La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stropi de Cuvânt

Cuvântul nu a fost la început
Doar la început;
Cuvântul va fi la început
Şi la sfârşit.
Primul cuvânt a fost despre ce a urmat,
Adică despre sine.
Primul cuvânt nu a fost ceva de felul:
O, ce minune; ah, ce viaţă; mamă ori au!
Acel Cuvânt suntem chiar noi;
Fiecare om e o literă.
Cuvântul a fost la început.
Ne vom găsi noi locul în el,
Până la urmă!...

poezie de Marius Robu din Aproape alb (2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvîntul

Motto: Ioan 1:1 La început era Cuvântul,
şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era
Dumnezeu...

... când căutăm scânteie în poezie
şi chintesenţa mea când căutăm
eu bolovani rostogoleam pe fantezie
şi stele peste ea rostogoleam

când mă durea aşa cum nu se doare
şi sângele în vine-mi erupea
aceiaşi bolovani îi aruncam în soare
şi soarele în hohote râdea

iar când a fost cumva să nu mai fie
nici spaţiu şi nici timp nici undeva
materii de nuanţa cenuşie
sorbeau Cuvântul cu scânteia Ta...

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
remodelând în universul ancestral
destinul ancorat pe noua sa platformă.

Iar magica platformă zilnic a crescut
din miticul aport al celor ce-şi lăsară,
din moşi-strămoşi, avutul lor necunoscut,
prin ADN-ul unic, care ne separă.
Astfel, cuvintele pe care le rostim
ne vor marca, cu-ncărcătura lor străbună,
având puteri pe care-abia le bănuim,
trecând prin noi necontenit ca o furtună.

Se-adaugă mereu la falnicul destin
cu energii mentale care ne pot face
pe scara Eului să câştigăm deplin,
sau azvârliţi să fim în negura vorace.
De-aceea, înainte de a fi rostit,
cuvântul să ne fie templu de-nchinare,
căci, de l-am spus, ajunge-n spaţiul infinit
putând avea, în el, puteri devastatoare.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

la început
a fost cuvântul
după aceea au fost cuvintele
amândurora
la urmă
a fost cuvântul tău
împotriva cuvântului meu

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul - joc, iubire şi vrajă

Cuvântul
înainte să fie spus
stă în inimă şi-n minte
din el înfloresc lacrimi
sau cărţi
se construiesc palate
şi morminte.

Cuvântul
ce vine din suflet
îl descifrăm
ca soarele pe zări
iubita lunatică plecată
în nostalgia clipi
să-mi potolească focul
cenuşă-n depărtări.

cuvântul
cel străveziu ca cerul
când pasc mieii
imaşul vântul -
te întreb iubito prin vreme
unde ne sunt jocul
iubirea şi vraja
ce-ascund prin frază
cuvântul?

poezie de Nicu Petria din Ziua de după noapte (2011)
Adăugat de Nicu Petria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur. Da, acesta este cuvântul cheie, cel mai îngrozitor cuvânt din câte există. Cuvântul crimă nu se ridică la înălţimea lui, iar cuvântul iad nu este decât un biet sinonim.

Stephen King în Salem's Lot
Adăugat de Iuli-A
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvânt...

prima greşeală este în cuvânt,
cuvântul spart în mii de cioburi,
din el mii sensuri iau avânt
şi înţelegi în multe feluri

din el se nasc iubiri şi mor,
din el sticlim în miez de noapte,
din el sunt şoaptele în cor,
în spate rupte, descifrate

aşezi în el un sigur sens,
dar când îţi zboară unde cade,
se sparge fără de consens,
în înţelesuri destrămate

se-ntoarce de unde-a umblat
şi te loveşte cu putere,
în sufletul ce ţi-e curat,
amestecat, dulceaţa-i fiere

te miri şi nu ştii ce să crezi,
de ce-ai rostit o vorbă care
a fost cuvântul cum l-auzi
şi-a încolţit noroi şi sare

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar la început a fost cuvântul? Da. Şi uită-te şi tu ce dezastru, că după aceea ca şi acum nimeni nu a mai putut tăcea. Oare nu cumva la început era Dumnezeu? Oare nu cumva ca gândul şi implicit cuvântul să apară, tu trebuie să fii? Află această existenţă golită de gânduri şi cuvinte şi vei cunoaşte adevărata libertate nemuritoare. Pentru că tot ceea ce cunoşti prin cuvânt e doar o gâlceavă interminabilă a minţii ce îţi fură pacea! Tu nu eşti mintea!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul, când a scris primul cuvânt, atunci a trecut graniţa spre Dumnezeu şi iubire, pentru că la început a fost cuvântul!

Viorel Muha (noiembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul şi femeia

A fost numit, cândva,-începutul
Şi el era la Dumnezeu,
Acuma bine ştiu şi eu
Că doar la Ea e, azi cuvântul!

epigramă de Mircea Micle (15 ianuarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel mamei

Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-l aminteşti cu dor,
C-aşa fac şi cei ce mor
Când părăsesc acest pământ.

Pân-ai fost mai mărişor
Te-a vegheat duiosul cânt...
Cuvântul Mamă este sfânt!
Să ţi-laminteşti cu dor,

Iar de vei fi rătăcitor
Prin lume hăituit de vânt,
Când ai de Mamă simţământ
Totu-ţi pare mai uţor.

Cuvântul Mamă este sfânt!

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de cuvânt...

La început a fost cuvântul, fără de formă, o idee
Cristalizată-n interjecţii ce defineau prima scânteie,
Şi mici scântei extrapolate în doruri, vise, în imagini
Au conturat cuvinte varii în cartea cu-nsorite pagini,

O simfonie de culoare, la începutul de cuvânt,
Era cuvântul celor care au germinat pe-acest pământ.
Crescând, o mare de senzaţii au generat o rapsodie,
Fragment din epopeea lumii, cântând a vieţii... poezie.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

EL, Cuvântul

Ce ştim noi despre Cuvânt?
Va trebui să parcurgem mileniile târâş
ca să aflăm ce este Cuvântul.
EL a fost la începuturile lumii Ziditor,
a rămas în deşerturi, Călăuză
iar la capătul drumului
ÎL vom auzi pentru prima dată
strigându-ne pe nume pe fiecare din noi
căci EL ne ştie formula, inflexiunile vocii, adn-ul.
La plecare ne vom uni cu El în veşnicie.

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,
încât nu poţi rosti decât ceva întemeiat,
-orice-ai spune-
când iei viaţa la picior prin temeiul ei
mergi prin cuvântul moarte
moartea nefiind punctul terminus
al călătoriei sufletului prin halele ei,
doar cei ce merg prin pădurea deasă,
doar aceia ajung să taie cale
până la înţelesurile şi temeiurile ei.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am fost om de teatru născut, ca să zic aşa. Nu scriam la întâmplare, aveam atitudine, aveam curaj să spun adevărul şi nu avea importanţă dacă respectivul actor era celebru sau nu. Dacă era rău sau bun asta era important atunci. Şi când luam cuvântul şi spuneam ceva cuvântul meu atârna greu.

Nicolae Carandino în interviu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce cuvântul DA este atât de scurt?

De ce cuvântul DA este atât de scurt?
ar trebui să fie
cel mai lung, cel mai greu cuvânt,
astfel încât tu să nu-l poţi pronunţa imediat;
ajuns la mijlocul lui, după o clipă de reflecţie,
dacă este necesar, să ai timp suficient pentru a nu-l mai rosti.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!