spunem,
Că nicăieri nu este mai bine
De a trăi, decât acolo, unde muma-i bună,
Muma cea ce ne-a zămislit, născut,
Ţara-n care noi pe lume am venit
Dar să nu uităm nicicum
Că Mama noastră mai este,
Şi Planeta Pământ cu ale ei
Albastre şi deschise ferestre
Şi Mamă bună se dovedeşte a fi,
Pentru oricine care caută visul a-l împlini.

Ale noastre libertăţi sunt ştirbite,
De societăţi care încă mai sunt troglodite,
Un strigăt lăuntric mă încearcă
Şi-mi doresc ca al lui ecou să sune cam aşa
"Daţi fraţilor şansa fiecăruia dintre noi
Să-avem contribuţia noastră firească
La salvarea omenirii şi a planetei albastre"!!

Nu frângeţi aripi, oameni limitaţi,
Că rana lor doare pe fiecare
Fiinţa umană este divină
Şi-în universul ăsta mare –i stăpână
Pe tot ce mişcă şi tot ce ne-nconjoară
Şi strigătul disperării pe toţi ne omoară.

Planeta noastră-i dulce legământ,
Pentru toţi cei care au de spus cuvânt,
Şi lumii-ntregi îi va servi şi sluji
Atât cât noi pe pământ vom trăi,
După voia cea cerească.

Un plan măreţ, dumnezeiesc este pentru fiecare,
Şi zi de zi, ceas de ceas îl descoperim,
Chiar dacă-n lume mai este şi furtună,
Speranţa de mai mai bine pentru mâine,
Se naşte-n în fiece zi, niciodată nu va muri
Ne călăuzeşte-n drumul ce-l avem de parcurs
De la răsărit până la apus..

Iubim libertarea şi ne-o dorim,
Chiar dacă uneori de iluzii deşarte avem parte,
Noi ştim să ne mulţumim cu atât de puţin,
Fără să ştim că noi poate avem puteri nelimitate
Şi de le descoperim, oameni mari devenim.

Daţi şansă omului să se exprime oriunde în lume,
A lui cuvânt atât de mult contează că şi de foame ţine,
C-a lui libertate divină pare străină
Multor semeni ce-au uitat că suntem egali
În faţa LUI, celui stăpân universal.

poezie de Georgeta Ganea (15 septembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră istorie amputată

Suntem un neam care a scris istoria
Am apărut pe-acest pământ de mult
Pentru a cunoaşte gloria
Venim din tracii ce prin Troia au trecut

Noi suntem cei ce s-au împotrivit Imperiului roman
Cu preţul vieţii am luptat să întemeiem un neam
Şi am avut un Mircea, un Ştefan sau Mihai zis şi Viteazul
Duşmanii l-au ucis pe el dar nu şi crezul

Şi jertfa lor ne face pe toţi a plânge
Pentru un neam cu o istorie scăldată-n sânge
În sânge de copii şi mame
Şi-am suferit de boli şi de foame

Am renăscut în secolul douăzeci
Întru credinţă am jurat pe veci
Să fie bine pentru noi şi ţară
Aşa a apărut o generaţie rară

A fost o închinăciune a naţiei
În astă lume de dor şi certuri
La Dumnezeu şi bunul de Cristos
Sperând ca ţării să-i fie de folos

Atunci au apărut ai noştri oameni mari
Oameni de ştiinţă dar şi cărturari
Cioran, Eliade, Paulescu sau Brâncuşi,
A fost un Noica, Tuţea, şi un Aron Cotruş
 
Asupra ţării noastre nu de demult
Nori negri plini de sânge şi ură au apărut
Puhoi de bolşevici pe tancuri sau călare
I-au omorât pe cei mai buni din răzbunare

Murit-au fără cruce cu inimile frânte
Românii fără nume, scris pe-a lor morminte
Ţărâna să le fie uşoară celor ce nu mai sunt
Celor ce ţara şi-au iubit-o sub sfântul legământ

Azi m-am uitat în cartea de istorie
Am căutat cu disperare, chiar cu furie
Să văd ce scrie despre cei ce nu mai sunt
Nu era scris nici măcar un rând de
A noastră istorie amputată
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii

Viaţa ne demonstrează ades,
Că trăim surprize de neînţeles,
Calculul divin este mai presus
Decât noi avem ceva de spus,
Cred într-o armonie divină,
Care-ntr-o ordine tainică aşează
Pe cei care cu ea rezonează.

Acolo, sus, unde gândurile se nasc,
Planăm ca-ntr-o mişcare browniană
Şi totuşi în acest haos crezut de noi,
O ordine precisă, exactă domneşte
Şi subtil, fiecare dintre noi o hotărăşte,
Prin ceea ce suntem şi ceea ce trăim
Şi la definirea legilor universale, contribuim.

Să fim buni şi drepţi nu este greu,
Inima noastră o vede Dumnezeu,
Citind în ea, EL vede şi actionează
Şi viaţa noastră în bine sau rău o inflenţează.

În viaţă răbdători căutăm, aşteptăm,
Ca un miracol să ni se-ntâmple
Şi din senin, aşa parcă dintr-o dată,
Apare, zicem noi, un semn divin
Şi persoana de care avem mare nevoie,
Să o găsim.

Să fie oare doar o pură întâmplare?,
Să fie un calcul prealabil ce curge-n eter?
Se-ntâmplă atâtea minunăţii în lume,
Fără ca vreodată să se afle acel mister
Şi cine din umbră veghează, supervizează
Orice gând sau faptă a noastră, care urmează.

O mână ascunsă cu fir de aur a ţesut
O vrajă –ntre noi, un mister nedesluşit,
Nevăzutul din unde, cromatici şi lumini împletit,
Trudeşte neîncetat în spaţiu, de-o veşnicie,
Şi-n cele din urmă soluţii găseşte
Ca viaţa, pentru noi, să fie o frumoasă poveste.

Furaţi de a vieţii vâltoare, magie,
Adesea uităm poate să aducem prinos
Lui şi celor care -n astă imensă lume secretă,
Grijă părintească poartă pentru noi toţi.

poezie de Georgeta Ganea (11 septembrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mori din dragoste de oameni...

Să mori aşa deodată, este un lucru trist
Dacă ai ştii şi când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aş accepta să mor
Aş accepta din dragoste de oameni să mor

De ce aş fi de-acord să mor aşa-n zadar
Poate că, pare puţin cam prea bizar...
În astă lume şi eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit

Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt şi dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama şi tatăl meu

Ce îmi doresc în astă lume şi azi şi mâine
Să stau la masă cu săracii şi să mănânc o pâine
Şi aş mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...

De ce cu oamenii săraci, poţi să mai simţi plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, aşa poţi să înţelegi durerea,
Durerea poţi s-o simţi numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
 
Când treceţi pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitaţi să-i alintaţi şi să le daţi bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinţi
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinţi

Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilinţe
Lăsându-i să înţeleagă că pentru noi sunt fiinţe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească

Şi ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferinţă
Să apelăm la ştiinţă, să nu uităm şi de credinţă
 
Revin şi spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame şi copii morţi în avorturi

Spuneţi-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol şi gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Şi nu mai vrem să tot murim

Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noştri
Să nu murim acum ca proştii
 

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea către un Sfânt este cum ar fi să-ţi povesteşti necazul unui prieten şi îi ceri ajutorul. Ei sunt mijlocitori, se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu; ne mai ajută, după puterile lor, lăsate de la Dumnezeu. Noi ne rugăm două minute şi ne întoarcem la grijile noastre. Pe când, ei se roagă pentru noi încontinuu, lui Dumnezeu. Am citit că există două minute, în decursul celor douăzeci şi patru de ore, în care orice cuvânt şi orice dorinţe ni se îndeplinesc. În fiecare zi, sunt acele două minute, în care orice cuvânt al nostru, gândit sau rostit, are putere. Acest cuvânt poate fi spus în rugăciune, poate fi gândit într-o dorinţă, poate fi aruncat într-o ceartă. El poate fi ca o binecuvântare, dar poate fi şi blestem. Orice cuvânt, din acele două minute, se îndeplineşte. Orice dorinţă are numai două minute. Noi însă nu ştim care sunt cele două minute.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu

Privesc în jurul meu şi captivată sunt,
De tot ce-n lumea noastră se-ntâmplă,
Mă întreb adesea ce plan are Dumnezeu,
Cu fiecare dintre noi şi cu toţii laolaltă.

Unii pleacă, alţii vin, fără să ştim,
De unde venim şi-ncotro apoi noi ne ducem,
Care ne este menirea pe acest tărâm
Şi ne punem fireasca întrebare,
Viaţa noastră să fie ce noi numim destin?
Cine-l hotărăşte şi cui foloseşte?

Viaţa mea, viaţa ta şi a tutorora,
Marcate sunt încă de la-nceput, când pe lume am venit,
Nu seamnă-ntre ele şi unice sunt pe pământ.
Ce face diferenţa şi cui se datorează,
Cursul ei atât de enigmatic şi neprevăzător,
Să fie ce noi nu ştim şi numim destin?

Curge timpul în clepsidra de cristal,
Dar nedrept se pare a fi, căci măsura lui e drămuită
Şi nu suntem trataţi de la egal la egal,
Şi alunecăm fără să ştim în a lui capcană,
Când poate ne este lumea mai dragă,
Să fie tot oare ceea ce numim destin?

În labirintul vieţii intrăm pierduţi,
Fără să ştim pe ce cărări vom merge,
Ne ghidăm după ale noastre simţuri
Şi –n dese rătăciri găsim a noastră unică cale,
Pe ea alunecăm ca arcuşul pe corzile de vioară,
Ascultăm acea chemare ce în suflet o purtăm
Şi misiunea ce ne-a fost dată o căutăm,
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

În fiecare zi braţ la braţ cu destinul mergem,
Care îşi face apariţia într-un mod tăcut,
Timpul curge în clepsidră şi-n acest răstimp,
Ni se dezvăluie picătură cu picătură
Ceea ce avem de îndeplinit pe pământ.
Şi când cursa se va termina vom şti,
Rostul nostru ticluit de când pe lume am venit
Şi vom primi răspunsuri la ale noastre nevoi,
De a cunoaşte lumea din noi.
Iar noi vom şti doar atât cât trebuie să ştim,
Cât aici pe pământ, ca fiinţe cugetătoare, trăim.

Ne regăsim adeseori într-o dilemă,
Şi-a nostră liberă voinţă nu-i de-ajuns
Pentru a vedea drumul ce-l avem de parcurs,
A noastră voinţă bunăoară este greu încercată
Pentru a ajunge de la gând la faptă.
Cine ne secondează şi ghidează şi de ce?
Să fie Puterea Divină ce guvernează
Tot ce –n Universul ăsta mare se crează?
Să fie asta oare ceea ce numim destin?

Ne-armonizăm fluid în a noastră existenţă,
Cu ceea ce este sus, la cer, după planuri celeste,
Concepute cu stăruinţă poate de cei ce nu mai sunt,
De entităţi ce gravitează-n spectre de culori
Creaţia să fie cu a ei culoare ce aurul o poartă,
În astă lume plină de mister şi de miracol?

Una cu cerul suntem şi interacţionăm,
Poate şi cu al nostru trecut, petrecut
În alte timpuri, spaţii şi străine universuri.
Primim câteodată fărâme, crâmpeie,
Semne ce sub semnul întrebării stau
Sau ne lăsăm duşi de fantasme efemere,
Din ceea ce –a fost poate odată cu noi,
Dar nu ne ajută să-nţelegem pe deplin
Acele mesaje criptate pe care le primim,
De la familii cereşti care judecă şi decid
Pentru noi, ce ne ducem viaţa pe pământ.

Alunec pe-o pantă şi aveturos mă lansez,
Să-mi exprim în cuvinte doar al meu crez,
Avem şi noi, oamenii, un cod ce poate fi citit,
De acei stăpâni eterici ce lumea o conduc?
Identitatea noastră este doar una şi securizată,
Prin algoritmi şi programe foarte sofisticate
Şi când vom descifra aceste secrete, acest mister,
Vom fi şi noi totuna cu cei din câmpul pararel.

Să acceptăm în viaţă orice schimbare,
Care-ne aduce dragoste şi alinare
Şi-o împlinire de mult visată şi sperată
Care astăzi se transformă în faptă.
În noi descoperim mereu valenţe noi
Şi-a lor valoare o împărtăşim cu voi.

Spectatori adeseori în viaţa noastră, suntem
Şi asistăm neputiincioşi la propriul joc,
Poate fi o dramă, tragedie sau comedie,
O operă de artă care în al ei tainic cuprins,
Împletit din unde, energii, culori, lumini
Descoperim clipă de clipă subiectul
Şi vom vedea de ne place ori ba.
Să fie asta oare ceea ce numim destin?
.
Sub oblăduri necunoscute nouă, suntem
Şi norocul, şansa uneori ne însoţeşte
Sau ghinionul sau tristeţea vin
Pe neaşteptate şi ne întrebăm firesc,
Cine asta a dictat, de ce s-a întâmplat?

Să ne lăsăm în voia lui, a destinului
Şi să-l acceptăm ca pe un dat de al nostru Împărat,
Ce tronează undeva acolo sus de tot
Şi cu al Lui sceptru sau magică baghetă
Dirijează viaţa oamenilor de pe planetă
Şi de-om afla vreodată a lui socoteală,
Recunoscători vom fi pe veşnicie
De a Lui destoinicie de a conduce-n tăcere
Al lui regat de noi toţi aplaudat şi lăudat.

poezie de Georgeta Ganea (18 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai spus asta înainte, dar vreau să rămână scris;Sărac într-o ţară bogată? Sau bogat într-o ţară săracă?
Nu ştiu dacă purtaţi mănuşi când vorbiţi sau scrieţi, dar eu, care nu scriu şi nu produc ştiri de ultimă oră pentru case înalte, le voi spune oamenilor cum stau lucrurile în dimensiunea lor reală.
Noi, românii, am privit în jos destul, acum trebuie să redăm mândria şi onoarea acestei ţări pe care o avem în păstrare.

Trebuie să fim descendenţii vrednici ai poporului român pentru că aici stă toată puterea şi îndrăzneala noastră. Simţul dreptăţii şi conştiinciozităţii, sentimentul de înalt respect şi dragoste pentru Dumnezeu servesc drept călăuză neamului nostru.
Oricine săvârşeşte fapte ticăloase şi dă cinstea pe ruşine nu este demn de poporul român.
Corupţia şi necinstea nu trebuie să domnească pe pământul sfânt al României noastre şi trebuie înlăturate fără nicio consideraţie.

Camelia Opriţa în Să ai libertatea în mâinile tale (3 martie 2011)
Adăugat de Filip Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim aici viaţa noastră separată şi viaţa unei alte fiinţe, mult mai cuprinzătoare, care include fiinţările noastre separate aşa cum corpul nostru include toate celulele separate care îl alcătuiesc. Şi de aceea activitatea noastră spre binele acelui Întreg nu se iroseşte, aşa cum nu se iroseşte activitatea celulelor pentru întregul organism. Poate de aceea moartea este doar un transfer al conştiinţei dintr-o persoană separată într-o fiinţă mai cuprinzătoare, care include persoanele separate. Şi asta probabil fiindcă întreaga viaţă omenească este numai sporirea continuă a conştiinţei.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuvânt

Cuvântul pare lucru de nimic. Ce-i un cuvânt? Silabe, sunete ce adesea ies dintre buze, dar cu greu intră în urechi şi numai când pornesc din inimă întâlnesc inimile. E lucru de nimic, mărunt, scurt, o răsuflare, o adiere, un sunet care se duce şi vine, pe care-l ia vântul. Şi totuşi, cuvântul Împărăţiei e ca Plămada: de cade-n făină bună, făină curată, fără măzăriche, dospeşte şi creşte. E ca sămânţa câmpului care, sub brazdă, încolţeşte răbdătoare ca pământul care-o ascunde, iar când vine primăvara înverzeşte, se înfiripă şi numai ce dă-n vară, iată gata culesul. Cuvântul este o taină sfântă care nu trebuie administrată decât cu o extremă delicateţe.

definiţie de Jose Ortega y Gasset în Revolta maselor
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
remodelând în universul ancestral
destinul ancorat pe noua sa platformă.

Iar magica platformă zilnic a crescut
din miticul aport al celor ce-şi lăsară,
din moşi-strămoşi, avutul lor necunoscut,
prin ADN-ul unic, care ne separă.
Astfel, cuvintele pe care le rostim
ne vor marca, cu-ncărcătura lor străbună,
având puteri pe care-abia le bănuim,
trecând prin noi necontenit ca o furtună.

Se-adaugă mereu la falnicul destin
cu energii mentale care ne pot face
pe scara Eului să câştigăm deplin,
sau azvârliţi să fim în negura vorace.
De-aceea, înainte de a fi rostit,
cuvântul să ne fie templu de-nchinare,
căci, de l-am spus, ajunge-n spaţiul infinit
putând avea, în el, puteri devastatoare.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de puternic!

ştiu că nu crezi. este chiar greu de crezut. dar e adevărat.
sunteţi Dumnezei a spus El. dar cine să-L creadă
când pe străzi se moare cu zile
şi nu mai este nimeni să spună "Lazăre vino afară"
în momentul în care ai deschis ochii, ai văzut lumina
şi lumina vine la picioarele tale, cerându-şi iertare
la prima ta răsuflare, aerul a plecat purtându-ţi aura şi puterea
iar când ai pus picioarele pe pământ
pământul s-a înfiorat, recunoscându-te de stăpân
numai ploaia şi vântul nu par să te asculte
încă fac ce vor ele
dar uită că la început a fost cuvântul
şi cuvântul se desprinde cu greu de buzele tale
de dulceaţa sărutului tău

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!