Femeia puternică

Poem dedicat dnei Rodica Galescu

Eram o tânără frumoasă
Cu o ochii verzi şi pielea de mătase
Nu ştiam ce inima îmi pregătea
Nu ştiam ce voi putea comunica
Eram singură şi poezia devenise aliatul meu
Un aliat fără de care azi nu aş fi fericită
Era un zid fără de oprelişti
Era un mod prin care mă salvam
Copii îmi dădeau speranţa
Şi viaţa mea avea un sens
Eram o femeie fericită
Aveam aproape totul
Eram o fiinţă preaiubită
De cei ce îi purtasem în pântece
Aveam acum un loc mai bun
Aveam o viaţă lungă şi frumoasă
Iubitul soţ m-a părăsit
Când lumea noastră ne era mai dragă
Singură am izbutit şi am crescut cei trei copii
Ce astăzi îmi sărută mâna
Şi îmi respectă dorul permanent
De tot ce am avut vreodată,
De iubirea lui necondiţionată
Şi de iubita mea fiica ce timpuriu ne-a părăsit.
Acum când stau de vorbă cu tine, fiică dragă,
Mă-ndrept cu paşii repezi şi-ti transmit
Că viaţa toată te-am simţit aproape
Că în momente critice tu m-ai susţinut
Te iubesc, iubită fiică...
Frumuseţe de necuprins
Înţelepciunea ne îndeamnă
Să fim mai buni şi preaiubiţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ani în urmă, îmi doream să cumpăr un apartament în New York. Eram o femeie singură – tocmai trecusem de un divorţ – aveam trei copii, eram în lumea show-business-ului şi eram neagră. Părea ceva imposibil.

citat din Diana Ross
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 15 ani eram la fel de înalt ca acum, dar eram mult mai subţire şi nu aveam forţă în braţe. Dar visam cu ardoare să devin alpinist şi poate chiar ghid de munte.

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era aşa limpede că eram făcuţi unul pentru altul. Era limpede că eram singurul bărbat dintre toţi cei din jurul tău care te putea iubi. Cunoscându-te aşa cumm eşti în realitate - dură, lacomă de bani şi fără scrupule, ca mine. Te-am iubit şi am riscat. Am încercat totul şi nimic n-a folosit. Te-am iubit atât de mult, Scarlett! Dacă m-ai fi lăsat, aş fi fost cu tine iubitor şi apropiat cum e un bărbat când iubeşte o femeie. Dar nu puteam să-ţi arăt dragostea mea, pentu că m-ai fi crezut slab şi ai fi încercat s-o foloseşti împotriva mea. Şi veşnic era el! Era îngrozitor să stau în fiecare seară în faţa ta, la masă, ştiind că ai fi vrut să fie el în locul meu. Şi seara, când te luam în braţe şi ştiam... În sfârşit, astăzi nu mai are importanţă. Mă mir acum de durerea de atunci.

citat celebru din romanul Pe aripile vântului de Margaret Mitchell
Adăugat de CRISTEA GEORGIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirea paradisului

Când eram mai tânăr şi la trup curat,
Într-o noapte floarea mea eu te-am visat:
Înfloreai fără păcat într-un pom adevărat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

Nu ştiam că eşti femeie-eu bărbat
Lângă tine cu sfială m-am culcat.
Şi dormind eu am visat, tu visând ai lăcrimat
Când eram mai tânăr şi la trup curat.

E pierdută noaptea-aceea de acum.
Carnea noastră doar mai ştie-al ei parfum.
Poamele ce-n pomi azi stau, gustul cărnii tale-l au
Şi cad toate (mâine) putrede pe drum.

Fă-l să fie, Doamne sfinte, numai om
Pe acel care ne-a ispitit subt pom,
Şi când pomul flori va da, fă-i să-i cadă carnea grea
Cum va căde după cântec mâna mea!

poezie celebră de Cezar Ivănescu
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când eram mic

Când eram mic, eram deştept,
Din clasă, cel mai tare,
Dar, de cuminte, vă spun drept,
Aveam doar "zero la purtare".

epigramă de Vasile Iuşan din Am cap de neamţ, nu de chibrit! (2009)
Adăugat de Vasile Iuşan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri difuze

Când eram mic, dar mare... mă gândeam
într-o dimineaţă când soarele strălucea puternic
şi afară ploua torenţial cu stropi mari de căldură ce nu se mai opreau
şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
că dispăruse în noapte ca motanii, mă tot gândeam
dacă îi spun Colonelului, tatăl tău,
dimineaţa când pleacă la unitate:
- Tată... te rog, încuie uşa după mine!
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
vreau să construim din plastilină
o Luminiţă, un Laurel şi alte figurine...
ce se întâmplă dacă le creăm cu imaginaţia noastră fabuloasă?
Cred că mi-ar fi răspuns:
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme,
nu-i place să se trezească atât de dimineaţă.
Mama ei nu mai e aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă!
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi niciodată;
intră dar n-o trezi... dezbrăca-te dar, n-o trezi... atinge-o dar, n-o trezi
las-o să viseze toată viaţa! Chiar dacă visează alt băiat acum
începând de azi, te va vedea numai pe tine.
Ai grijă, îi place să viseze,
aşa că n-o trezi niciodată!
Hai intră, fiule, încui uşa după tine.
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
înalt, puternic, frumos şi cu musteţi de husar
aşa ar fi procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
m-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile şi lângă tine,
lipit de tine... te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine:
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc, iar tu îmi eşti ca un frate
şi nu putem comite acest incest!
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit:
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate.
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă,
toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur, că după ce te-ai fi dezmeticit şi te-ai fi gândit un secol,
în secolele următoare m-ai fi lăsat
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. plinuţă!
Iar eu aş fi fost mai fericit şi Ani ar fi fost mai fericită
iar tu Luminiţă... ai fi fost cu adevărat fericită!
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat
sunt om şi greşesc întotdeauna!
Când eram mic, dar mare iar tu erai mică, dar mare
şi eu n-aveam mintea de acum
când sunt mare, dar mic iară tu eşti tot tânără, însă înţeleaptă.
Era pe vremuri... când eram tineri
copii de o şchioapă şi mi s-a părut că eşti singură.
Oare ai fost singură sau am fost noi vreodată tineri?

poezie de Aurel Stănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înmormăntarea dragostei fidele

Am cunoscut în viaţa mea un îngeraş
Cu glas fermecător de clopoţel,
Era zurdalnic ca un fluturaş,
Mă ataşasem foarte mult de el.

Era un îngeraş – mândru fecior,
Avea nişte ochi negri, dar senini,
Cu mersul lui zglobiu de căprior
Privindu-l, puteai dorul să-ţi alini.

Am îndrăgit prea mult acea fiinţă,
Căci inima din piept mi-era răpită.
Zburam cu el de mână cu credinţă
Şi-n suflet eram foarte fericită.

Aveam păr lung, figură mlădioasă...
Noi ne iubeam în doi la nesfârşit,
O dragoste fidelă mai frumoasă
În viaţă încă nu am întâlnit.

Dar tristă e povestea mai departe:
Am înţeles că mă-amăgeşti profund,
Şi negreaţa nopţii astăzi ne desparte
Când te aud aproape însă nu răspund.

Cu lacrimi am săpat tăcuţi mormântul
Şi-am îngropat iubirea ce ne însoţea.
Eu însă mi-am jurat să uit trecutul
Ce fără de dorinţă te-aduce-n viaţa mea.

Cu vocea tristă, plină de durere,
Mai rătăcesc adesea-n amintiri...
Şi nu-i permit la inimă să spere
La existenţa unei noi iubiri.

Lui aş vrea să-i spun prin poezie:
- Îţi mulţumesc de-aceea că exişti,
Chiar de ai plecta şi-acum plâng pustie
Vărsând mii de lacrimi ochii mei cei trişti.

Dar atunci când vei rămâne singurel,
Când nu te va-nsoţi nici o fiinţă,
Voi fi atunci cu tine, Ionel,
Şi-ţi voi răpi cu drag din suferinţă.

poezie de Diana Enachii (5 aprilie 2008)
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri târzii

Când eram mic dar mare, mă gândeam
Într-o dimineaţă, când soarele strălucea puternic
Şi afară ploua cu stropi mari de căldură, ce nu se mai opreau
Şi eram nervos pe ploaie, pe soare, pe Tamba
Că dispăruse în noapte, ca motanii... mă tot gândeam
Dacă... îi spun Colonelului, tatăl tău.. dimineaţa.. când pleacă la unitate
Tată... te rog încuie uşa după mine
Eu vreau să mă joc cu Luminiţa până... vom muri şi vom învia
Vreau, să construim din plastilină
O Luminiţă... un Aurel şi alte figurine
Ce se întâmplă să le cream cu imaginaţia noastră
Fabuloasă... Cred că mi-ar fi răspuns..
- Intră fiule, dar vezi că acum doarme, şi
Nu-i place să se trezească atât de dimineaţă,
Mama ei... nu mai e. Aşa că vezi... iubeşte-o, iubiţi-vă..
Are nevoie de ea, dar nu mai este, aşa că.. înlocuieşte-o
Sunteţi tineri dară iubirea nu o veţi sfârşi, niciodată.
Intră, dar n-o trezi.. dezbrăca-te, dar n-o trezi... atinge-o dar n-o trezi
Las-o să viseze toată viaţa, chiar dacă visează alt băiat.. acum
Începând de azi... te va visa doar pe tine.
Ai grijă...
Îi place să viseze, aşa că n-o trezi, niciodată! Hai intră fiule!
Încui uşa după tine!
Aşa cred că m-ar fi îndrumat colonelul
Înalt, puternic, frumos şi cu musteţi ca un husar.
Aşa ar procedat un tânăr înţelept, dar eu nu eram.
Aş fi pătruns încet în camera ta, în odaia ta
M-aş fi dezbrăcat de hainele devenite inutile, şi lângă tine,
Lipit de tine.. te-aş fi privit până în adâncuri.
Sunt sigur că ai fi ţipat la mine,
- Pleacă, pleacă imediat, fraţii nu se iubesc iar tu îmi eşti ca un frate
Şi nu putem comite acest incest...
Eu te-aş fi mângâiat pe trup şi ţi-aş fi şoptit
- Lasă-mă... vei vedea că nu-ţi sunt frate,
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi slăbuţă
Toţi băieţii din această lume sunt fraţii tăi, numai eu nu-ţi sunt.
Sunt sigur... că după ce te-ai fi gândit un secol
În secolele următoare m-ai fi... lăsat...
Luminiţă dragă, mică, drăguţă, veselă şi acum.. grăsuţă
Iar eu aş fi fost mai fericit, şi Ani ar fi fost mai fericită,
Iar tu Luminiţă ai fi fost fericită.
Aşa cred eu, dar nu înseamnă că e adevărat!
Sunt om şi greşesc întotdeauna.
Când eram mic dar mare şi tu erai mică dar mare
Şi eu n-aveam mintea de acum
Când sunt mic dar mare şi tu eşti tot tânără dar înţeleaptă.
Era pe vremuri.. când eram foarte tineri, copii de o şchioapă şi mi se părea
Că eşti singură... oare ai fost singură?
Sau noi vrodată, tineri?

poezie de Aurel Avram Stănescu (2008)
Adăugat de Aurel Avram Stănescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător prin viaţă

Ne-am cunoscut la inceput de vară
Eram o tânără subţire şi sprinţară,
Nu cred c-am aveam nici opsprezece ani
Când ne plimbam pe aleea cu castani.

Ce viaţă... fără griji, fără nevoi,
Era atuncea pentru amândoi...
Dar timpul făr' de veste a trecut,
Şi apoi necazurile-au apărut.

Păşind în viaţă printre buni şi răi,
Am reuşit să-mi văd şi de ai mei
M-am străduit să fiu la înălţime,
Şi să fac doar ceea ce se cuvine.

Târziu am constatat că am greşit
Că de la viaţă n-am cerut mai mult,
M-am mulţumit doar cu ce mi s-a dat,
Însă mereu, mereu am tot sperat.

Acum, când nu mai sunt copilul de-altadat',
Mă uit în urmă la tot ce am lasat
NIMIC afară de ai mei copii,
Cu care toată lumea s-ar mândri.

Regretele pe rând mă copleşesc
Când văd ca-ncep uşor să-mbătrânesc,
E imposibil să mă-ntorc din drum
Să am atunci, demult, mintea de-acum.

poezie de Mariana Simionescu (17 martie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi amintesc

Mă plimb prin zăpadă
Şi-mi amintesc de vremurile de odinioară,
Când aveam derdeluş în ogradă
Şi alunecam cu sania a nu ştiu câta oară.

Era spectaculos de frumos
Să te baţi cu bulgări de zăpadă
Şi apoi ne făceam albi ca un moş,
Iar mama, aşa nu voia să ne vadă.

Eram sănătoşi fără prea multe boli
Eram liniştiţi şi fără mult stres,
Dar azi viaţa noastră ne-o răscoli,
Cei care aşa vor, sau au un interes.

poezie de Eugenia Calancea (25 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram

Eram şi tineri şi nătângi
Dar nu era ieşit din fire
Să râzi, apoi iute să plângi,
Nepricepând ce e iubire.

Eram frumoşi, cu ochi senini
Şi vise ce zburau departe
Dar cui puteai să te închini
Să-ţi dea şi aripi să te poarte?

Stângaci eram noi mai mereu,
Ne mai rupeam iubirea-n coate,
Spuneam că tu, spuneai că eu
N-aveam într-un nimic dreptate

Dar eram noi, oricum eram
În toată lumea asta plată,
Îţi eram trunchi, îmi erai ram,
Ne înflorea iubirea toată.

Nu-nţelegeai că nu pricep
Că şcoala vieţii nu se gată,
Când am trecut, iar s-o încep,
Al meu ar fi cuvântul "iartă".

Amar acum acest "eram"
În gura ce rostea odată
Acelaşi "te iubesc" balsam
Ce n-a fost dat să se mai poată.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarţa cenuşie...
Visam reîntoarcere din ţara lui Columb,
Eram epuizat d-eşec, pe veşnicie.

Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Şi-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert şi agonizam.

Timpul şi spaţiul le simţeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.

Straniu-i dorinţa şi să nu ţi-o vrei
Şi inima să-ţi stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai şi raţiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.

Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundaţiei de sine
Ce fără scurgere-şi îneacă sursa de plăceri.

"Feed back"-ul din axoni şi din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopţi automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
Mă resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubesc...

Te-am întrebat, de nu mă-nşel, odată,
Ce faci în viaţa ta privată,
Cu cine stai, pe cine ai,
De iei maşină sau tramvai
Când pleci - de-ai zilnic - la servici,
Cine ţi-e şef, de-ai copii mici,
Părinţii dacă-ţi mai trăiesc...
Ce te iubesc, ce te iubesc...

Nu mi-ai răspuns, doar m-ai privit
O clipă, m-ai descumpănit,
Aveai doar aerul absent,
Eu îl aveam..., de repetent.
Picasem proba, cu succes,
Pierdusem singurul acces.
Tu, erai tu, eu, nefiresc...
Cât te iubesc, cât te iubesc...

Te-am prins din nou, cu gând fugară,
Păreai pierdută, selenară...
Te-am salutat şi n-ai răspuns.
Probabil, nu-s "şarmant" de-ajuns?!
Mergeai cu pasul hotărât,
Eu m-am pierdut şi m-a durut,
Doream să-ţi spun că te doresc...
Oh te iubesc, oh te iubesc...

Şi azi, eram în colţ, la ceas,
Eram plouat, tot am rămas.
Te-am revăzut, eram topit.
Te ştiu, în veci nu mi-ai zâmbit,
Aveai umbrelă, m-ai privit,
Din ochi o lacrimă ai strivit...
Am insistat să te privesc...
Cum te iubesc, cum te iubesc...

Mergeai încet şi erai frântă,
Umbrela grea era o stâncă...
M-apropii, tremurând, suspin,
Nu mai aud, sunt tot un chin...
Îţi spun spăşit, cu voce stinsă:
"Te ador, fi pururi neatinsă,
Te pot păstra, vis, îngeresc...
Să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc, să te iubesc..."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dialog bovin

Despre cei cu limba lată
Se vorbeşte că, odată,
Tot păscând într-o poiană,
Boul o-ntâlni pe vacă.
Brusc le reveniră-n minte,
Dulci, aducerile-aminte,
Dar să facă pe eroul,
Vorba o deschise boul:
- Ţi-aminteşti, frumoasă Vineri,
Când eram şi noi mai tineri...?
Te-am văzut şi m-ai plăcut,
Când te-am vrut, te-am şi avut,
Iar te-am vrut, te-am tot avut,
N-ai mişcat, nici n-ai gemut...
Vaco...!

Vaca, foc de supărare,
Cu codiţa-ntre picioare
Fără nici-un chef de şagă,
Mai că începu să ragă,
Dar cu toată supărarea,
Stăpânindu-şi indignarea
Şi dorinţa de-a pleca,
Boului grăi aşa:
- Dragule, mi-aduc aminte,
Eram mică, fără minte...
M-ai văzut şi te-am plăcut,
Când m-ai vrut, m-ai şi avut,
Iar m-ai vrut, m-ai tot avut,
Am mai vrut, n-ai mai putut...
Boule...!

Morala

Dragii mei baieţi şi fete,
Ca să nu aveţi regrete,
Evitaţi, de-acum-nainte,
Partenerii fără minte.

fabulă de Aculin Levitzki
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!