E noaptea nopţilor

toate cărţile pe care le citesc au trecut prin mine,
au crescut, au înflorit
şi au căzut în lume să o facă mai frumoasă
dar lumea nu poate să iasă din stereotipuri sau poate că nu vrea
e mai comod să treci prin aceleaşi hârtoape
decât să faci potecă nouă
între o naştere şi o moarte e doar o viaţă
plină sau goală dar trăită
petrecută prin deşertul de cenuşă
şi prin marea lacrimilor
amară ca uitarea
şi grea ca istovirea
cerurile se deschid lăsând stelele la fereastră
la fel ca baierele pământului
al cărui plânset se pierde uşor tremurat
nu întotdeauna vasele cu apă
devin vase cu vin scump
iar cuvântul se pierde în lume
neascultat. nedorit.
iubire. adevăr.
pe cât de suficient
pe atât de ineficient

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împrăştiaţi, fără de întoarcere...

Ne-mprăştiem prin lume, uitându-ne strămoşii...
Ne-mprăştiem prin lume, ne-mprăştiem ca proştii.
Lăsăm în urmă mame, lăsăm în urmă taţi,
Lăsăm în urmă prunci, bătrâni rămân uitaţi...

Lăsăm în urmă totul – tradiţii, moşteniri...
Lăsăm hoţi să ne fure trăirea din simţiri...
Ne-mprăştiem prin lume, visând la "altceva",
La tot ce, de sub nas, ni s-a furat cândva...

La tot ce am avut şi nu vom mai avea...
Noi i-am lăsat să facă mai rău ce se putea.
Ne-mprăştiem prin lume, pentru c-aşa se vrea,
Că nu pot vinde ţara cu tot cu noi în ea...

Că nu ne pot seca când straja e acasă,
Că doar astfel se poate ca planul să le iasă.
Ne vor împrăştiaţi, prin lume rătăciţi,
Iar la întoarcere să nu mai fim primiţi...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (11 ianuarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume...

Eu zac, tu treci
şi te întreb, femeie
de ce ai adus crini albi la nunta mea
curg ierni ponosite, multe urgisite
tu scrii,
despre lună, despre stele
despre alte, despre cele
pe pagina goală...
din cer azi a căzut o stea
a mea, a ta, a cui o vrea...
eu zac pe un pat de spital
în lumea asta bolnavă
trec gânduri în goană, grămadă
trec şobolani prin cămară
curge tăcerea prin rupte buzunare
se scurge un suflet în timpul rămas
la poartă, un dric aşteaptă
o viaţă, un om sau o soartă
din lumea asta,
murdară şi goală

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări

m-am acomodat greu cu tăcerea
eram un biet nebun în căutarea adevărului
fugeam şi rătăceam în marea uitare
păşeam pe aleile trupului
picioarele oblice în diagonala pământului
s-au aşezat sub pleoapa sufletului, mirate
aici, poate în altă parte
şi totuşi atât de departe
de lume, de viaţă, de toate
azi am deschis cuvântul prin lume
pentru nimeni anume
să înţeleagă singurătatea versului
suieră vântul printre coloanele strâmbe ale timpului
la o masă, între două întrebări nepuse
lumânarea încă arde

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O ultimă dorinţă

Voi rătăci prin lumea largă
Şi-am să las valuri să mă poarte
Iar când durerea o să se spargă
Voi fi de mult uitat departe.

Şi gândul meu, pierdut prin şoapte,
Va rătăci şi el tăcut,
Pierdut prin zări, uitat de moarte.
Iar eu n-oi vrea decât atât:

Să las uitarea, rânduri-rânduri,
Să ţi se-aştearnă peste chip
Şi să te stingi încet din gânduri
Cum vântul spulberă nisip.

Şi să te pierzi şi tu apoi
Precum deşertul fără rost;
Să se topească-n amândoi
Tot ce putea fi dar n-a fost.

poezie de Ionel Ivaşcu (4 iunie 2011)
Adăugat de Ionel Ivascu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transformări

Totul este o transformare perfectă
între viaţă iubire şi moarte
ca un fir de păr căzut
în textura cearşafului nupţial
dansând şerpeşte pe pieptul bărbatului
apetisanta amantă
aparanţele devin focare de adevăr
fluidizate în spectre de lumini
şi-n respiraţia trupului nedormit
pentru o neaşteptată naştere
de tranformare între adevăr
iubire moarte şi viată.

poezie de Iulian Lorincz
Adăugat de Iulian Lorincz
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima

Inima...
aceleaşi bătăi ce-mi ticăie viaţa,
pompează prin vene
deznădejdi şi speranţe,
râset şi plâns,
fuior de iubire ce-mi toarce fiecare celulă
mulţumind clipelor
pentru mătasa trăirilor divine,
sau.... aisberg de gheaţă
ce taie prin mine
prin crunte bătăi fară de ritm
când iubirea se pierde în ceaţă.
Bătăi sufocante sau pline de dor,
ticăit ce pierde din ritm,
agonie la maxim
sau extaz împlinit,
ma face să mă-nalţ sau să mor cumplit
cu aceleaşi unice bătăi...
inima!!!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii
şi drumul devenea o rană
un om tăcere într-o mare de oameni cuvinte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleacă lumea prin lume

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu pe un gând,
Anonim fără nume,
Lumea-n lume cântând.

Fără ţintă anume,
Cu un dram de noroc,
Şi nimic n-am a spune,
Nici nu caut vreun loc.

Pe cărări nebătute,
Eu mă rostui tăcut,
Doar potcoave pierdute,
De noroc ce-a trecut.

Mai privesc ochii ţintă,
De grăbiţi trecători,
Ochii mei o oglindă,
Prea uşor trădători.

Despre viaţă şi taine,
Numai ochii vorbesc,
Dezbrăcaţi ca de haine,
De minciuni şi livresc.

Pleacă lumea prin lume,
Plec şi eu spre destin,
Trecător fără nume,
Augustin clandestin.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt egoist

ai perfectă dreptate
dar ce pot face
lumea mea începe cu mine
şi se termină asemenea
nu e o pretenţie absurdă
e doar lumea mea
până când voi mai ţine minte ceva
până când uitarea mă va uita
până când moartea mă va despărţi de ea
un jurământ frecvent
la fel de folosit precum eternitatea
în a defini o boală gravă
nu ca o tromboflebită de sinus cavernos
dar la fel de letală
în niciun caz contagioasă
deşi se ia prin sărut
de la o inimă la alta
sau prin atingere de suflete
nu e religie deşi este esenţa dumnezeirii
dar şi a păcatului
un paradox prin care lumea înaintează
în sfârşit o axiomă clară
pe care nimeni nu o poate demonstra
deşi toată lumea începe şi se sfârşeşte odată cu ea

într-un anume fel asemănător firii mele
egocentrice

recunosc că trăiesc totul prin mine
nimic din ce nu mă pătrunde
nu există
nici cerul nici marea nici himalaya
nici măcar podişul gobi
sau gândacii de colorado
(un fel de gangsteri ai cartofului)

toate minunile
toate deşertăciunile
trăiesc atât cât eu le pot trăi
e ca şi cum aş reuşi să înghesui infinitul într-o clipă
deşi nu mai am nevoie de ea

iar lumea aceasta
a mea
începe cu mine
dar fără tine îmi pare goală

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-aş duce cu tine

Te-aş strânge în braţe, dar tremur de frică
Departe de tine mă simt un străin,
Senzaţii aparte ar vrea să îmi zică:
Nutreşti sentimente ce nu-ţi aparţin,

Te-aş duce cu mine pe bolta-nstelată
Să-ţi fiu călăuză prin vechi galaxii
Şi poate în noapte un clopot să bată
Vestindu-mi iubirea prin stelele mii,

Speranţa-i o floare ce macină dorul
Ascunsă în norii cei negri, hulpavi,
Ea ţine în viaţă etern-călătorul
Şi face din mine un brav între bravi,

M-aş pierde cu tine rănit prin cuvinte
Departe de lume să fim amândoi,
O rază, o floare sau magmă fierbinte
Ce curăţă răul prin ploaie şi ploi,

Departe de răul ce muşcă într-una
Voi prinde pe boltă o stea dintr-un şir,
Să-i mângâie noaptea cu raza ei luna
Pătrunsă-n arome de vechi trandafir,

Dar gândul mă poartă pe bolta-nstelată
Să uit răul lumii spre tine privesc,
Seninul albastru zideşte la poartă
Altarul pe care iubirea-mi jertfesc.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să mă strecor prin una din uşile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Şi L-aş ruga să îmi dea puţin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înţelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinţii sunt tineri şi bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca, mai întâi, să treacă prin moarte.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să mă strecor prin una din uşile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Şi L-aş ruga să îmi dea puţin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înţelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinţii sunt tineri şi bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca mai întâi să treacă prin moarte!

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aduni bani în bănci şi averi nenumărate, poţi pierde totul într-o singură zi prin faliment. Dacă aduni aur şi argint, şi pietre preţioase, ţi le pot fura hoţii pe toate, într-o singură noapte. Dacă-ţi faci vile şi palate nenumărate, pot fi înghiţite în câteva clipe de flăcări sau pot fi măturate de ape. Dacă-ţi cumperi maşina cea mai luxoasă, o poţi pierde într-o singură clipă într-un accident şi, odată cu ea, şi viaţa. Adună, însă, înţelepciune, căci ea e singurul lucru pe care nu-l pierzi nici prin faliment, nici prin puterea focului sau a apelor, pe care nu ţi-l pot fura hoţii, pentru că ea este singurul lucru pe care nimeni şi nimic pe lume nu ţi-l poate lua.

George Budoi în Înţelepciunea în aforisme şi epigrame (2013)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar o umbră

mă aşez pe podea cu visele răspândite
între nopţile tale
şi
degetele îţi alunecă uşor
la marginea patului
se amestecă prin întuneric
cu respiraţia mea
iar timpul zboară
ca un adevăr
prin fereastra larg deschisă
sunt doar o umbră
şi mă predau
carne şi sânge
noapte de noapte
amestecând respiraţia mea
cu degetele tale subţiri
ce alunecă uşor
la marginea visului
da
o umbră
atât sunt
îngenuncheată
într-un vis
ce se tot întrerupe
da
da
mă aşez pe podea
degetele tale subţiri
alunecă uşor la marginea patului
între vis şi adevărul
ce se pierde
prin întuneric

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbaţii călătoresc prin toate haltele

bărbaţii vor să bea apa feminităţii
(la toate vârstele înfloririi
şi coacerii pământului)
până la marea plecare
prin haltele văzduhului.
şi în peşteri din stâncă
şi în borta peşterii
(unde se agită o fiară),
şi în momente de graţie
sau de răsucire a sufletului.
pentru ei femeile
sunt nişte cetăţi
(ce se vor cucerite şi împodobite
cu crengi de măslin).
când au gustul gutuielor coapte
bărbaţii călătoresc
pe firul altor ape
ale inimii sau ale morţii
şi au viziuni cu femei
-adevărate roţi-
care să le mişte altfel universul.
doar când întâlnesc Ane
(încep să ridice mânăstiri
şi nu mai fug în lume cu niciuna)
devin miri lunatici
şi-şi pun pe umeri luna
alunecând pe fereastră cu una
cu coasa care le leagănă somnul
până ce devin păsări cuc
şi nu mai ştiu în ce parte se duc.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mielul

cuvintele mă ard, mă dor
aş vrea să vă vorbesc dar nu mai pot
nu mai strig, nu mai ţip
sunt doar un miel
ce paşte trist pe un câmp arid
asteptând lama cuţitului
mă odihnesc pe treptele durerii
dacă aş mai vorbi
aş înveli sufletul cu o lacrimă
să nu fie ucis
speranţe nu mai am, nu ştii...
au murit demult, pe drum
un drum ce nu-i drum
e doar cenuşă şi scrum
trist, leg umbrele şi plec
pe lângă drum
nu am speranţe
nu mai am vise
toate's uitate, ratate, furate
rătăcesc prin negura nopţii
pierdut pe poteci
stelele plâng sub trecătorii mei paşi
ştii, odată ciopleam vise
azi zac într-un ungher murdar
lăuta mi-e ruptă
aici doar corbi negri mai cântă
şi cântă şi cântă
străin sunt în lumea asta bolnavă
de viaţă, de toate
ascultă şi plângi, omule
de treci azi prin cetate
sufletul s-a rupt de mine
a căzut pe unde a putut
am obosit să port pe umeri universul
în trupul ăsta istovit
cad dureri din întunericul cetăţii
o lume oarbă, o lume făr de speranţă
nu ştiu unde mergem
nu ştiu de ce mergem
turme haotice, ce se târăsc pe drum
tu spui că ăsta este drum
doar oase calcinate şi mult scrum
nu râde prietene
mâine vei fi şi tu
un punct pierdut pe drum
în tâmple se zbate tristeţea lumii
aştept ceva
ce nu va mai veni
şi mâine va fi o zi
dar nu va fi a mea
a cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!