Zarul vieţii

spiţele mele de viaţă din roata lumii
erau slăbite şi nu mai aveau dioptrii fine
eram la şcoala de orbi ai vremii
şi aveam numai zaruri din destine

de sus nu ştiam că cerul a început
ploaie de noroc prin clipe să trimită
ceasul timpului nu-l aveam din trecut
cântarul norocului nu era în mine

am rămas numai cu-n sigur zar măsluit
şi-al vieţii mele suflet de haos împânzit
eram un necunoscut pierdut în mulţime
umblând pe trotuarul meu de viaţă ca vrăjit

pierdusem cândva totul la masa destinului
respiram timpul numai prin nenoroc şi lipsă
nu trăiam în peşteri dar eram claustrofob
dormeam pe viitor şi învelitoare aveam trecut

viaţa mă lovea cu picioroange grele
am fost scos şi dat afară din mine
de hazard sunt acum îndreptat spre tine
din mulţime şi-ţi mulţumesc că eşti cu mine

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste şi-atât

cândva toate erau ale mele
şi viaţa era de-nţeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales

principii şi taine, aiurea
puteam să greşesc orişicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul şi orice gând

puteam să mut chiar un munte
doar suflam şi l-am şi sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat

iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu ştiam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit

nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viaţa de mai de apoi

cândva iubeam zi şi noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam şi credeam doar în flori

te-ai dus tinereţe adio îţi spun
viaţa-i hâdă acum şi neghioabă
dihănii ca troli şi orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă

cândva eram tânăr şi chiar eram eu
voiam să le ştiu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate

poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este timpul meu

eram agăţată de-al lumii acoperiş voioasă
mă dădeam în balansoar
jos lumea se uita duşmănoasă la mine
pentru cei şaisprezece ani pe care-i aveam în buzunar

eu cu doi lei şi o banană, mergeam râzând pe stradă
eram fericită pe rotile de timp, pistruiată şi încă timidă
vitrina cu nimicuri frumoase-n lumină, rânjea la mine
şi parcă-mi spunea voiasă; încă nu vom fi pe tine
nu-mi fac griji căci totul este încă bine

sunt eu cu ginşi-n zdrenţe şi o bluză-n sfârcuri
genunchii-mi sunt podoabă de lumină
zburd şi râd de cei ce se uită după mine
sunt fericită, uimită, mandră şi plină de viaţă

poezie de Viorel Muha (august 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost şi eu

1. Am fost şi eu copil, ce-i drept.
Aveam şi eu, prieteni strânşi la piept.
Aveam şi eu, vise mari de împlinit.
Aveam şi eu, un timp de neoprit.

2. Aveam şi eu, o fată pentru care să compun.
Aveam şi eu, persoane pe care să le sun.
Aveam şi eu, experienţe de iubire.
Aveam şi eu, ceva legat de tine.

3. Aveam şi eu... dar nu aveam.
Aveam şi eu... dar nu ştiam.
Aveam şi eu... dar nu perfect.
Aveam şi eu... un "eu" defect.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (5 aprilie 2019)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

ochiul văzduhului vede
plângerile mele aride
lacrimi ce ne desparte
tot ce ne-a ţinut aproape

timpul încă prea devreme
prin moara lui mi-a luat din zile
prin fragmente prea mărunte
m-a stins încet prin grele clipe

gheara mă strânge cu durere
inima-mi tresaltă bătând cu putere
sunt fiinţa plăpândă ce alergă prin viaţă
nu cred că mai am şi-o altă şansă

balustrada vieţii mele
strigă la mine cu putere
toboganul îmi aduce aminte
că am fost de multe ori fără minte

vreau să-n-torc timpul spre început
să mut acele timpului cu cei sfânt
nu mai vreau clipele ce-au fost în urnă
vreau mintea mea cea de pe urmă

poezie de Viorel Muha (septembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia puternică

Poem dedicat dnei Rodica Galescu

Eram o tânără frumoasă
Cu o ochii verzi şi pielea de mătase
Nu ştiam ce inima îmi pregătea
Nu ştiam ce voi putea comunica
Eram singură şi poezia devenise aliatul meu
Un aliat fără de care azi nu aş fi fericită
Era un zid fără de oprelişti
Era un mod prin care mă salvam
Copii îmi dădeau speranţa
Şi viaţa mea avea un sens
Eram o femeie fericită
Aveam aproape totul
Eram o fiinţă preaiubită
De cei ce îi purtasem în pântece
Aveam acum un loc mai bun
Aveam o viaţă lungă şi frumoasă
Iubitul soţ m-a părăsit
Când lumea noastră ne era mai dragă
Singură am izbutit şi am crescut cei trei copii
Ce astăzi îmi sărută mâna
Şi îmi respectă dorul permanent
De tot ce am avut vreodată,
De iubirea lui necondiţionată
Şi de iubita mea fiica ce timpuriu ne-a părăsit.
Acum când stau de vorbă cu tine, fiică dragă,
Mă-ndrept cu paşii repezi şi-ti transmit
Că viaţa toată te-am simţit aproape
Că în momente critice tu m-ai susţinut
Te iubesc, iubită fiică...
Frumuseţe de necuprins
Înţelepciunea ne îndeamnă
Să fim mai buni şi preaiubiţi.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trocadero

Noroi, gheaţă şi eu mic
Răsucit în mine
Zgribulit
Pantof rupt prin care se uită universul
Absurd, aberant
Şi de neînţeles
Picături care pot să cadă
Din imense aglomerări
De dreptate sau nedreptate
Suflet mohorât aşteptând
Nădejdi deşarte
Nici mila nu este prietena cu mine
Cineva, cândva, undeva
A trecut pe lângă mine
Cuvinte răsucite rostind
Spre mine, dar eu nu am înţeles
Eram mic şi pricăjit
Jos, La Trocadero

poezie de Viorel Muha (1997)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Esenţa rătăcită

M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer

Culeg zâmbete şi stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur

Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam

De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup

De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Ştiam tot, dar ce "incult"

Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învăţat,
Neînţelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat

Doar trăiam o existenţă
Care nu era a mea,
Risipind ce e esenţă
Şi ajută a zbura...

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul de a alege

rătăcit pe cărările sufletului
într-o viaţă fără rost, fără sens
eram orb într-o lume bolnavă
de boli, păcate, de toate
nu vedeam lumina
era beznă,
în mine, în lume, în jur
vindecarea era târzie şi inutilă
eram damnatul din cetate
băteam din poartă în poartă
cerşind o nouă soartă
atunci am văzut un cer nou
"Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa"
noi...
m-am trezit singur
nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam
nu aveam puterea să gândesc, deci nu gândeam
nu aveam puterea să vorbesc, deci tăceam
priveam, plângeam
priveam la nimic
era timpul de tocat secole inutile
azi am libertatea de a alege
oferta este îngrozitor de proastă
este mizerabilă
viaţa asta, o piesă proastă
cu actori retardaţi, cumpăraţi sau rataţi
furios,
pe mine, pe lume, pe toate
am fugit
eliberat de pământ, de păcate
am păşit către EL

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ministru

am fost maidanez
am doctoratul şi un dulap
plin
cu masterate!
când eram mic stăteam în marginea satului
aveam toaleta în păpuşoi
în natură
că aşa era la noi!
tata când era beat, mă bătea
mama spăla podelele la primarul din sat
am ieşit din părinţi deştepţi
nu-i aşa?
vărul meu vieţuia în mahalaua oraşului
era cam prostuţ, dar executa tot ce-i ziceam eu!
aveam în mine o mare ciudă
că mâncam numai cartofi şi aveam ghiozdanul rupt
de aceea mi-am pus în minte
să ajung mare
la oraş, ca să le arăt eu ce pot!
pe văru-miu l-am făcut preşedinte
de tribunal
acum am maşină la scară
şi servitor
pe-a carui spinare semnez
decrete!
am ajuns ministru
astazi am dat o ordonanţa de urgenţă
ca cei care fură
să fie reeducaţi în clase de şcoală
la fără frecvenţă

poezie de Viorel Muha (aprilie 2019)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calătorule uită!

o carte de viaţă, o masă
o inimă spartă, o uşă
ziduri crăpate, dărâmate, pierdute
dincolo?
zile-n întoarse şi mâini care-mi fac semne şi strigă!
nu poţi să aduni paşi, numărând inimi
zdrobite
nu poţi să aduni gânduri şi buze ucise
nu poţi să fi rană care strigă
nu meriţi, îmi spune timpul, ascultă!
da, călătorule:
îţi spun povestea mea, şi-apoi uită

strângeam lumea în mine
chiar şi-n drumuri de colb, fără sens
eram amândoi, nebunia toată
încarceram nopţi, ne iubeam fericiţi
aveam acoperiş, genele lumii
pat raze din stele şi greieri, care cântau nenţeleşi
eram amândoi, un trup şi-o singură lume
eram un univers!

şi-acum,

nici colţii fiarei sălbatice, când urlă frigul
în nopţi întunecate
nu pot tăcerea din mine să-ngheţe
nici când carnea-i sfâşiată şi tunetul arde
firul vieţii zdrobind, cărări nu mai sunt
nici dacă cad zile de astăzi spre ieri
chiar dacă a mai rămas un pic de viaţă
nimic nu mai este
doar chipul ce-mi vede-n oglinda vieţii
ochii-mi fără lacrimi, uscaţi-n deşert

Călătorule, tu timp fără sens!
ascultă finalul, nu pleca
dacă nu voi mai ajunge
şi dacă timpul meu se va termina
să mă scrii cu tăcere în veşnicia ta
iar dacă iernile-ngheţate vor curge prin lacrimi
iar nopţile se vor frânge-n dimineţi cu cerul gol
atunci să spui oamenilor c-am fost
în pustiul vieţii, un om fără sens

poezie de Viorel Muha (martie 2013)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram dusă, în alţi ani, prin aeroporturi, în căruţ, mă priveau toţi; iar pentru că eram aşezată, lumea părea că se uită la mine de sus. Era un cu totul alt plan existenţial, acela din căruţ; toţi oamenii privesc de sus, te simţi inferior oricui se uită la tine, iar toate lucrurile păreau mai mari, visurile mai înalte, mai departe, deci şi obiectivele erau mai greu de atins. Privirile aruncate în jos mi se pareau devastatoare. Era un fel de a spune "Prea le aveai pe toate, trebuia să ai şi tu măcar un necaz, ceva". Uneori, oamenii nici nu se uitau la mine, îşi fereau privirile "din bun-simţ" – aşa credeau ei. Dar nimic nu doare mai mult decât să fii ocolit cu privirea. Ca şi cum cei din faţa ta şi din jurul tău ar vrea să te vadă şi te caută, dar se uită în cu totul altă parte, numai în dreptul tău, nu. Eu nu eram undeva, în depărtare, să mă caute din ochi; eram chiar acolo, în proximitatea genunchilor lor. E ca şi cum mă căutau în viitor, iar eu eram chiar acolo, în prezentul lor. Era ca şi cum aş putea conta pentru ei, dar altă dată; cândva, poate, în viitor; şi nu acum, în clipa de faţă.

Doina Postolachi în Maeştri din cotidian (2015)
Adăugat de Doina Postolachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi se fac 2 ani de când tatăl meu a plecat dintre noi...

Eram copil acasă şi tatăl meu puternic,
şi mama îmi era precum în zi lumina,
stătea în crucea zilei privind spre cerul 'nalt,
şi culegea luceferi cu sufletul şi mâna.

Eram copil în urbe şi tata de ne-nfrânt,
şi mama-n mănăstire sfinţea icoana rece,
stătea la miezul lumii, tăia în două-un vânt,
privind cum înspre moarte amiaza sa se trece.

Eram copil în curte şi tatăl meu cel sfânt
tăia în două viaţa cu pieptul şi cuvântul,
avea în piept lumina ne-mprăştiată-n vânt,
şi-l aştepta în pulberi şi-n pulbere pământul.

Eram copil acasă şi tata-mi-era scut,
avea în stânga luna şi soarele-n piept,
mă învăţa în codru nemoartea să-mi ascult,
să risipesc în ceţuri mărgăritare-n vânt.

Eram copil în casă şi tata era dus,
plecase să închine paharele cu rouă,
când mama în odaie, c-un caier şi cu-n fus
torcea lumina lunii şi o tăia în două.

Eram copil prin curte şi sufletu-mi plângea,
şi venea tata-n grabă şi mama mea venea,
aveau cu ei balsamul ce viaţa-mi vindeca,
şi tata cu-a sa palmă o lacrimă-mi ştergea.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tata prin ogradă făptura-şi mântuia,
eram copilul care prin neguri şi prin frig
priveam un tată care în viaţă se stingea.

Eram copilul care părintele-şi iubea,
eram copilul care adulmeca în vânt,
aveam un tată-n lume şi lumea mi-l rănea,
aveam un tată-n viaţă şi-o umbră-n pământ.

Şi vremea a trecut, şi n-am mai fost copil,
şi tatăl meu în trudă puterea-şi sfâşia,
şi s-a făcut de ziuă, şi tatăl meu s-a dus,
în vremea-n care-n mama şi lacrima plângea.

Şi m-am trezit de-o dată matur cu barba rasă,
I se scursese-n pulberi şi în cenuşi puterea,
la margine de lume pe pat moartea şi-o dorea,
iubise-n viaţa-ntreagă pe mama mea lumită,
şi-o lacrimă de jale în lacrimi şi-o-nflorea.

Aşa sfârşit cu zile, cu zilele în mâini,
s-a dus spre ceas de noapte un tată ce-am avut,
mireasma de agheasmă, de ceară şi azimi,
îmi mai presară-n suflet veninul nebăut.

Şi tocmai de aceea, în ceasul ăsta rece,
descântul meu de viaţă e veşted şi pătat,
şi amintirea caldă a tatălui nu trece,
el îmi rămâne-n vremuri şi tată şi-mpărat

poezie de Mihai Laurenţiu Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

eram şi cântec, şi cuvânt
eram şi aer, eram ape
dar nu ştiam că sunt aproape
trimis de Tine pe pământ

eram, scânteie, eram gând
şi degete eram pe clape
dar nu ştiam prin ce supape
mă vei turna în om de rând

azi sunt şi zâmbet, şi alint
şi lacrimă pe sub pleoape
dar tot nu ştiu de eşti aproape
ori mai departe ca oricând...

poezie de Iurie Osoianu (24 iunie 2017)
Adăugat de moldoveanul ipocritic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când aveam 15 ani eram la fel de înalt ca acum, dar eram mult mai subţire şi nu aveam forţă în braţe. Dar visam cu ardoare să devin alpinist şi poate chiar ghid de munte.

citat din Gaston Rebuffat
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu ştiam

şi fugeam de mine însumi, ajungându-mă întotdeauna
Bach, cine îl mai ascultă? a ajuns echivalentul injuriei şi al depresiei
berea. acum e panaceu. a scos din ring majoritatea adversarilor
şi cerul. cerul e altul când ai timp de el. altminteri, e la fel
da. lumea se schimbă. şi priorităţile
chiar şi cuvintele ies slăbite
din această schimbare
înghite şi taci!
sau dacă nu accepţi
poţi să te ascunzi în pădure.
încet, încet, nu mai avem nimic. ne destrămăm
şi ne topim în uitare
şi nici măcar cuvintele nu-şi mai aduc aminte ce vor
sau ce putere au
dintr-un afund de ecou mă strig
şi pornesc în căutarea mea
aş vrea să mă regăsesc
mi-e dor de trecut.
de mine.
aşa cum eram cândva
ştiam că mă voi pierde. pur şi simplu ştiam.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ştiţi, a trebuit să fac o alegere. Carlo era italian şi aparţinea lumii mele. Am ştiut că a fost corect modul în care am procedat. La momentul respectiv nu am avut niciun fel de regrete. Eram îndrăgostită de soţul meu. Aveam sentimente de afecţiune faţă de Cary, dar aveam numai 23 de ani. Nu m-am putut hotărî să mă căsătoresc cu un star dintr-o altă ţară şi să-l părăsesc pe Carlo. Nu m-am simţit capabilă să fac acest pas decisiv.

citat din Sophia Loren
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Din degete îmi curgeau străzi prelungi
cuvintele se plimbau în silabe albe sau colorate
străzile duceau în parcuri unde lumina cânta prin ramuri
nu aveam nevoie de mişcare ca să înţeleg
aveam nevoie de inerţie de oprire într-un cuvânt
care să mă cuprindă
plimbarea ar fi fost o respiraţie peste febra unui sentiment
suflarea mamei peste o frunte arzândă de copil
care creşte prea repede pentru o copilărie mult prea scurtă
din degete îmi curgeau străzi care hoinăreau prin oameni
admirându-le inima şi ochii de culoarea lemnului neştiutor
odihnindu-se într-o poezie scrisă pe un laptop prăfuit
eram noapte şi eram poate primăvară
sigur nu eram om
pentru că prin mine nu se plimba nicio stradă
iar degetele le păstram cu nostalgie
de pe vremea când eram
copilărie

poezie de Simion Cozmescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O Dunăre albastră

O Dunăre albastră,
Tu... eşti mereu splendoare,
Eşti dulce alinare,
Din viaţa-mi ce-a trecut.

Eşti sâmbure de viaţă,
Eşti crudă desfătare,
Dar mi-ai răpit in taină
Tot ce-am iubit mai mult.

Mă întorc... mereu la tine,
Pe malurile- ţi stinse
Şi mă întreb de ce...
Nu te-ai oprit?

Mereu... tu curgi la vale,
Şi-mi duci zilele triste,
Te rog dă-mi alinare...
Că m-am îndrăgostit.

Sub strălucirea lunii,
Străbaţi mereu câmpia,
Dar laşi în urmă ta
Teroare şi plăceri.

Fii Dunăre albastră,
Te rog fi-mi împlinirea,
Al visului cel dulce
Cu strat de primăverii.

Nesăbuit şi-n taină,
Aprind o lumânare.
Şi mă gândesc adesea
De ce te-oi fi pierdut?

Aveam şi frumuseţea,
Aveam şi tinereţea...
Dar... Dunăre albastră
Pe toate tu le-ai vrut.

Se... înalţă către stele,
Fior răpus din mine,
Şi bolta ce-a cerească
Pe loc a strălucit.

Tu... Dunăre albastră,
Eşti zâna vieţii mele
Pe care niciodată,
Nu pot ca să o uit.

Tu Dunăre albastră
Fior şi încântare.
Eşti dulce alinare
La tot ce-a fost trecut.

Tu... Dunăre albastră,
Mă închin acum la tine.
Ştii că nu mi-e bine
Dar nu pot să te uit.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!