Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri

Oasele mele au devenit goale,
fragile fără măduvă
cu dureri la încheieturi.

Trupul meu este atât de rigid,
un copac uscat
care stă-n furtună şi rabdă
ca un rănit însingurat,
soarbe ploaia şi vântul sălbatic
cu stoicismul luptei până la sfârşit.

Ştiu lumea-i roasă de nemulţumiri,
îmbracă haine ponosite,
rupte chiar
din zilele umede şi mohorâte
lipsite de picioare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se face frig

Se face frig ascuns în gânduri,
nervii îşi ies din fire, resping totul,
trupul se simte greu, abia se poartă pe picioare.

Drumurile-s legate de ape şi uneori rupte,
se lasă cu dureri la încheieturi şi vise
ce sporesc depărtarea şi curajul nebun,
se deschid ferestre.

Cerul se arcuieşte cursiv peste orizonturi,
pământul înfloreşte-n somnul dimineţii,
şi visează rodul.

Raze de lumină cu arome de mentă sălbatică
îmbracă aerul în armonii înalte şi crude.

Tot ce poate să fie are armuri subţiri,
faguri de plăcere-s dornici de umplere
numai cu iubirea celuilalt nufăr.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum s-a scris mai înainte de noi

Lumânarea se stinge lângă crucea de piatră
roasă de timpul sălbatic,
greierii din umbră anunţă înserarea.
Chiar dacă încerc să descifrez un nume
rămân cu aceeaşi durere,
totul s-a împlinit
cum s-a scris mai înainte de noi.

Mă apasă o vagă tristeţe
cu aripile rupte,
cu inima strânsă fără să ştiu de ce
plec mai bătrân decât sunt,
crucea mă apasă pe umeri
cu o povară grea atât de străină
că străin mi se pare şi drumul.

Nu ştiu dacă o să mai revin,
de pe acoperişul veacului trecut
lumina se teme să mai coboare
ascultă glasurile din pământ şi plânge

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă

Cine muşcă mâna care l-a hrănit
e mai feroce decât sălbaticii,
nu ştiu ce mă face să cred în loialitate
dar trădarea este ticăloşia întruchipată.

M-am tot convins că dispreţul învinge,
strânge în el toată ura care nu ucide,
prea multă nepăsare ori zgomot turbulent
e o alunecare dintr-o groapă în alta
ambele pline cu noroi.

Nu ştiu să fac mai mult decât pot,
dar nu mă las influenţat de minţi obscure
care îmbracă minciuna în poleială subţire,
o să sparg oglinda imaginii create de veleitari.

Sunt în afara cercului,
închistarea omoară şi ideea şi omul.
Nu mă voi lăsa atras
de vorbele ca nişte haine rupte
prin care intră gerul.

Nu voi fi niciodată un om de zăpadă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zilele luminii

Mă regăsesc în fiecare dintre oameni
şi caut răspunsuri la întrebările lor,
cel ce uită să se apropie de rădăcini
nevrednic îşi pierde credinţa
şi e zbate răpus de îndoieli.

În zilele luminii mă dezleg de întuneric
mai hotărât decât înfometaţii de cuvinte,
mă rup de teama care surpă voinţa
şi-mi rămâne în urmă ecoul.

Trăiesc în umbra răcorii de seară
dau la o parte nepăsarea,
odată cu puterea care se ridică pe zid
de zidul pe scară îl urc
în vreme ce orizontul se îmbracă în purpură.

De la mine scapă idei ce scapără,
lupt cu întâmplări care înghit scântei,
tu-mi dai iubirea ce-mi înfăşoară trupul,
eu nu ştiu ce să-ţi dau
nu vrei nimic.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit nu va fi...

Tot ce am ţesut pânză nu este ci mai degrabă intrigă
de-aceea calea lor duce în iad
unde nu este nici pâine nici sare.

Orgolile noastre trebuie înfrânte-n armuri
umilinţa sărută sufletele înnegrite
şi uită punând lumina să vegheze.

Sfârşit nu va fi fără păcat, fără umbre,
nimeni nu poate să iese din piele
mai mult decât trupul de lut.

Înţelept sunt al cuiva
care mă smulge din mine şi mă iartă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 mai 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile tale calde

Gust amarul până îmi iese prin ochi
şi nu mă las furat de vorbe goale.

Sunt prins în vârtejul slăbiciunii omeneşti,
dar nu mă tem de nimeni.

Îmi adaug în fiecare zi câte o şansă,
să mă ridic cu sufletul la cer
în primăveri de cântec prin gânduri
şi-n mâini cu măreţia dragostei
ce-mi rodeşte-n palme.

Ploile tale calde
cu mângâieri rupte din cuvinte
îmi coboară prin trupul înfăşurat
de atâta fierbinte iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi şi zile violente

nopţile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt şi chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel

nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viaţa noastră pe nepregătite
şi nu pleacă cu una cu două
rupe cu violenţă
ucide fără să vrea oameni

lumea se teme
nici nu ştie ce să facă
aşteaptă şi chiar plânge
se crede nevinovată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Busuioc uscat

noaptea lăcrimează şi norii se agită
la o casă se închid ferestrele
şi se citesc mai departe stelele

vântul se trezeşte din somn şi flutură
satul deschide un ochi
nu merită mai mult zăpuşeala

mirosul de busuioc uscat
pătrunde prin odăile cu icoane
nu pot să dorm
ce frumos este să simţi aerul
cum te ridică-n cuvinte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la înălţarea definitivă

E o neşansă a întâlnirii mele
când stăpânitoare nu mai eşti în trupul tău
mai zdrobitoare decât mine, decât ochii mei
pe care-i ascund sub ochelarii vremii
ca sub o ceaţă mereu străină.

Să ne împărţim bucuriile, să plângem durerile
să le cântărim ori să le spargem în bucăţi
până la despărţirea de noi şi de ele
cum răul de bine, frumosul de urât.
Du-mi prezentul pe buza prăpastiei
picioarele desculţe să calce pietrele
trupul să se înalţe drept din suferinţă
tot mai înalt şi mai subţire
să urce-n cer împiedecându-se de îngeri.

Să-mi spui că şi tu eşti o mirare
cu care mă minunez în faţa stelelor,
că suntem un fluviu ce desparte munţii
dealurile, câmpiile şi tot ce stă-n cale,
că suntem o întâmplare găsită pe pământ
şi nu căzută aiurea din cer
care se ridică şi sărută lumina
prin luptă înfrigurată cu sine şi restul
până la înălţarea definitivă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 noiembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mirosul sălbatic

Oraşu-i nebun cu toate bisericile-n derivă,
pieţele-s pline de statui negre,
oameni bolnavi prin lipsă de muncă,
nebună eşti şi tu, plimbându-te pe străzi,
te pipăie cu privirea cerşetorii,
siliconată de frig.

Mirosul sălbatic
şi cârciumile
din care se varsă valuri de fum...
Anomalie e şi distracţia de noapte
cu trupuri şerpuitoare.

Am vrut să ştiu
de ce nu se întâmplă nimic
în oraşul ăsta prins bine în...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mai regăsesc în trup

n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins

privesc cu înverşunare
sunt un gladiator în faţa morţii
cu tot sufletul mai presus de cer

lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spaţiu
fără milă.

ştiu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează

liniştea pe care o învăţ pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezamăgire

Sărac, nu mă mai gândesc la libertate
nici nu am ce face cu ea,
e şi democraţia destinată numai celor avuţi,
un fel de clamare continuă
care nu e de niciun folos celor mulţi.

Nici nu ştiu ce vom face fără niciun drept
cei din justiţie sunt independenţi, etc.
pot face ce vor şi când vor
pot pune alte cuvinte în propoziţii
pot schimba şi pierde dovezi
ori construi după interes,
cu democraţia şi dreptatea nu poţi face nimic
cel mult poţi deveni o victimă
care îşi cere să plece din ţară.

Visele au devenit ruginite şi desuete,
un fel de infatuare desumflată brusc,
o bucurie adusă la plâns târziu.

Când mă îneacă dezamăgirea
şi capăt o greutatea-n picioare
de nu mai poate ţine pasul drept,
rămân un copac desfrunzit
în iarna vieţii geroasă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o altă stare

Ai înghiţit sufletul înainte de a muri
şi ai rămas în stare latentă de aşteptare,
care ascultă tot, luptă şi revine la viaţă.

Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porţile deschise ale cetăţii necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să ştie unde se duc.

Dacă totul trebuia să se întâmple aşa
nimeni nu ştie,
durerea filtrată-n suferinţă îşi râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
şi fug la nevoie.

Refacerea simţurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
şi-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neştiută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când mă ştiu

De când mă ştiu nu mă supun
presiunii din vorbele căzute în dungă,
îmi ascult mai mult inima ce învinge
orice nechemat care joacă pe sare.

Tac atât cât un răspuns adevărat
şi rup în bucăţi toate învinuirile
pe care apoi le dezbrac de sens
ca într-o ceremonie de iluzii.

Timpul trece peste acoperişuri
fără să privească în urmă suferinţa,
tălpile ard sub paşii neglijenţi
şi lumea se prinde în hora câştigului.

Când vine cu rezultatele la zi
fiecare priveşte atent pe fereastră
până se uită pe sine sub tăvălugul
emoţiei înghiţită-n sec.

Zilele alunecă leneşe pe drum
şi nimeni nu se opune direct,
lumea totuşi aleargă în goană
să-şi trăiască fărâma de bucurie
şi nu acceptă să plângă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina nu are drumuri

Număr pe degete posibilităţile existente,
îmi socotesc zilele rămase,
raţiunea devine o rană deschisă
din care nu ies.

Lumina nu are drumuri,
mă pornesc oricum purtat de raze
spre orizontul de argint.

Nu ştiu dacă voi ajunge,
dar toţi mă încurajează
să nu mor.

Mă despart de păcatele lumii
şi mă lepăd
până rămân gol şi flămând.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un copac

Nu-mi mai pasc mânjii miezul copilăriei
La poalele dealului,
Cu urechea lipită de calea ferată
Şi plăcerea trenurilor care vor veni.
Plantele se îmbogăţeau de lumină,
Iar sufletul era uns cu ierburi.
Foamea era o emoţie care dădea în sete,
Apa se limpezea când bea regina florilor.

Nu mai sunt fetiţele care mă iubeau,
Nici privilegiul de a ignora
Ori de a nu şti
Ca ele urcă-n trupul femeii
Alungate mai devreme.
Sunt un copac pe care-l mângaie cerul
Cu o înţelegere
Aproape omenească,
La marginea vieţii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (14 mai 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!