Album

Album... Amintirile aleargă prin mine.
Nu sunt gări la marginea cuvintelor,
Nici semne de punctuaţie...
M-am întors în timp
Înţepându-mi tălpilecu cioburile
Clepsidrei ce avea încrustată
Pe pereţii ei maţi,
Cifra destinului meu.
E frig în afară, dar în mine
Cuptorul copilăriei şi-a deschis porţile.
În vene rubiniul aleargă
Precum lava topită a unui vulcan.
Este răsărit sau apus?!
Nici voi nu ştiţi?!
Să căutăm împreună prin anii copilăriei,
Ori prin calendarul uitării...
Fiecare vis este scris pe câte o pagină –
Calendarul cu o mie de feţe
Poate ascunde un răspuns...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte...

E întunerc, târziu,
Trecut de ceasul unu al nopţii.
Telefonul nu vrea să intre în repaos.
La fel şi timpul...
Vorbesc neliniştită cu mine şi despre mine.
Ochiul s-a adâncit în întunericul din afara mea,
Dar în mine se propulsează imagini
Despre care nici nu ştiam că există,
Imagini venind dintr-un alt timp,
Dintr-o altă oglindă.
Răspunsuri haotice
Aleargă prin labirintul necunoscutului.
Starea alpha...
Răspund... cui?! ce?!
Nu mai contează, atâta timp
Cât nu mai caut ieşirea din mine.
În zori voi fi din nou eu,
Un răsărit ca o roză ce abia înfloreşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă-ntreba!

Nu mă-ntreba câţi ani împlinesc!
Clepsidra s-a spart şi anii s-au risipit.
În oglindă se răsfrâng amintirile
Iar timpul, lunecos, nu ştie a număra stelele,
Nici secundele...
În mine au răsărit copaci
Încărcaţi cu fructe de nea
Şi frunze de stele.
Nu mă-ntrebaţi ce e-n inima mea!
Cărările sunt înzăpezite şi grele...
În priviri şi-au deschis drum
Fulgere aurii de sticlă din tămâia uitării
Şi lacrima a croit pavele de gheţuri.
Deci... tu, cititor, nu mă-ntreba!
Snt calcule complicate
Şi nu aş putea s-ţi dau un răspuns.
Mai bine încearcă teoria probabilităţii!
Sunt născută în anul 1967, luna a noua, ziua de 15.
Câţi ani am oare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru alb

În calendarul nostru-i alb,
A nins în sute de poeme,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg,
Flamură-aprinsă de la stele.
Mi-e trupul jar şi taina vis,
Altar pe cântecul durerii,
Cu străluciri de jar am scris
Şi-am plâns înspre apusul serii.

În calendarul nostru-i alb,
A nins la tâmple de lumină.
Un sânger, pe un catafalc,
Rănit de-a timpului rugină,
În verbe albe de omăt,
S-a înrădăcinat cuvânt.
Şi dor ninsori cu noi cu tot,
De când ne naştem pe pământ.

A nins în sute de poeme,
A nins în toc şi-n călimară,
Împodobiţi cu diademe,
Lucesc copacii iar, afară.
Troiene lungi de adjective
Din cerurile sfinte ning,
Nu mai există-alternative.
E iarnă iar şi iar e frig.

Mă-ndrept spre-al vremilor catarg...
A nins la tâmple şi în noi.
Mi-am prins al zilelor şirag,
Mă-ntorc prin timpuri, înapoi.
În mine, focuri simt arzând
Şi sunt opaiţ lucind pe cer,
Rugină-n frunza tremurând,
Sunt o secundă de mister...

Flamură-aprinsă de la stele
Şi vatră altor veşnicii...
V-aştept aici! Am să las semne
Iar, pe copacii ruginii.
La tâmple, neaua îmi îngheaţă.
Trecuta clipă din clepsidră,
În moarte, fie-mi ca şi-n viaţă,
Candelă-aprinsă în firidă!

Mi-e trupul jar şi taina vis,
Sunt brad împodobit cu stea,
Colindă, poarta mi-am deschis,
Să fiu cu voi, măicuţa mea.
Din ceru-mpodobit cu flori,
Ninge în mine flori de măr,
În viaţă suntem călători,
În moarte, fluture în zbor.

Altar pe cântecul durerii...
În râuri, peştii de argint,
Aleargă înspre faptul serii...
La tâmple, alb de timp, smerit,
M-aplec şi îngenunchi. Pământul,
De dor, mi-e frate-n suferinţi
Şi plânge-n literă cuvântul,
Români, români nefericiţi...

Cu străluciri de jar am scris
Pe coala verbelor nescrise.
Întreaga viaţă este-un vis...
Şi oamenii trăiesc din vise...
Suflet pudrat cu fericire
De taină şi dumnezeiesc,
Ne naştem încă din iubire...
Eu în iubire-ncărunţesc.

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu slove româneşti de dor...
Am plâns în seara Învierii,
Am plâns pe steagul tricolor.
Mi-e portul, ia şi opinca,
Iţarii şi ştergarul, nins,
De când eram doar atâtica,
Întâiul scut, întâiul vis...

Şi-am plâns înspre apusul serii,
Cu străluciri de jar am scris.
Altar pe cântecul durerii,
Mi-e trupul jar şi taina vis.
Flamură-aprinsă de la stele,
Mă-ndrept spre-al vremilor catarg.
A nins în sute de poeme...
În calendarul nostru-i alb...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pielea

Pielea este o pagină de mătasă
Peste care tălpile timpului
Aleargă liber, trecând prin tunelul de celule,
Abia respirând.
Sunt o amazoană în sufletul meu,
Un cal alergând liber spre plus infinit.
M-am legat de voi doar prin naşterea mea...
Suntem aceeaşi fiinţă divizată
De poemul-cuvânt,
În două universuri inseparabile.
Dar caut simetria judecând imperfecţiunea
După culoare şi formă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să mă iubeşti cu ochii

Iubeşte-mă cu ochii,
Lăsând lumina să respire prin toţi porii,
Chiar şi fără stelele de pe cer!
Iubeşte-mă!
Mă vor lumina ochii tăi...
Buzele tale devin petale de foc.
Iar eu voi fi vulcan erupând,
Vorbindu-ţi cu lava ce se prelinge,
Ca un râu de crini izvorât la picioarele tale.
Nisip însetat de valul încins,
Vibrând ca o inimă sub tălpile goale.
Ţipă universul,
Ascuns sub lava topită a cuvintelor,
Ca un pescăruş rănit de tăcere.
Cenuşa amintirii renaşte în copaci de lumină.
Rogvaiv – mângâiere...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie, viaţă...

Vă mai amintiţi de primul sărut?
Eu l-am trecut deja la viţă, l-am reînviat.
Ar trebui să îl consider o parte din copilăarie..
Dar totul este viu, trăieşte,
Chiar dacăa s-a intamplat mai demult.
El este viu, prin mine, prin tine, prin noi, prin fiecare îndrăgostit, prin voi...
Nu trebuie să îil uităm!
Pentru ca fiecare dintre noi l-a dăruit şi l-a avut dar!
Un dar ce l-am făcut, la rândul nostru şi dar l-am primit iar,
Ce nu-l puteam pricepe atunci!
Ce nici acum nu-l pricepem...
Era... o adiere a copilăriei!
Ce pentru mulţi dintre noi acum este o bombă cu efect întârziat!
Si de atunci ne-am hrănit cu fluturi, cu flori, Albastre...
Ori cu floarea-de-colţ...
Nu îmi mai amintesc de -a fost pe bancă, în clasă, afară, sau în
Mijlocul unui parc.
Ţin minte doar că tu te-ai fâstâcit, te-ai ruşinat şi te-ai înroşit!
Cine ar fi avut atunci puterea să-nţeleaă?!
Acum stau şi scriu pe-o foaie de hârtie albă doar ca să-i dau culoari
Alb -negru ca ale unui film mut, din trecut...
Ce ai sădit în mine, tu, înger minunat!?
Acum ne sărutăm decât pe taste...
A ramas o umbră, un ecou... Şi poate nici atât!
Copilarie ce-mi dai viaţă... te salut!
Eşti parte din drumul abia început... e drumul ce duce în noapte.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut vreme în care a trebuit să vorbesc doar cu mine şi m-am gândit că singura modalitate de a găsi fericirea este să nu o caut, că va veni prin una din uşile copilăriei. Se poate să fi rămas deschisă cu pragul înspre mine...

Camelia Opriţa în Am îndrăznit să fiu copil o clipă
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo

muntele-i prea verde de timp crescut
albă este pielea ta
o clipă crescută din mine, ciudat
aleargă spre viitor
în mine sunt, nu ştiu, imagini multe văd
sunt un fonograf, gol
plutesc fără greutate şi cânt apăsat, viaţa
strune fiindu-mi cârlionţii tăi
pe-o tamplă uitadu-se la mine
privesc printr-o fereastră, mă simt cadru de film
dincolo, tu te disipezi
poiana ta este verde-albastră pe-un cearceaf alb
lumină în liniştită dimineaţă
singurătatea ierbii înalţă tăcerea spre cer
capul tău întors îmi priveşte însă tristeţea
eşti dincolo de mine, departe
poiana din sufletul tău se uită la mine
nu pot sa ajung acolo, unde nici măcar...
privirea mea nu te poate atinge
am fost un nor prin viaţa ta trecător

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi

1.

Mă gândesc la mine prin semne.
Nu mai pricep cuvintele
Şi mă gândesc la mine
Prin semne.

2.

Observ prin ochean
O delăsare a sânului tău, stâng.
Azi e luni.
Lunea sânii sunt mai obosiţi,
Amândoi.

3.

Pustiu.
Şi o seceră, ca un nai
Neatins, de-un veac, de buze.
O secetă de n-ai
Nici cu ce să plângi.

poezie celebră de Marin Sorescu din Ecuatorul şi polii (1989)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin mine

De n-ar fi acceptat în trup rănirea,
Cum altfel ar fi înflorit copacul?
Tu, dovedindu-ţi chiar prin răni simţirea,

Ai deschis uşile din tabernacul
Şi ai lăsat lumina să pătrundă,
Când dragostea te-a prins ca un tentacul

Nu măsura cât este de profundă!
Nu cântări ce nu se cântăreşte
Când flori de primăvară o abundă.

Prin mine chiar păcatul se sfinţeşte,
Îţi voi urca prin vene precum seva
Care în flori tristeţea converteşte,

Eu sunt copacul, şarpele şi Eva.

poezie de Mioara Anastasiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încurcatură

Constat că-n calendarul meu de-acasă
Azi lucrurile mele sunt cam varză.
Că-i de Bruxelles, ori de-aia românească,
Eu zic că parcă nici nu mai contează.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciuta morţii

Priveşte o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple cu grijă şi har...
Mă simt o copilă cu gânduri şi vise,
Aceeaşi de vremuri... În trup-sanctuar,
Lumina credinţei, sfioasă şi pură,
Precum căprioara, se-nalţă tăcut,
Pătrunde-n privire abisul durerii
Şi caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Şi stâncă i-e ochiul... Şi plânge... Şi plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esenţa... iubirea copilului-mâine...
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă
Prin sângele clopot, pe veşnica apă...
S-a dus... Parcă plânge... Cu mâini tremurânde,
Copilul din mine o cată-n ceaţă...
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naşte şi moare-ntr-o altă viaţă...
În altă viaţă... se naşte şi moare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercare

s-a întors în cercul strâmt
cu aceeaşi agendă sub braţ
întrebând în stânga şi în dreapta
cum fac toţi bărbaţii plecaţi de acasă
trăgea de timp să mă poată avea
ochii lui sticloşi treceau prin mine
ca săgeţile otrăvite ce au doar un scop
şi nu l-am întrebat niciodată
cum de mă poate visa dacă trupul meu
nu e decât o umbră adormită pe asfaltul vieţii

s-a întors pe acelaşi segment de parcă
toţi îngerii s-au prăbuşit la picioarele lui
cu amintirile adunate în pungi de unică folosinţă

mi-a îndesat printre ele sufletul
trasând sarcini precise tuturor prietenilor
m-am bucurat să nu-i stric bucuria
şi nu a mai fost nimic

din acea seară moartea face semne cu mâna
unui turist ce porneşte cu barca pe râu

la marginea timpului mă dezbrac de cuvinte
ies din cerc pentru a căuta forma geometrică
potrivită acestor sentimente

e cumpăna de care vreau să trec

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiritul

Prin pereţii groşi ai cetăţii nu pătrunde
Nici lumina, nici întunericul, nici visul pierdut al unui soldat,
Dar a pătruns invocat fiind, de noi
Şi un frig ne-a cutremurat din toate mădularele,
Nici chip nu mai avea, nici corp, era doar o suflare de un cenuşiu anost.
Eram prizoniere în lipsa înţelegerii misiunii lui,
Am înţeles şi am desluşit mesajul secret
Iar spiritul s-a învăluit în frig, părăsind odaia.
O să mai apară iară?!
Noi, lecţia am învăţat-o.

poezie de Ileana Nana Filip din Un ocean de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de reflecţie

nu ştiu dacă o să pot ieşi afară
astăzi plouă şi nici nu am umbrelă
dar voi alege partea cealaltă
sau pur şi simplu
nu voi privi
într-acolo
ceva se mişcă în ritmul unor bătăi de inimă
se întunecă
tremur
aprind focul şi mă uit în oglindă
aş mai putea intra în mine
ca într-o cameră a copilăriei şi
aş iubi indiferent de vreme dar
voi crede că nu-s eu
şi atunci
degeaba voi încerca
să dau ceasul înapoi
prin mine trec anii şi mulţi oameni
sunt un fel de gară cu un singur peron
şi nici nu ştim nimic unul despre celălalt

de ceva vreme o linişte absurdă
picură din pereţi şi
e rece ca un sloi
dar nu-i bai
dau din cap şi aştept

viaţa mea ademeneşte moartea care
va veni ca un oaspete
seara

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea de vise

Este greu să pătrunzi în lumea de vise,
Acolo unde cuvinte moi se rostogolesc la picioare
Şi cade... de cuvinte ninsoare.
Adjectivele ne supun şi ne mint,
Se transformă, alchimic, în peşti de argint.
Doar substantivul şi verbul,
Zei irosindu-şi timpul şi legea,
Stăpânesc marea din călimară
Şi furtuna de sentimente.
Nu mai contează ce este în afara visului,
Nici ura, nici ignoranţa,
Nici moartea, nici viaţa.
Virgule, puncte, semne de exclamare,
Se zidesc, se ascund...
Cuvântul arde în făclii, în adânc.
Ogoare de interjecţii sunt măcinate
Şi pământul sculptat e în carte.
Totul se transformă în pâine,
În drumul spre mâine.
Cartea-templu te-aşteaptă, drag cititor
Să torci lâna cuvintelor,
Să o transformi în fuior,
Să-ţi curgă prin vene fiecare cuvânt,
Să respiri verbe şi suflet,
Sentimente şi rugi,
Pentru a auzi vocea poetului.
Doar atunci vei pătrunde în lumea de vise... atunci...
Din alte lumi ai evadat.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp întârziat

timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumuseţe ideatică
plutind într-un abis spiralat

un gol sclipeşte la suprafaţă
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci

în tăcerea vidului nescrisul vieţii
topeşte cuvintele despletind literele
şi-n palme strâng doar o lumină goală

o mişcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereţii porniţi spre visare
nelăsându-i să plece

pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieşite din rând
într-un surd dialog cu mine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descriere

Pleoapa cerului este un gri tulbure...
Privirea-mi aleargă prin vânturi - un fluture,
M-ascund în tăcere - vulcan. Şi-n adânc
Sunt frunză bătută de vânturi... Şi plâng...

Mi-e ochiul câmpie de grâne... Amnar,
Tăciunele vieţii, sub vânturi de jar,
Arzând spre-n apusuri, mai mult mă apasă...
Devin rătăcire în drumul spre casă.

Şi-n râuri de lacrimi, sub sălcii, îmi cresc
Coăiii - paharnici de Mire Ceresc...
Sunt verdele frunzei-smarald. Ametist
Pictează-ntristarea goblenului-vis.

Mi-e sângele taina rubinului... Geană
Zbătându-se-n mine e mama mereu...
Sunt clopot ce bate în faptul de seară,
Sunt tot mai aproape de Dumnezeu!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textura cerului

Textura cerului este mai puţin rezistentă...
E pământie...
Alertă!
Umbrele aleargă prin labirintul de tunete.
Fulgere-paşi
Calcă peste oraş.
Tălpile-s grele de ploi.
Ne prăvălim prin noroi,
Tăcerea şi gândurile,
Visele murdare de sângeri
De a apusului plângeri...
Ca nişte cocori obosiţi,
Cu aripi pendulând rar,
Poposim pe frontispiciul destinului,
Transformându-ne clipa-n altar.
Ne soarbe necunoscutul
Ca pe vinul divin
Poposit în paharul
De unică folosinţă.
Rugaţi-vă!
Cereţi iertare, poposind
Pe curata ninsoare
De aripi de îngeri!
Apus, lună plină...
Stelele ard – stele de gheaţă,
Din hazard răsărite.
Să v-aduceţi aminte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!