
Când viața...
Când viața mi te-mparte cu vântul sau cu ploaia, iar lacrimile mele vor năpădi-n asalt
Atunci să știi, iubite, că nu-mi ajunge viața să-nving a mele gânduri ce-s pietre de bazalt.
Mă prăbușesc sub timpul ce vântură vremelnic și trece peste noi și nu se vrea opri,
Speranță-mi este visul ce-l port de-o veșnicie și-mi dă puterea-n suflet de-a tace și-a iubi.
Ferestre se deschid și pârguie-n cer luna și scapără în raze și-n lungi săgeți de-argint,
Timidă, noaptea-n pernă se-ascunde printre stele, ne-nvăluie-n misterul blestemului alint.
Împart curând nectarul sorbit cu-atâta patos între hingherii sorții și vremea de apoi
Și fur din taina clipei și dau virtuți iubirii să-nfrunte orice-obstacol și zbuciumul din noi.
Pășind sfioși în ziuă, în freamăt de lumină, ne-mpiedicăm sărutul în ciotul de-nceput,
Îmbrățișați, ne pierdem în calmul dintre valuri a mării de iubire ce macină tăcut.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre sărut
- poezii despre suflet
- poezii despre ploaie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Muguri de lumină
Muguri de lumină cernuți din flori de stele
Ce cad amețitor asupra vieții mele...
Ei cad înrourat pe floarea tinereții,
Și-n brumă alburie la vremea bătrâneții.
Ei cad în valuri line în orișice destin
Cu harul de iubire și cu miros de crin,
Iubiri ascunse lasă și urme de nectar
Și flori în inimi arse... lăsând în urmă jar.
Ei cad în valuri, valuri pe scena vieții mele
Lăsând în urmă: gânduri, dureri și zile grele,
Și- mi luminează calea cu raze efemere
Și-mi dau speranța pură a visurilor mele.
poezie de Nicoleta Liliana Grigorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre flori, poezii despre zile, poezii despre tinerețe sau poezii despre stele
Clipe efemere...
Vrăjiți mi-s ochii sub catifeaua nopții,
Cupolă de vis, brodată divin,
Când stelele sorții pe toți ne sfidează,
Știind ce ne așteaptă-n destin.
Vântul timid sărută flori de tei,
Parfumând cărările verii în noapte,
Luna sfioasă ca o fecioară cuminte
Caută povești de iubire sub stele,
În vii și noi scânteieri.
Care e menirea voastră?
Muze caline, prietenele mele,
Unde vă faceți culcuș sau case,
Nu vă e milă de frământările mele?
Ca o divă printre stele vechi și caste,
Flori de foc în nopți de smoală,
Luna trece nici că-i pasă
Ce gândesc sau ce mă apasă,
Ce iubire port sub stele.
Timpul toarce roluri multe...
Și ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit de-al meu Ulise,
Rătăcit în depărtări.
Ce-ar fi cerul fără stele
Și pământul fără flori,
Ce-ar fi omul fără visuri,
Fără al iubirii fiori,
Ce-ar fi munca fără sporuri
Și viața fără onoruri,
Ce-ar fi Terra fără oameni
Și Geneza fără valuri...
Ce-ar fi viața fără moarte,
Ce e dincolo de toate,
Ce ești Tu divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul plin de toate,
Univers prea plin de șoapte,
Printre stele înflorate,
Când îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace spre eternitate,
Și iubire pân la stele,
Că-i mai bună decât toate.
poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre noapte, poezii despre Pământ sau poezii despre virginitate

Roata vieții
De-aș întoarce timpul înșelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aș găsi cărarea să ies la liman.
Și de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aș vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranța oarbă de-a strivi nevoi.
Hărăzitei urme de-amintiri deșarte
I-aș vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce ușor desparte
Viața de-a ei moarte într-un cer flămând.
Nu renunț la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe și îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vânătoare, poezii despre vinovăție, poezii despre tristețe, poezii despre trecut sau poezii despre secunde
Poem de dor
tu ești visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
știu tot ce nu știi despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
și-mi caut în viață un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mișc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
și mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
și mă-mpresoară ca niște alge marine.
apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiți de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
și tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!
cu ochii orbi și albaștri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îți mângâi vertebrele și ți le număr
și stau rezemată de propriu-ți umăr,
te strig disperată prin codri și vreme
și nu-mi răspunde nimeni
și nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torțele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici și cum mai ardeau
și eu le stingeam cu lacrime ninse
și tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită și verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ți simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea așa de repede, tristă, uitarea.
a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet și-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristețe, furtună.
fug prin vreme de timpul târziu
și-aș vrea ca odată să te nasc încă viu
și să-ți simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo șapte inele,
să-ți aud glasul atârnat de stelele nopții
cum mă strigă duios printre zăbrelele porții...
când stau singură la margine de timp
și cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...
poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre somn sau poezii despre alb

Vindecă-mi iubirea...
Vindecă-mi iubirea, tu, mirată umbră
Și-mi ascunde ochii în sicriu de pluș
Dezrobindu-mi chinul din lumina sumbră
Unde timpul vrednic și-a făcut culcuș.
Spulberă-mi nădejdea de-a seduce clipa
Și-a mușca din șansă ca un vultur orb
Neuitând de dorul ce-mi rănește-aripa
Când furtuni de gânduri lacrimile-mi sorb.
Fericește-mi buza mustuindă-n vinul
Fragedelui zâmbet ce-a fost ieri sărut
Și-mi înmoaie plânsul ce hrănește spinul
Renăscut nevoii dragostei din lut.
Slobozește-mi dulcea inimii trăire
Rânduindu-i sorții umbletul etern
Și-mi întoarnă mersul ca o lecuire
Din fiori sălbatici ce curând se cern.
Dăruiește-mi zborul cel furat din glumă
Într-un timp în care dragostea stingea
Și-mi absolvă vina ce-a rămas în urmă
Cât iubirea-mi este și nu-i ce-ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre vulturi, poezii despre vin sau poezii despre umor

Iubire sfântă
Mă întreb dacă aș putea opri,
pentru o clipă, lacrimile ploii
când zorii se revarsă
din umbre tremurânde
și-n raze de lumină
soarele răsare
din visul fără nume
tristețea să dispară
cu o dulce rugăciune
iubirea-n valuri mă înconjoară
lângă voi, locul l-am găsit
sufletul de dragoste-mi cântă
adun parfum din stele
brodez cu el apusul
să gust răcoarea iernii
am adunat flori
pe care primăvara le-a așezat
în drumul meu
împrumutând raze de infinit
să împart cu voi nesfârșite bucurii
din ochii mei de mamă
cu iubire sfântă.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre religie, poezii despre primăvară sau poezii despre ochi
E doar un vis...
Uneori viața îți joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Și timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îți vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopții,
Dar te visez și când ai vrea să vii,
Știi e un vis, totul e la mana sorții.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Și-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.
poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre îngeri
Totul e curgere
Norii trec pe cer
Așa cum zboară gândurile mele
Așa cum trece luna printre stele
Și-n depărtare pier.
Vântul bate lin
Așa cum simt suflarea ta pe față
Așa cum mă dezmierzi de dimineață
Când chipul ți-e senin.
Valurile aleargă
Așa cum oamenii se plictisesc
Așa cum într-o zi se pregătesc
Și pleacă-n lumea largă.
Timpul se grăbește
Așa cum ploaia cade într-un lac
Așa cum grâul curge dintr-un sac
Și viața se sfârșește.
poezie de Octavian Cocoș (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nori, poezii despre dimineață sau poezii despre cereale
Când anii trec...
Când anii trec ca norii și oamenii ca vântul
Viața noastră curge cu timpul ce-l trăim.
Și undeva în cale stă neștiut mormântul
Și nimeni nu cunoaște în care țintirim.
Doamne-n calea dreaptă minte înțeleaptă
Dă-ne să umblăm
Ca în veșnicie sfânta-mpărăție
Dulce s-o gustăm.
Când viața ni-i-nainte ne pare-atât de lungă
Că nu știm cum ar trece mai grabnic anii mei.
Când viața ni-i în urmă am vrea să tot ne-ajungă
Dar nu ne mai ajunge și-o plângem singurei.
Când unicele lucruri le-avem cu-ndestulare
Iubire, tinerețe, și soți, și legământ
Le risipim în patimi, și-n râs, și-n nepăsare
Când le-am pierdut, zadarnic le mai plângem prețul sfânt.
Când anii trec ca norii și stările ca vântul
O, suflet scump grijește-ți avutul cel sublim.
Oriunde mori, iubirea s-o ții și legământul
Ca să învii cu ele din orice țintirim.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune sau poezii despre soț

A fi român
Același neam, aceeași grea povară
Plângându-și soarta ca pe-un recviem,
Aceleași patimi nu mai vor să piară,
Rămân ca un viclean și rău blestem.
A obosit, dar nu-și trădează glia,
Răzbate lunecând printre poveri,
Își curmă ne-mplinirea cu tăria
Unui popor secat de mari averi.
E timpul de-a-și uni în pace crezul,
De-a-și apăra ce-naintașii-au câștigat,
Esența volniciei strânsă-n miezul
Unei măreți istorii ce nu s-a uitat.
Prin vene-i zbat nevolnice păcate
Și nu se șterg vreodată și nu pier,
Doar sapă-adânc în rănile uscate
Storcând de rău și ultimul mister.
Mai este vreme încă de speranță,
Mai este timp destul pentru iertat,
Dar nu mai este loc de cutezanță
Și nici de-ntors trecutul frământat.
Același neam, aceeași suferință
Ce-l arde-n piept și-i vântură trăirea,
Aceeași veche, aprigă dorință
Îi macină prezentul și doinirea.
Popor de bravi viteji, popor eroic,
Trezit ades din somnul cel de veci,
Învinge orice-obstacol demn și stoic
Și stoarce mierea pietrelor chiar seci.
E luptă-n pieptul lui, e mare luptă
Între voința libertății și putință,
Cât în țărâna lui nedrept coruptă
Se cern dureri în pace și credință.
Sărman pământ de-o veșnicie gazdă,
A fost și mamă-a fost și sfânt alean,
Aici și-a semănat iubirea-n brazdă,
Aici a curs mult sânge de oștean.
Aceeași munți, aceleași repezi ape
I-au dat acestui neam doar bucuria
De-a fi român și-a fi mereu aproape
De sfântul loc ce poartă-un nume... România!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre România, poezii despre victorie, poezii despre trădare, poezii despre sânge, poezii despre suferință sau poezii despre prezent

Peste flori se culcă Luna
Peste flori se culcă Luna, ca-ntr-o lume de povești,
Când aleargă vântul leneș și sunt nopți de Sânziene,
Stele-aruncă peste lume raze lungi și nefirești,
Dând mister și dulce farmec vieții noastre pământene.
Calc alene pe covorul ierbii adunate-n perii
Și mă-ntreb dacă-i aievea sau e umbra unui vis,
Sunt doar eu cu-a mele gânduri, n-am de ce să mă pot sperii,
Într-o noapte așezată între cer și între abis.
Mii de ani i-a trebuit de pe bolțile senine,
De când Luna, galben astru, din oceanul plin de stele,
Lungul drum ca să-l străbată și s-ajungă pân᾽ la mine,
Pătrunzând cu dor și vrajă și în gândurile mele.
Cerne vraja de mătase peste câmpul alb de flori
În mireasma nopții sfinte, în sezon de Sânziene,
O imagine se scaldă-n armonie de culori,
Într-un zbor înaripat, căzând pe pământ alene.
Timpul, singurul tovarăș, peste mari singurătăți,
Stă cu mine să admire taina bolților cerești,
Din a vremii caier toarce tot la fel ca-n alte dăți,
Când pe flori se culcă Luna ca-ntr-o lume de povești.
poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sperieturi sau poezii despre singurătate
Să știi să plângi...
Să știi să plângi
Când taina fericirii
Te leagănă
Pe visul ei de nor,
Când inima
Ți-e plină de iubire,
Și visele
Durează până-n zori.
Să știi sa râzi
Când viața te doboară,
Și neguri surde
Se strâng în jurul tău,
Când amintiri ucise
Te-infioară,
Strivindu-ți gânduri
Și păreri de rău.
Să știi să plângi
Când te-a'invelit sărutul
Cu taina lui,
Cu dorurile-i firești.
De-atâtea ori
El este începutul...
Să știi să plângi
Inseamnă să iubești.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre râs, poezii despre plâns sau poezii despre inimă
Rondelul tinereții mele
Orașul drag al tinereții mele
Îl visez și-mi trece nostalgia,
O văd în visul meu și pe Maria
Cu brațele-ncărcate cu lalele.
Angelică era cu părul în inele
Ascultând sub lună simfonia,
În orașul drag al tinereții mele
Ce-l visez și-mi trece nostalgia.
Luna își depune mărturia
Că m-a văzut hoinar sub stele
În căutarea unui joc de iele,
S-o găsesc acolo pe Maria,
În orașul drag al tinereții mele.
rondel de Ioan Friciu (2011)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păr, poezii despre oraș, poezii despre lalele sau poezii despre Maria
Spune-mi, te rog...
simt o tăcere albă și-o dulce apăsare
mi-e sufletul țăndări, in fâșii mă rup
e noaptea-n care plouă peste păsări
și... peste libertatea mea de lup...
castanii plâng in sus, salcâmii dau în floare
e caldă ploaia... seara se preface!
fumez tăcut și nu pot înțelege
de ce pedeapsa clipei nu mai tace...
și nu mai știu ce e aevea... sau dacă mi se pare
spune-mi, te rog, tu!
cui să mai cer iertare...?
și cine să mă lase
să mai fug din visul tău in care
împleteam amândoi un jug de mătase...
azi cântă un greier, bate clopotul rece
și mă surp pe marginea iubirilor tale...
nu-ncape inima mea intr-a ta, atât e de mare...
și-mi tac pedeapsa clipei care nu mai trece...
poezie de Daniela Pârvu Dorin
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre păsări, poezii despre muzică sau poezii despre libertate

Noi și ploaia
Când ploaia scrie versuri, mă contopesc cu ea
Și-mi place să o simt cum se prelinge lin,
Este atât de blândă, în mângâiere sa
Și-n versul ce îl scrie, prea dulce și divin!
Mă las cuprinsă-n brațe, de picături purtată
In valsul lin al ploii ce cade pe pământ,
Mă simt ca o regină iubită, adorată
Atât îmi e de bine, și-mi place să mă alint.
Și dacă se întâmplă cu ploaia să te întorci,
La tine-n brațe atunci m-aș cuibări, timidă
Alintă-mă și spune-mi că nu o să mai pleci
Că ți-a fost dor și că nu port eu vină!
Că vom dansa cu ploaia, și nimeni niciodată
Să poată să despartă ce noi vom reclădi,
Vom fi din nou iubiți, cum am fost altădată
De-a pururi fericiți, și ploaia va zâmbi!
poezie de Elena Bulancea (2017)
Adăugat de AÈunel

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie, poezii despre dans, poezii despre vals sau poezii despre monarhie
Și dacă ploaia...
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr· de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anoptimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea (19 octombrie 2012)
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie

Mama, visul meu frumos
Se naște-n suflet, fior nedefinit,
O bucurie ce din adâncuri vine,
Un gând îmi spune de cineva dorit,
Că va sosi cât de curând la mine.
Aud deodată un ciocănit sfios,
Deschid încet, cu inima-n derută,
Și-n prag e mama, visul meu frumos
Ce mă privește duioasă și tăcută.
O strâng în brațe lipindu-mă de ea
Și fața-i spăl cu lacrimile mele,
Sunt copleșită de neputința sa,
Ea, luna mea printre atâtea stele.
Uimită-i mângâi păru-ncărunțit
Și trupul firav tot mai împuținat,
Nu pot să cred, refuz al ei sfârșit,
Alung din gând al mamei scăpătat.
În ochii ei zăresc oceanul de iubire,
Dar și regret, parcă dosit de mine,
Apoi un soi de frică și de nefericire
Că steaua ei poate s-apună mâine.
O, măiculiță, visul meu frumos,
Rămâi în veci sfântă icoana mea,
Mă voi ruga la înger luminos
Să fii mereu sub îndrumarea sa.
poezie de Rodica Constantinescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre viitor sau poezii despre trup și suflet

Iubește-mă...
Iubește-mă cu aceeași pasiune
Și caută-mă iarăși între nopți,
Nu te lăsa condus de rațiune,
Nici de lăstarii zorilor necopți.
Iubește-mă sedus de nostalgia
Trecutelor galante primăveri
Ce dragostea a fost sau nu magia
Dospită-n miezul fragedelor veri.
Iubește-mă cum soarele iubește
Un enigmatic și mirific univers,
Cu patimă din nou îndrăgostește
Și dă-mi sărutul buzelor din mers.
Iubește-mă cum luna strălucește,
Cum stele sidefate hoinăresc,
Cum ziua ne petrece și sfârșește
În asfințitul astrului ceresc.
Iubește-mă cu-aceeași inocență,
Cu-același dor nebun de-a cuceri
Ce ieri înflăcărat și cu ardență
Ai frământat sub gândul de-a iubi.
Iubește-mă și spulberă-mi căința
Cât temerile-n piept neliniștesc,
Cât inima îmi vântură dorința
Să pot, să vreau, să știu să mai iubesc.
Iubește-mă, e tot ce viața-mi cere
Și nu-mi dă pace până n-oi vedea
Că zaua ce-am unit în veci nu piere
Și nici de lacrima ne va durea.
Iubește-mă cu toată dăruirea
În numele candidului trecut,
Iubește-mă și-aprinde iar iubirea
Cu-aceeași flacără de la-nceput!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre seducție sau poezii despre pace
Și dacă plouă
Și dacă ploaia s-ar opri pe chipul tău,
Mi-ar crește vise-n palmele bolnave
Și-aș știi atunci că mâinile-ți suave,
S-ar rătăci... alunecand prin părul meu
Și dacă ploaia n-ar cădea în picuri,
Cu ea să-mi seci tu setea de iubire,
Eu te-aș păstra sculptată-n amintire
Și n-aș mai fi sărac, nimic printre nimicuri
Și dacă ploaia ți-ar spăla sărutul
Cu dorul meu de-atâta vreme dus,
Pierdut în timpuri astrale și răpus,
Ți-aș fi eu umbra, ce atinge lutul
Și dacă ploaia m-ar îngropa în așternut,
Sperând să te visez ca pe-o divină
Precum un muribund ce făr-de vină,
În inimă-ți închis... aș fi un deținut
Și dacă ploaia iubirii s-ar opri vreodată,
Aș alerga desculț prin anotimpuri...
Aș plânge amar și-aș cere-n contratimpuri
Să îmi eliberezi de vrei, iubirea ferecată
Și dacă ploaia nopții s-ar topi în noi,
Am străluci în doi în picurii din stele...
Eu te-aș iubi... deasupra morții mele,
Ca să renaști în picături de ploi.
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul timpurilor neștiute
Noi, când ne-am sărutat? Nu-mi amintesc
De-a fost la început, de-a fost în vară...
Sărutul nostru, tandru și firesc,
A fost când ne-am privit întâia oară?
Îți amintești ce simplu, natural,
Acele buze și-au unit dulceața
În spațiul devenit atemporal
Când, în sărut, simțeam, eternă, viața?
Mai știi cât a durat? Eu nu mai știu
Și nici nu vreau, dar cred că-n veșnicie,
De-ar fi la fel sărutul, de-ar fi viu,
Ne va-nsoți. Așa aș vrea să fie!
Iar de va fi atunci cum a mai fost,
Înseamnă că, prin viețile trecute,
Era mereu cu noi, era al nost'
Și-n timpurile noastre neștiute.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre devenire