Contre-jour

Vin timpuri când păsările îşi desenează aripi,
vremuri cu peşti solitari şi oameni ce se dezîndrăgostesc.
Eu tot cu inima în delir aşez vorbe pe masa de biliard...
Este ultravioletă dragostea mea pentru tine;
vede, cu partea din mine neîmblînzită, orele tale de dolomit.

La intersecţii sunt filtre ale poliţiei; îmi este teamă de orice radar care poate simplifica
cursa finală.
Un degustător de vinuri spumoase, simplu ca un calcul matematic ce poate rezista
fără niciun declic al existenţei;
aşa te-am cunoscut pe şantierele umede,
cu motostivuitoare ce turau maxim.

Hai să ne rotim între Altair şi Vega
cu picioare rococo şi albastrul în stern!
Să creştem răsădind ore în betonul
unde umbrele noastre se vor scurge contre-jour!
Simt că oraşul nostru va avea acel vibe
care ne va face să plusăm
până nu îmi vei recunoaşte aerul.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rococo

viaţa în rutină cere o scadenţă
ori tu eşti pictorul beat
care developezi lumi cerni nisipurile
mărilor migratoare şi pui cenzură
efluviilor ce inundă străzi după străzi
doar nişte coclauri unde bântuie tinereţea
cu genele ei false

ţi se scurge saliva după fiecare minut boldat
şi îţi doreşti să nu se fi născut steaua în patru colţuri
când aerul devenit respirabil va târî oameni- ireproşabili
în biroul vieţii pe o scară rulantă
iar acel marche arrière n-o să îţi redea şansa
de a fi bufonul universului rococo

tu
zici
că îţi este foame
de pitici
şi nu ai scuze
pentru extravaganţa ta literară
în oraşul cu toate pc-urile deschise

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez în fiecare zi ... la tine, soţia mea ...

... Meditez
în fiecare zi la tine soţia mea,
în linişte găsesc
adevărata ta stare de a fi,
în tăcere inimi şi a minţi
aud respiraţia sufletului tău
şi a lui Dumnezeu...

... Mă întreab... mă screm... insist...
ca eu să-i dau măcar un sfert de oră,
sau o mică clipă de profundă dragoste,
în fiecare dimineaţă
... lui Dumnezeu...
ş-un sfert de oră... sau poate mai mult,
în fiecare seară
... lui Dumnezeu...

... Eu sunt toată înţelepciunea, iubirea,
şi adevărul este că în orice moment
de ele voi avea vreodată nevoie,
pentru ca acel moment să fie vindecat,
prin iubirea mea pentru tine...

... Dragostea mea adevărată
este atunci când conştientizez
cât de mult te iubesc din toata inima meu,
din tot sufletul meu,
şi indiferent ce obstacole
ar apărea în calea iubirii mele,
nu mă voi da la o parte
... pentru iubirea ta...

... Adică,
voi face orice pentru acea iubire,
pentru soţia mea,
care este nebună în iubirea ei,
pentru mine soţul ei... amantul ei...

... Dragostea adevărată
este acel sentiment,
pe care îl putem simţi numai împreună,
este acel sentiment pentru care merită
să stau în genunchi în faţa ei,
să mă sacrific din iubirea pentru ea,
indiferent cât de adânci sunt
şi vor fi rănile trupului şi inimii mele...

... Soţia mea
este tot timpul lângă mine,
ea este freamătul zorilor
când trecem îmreună pe stradă...
este mirosul proaspăt al florilor,
este grija obsesivă pentru sănătatea mea,
atunci când ea crede că nu mă simt bine...

... Iubirea ta
este în râsul tău sănătos,
în zâmbetul tremurat al buzelor tale,
care este transceans
în fiecare picătură de lacrimă... de iubire...
în sexul divin al corpurilor noastre...

... Iubirea este locul de unde venim,
este inima lui Dumnezeu,
şi este calea pe care o urmăm împreună,
cu fiecare pas
pe care îl facem în viaţă...

poezie de Alexandru Ioan Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibrato

oho m-am îndrăgostit mâinile mele se rostogolesc prin lavă şi dolomit
palmele îmi cresc/ arbori de ape de lună/ până ating cerul sculptat sau a lumii cunună
sarea mărilor se scurge ca un şarpe imperial
de pe trupurile noastre într-un vibrato imaterial

se lasă seara cu arici şi meduze calcinate
sufletele noastre respiră sub ape aspre decolorate
oase de fum/ secundele curg în tăceri de alabastru
dragostea a atins carul mic cu un singur ochi măiastru

timpanul din stern sună oranj a lumină
voi mai vedea aburii pădurii suflete nins de verbină?
dragostea se preface într-un condor în zbor peste caraiman
oho m-am îndrăgostit lumile mele au ajuns la liman

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

albastrul înalt -
între palmele tale
pământul străbun

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt miros de iarbă
în sandalele umede.
Secundele se aşază ca un polen
pe mantaua tinereţii.
Va ploua; dragostea va înflori din cer.

gogyohka de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peturi

din trecut vin imaginile şi mirosurile
piaţa mare cu legume pe trotuar
Craiova aceea sordidă
în care trăiai dupa nişte ritualuri
bine implementate
cu vecini masochişti care întindeau rufe
la ferestre
şi apăsau pe stingător ori de câte ori
suna la interfon un creditor

pe atunci trenul accelerat urca în mintea mea
până în acel Bucureşti edenic
unde paiaţele de politicieni făceau faţă fluxului monetar
aici se vindeau oameni de-a dreptul
iar pe trotuar vedeai doar urmele afişelor electorale
însă în acest paradis fiscal mă simţeam
împlinită
departe de oraşul lasciv al Craiovei
întinsă pe tarabe la pagina 1 cu toate organele la vedere
/ochi picioare plămâni/ aşezate temeinic
între munţii de tuş
al căror scris va înroşi palmele umede ale zilierilor
de la AFI Center

încă simt mila aceea imensă pentru orbii surzii şi impotenţii oraşului
ei se multiplicau la secundă eu muream
sufocată de noxe
într-un Cişmigiu încă viu
între blocuri de beton şi miliardari de carton
lângă ghenele roz peturiartistice

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Papaya

soarele care se uită pe geam
este atât de amar
miile lui de raze aprind sahare
şi parcă se agaţă de păianjenii cinefili
uitaţi de vreo penelopă în sălile pline

râzi de stop-cadrul care pare a surprinde
exploziile zilelor nimic din banalitatea de a trece strada nu ţi se pare un ritual şi totuşi
oameni trăiesc doar pentru a te ridica de pe banca în culori şterse a vieţii cu acalmiile lor în derivă

a venit vara aceea albă cu espadrile în picioare
când timpul urlă deşucheat
prin tavernele unde bei cu paiul papaya rece
vara în care avioanele trec silenţios peste suflete-paparude
simt că îţi este teamă să îmi strângi mâna
de parcă stăm între cele două corei şi nu aş fi
încă sarea clipelor-saltimbanc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ego-poezia

din poezie îmi trag antisentimentele starea aceea de forever young de voci care se înstrăinează
numai aşa pot desprinde fâşiile realităţii
de inima ce între flux şi reflux micşorează zile până la a le transforma în
purgatoriu de suflete
căci sufletul are aripi de monstruos de lungi
poate atinge cu ele o altă dimensiune a întunericului
cea care se coboară în noi încă de la naştere şi ne iluminează scara interioară a fiinţei
.
câţi dintre cei cărora le alunecă printre degete
şarpele albinos al timpului
s-au îndrăgostit de propria cecitate?
a fi orb nu poate însemna decât să respiri într-un imens sanctuar
care ţi se pune la dispoziţie
pentru a pipăi elementele şi nonelementele
lumea cu vii şi tabla cu morţi-vii
viaţa şi capătul vieţii întors la 180 de grade până la a transforma în artă
disoluţia
.
în luminatorul de suflete
dragostea este fluorescentă
poti picta dumnezei-pigmei
cu o lavă de culori

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bibanul-de-mare gigant (Epinephelus lanceolatus), care poate avea până la 2,7 m lungime şi poate cântări până la 400 de kg, cambula uriaşă (Hippoglossus hippoglossus), care poate avea până la 4,7 m şi până la 320 de kg, crapul uriaş siamez (Catlocarpio siamensis), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, morunul (Huso huso), care poate avea până la 9 m şi până la 2000 de kg, peştii-lună (Mola mola şi Mola alexandrini), care pot avea până la 3,3 m şi până la 2300 de kg (sunt cei mai grei peşti osoşi din lume), regele heringilor (peştele-vâslă sau peştele-şarpe; nu este un hering, ci se hrăneşte cu heringi) (Regalecus glesne), care poate avea până la 11 m (după unii până la 17 m; e cel mai lung peşte osos din lume) şi până la 270 de kg, somnul uriaş de Mekong (Pangasianodon gigas), care poate avea până la 3 m şi până la 300 de kg, sturionul kaluga (Huso dauricus), care poate avea până la 5,6 m şi până la 1000 de kg, şi tonul roşu de Atlantic (Thunnus thynnus), care poate avea până la 4,6 m şi până la 680 de kg (după Institutul Smithsonian poate ajunge la 910 kg), nu se pescuiesc nici cu cârstaşul sau crâsnicul, nici cu undiţa.

George Budoi în Peştii, pescarii şi pescuitul în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 noiembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapte

dragostea ta urcă până la şolduri
cu albi incisivi cu braţe de lemurian
dragostea ce mă înlănţuie între ape
care îmi curg pe coapse
ca vorbele-nopţi vorbele-viile vorbele-şoapte

din albastrul cu irizări roşietice
văd inima ta pulsînd
/flamingo cu ciocul înfipt între coaste/
şi nu mai aud decât vocile singurătăţii isihaste
de aici limanul îmi pare o dragoste aproape
cât o depărtare
de dincolo tu îmi pari un ţipar prelung cât un râu
şerpuind printre ierburi jilave
niciodată mai iubit ca acum niciodată mai scrum
mai mări mai sare mai zbor cu oase firave
osie a lumilor viitoare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu

sunt poeme curate vii cu care dai mâna
şi le bei în avalanşe
am credinţa că niciun înger nu se va juca de-a leapşa urcând în dreapta lui dumnezeu cum se întâmplă astăzi când rotim axul
războaielor iar epicentrul este mereu între
naţiuni

steagul este în inima voastră precum nichelul în cuvinte cade doar pentru a produce
zgomot
şi în toate acestea poezia sapă tranşee
ca o cârtiţă nevăzută
nu poţi ascunde bulbi de irişi în pământul afânat pentru că vor veni câinii nopţilor şi vor săpa
în căutarea unui panaceu pentru foamete

setea de minuni este atât de acută încât
în parcările subterane plăteşti o suprataxă
ca să poţi inspira aerul decolorat al morţii
sunt un dragon care iubeşte limane insule coralii dar flăcările pe care le expiră aprind
crugul cerului
şi nici măcar tu nu poţi înfige stiletul în crusta cuvintelor

ele viermuiesc/ şerpi inelari/ printre săracii
cu plămânii invadaţi de CO2 şi le scriu epitaful
aşa cum gavriil odinioară tăia tufe de trandafir în eden
te aştept cu ani de alamă la urechi să mângâi
spinarea destinului cetaceu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hemoragie

Tu şi ultima carte roşie...
Crezi în utopii, în viaţa de paradă;
eu fotografiez apusuri cu mâna desfăcută
ca acei rebeli de lângă cascadă
care, iar şi iar, anesteziază frica.

Hai să rotim armele albe,
până se vor topi imperii de ani!
Nu vom mai îmbătrâni la fel de minunat
dacă vei elibera lilieci din piept
şi, la braţ cu oraşul pe catalige,
vei dansa ştrengăreşte,
ca în vremea holerei.

Cât de hello kitty
am să te îmbrăţişez,
fără emoţii porţionate minimalist!
Aici creşti lângă casa puterii;
oamenii, ca şi sperietorile, au stoluri de ciori
rotitoare
de aceea îşi numără galaxiile.

Poate cartea ta e un meteorit
cu papion galben
sau un cuvânt cu hemoragie...
Eu, firesc, despart muntele de trecere
şi nădejdea de semn,
atât de tânără lumină
pâlpâie în aburii gurii tale
care scad apoi cresc,

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa,
Intersecţii de raze şi umbre
Punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei,
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea nopţii,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu... în eu...
în eu... în tu...

Îşi caută urmele noastre în timpuri...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir

Frunze din coastele zilei
cad de pe acoperişul caselor.
Sufletul tău aprinde lumini,
dansează cu îngerii nopţii
rotind galaxiile morţii.
Între noi cerul roşiatic îmbrăţişează
umbre de vânt.
Îţi scriu cuvinte de borangic,
iar luna se rostogoleşte
prin delirul toamnelor.
mă strecor precum şerpii de apă
în singurătatea şuierătoare.

Îţi beau metaforele, tăcerea,
fluidul clipelor putrede,
apoi mă aşez lângă nucul
din care se prelinge ploaia
ca din umbrela lui Dumnezeu.
Stau de pază inimii tale mai curând, mai aproape,
mai spălată de ploi, de cuvânt,
dragoste cu o mie de pori, cu picioare desculţe,
prin ierburile vii caracatiţe ale timpului mut.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret în sepia

Zilele acelea cu incandescenţe şi nestarea ta,
Lumile, portretul meu în creion...
Toate sunt doar sedimente peste care
Voi suprapune stele eliberate de gravitaţie.

Din oraş se scurge uleiul zilelor
în sepia
Şi aşteptarea se multiplică devenind un cataclism violet.
Probabil dragostea se hrăneşte la ore fixe
Cu artificii şi timpi paradoxali;
Numai tu simţi zăpezile care cresc sub cartiere, agonia firului de iarbă ce încă pulsează!

Hai să alergăm spre centrul civic,
unde vor defila soldaţi de paradă!
Să ne înnodăm inimile de Arcul de Triumf
ca nişte saltimbanci deveniţi eroi peste noapte,
liberi în oraşul cu politicieni instabili
şi cu seri nesfârşite de poezie.

Toamne şi caravane cu melancolii...
Tatăl meu aşezat drept în inima oraşului
de muncitori...
S-ar putea să îmi recuperez antisentimentalismul
de pe rafturile de la Cărtăreşti,
unde mişună populaţii de viitori
oameni fără nicio emoţie.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!