Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii
şi drumul devenea o rană
un om tăcere într-o mare de oameni cuvinte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clandestin prin copilărie

Copiii întorc istoria pe dos caută
se caută printre visele oamenilor mari
nu pricep ce-au vrut să facă aşa departe de casă
în împărăţia copiilor nu-i nevoie de cuvinte aici
toţi se înţeleg zâmbind cuvântul mamă-i singura
fiinţă vie rege şi copil prin cuvântul mamă trec
toate cuvintele lumii cuvântul mamă
îi şterge şi lui Dumnezeu fruntea oameni
buni istoria mai are o şansă ridicaţi-vă-n
picioare se naşte un copil

poezie de Costel Zăgan din Poezii de trezit copiii (18 iulie 2012)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu vă temeţi de îmbrăţişări

cuvintele arestate aşteaptă iertarea între gratii de uitare
sunt cuvinte ce trebuiau să dispară din lume
şi dicţionarele sunt pline de carii
printre care se plimbă torţionarii de cuvinte

să nu vă temeţi de îmbrăţişări
chiar dacă sunt urmărite, puteţi să le îmbrăţişaţi
să le ascundeţi sub limbă ca pe sfânta împărtăşanie
sau să le strângeţi la piept încălzindu-le tremurul

lumea s-a umplut de cuvinte violate ce se strecoară pe lângă pereţi
prostia umblă ţanţoşă învârtoşându-şi neghiobia
şi scuipându-şi odraslele aurite de deochi
şi e greu de crezut, dar rostirea e pusă la stâlpul infamiei

îmbrăţişaţi cuvintele, iubiţi-le şi ocrotiţi-le pentru că...
la început a fost cuvântul
şi abia apoi... omul

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din sertarul cu amintiri

am descoperit cu uimire cuvântul iubire. eram prea mic ca să-l înţeleg
dar prin asociere am înţeles că soarele nu caută pe cineva anume ci-i luminează pe toţi la fel
şi am văzut că luna îşi ascunde faţa de fiecare dată când se îmbujorează

mă jucam cu cuvintele până când am observant că şi ele pot răni
şi am început să privesc cu uimire fiecare muchie, fiecare faţă
şi cuvintele au crescut purtându-mă pe braţe fără să mai rănească pe cineva

m-am întrebat de ce este atât de fioroasă moartea,
dar din tot ce-am citit nu am aflat, aşa că m-am decis s-o aştept
şi-acum fiecare zi e un motiv de bucurie pentru că uneori şi răspunsurile dor

am ales să iubesc neantul pentru că e singură modalitate de a-l invinge...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori cuvintele nu trebuie să existe, căci, dacă există, strică. Uneori vorbeşti fără cuvinte. Uneori cuvintele rănesc, pentru că se revoltă. Uneori cuvintele trebuie să tacă, să facă linişte şi să asculte cum vorbeşte tăcerea. Uneori cuvintele se rostogolesc în săruturi şi nu se mai numesc vorbe, ci taină.

citat din Chris Simion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

m-am acomodat greu cu tăcerea
eram un biet nebun în căutarea adevărului
fugeam şi rătăceam în marea uitare
păşeam pe aleile trupului
picioarele oblice în diagonala pământului
s-au aşezat sub pleoapa sufletului, mirate
aici, poate în altă parte
şi totuşi atât de departe
de lume, de viaţă, de toate
azi am deschis cuvântul prin lume
pentru nimeni anume
să înţeleagă singurătatea versului
suieră vântul printre coloanele strâmbe ale timpului
la o masă, între două întrebări nepuse
lumânarea încă arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti atât de puternic!

ştiu că nu crezi. este chiar greu de crezut. dar e adevărat.
sunteţi Dumnezei a spus El. dar cine să-L creadă
când pe străzi se moare cu zile
şi nu mai este nimeni să spună "Lazăre vino afară"
în momentul în care ai deschis ochii, ai văzut lumina
şi lumina vine la picioarele tale, cerându-şi iertare
la prima ta răsuflare, aerul a plecat purtându-ţi aura şi puterea
iar când ai pus picioarele pe pământ
pământul s-a înfiorat, recunoscându-te de stăpân
numai ploaia şi vântul nu par să te asculte
încă fac ce vor ele
dar uită că la început a fost cuvântul
şi cuvântul se desprinde cu greu de buzele tale
de dulceaţa sărutului tău

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi eu am furat

mergând pe stradă uneori tragi cu urechea, furi secunde din viaţa cuiva şi uiţi
citeşti o carte şi te regăseşti printre pagini, printre cuvinte şi vezi că un cuvânt se lipeşte de tine
aşa cum numai un cântec se mai ascunde printre cute de memorie şi nu-ţi dă pace

când eram copil mi-am dorit şi eu o hoţoaică să fur caise
dar ori era prea înalt gardul, ori hoţoaica era prea scurtă ori eu o uitam prea des
cert e că amintirea nereuşitei mă bântuie. eu de ce nu pot să fur?

la şcoală făceam şi eu copiuţe, copiam de câte două, trei ori
rezumatele, formulele şi ideile până când copiuţele deveneau inutile şi scriam liber
dar în ochii colegilor eram omul care avea copiuţe clare, nu tocilarul

mi-am propus să fur inima câtorva fete dar multe din ele nu aveau.
o păstrau acasă în loc sigur departe de ispită
iar cuvintele mele zăceau aruncate care pe unde

acum nu mai fur. nimic. am obosit să aştept. am obosit să sper
ciudat e că nimeni nu vrea să fure de la mine cu toate că am atât de multe cuvinte
ce riscă să cadă în uitare

eu fur, tu furi, noi furăm, ei fură... întreaga viaţă am fost furat fără să pot acuza pe cineva

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu furie şi mânie

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Şi capitalismul lui de vorbe

El ar fi trebuit să ştie că pretudindeni cuvântul este sacru
Că a fost adus de foarte foarte departe de un popor
Şi că pe el s-a sprijinit sufletul acestuia

De foarte departe şi de la începuturi
Omul s-a descoperit pe sine prin cuvinte
Şi a dat nume pietrei florii apei
Şi toate au ieşit la lumină pentru ca el le-a numit

Cu furie şi mânie acuz demagogul
Care se umflă pe sine prin vorbe
Şi care-şi face din cuvinte puterea şi jocurile
Şi transformă cuvintele în bani
Aşa cum a făcut cu grânele şi cu pământul

poezie de Sophia de Mello Breyner Andresen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să trăiesc într-o lume în care oamenii se iubesc unii pe alţii şi nu se rănesc între ei prin vorbe sau fapte.

citat din Lauren Potter
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hainele cele noi ale împăratului

niciodată în visele mele nu am trecut de nivelul doi al jocului
mereu mi se spunea: ai pierdut (de timp era vorba) şi eram trimis la început
aleea trecea prin faţă tuturor. mă priveau sau de fapt îşi priveau tăcerea
şi cerul obosise strigând că vrea cap de om.

vai ce haină mare ţi-ai luat. şi haina mă certa în timp ce lumea privea amuzată
eram un biet cuvânt stingher într-o mare neomogenă
dar cine nu are nimic de spus să tacă pe vecie.
şi eu tăceam, speriat de câte s-ar fi putut vedea sub haină

uită-te la el. hal de costum. cine i l-o fi dat de pomană?
şi lumea mă strângea din toate părţile, pe la toate încheieturile
tăindu-mi răsuflarea, făcându-mă să arăt ca un clovn
căruia îi cad toate cuvintele, unul după altul, rămânând mut

iubeşte-te cu măsură! ar fi fost un sfat înţelept, dar cine mai ascultă azi?
iubeşte-ţi aproapele. dar ai grijă pe cine ţii aproape. astupă-ţi gură şi lasă ochii să vorbească
şi mai ales ai grijă de cuvintele tale. poartă-le cum ştii şi cum crezi. nu-i mai lasă pe alţii să te îmbrace
pentru ca apoi să râdă strigând că împăratul este gol (după ce spuneau că eşti cool)

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel cu cuc deşteptător

trec emoţii în cuvinte şi cuvintele în fapte
splendoarea de iubire tot creşte în piept
mă antrenez cu raze din zi şi din noapte
găsind printre stele drumul cel mai drept.

cucul deşteptător cântă la ora şapte
clipă de clipă nutresc să mă deştept
trec emoţii în cuvinte şi cuvintele în fapte
fac boltă de lumină cu gândul înţelept.

am trecut prin flăcări sentimente coapte
de la focul inimii la minuni mă aştept
dulci ore desfătate cu miere şi lapte
dragostea de viaţă e suprem concept.

trec emoţii în cuvinte şi cuvintele în fapte
splendoarea de iubire tot creşte în piept

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E noaptea nopţilor

toate cărţile pe care le citesc au trecut prin mine,
au crescut, au înflorit
şi au căzut în lume să o facă mai frumoasă
dar lumea nu poate să iasă din stereotipuri sau poate că nu vrea
e mai comod să treci prin aceleaşi hârtoape
decât să faci potecă nouă
între o naştere şi o moarte e doar o viaţă
plină sau goală dar trăită
petrecută prin deşertul de cenuşă
şi prin marea lacrimilor
amară ca uitarea
şi grea ca istovirea
cerurile se deschid lăsând stelele la fereastră
la fel ca baierele pământului
al cărui plânset se pierde uşor tremurat
nu întotdeauna vasele cu apă
devin vase cu vin scump
iar cuvântul se pierde în lume
neascultat. nedorit.
iubire. adevăr.
pe cât de suficient
pe atât de ineficient

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

cărările mă trag în adânc
o umbră se stinge în alta
nu'i nimeni aici, nicăieri
pădurea tăiată gâfâie stins
a fost ieri, ieri...
cuţitul mă doare şi plâng
uneori păşesc peste ape
cuvântul mi-e catarg
bolta o sparg himeric în larg
mă cheamă cuvântul rămas
retina poartă zăpezile polare
e întuneric în lume şi frig
mă apropii de mine
mi-e teamă şi fug
tăcerea asta mă omoară
mă nărui tăcut într-un gând
aici timpul a dispărut, tăcând
aş pleca de aici, aş pleca departe
tremură lumina pe cioturi de viaţă
mi-e sete de cer
mă cufund între ape, a aşteptare
dimineţile zidesc fântâni de rouă în cer
privirea spală nuferi albi în lac de cleştar
coboară stele în fântâni
cuvintele s-au stins tăcute în lut
pe cer a mai rămas o întrebare
sau poate o stea însângerată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visând în ţărână

Ţărâna mă face umil călător
Prin scrieri uitate-n oceane de foc,
Departe pe valuri etern visător
Sau poate cuprins în al ielelor joc,

Desculţ prin ţărână mă lepăd de timp
Devin un luntraş ce vă duce la mal,
Departe de lume pătrund în Olimp
Să vin către tine călare pe val,

M-ascund în ţărână să urc în tulpini
Cuvântul să-mi fie adânc avanpost,
Iar slovele scrise devin rădăcini
Umblării prin lume să-i fie un rost

Ţărâna a fost peste timpuri blestem
Deşi toată viaţa răsare din ea,
Privesc în adâncuri şi-ncep să mă tem
Cărarea spre tine e parcă mai grea,

Visez chiar ţărână pe ringul de dans
Desculţ printre clipe rămân derbedeu,
Ascult cum orchestra mă duce-n balans
Să fiu pentru tine etern Prometeu.

Mă-ntorc în ţărâna crescută din lut
Să-nchid cercul clipei ascunsă-n noroi,
Rămân derbedeul pe care l-ai vrut
Aproape de tine, departe de noi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere-n timp

Tac şi tac în liniştea din mine
Mereu, cum face floarea de Mac,
Suflă vântul, o scutură când vine,
Planează uşor, departe pe lac!

Sunt uitată-n gânduri- tăcute,
Amestecate cuvinte neştiute,
Pierdută, înot-n marea de cuvinte
Oare? De nimeni neştiute??!

Mintea are nevoie uneori să tacă
Pe când, viaţă numai de prezent,
Însă cuvintele, de DOR pleacă
Rătăcesc - cărări de tmp- orizont.

Privesc- n golul din tăcere
Este o mare linişte albastră,
Eter plăsmuit de vise efemere
Fantome privesc pe fereastră!

Taci minte-n tăcere... Taci?!
Barca mă plimbă pe nisip pustiu,
Vreau unde înfloreşte iubirea de maci
La răscruce de DOR, mereu să fiu!

poezie de Ileana Puşcaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi pot aşeza universul în două cuvinte

mie îmi place să folosesc toată cleveteala lumii
de la bing bang până la te iubesc iubire
ca mai apoi prin fiecare vocală
să mă adresez absolutului
ca şi când stelele ar privi spre mine
printr-un hublou de sticlă afumată

chiar de iubesc să înspumez cuvintele
apoi să le dichisesc cu dragoste
ca pe nişte fluturi jucăuşi
dintr-un curcubeu într-altul
prefer să reduc tăcerea la tăcere
prin axiome crude
de care să leg nemărginirea
ca pe un bidiviu nărăvaş

deşi pot reduce viaţa
la ceva stupid şi aproape inutil
din doar două cuvinte
prefer să tac
apoi să mor
fără să stric poezia
cu un adevăr

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un nou început

Vreau să plec, să fug cat mai departe!
Să uit, să uit că trăiesc într-o lume plina de...
Vreau atunci când sunt liber,
Roua dimineţii să îmi aducă linişte şi speranţă.
Şi afară când plouă, stropii să fie fericire;
Şi durere şi suferinţă să nu existe,
Vreau ca totul să fie o armonie;
Vreau iubirea şi pasiunea să fie fundamentul unui nou început,
Vreau soarele când apune, să simt că o zi minunată a luat sfârşit
Şi fără gânduri dureroase eu o nouă zi aştept.
Vreau să trăiesc, asta vreau!

poezie de Rareş-Mircea Jiga (octombrie 2014)
Adăugat de Rares Jiga
Comentează! | Votează! | Copiază!