Înalturile

înalturile sunt tot mai greoaie
ziua se-nchide tot mai repede
orizontul cade pe greieri
amintirile desfigurează
culoarea dragostei sau o aprind

luna-şi trimite sărutul îngheţat
copacii nu mai aleargă
în tunel luminiţa e stinsă la capăt

din vis te-ai spulberat ca o cometă
prin geamul deschis

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O înserare

o înserare cade în palmele mele
mă îmbracă ciudat şi neauzit
imaginea ta trece ca o migraţie de la cot la umăr
tot mai încet sunt aripi nenăscute
sărutul are un capăt de lumină
cuvântul rupe silabele într-o aparenţă de poezie
ceva arhaic trece prin piele

vederile întoarse întineresc umbrele lungi
învinse de lumină
degetele acoperă spaţiul
aerul curge în felul lui viu umplând tăcerea
întregul devine o fiinţă gata
pentru lacrimi şi frig

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminiţa din... tunel

Ca'ntr-o tenebră, printre vălătuci,
Văd ţara mea, magnificul său ţel:
Cum steaua sa, la noii politruci,
E-o luminiţă-n capăt de... tunel!

epigramă de Ioan Crăciun Petrişan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul a plecat

Oraşul a plecat fără să ştim, pe repede înainte,
la volan se asculta nimicul,
cuvintele se poticneau în virgule, în pauze,
destrămându-se lent.

O închisoare nevăzută lega mâinile cu nelinişti,
spaţiul strâmt dansa ameţit peste curbe.

Pe peretele luminii dorinţa trasa o margine nevăzută,
sărutul asimetric, răstălmăcit, era absent,
ideile galopau prin secundele lungi, pierind fără glas.

Prezentul neterminat ieşise din labirintul verde
pe un vârf de speranţă.
Atunci copacii au şchiopătat ascunzându-se după frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O linişte

o linişte ţiuie prin varul pereţilor,
prin albul zăpezii scuturat de pe tălpi,
prin amănunte înşirate pe margini de gând.

o piramidă de gesturi nedescifrate
îmi bântuie mintea cu aduceri aminte.
mâinile-mi stau în repaus,
arde alb şi uscat asfaltul.

zăpada albeşte copacii,
luceşte lumina şi-mi tulbură paşii,
ziua de azi soseşte scrisă-n alb,
rece, desculţă, spartană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruperea aceea

ruperea aceea măsurată în secunde
stăruie neîntrebată pe lucruri
ascensiunea lor inversă tulbură spaţiul
plecarea ta coerentă sub un semn scurt
a modelat aerul într-o pierdere dezmorţită în interior
neuitarea zăvoreşte cuvintele în orgolii
din anotimp sare rugina în nostalgii de frunze
m-adun peste ziua de ieri în celălalt capăt
unde nu-mi văd mâinile
şi nici cercul ce-mi cade peste genunchi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul

Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă şi aleargă.

Zarea şi-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.

Ziua priveşte stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet şi sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.

Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă şi goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor îşi păstrează întunericul,
tăcerile se sfâşie în riduri,
în oraş e lumină şi vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce există

tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
şi mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.

sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfăţul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
şi nici urma ta din mirosul de verde.

din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminiţa aceea stinsă în verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa

aud ceaţa cum lasă nostalgia
dincoace de orizont
până la hotarele golului

niciun semn de la acel ceva nerostit
ce roade gândul întors pe multe feţe

trec prin noduri de haos
adunând sunetele sparte de sub paşi
în oraşul ce aleargă pe repede înainte
în iluzii şi brazde de timp

mai există gratii de frică
şi paşi desculţi ieşiţi din canale
biserici dezlipite de cer
iubiri sărace de fiinţă
şi-o linişte a negrului domol
cu duceri şi veniri topind pământul

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Labirint

Labirint, totul e simplu...
Prima zi:
Ţipetele au un dulce extaz,
Nu reuşesc să mă amuz.
O altă zi:
Vocile creează haos,
De ce m-am săturat de lapte?
Cândva, departe:
Eu văd luminiţa,
Ea este în tunel?
Răsărit:
Buzele tale sunt singure,
Nu vrei să fim împreună?
Examen:
Dacă mâine n-ar mai fi,
Ce faci cu ziua de azi?
Parc:
Paşii tăi nu lasă urme
Decât în privirea mea...
Cer senin:
Aş vrea ca orizontul
Să fie capătul buclelor tale.
Ceartă:
De ce nebunii
Nu poartă ură?
La apus:
Mergi mai departe,
Eu oricum voi fi acolo!

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lumină

o lumină muşcată de fluturi
îmi cade pe gânduri,
mâinile se pierd adormite-n poală.
neimportantă e ceaţa dimineţii,
nici mirosul cafelei umplut cu iluzii,
sau minutul nemângâiat al tăcerii din frunze.

într-o strofă naufragiată
sunt azvârlită din întreg,
în rama unei pleoape ovale,
cu rochia mea croită-n albastru
unde culorile fug aprinse de emoţii.

şi-un răspuns nechemat
se aşază-n privire.
e o alegere, dintre copacii fără frunze
şi forma perisabilă a unui zâmbet risipit în vânt.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua Unirii

Respir prelung o durere,
Într-un cerc mai departe mereu,
Pe stâlpi sunt înşirate drapele,
E ziua neamului meu.

Şi azi poporu-i împărţit,
Deşi gândeşte-n unire,
E acelaşi popor urgisit,
Sunt două Moldove şi azi şi mâine.

Şi soarele râde la fel,
Pe acelaşi meleag românesc,
Nimic însă nu e la fel,
Sunt două Moldove şi nu e firesc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de fereastră

dincolo de fereastră
rătăcirile mărşăluiesc peste orizontul deschis
o relativă abandonare în ochiul felinarului aprins
pavează invizibilul c-un spectru de raze
înverzind frazele frunzei
respectând liniştea trestiei
şi mişcarea uitată sub haina de iarnă

marginile mele sunt incendiate
de cuvintele cu explozii de lumină
şi de punctele aprinse de pe linia ta dreaptă
umblându-mi pe sub piele
răstălmăcind sensul vieţii

o strălucire a cuvintelor
încâlcite în ţesătura unei întârziate toamne
sub o ninsoare cu umbre de stele
a aprins cerul meu ascuns în pumn
înverzind şi dezverzind albastru

în colţul meu zdrenţuit de zbateri smulse
tu ce n-ai glas
nici trup
nici mişcare
alerg prin căutare fără răspunsuri
trecând prin tăcerile oarbe şi surde

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul final

pe drumul final lumina ne scurtează distanţa
se dislocă filozofii încastrate în timp,
rotite îngălbenit venite neauzit, nevăzut.

oricum ar bate lumina ai trupul întreg,
născocirile cad în iarbă,
simţurile decapitează materia neagră
odată cu cicatricile, făcându-le cenuşă.
luna devine joasă şi foarte mare,
salve verzi trag copacii în albastru.

studiez pe sărite ploaia descompusă
şi şuieratul de frunze rămâne
ca o sete şi o foame de scris despre tine.

fug pe câte o secundă ce-o lungesc cât pot,
să mai rămân în visul tău lacom,
să nu cad pe partea cealaltă
şi când ziua se închide
îmi cade pe pleoape destinul.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoironie

Am început o călătorie spre mine,
Să ajung pân' la capăt, ţin şi cu dinţii,
Trenul în care sunt, aleargă pe şine,
Spre ziuă aleargă, prin noaptea minţii.

În gara conştiintei vreau să cobor,
Să-mi redescopăr sufletul de poet,
La capăt de linie vreau să ajung,
Înainte să mă prindă naşul fără bilet.

poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înţelesului
pe pagina mea dezordonată şi rătăcită în verde

literele şi-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat

minutele uscate au renunţat la rotire
găsind un alt traseu neinventat

în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreştere

cuvintele şi-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi

a apărut un alt fel de primire a dimineţii neinvitate
între pereţii suspendaţi în alb

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Album

Album... Amintirile aleargă prin mine.
Nu sunt gări la marginea cuvintelor,
Nici semne de punctuaţie...
M-am întors în timp
Înţepându-mi tălpilecu cioburile
Clepsidrei ce avea încrustată
Pe pereţii ei maţi,
Cifra destinului meu.
E frig în afară, dar în mine
Cuptorul copilăriei şi-a deschis porţile.
În vene rubiniul aleargă
Precum lava topită a unui vulcan.
Este răsărit sau apus?!
Nici voi nu ştiţi?!
Să căutăm împreună prin anii copilăriei,
Ori prin calendarul uitării...
Fiecare vis este scris pe câte o pagină –
Calendarul cu o mie de feţe
Poate ascunde un răspuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plecat

Un vis cu tine am avut
Si visu-n zori a dispărut
Iluzii multe s-au pierdut
Nu stiu ce s-a întâmplat

De lângă mine ai plecat
Un geam e sfărîmat
In grabă mare tu l-ai spart
Iubirea-n ură ai transformat

Nu ai privit, nu te-ai uitat
Din viata ta m-ai alungat
O legătură de iubire s-a rupt
Nu ţi-a păsat, nu te-a durut

Si lacrimi multe am vărsat
Pe cioburi iubire am desenat
Inima de dorul tău a îngheţat
Si sufletul mi-e gol si pustiit

Durerea din suflet am aruncat
Pe geamul care tu l-ai spart
Acum te uiţi spre geamul spart
Dar eu am obosit, am îngheţat!

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!