O linişte

o linişte ţiuie prin varul pereţilor,
prin albul zăpezii scuturat de pe tălpi,
prin amănunte înşirate pe margini de gând.

o piramidă de gesturi nedescifrate
îmi bântuie mintea cu aduceri aminte.
mâinile-mi stau în repaus,
arde alb şi uscat asfaltul.

zăpada albeşte copacii,
luceşte lumina şi-mi tulbură paşii,
ziua de azi soseşte scrisă-n alb,
rece, desculţă, spartană.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se tulbură asfaltul

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
În dimineaţa asta ce e atât de clară,
Când paşii-ţi lasă urmele să cadă,
Cristalul din lumină se coboară.

Argintul dimineţii încearcă să mă prindă
Şi fără zgomot paşii tăi au fost.
Şi razele de soare dansează pe zăpadă
Şi umbrele din jur îşi caută un rost.

Se tulbură asfaltul sub zăpadă,
Când paşii tăi se şterg în infinit
Şi frunze moarte căzute pe stradă,
Sub plapuma de nea, din nou au putrezit.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol

tristeţea circulă ca o boală
prin ziua cenuşie şi rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii

tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu eşti într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul

universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agaţă de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra şi-o înghite.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţă prin primăvară

Am mers desculţă prin primăvară
ca prin cuvinte
Ochii pierduţi au clipit
sub lacul supraomenesc al cerului
când floarea de cireşi
mi-a aşezat grămezi de umbre pe gene
jucându-se de-a îngerii
prin risipirile mele...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin ţărâna de stele...
Tăişul lunii întemniţat în noapte
mi-a luminat umerii
prinşi sub povara iubirii tale...
Am mers desculţă prin primăvară
ca prin lumi paralele
să nu trezesc umbra fructului
lumină zidită
în plâns de vioară....
Am mers desculţă prin primăvară..

poezie de Valentina Ştefan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soseşte primăvara

Soseşte primăvara pe la noi
Din drumuri lungi, îndepărtate,
Stihii înfrânte pleacă înapoi
Ştergând din urmele lăsate.

Ne-a tărât iarna rece prin noroi
În zilele întunecate,
Soseşte primăvara pe la noi
Din drumuri lungi, îndepărtate.

Slăbită, cu puteri secate,
Pornită din tărâmuri prinse-n sloi,
Cu răni închise, vindecate,
Prin ceţuri, prin noroaie, vânt şi ploi
Soseşte primăvara pe la noi.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem absenţi

Suntem absenţi din lucrurile noastre comune,
absenţi din acelaşi geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleaşi tristeţe
ce umblă desculţă prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
şi devastând orele nopţii făcându-le albe.

Aceleaşi cuvinte mângâie lumina
şi aşază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca nişte iscoade venite din veşnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanţa dintre viu şi neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieşind din culori,
sfâşiaţi pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deşert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna clipelor solemne

Mai cântă-mi, iubito, cuvinte,
Mai spune-mi povestea de iarnă
Cu albul de-afară ce minte
Că vrea peste noi să se-aştearnă.

Ne-nvăluie clipe solemne,
Ne-aşteaptă paharele pline,
Cabana e caldă, iar lemne
Avem cât să ardem destine.

Şi poate că-n focul ce arde
Vom pune şi timpul din urmă
Cu nopţi adormite-n mansarde
Şi zile-nşirate în turmă.

Îmi place lumina difuză
Prin care îmi cântă cuvinte
O iarnă-n povestea confuză
Cu vin din aduceri aminte.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet şi aduceri aminte

Aduceri aminte în gând se-nfiripă,
Ca-ntr-o oglindă... de dor rătăcit,
Nisip în furtună şi-un trup regăsit,
Pe-a nopţii nebună şi rece aripă.

Poteci neumblate, amurg părăsit,
Dezmiardă ispita tăcerii de-o clipă
Şi nimeni nu vede, amar de risipă
Adusă de vântul... pios şi smerit.

Cuprind orizontu-n privire şi tac,
Mă fulgeră, încă, amarul destin,
Ce tristă e casa... la omul sărac
Şi timpul se ştie... atât de puţin.

Aduceri aminte, esenţe de mac
Ascunse-n paharul eretic şi plin

sonet de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înalturile

înalturile sunt tot mai greoaie
ziua se-nchide tot mai repede
orizontul cade pe greieri
amintirile desfigurează
culoarea dragostei sau o aprind

luna-şi trimite sărutul îngheţat
copacii nu mai aleargă
în tunel luminiţa e stinsă la capăt

din vis te-ai spulberat ca o cometă
prin geamul deschis

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

pământul s-a mutat de sub picioare
într-un colţ prăvălit susţinut de cârjele nopţii

învelişul meu de toamnă a lăsat nevăzutul în orbite
împreună cu o parte din conturul tău
cernut prin verticale bezne

imagini răsturnate navighează căutând echilibru platonic
între armonie şi haos
selecţia de priviri şi gesturi
inventează o direcţie comună
încercând o stare de închegare cu luciri de lumină
în timp ce demonii trec prin pereţii nopţii
dizolvând piatra solubilă
sfâşiind cuvintele pîn' la sfert

rotund şi calculat timpul îmi azvârle o cifră
fără început şi fără sfârşit
iar ultima silabă
ca o frunză cu dinţi
trece prin mine şi-mi lasă un semn că exist

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina moale

moneda are un profil ambiguu
geamul clarvăzător nu mi te arată
undeva o exprimare tropoteşte torenţial acoperind lumina
întunecând inima
goana de nori lungi ajung secundele din urmă
storcându-le lacrimi
literele ies din talciocul cuvintelor
şi rămân cioburi nedescifrate
minutele uscate îşi pierd luciul
în care îţi căzuse umbra
pipăi gustul vătămat de răgazul prin verde
e tot mai puţin gândul alb
din care sunt decupată
sunt în neauzul paşilor tăi
într-un vârf de săgeată
libertatea lâncezeşte într-o lumină moale cu paşi nesiguri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia spartă

în iluzia spartă
se descompun castelele toate,
coşmaruri semeţe urcă în spaţiu,
trec strada camioane grele cu saci plini de visuri
legaţi la gură, scăldaţi în abisuri.

o cârpă udă şterge ecouri rămase-n oglindă,
spală pânza goală în febră uitată
şi spală şi luna desculţă, sărată.

albastrul coboară agale
pe secundele lungi fără capăt
şi pe tăcerea întinsă ce doare.

lumina se-ntoarce din iarbă,
pe tălpi se depune cocleală de biserică laică.

în iluzia spartă e o pată negrie,
subţire, zvârlită pe albul hârtiei.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastrul cade

ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respiraţia se colorează-n verde
independentă de ochi şi de frig
când înfrunzite, visele se aprind.

o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbeşte,
depărtarea se-ndoaie spre tine
şi golul nu pleacă, cu tine rămâne.

albastrul cade peste frunte şi umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt şi furtună.

ziua te înghite şi muza nezidită
îţi arde cuvântul şi gura.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să te vreau

nu pot să te vreau,
nedescifrate hotărâri sunt în neîmpăcata iubire,
convoi lung de iluzii tresărind arhaic
graţie eternului amăgitor scăldat în glasul dulce.

nu pot să te vreau
împăcând noaptea cu lumina din frunze,
aşa de aproape încât visele deşarte
ştiu că sunt năluci şi nu există.

nu pot plimba euforia prin abisuri
lângă fântâna aceea care minte.

nu pot să te vreau
peste fragilul adânc răscolit
ce cunoaşte infernul zărit în acel te iubesc nesupus.
nu pot să te vreau într-o biserică de plumb.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Galbenul scuturat...

Galbenul scuturat din verde
ne-a adus pe marginea unei gropi confuze,
unde nimicul amestecat în colb
se agaţă de tălpi şi ne intră în ochi.
Se-ncheagă o boltă atrofiată a cerului,
stele ciudate apar licărind,
mâini vlăguite cad pe lângă trup.
Gânduri lăsate în cădere liberă ne abandonează
diferit în spaţii diferite,
tăcerea ne leagă fără cuvinte.

Încăperea se goleşte de lună
hainele programate
să ucidă movila de gânduri
sunt doar un truc lejer
ca şi jumătatea mea provizorie, din oglindă
ameliorând o stare vulnerabilă
prin pantofii cu toc înalt.
Peste undele galbene coboară albastru
rearanjând cioburile din tăcere
ştergându-i conturul de cactus.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-a mai rămas

n-a mai rămas nimic
din nuanţele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereţilor,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitaţie.

târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.

am strâns neliniştea ce bântuia prin spaţiu
şi am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crepuscul

ziua a înflorit târziu pe frunza tăcută
noaptea a stins astrul
tulburat de razele amurgului

bezna străpunsese ca un corn
lumina aşezată pe lucruri

vibraţia ei călătorind ca o taină prin celule de gând
urzind un crepuscul stingher şi năuc

mâinile au dezvelit închipuirea
de pe nimicul împrejmuit în carate
din podea a ţâşnit singurătatea
făcându-mi cu mâna

mersul şi-a preluat rotundul din spaţiu
la margine de sunet şi fără culoare.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţa

alerg către mâine desculţă
prin plantatii de cuvinte
îngradite de chipuri fara chip
îmbracate in matasuri purpurii.
pămantul e aspru pe cararea
pavata de sperante
şi de mainile intinse de copii orfani.

adun cu mainile din gand
atatea zambete ce stau inmugurite in firul ierbii
gingasia si inocenta inca rasuna
din alte vremuri, alte gradini
ce infloreau trandafiri fara spini
prin parfumul diminetilor
scaldate in albul iasomiei
umede cu buzele de roua.

murmur în maluri de ocean
strigat pentru un maine azur.
linişte prelinsa prin degetele firave
ale nisipului fierbinte dornic de Pace.

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vânt

Un vânt de cretă palid se înteţeşte-n vale,
Oraşul îşi întoarse faţa de la noi,
Un frig la intersecţii ne aşteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin trişti şi goi.

Tu eşti într-o deplină nemişcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai ştiu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.

Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Şi stropii lui atârnă-n aer şi mă ard
Şi paşii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă şi frunzele tot cad.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă. Priviri de pe marginea drumului

azi am intrat puţin prin copilărie

albă şi rece era ziua în care
îmi plimbam anii
zăpada adormită pe garduri
îmi ţinea zâmbetul rotund
nu era frig
derdeluşul pustiu îşi lăsase urma
pe talpa saniei suită de tata în pod
mă necăjea doar gândul ros precum sfoara
împuţinată de la capătul de care
trăgeam cu tata

dar unde e tata...

în jur multă linişte
am nevoie de linişte

greu de înţeles de ce nu
a schimbat sfoara
ştia că o să vin de ziua lui
când albul înghite jumătate de cer
şi că am nevoie de sanie
poate am venit prea devreme
şi el s-a dus să caute un alt loc
pentru derdeluş

casa e crăpată pe la colţuri
şi frigul se zbate de zid
umbrele albe se-mpiedică de cruci

tata nu mai vine...

mă aplec
zăpada lăcrimează sub genunchi

chem prezentul
mâine o să-i aduc nepoţii
să pună sfoara şi puţin zâmbet
o să iau din visul de demult şi
o fărâmă din gardul îmbrăcat în alb

şi poate puţină linişte
să o păstrez pentru atunci
când alţii vor vorbi despre mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!