Coșmar
Iar m-am trezit cu sufletul de plumb
Cu mintea gri, în scoarța cenușie...
Visam reîntoarcere din țara lui Columb,
Eram epuizat d-eșec, pe veșnicie.
Aveam inima grea, bătăile mai rare
Aproape de apnee sufeream
Și-n gerul crunt de afară, căutam răcoare...
Eram din nou captiv, inert și agonizam.
Timpul și spațiul le simțeam arcan
În jocul sumbru al dramei, revenit...
Trăiam inevitabilul de care mă feream...
Eram din nou acasă, locul părăsit.
Straniu-i dorința și să nu ți-o vrei
Și inima să-ți stea îndoită în sul
De-o minte ce-ai și rațiunea de le zei
Precum salvarea de la fulger printr-un nul.
Căci energia nu-mi lipsea, curgea prin vine,
Dar nu putea irumpe nicăieri...
Eram precum tabloul inundației de sine
Ce fără scurgere-și îneacă sursa de plăceri.
"Feed back"-ul din axoni și din hormoni
Ce l-am intuitiv prin nopți automat,
Din vis în vis, din somn, în celule din atomi
Mă resuscită. M-am trezit iar LIBER??!!...(am realizat!)
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.