Cântec din stele

frigul mă desfrunzeşte
de gânduri
nu pot să visez frumos
fără un timp al sufletului meu
care nu îngheaţă până la sfârşit

se aude un cântec din stele
care mă face înger
al patimilor sângelui
noapte în care mă dezbrac de cuvinte
se îmbracă singură
în veşmintele viitorului
voi cei flămânzi de înţelepciune
deschideţi ochii mari
şi priviţi lumina

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele ard lemnul cosmic

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze ce acoperă somnul aşteptat,
râuri străine străbat întunericul
pietrele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri,
privesc cum se urcă pe scară norocul.

Întotdeauna lumina se răzbună
pe cei cu ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina care ne stăpâneşte

Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
şi cred că totul decurge normal,
lumea se mişcă după legile proprii
şi după convingerile formate în timp.

Lumina care ne stăpâneşte pe pământ
ne va limpezi şi poate ne ajută,
să înţelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea şi dragostea universală,
ori spre diferenţa care ne face unici
cum percepem existenţa
şi cum o structurăm în conştiinţa noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec fără cuvinte

Nepereche luceafărul
mângâie cu raze reci
fecioarele pământului,

în ţesătura nopţii de vară
stelele mocnesc de invidie,

când se topeşte lumina
de iubire în inimi,
în piept se închide
verbul nescris.

Cântec fără cuvinte

ne lasă în rugă
cu genunchii pe piatră
şi ea rece.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec şi cuvinte

cântecul îşi frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe şi adaugă semnificaţii
împart pe măsuri ritmul
şi-l repetă

uşile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reţinut şi spus

se-nfăşoară-n lumina dătătoare de viaţă
din care îngerii curg prin aer
şi Dumnezeu
rămâne-n interiorul fiinţei
oglindă a sufletului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii mari

am alunecat în spectacolul cromatic de ardezie
cu o versatilă duritate elegantă
până la uimirea care îmbracă ansamblul
construiesc ideea zborului din păsări
şi o las liberă să taie cerul
ca o săgeată desprinsă de pe pământ

oamenii privesc
cu ochii mari
şi capătă întrebări nepuse

împart mirarea cu sunetele unui pian
atât de odihnitoare în gând
prinse în cuvintele încă nescrise
care-mi cresc din rădăcini

dacă nu vor fi scrise
o să rămână în tot ce iubesc
şi va fi înălţător

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie şi revelaţie

Nu un fapt este o poezie
ci revelaţia lui în cuvinte
ce urcă prin simţirea noastră
până ne închide în cercul luminii
şi ne face să gândim frumos.

O femeie este şi devine o muză
care este mai mult decât o femeie
din care adjectivele dau pe dinafară,
pune trăsăturile în ochii iubirii
şi creează liniile subţiri ale atingerii
cu gândul plăcerii sublime.

În mine supravieţuiesc minunatele poeme
în care viaţa şi dragostea se împletesc
şi sufletul se încarcă
cu trăirea deplină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare zi e un scenariu de vise

De când te-am întâlnit femeie,
inima mea e ocuptă cu dragoste
şi aşteptările se înmulţesc mereu
ca ierburile primăvara.

Fiecare zi e un scenariu de vise
pe care le rup din gânduri şi le contest
cu fiecare clipă care-mi încearcă instinctul
ori fug de culorile alb negru.

Ceva minunat mă ispiteşte prin trup
de pornesc să ajung la negrăitele cuvinte,
să-mi creeze starea de cântec şi dans
în care formele-i desenează mişcarea.

Nu ştiu ce s-ar întâmpla fără tine iubito,
tu eşti lumina prin care păşesc
spre orizontul care merge odată cu noi,
dar nu ne grăbim, vrem mai întâi să trăim
întreaga poveste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinat în cuvinte

nu mă iubesc picioarele ce dor şi obosesc,
mâinile nu pot face mai mult,
ochii nu se dau bătuţi
privesc cu părtinire ce se întâmplă
şi caută.

Înrădăcinat în cuvinte
în această ultimă fulgerare
mă ridic deasupra de gândurile fereastră
prin care pătrunde lumina,

nu pot aştepta
clipele se suprimă grăbite,
ştiu ce urmează şi nu mi-e frică
trebuie să trec cu înţelegere
pragul nesfârşitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se aşează singură.
Nici unui rîu nu-i foloseşte. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
şi aşteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă ştie,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine şi nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

s-a înpotmolit în cuvinte
într-o limbă
în care şi-a iventat iubirea
şi a tăcut apoi
cu privirea înfiptă-n cer

a rupt pe rând silabele
şi a pornit să adauge consoane tari
între zidurile unde era inima închisă
ca într-o cetate medievală
pentru ca în final
cu ochii pironiţi în tavan
să rupă oasele tăcerii între dinţi
şi să se furişeze în sine
scormonind fără zăbavă
în tot ce s-a bucurat întâmplător
pentru a descoperi fluviul albastru
care străbate câmpia dorinţelor
pe această secetă
când ploile nu vin fără ofrande
şi nopţile de dragoste poetică
se lasă aşteptate
lumina din gânduri se ascunde
şi-n mâinile moi
prinde speranţa şi o răsuceşte
ca pe frânghie a norocului
să scoată apă neîncepută din fântâni
pe care singură şi le sapă
în trupul supus prejudecăţilor
şi dorinţelor de iubire sălbatică
într-o lume plină de norme
care nu se încalcă uşor
fără păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzbunarea timpului pierdut

Nimeni nu-şi aminteşte de spiritele mari
toţi se scaldă în balta mediocrităţii.

S-a încetăţenit mersul melcului
fără casă, doar cu perspective
plătite din timp unde trebuie

şi apoi se aşteaptă măsura,

cu cine să se realizeze
şi-n capul cui să se spargă,

de o să se răzbune timpul pierdut
pe cei care au vorbit prea mult
şi n-au făcut mai nimic.

O să muşc din cuvinte cu foame
până s-or trezi din letargia bolnavă
toţi cei care se lasă prostiţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut lumina

O gură de lup muşcă din noaptea sticloasă
cu paşii grei trezesc pietrele drumului
şi mă agăţ cu braţele de zborul păsărilor
care încă-mi mai cântă prin gânduri.
Peretele orizontului se apropie mereu
şi-l proptesc cu ochii să nu cadă.
În gara din amintiri băncile sunt goale,
n-a mai trecut nici un tren de noapte.
Mi se pare că văd doar ferestre aliniate
cu perdelele lăsate cum intră prin oase
ca prin tunelele din munţi.
Îmi înfloresc narcisele bunicii în palme
nu înţeleg ce se întâmplă cu mine primăvara,
florile de liliac îmi şoptesc cu miros de femei
pe care nici nu ştiu dacă le-am uitat
ori se aştern prin mine în poieni
ca la umbra unui stejar fără moarte.
Caut lumina de care mă adăposteam
sub corolele de şoapte ale unui clopot
în seara când lăcrimează icoanele
o picătură de mir pe florile de crin
noaptea îmbracă sutane de călugăriţă
şi ascultă cântecul îngerilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea cât metafizica iubirii

Lumina alunecă pe gleznele tale,
înfloreşte nuferi sub tălpi,
ochii privesc tăcuţi apa
peste care treci cu surâsul subţire
ca o trestie legănată de vânt.

Noaptea cât metafizica iubirii
îi pune pielea pe băţ întunericului,
bătut cu el cerul se scutură
de stele ninse, căzătoare.

Îţi cuprind cu mâinile, mijlocul
din care vrei să zbori ca o pasăre
înmiresmând văzduhul curbat
cu sunete de bucurie
nemaiauzite.

În lipsa ta niciun cântec nu voi auzi
doar aşteptare îngropată-n tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă şi moarte

Viaţa nu moare, se regenerează,
dar lumea o plânge cu durere
şi o poartă-n memorie.

Deşertăciunea e o pierdere-n uitare,
o flacără care s-a stins pentru a se naşte alta,
un abur de început şi sfârşit
ajuns într-o viitoare întrupare,
un fâlfâit de aripă
nevăzută de înger.

Întunericul se risipeşte, lumina pătrunde,
în conurile vieţii zorii încep.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gândesc, visez şi îmi fac speranţe

am fost în clipa care a trecut
acum sunt altul într-o altă clipă
şi rămân propus clipei viitoare fără pretenţii
nu înţeleg nimic din aceste mişcări liniare
pozez într-o imagine călătoare prin timp
şi mă chinui cu înţelesul a ce mi se întâmplă

gândesc, visez şi îmi fac speranţe mari
dar nu găsesc nici un sprijin
mă întorc la pragul peste care sar departe
cu toată forţa iubirii de care dispun
îmi aşez pe marginea drumului plopii fără soţ
dar nu sunt Eminescu
şi-mi caut cuvintele epocii mele naufragiate
în sufletul unui popor dezmoştenit
de valorile în care crede

necunoscut mesajul meu se pierde
încât mă lovesc de toţi impostorii
ce-mi fragmentează drumul cunoaşterii

cineva mi-a spus că totul e în zadar
dar eu mă ambiţionez să nu cred
şi lupt pentru a mă ridica deasupra de obstacole

aştept lumina să-mi cadă pe umeri
s-o strâng la piept cu dragostea acestui pământ
din care izvoarele ne duc prin veacuri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!