Paiete vesele şi triste

Paiete vesele şi triste,
rătăcire în labirint lacunar,
litere se înconvoaie haotic în cuvinte.

Răsucesc semn de întrebare
pe cârligul undiţă al rostirii,
retoric îl alung în marea de verde,
loc de taifas al melcilor-vorbe.
Vânători de cuvinte-nţelepte
adună monezi găurite
din fântana cu dorinţe deşarte.

Alchimiştii sapă încă în urme
pe necărările deşertului,
circumvoluţiuni alegorice de vorbe,
nuci decojite de înţelesuri,
dorul meu de toamnă târzie,
crestat doar pe palme
şi-n gânduri...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de rostire

Slove ancorate străin în cuvinte.
Fraze arse de sens
în creuzetul minţii.
Cenuşa...
Şi eu...
Exilată în laguna tăcerii,
încovoiată a semn de-ntrebare,
în zadar număr puncte suspendate
în cârligul vreunei litere.
Un semn se ridică-a mirare,
ţintuit între stihuri şi proză.
Culeg din cuvinte,
resturi de inimă stingheră.
Le topesc
în acelaşi bizar creuzet al minţii.
Funerar le îngrop,
în parodie cu măşti
jumătate triste,
jumătate vesele
rămâne-amintirea...
şi...
doar zarea spartă
pe retină cuvântul
... şi discurs văduv de gânduri
de doar puncte suspendate
şi chipuri
sculptate în nud de rostire,
grav înveşmântate-n privire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt în gând

descrie-mi încet, tiptil
ce e cuvântul?
nu pot să-l scriu, mă sperie vântul
l-aş alunga să se-nfiinţeze-n culoare
dar i s-ar şterge marginile
dinspre soare.
atunci îl las...
crească printre litere răzleţe
să ningă, să plouă în anotimpurile şterse
de pe-un şevalet în forma lui de stea
mai bine-ascund cuvântul
în pragul casei, într-o micşunea
iar tu să-mi vii mereu
şi-n buzunarele cu nuci
să-mi ţii cuvântul
captiv
cules din dorul pentru lunci
şi atunci
să mi-l aduci să-l pun în olul meu din suflet
să-mi fie umbră pe al pământului umblet.

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pumn de vorbe galbene

şirul clipelor se-nşiruie nopţii
dureau falangele de-atâta scâncet
doar clape de pian înţeleg atâtea
de ce frunzele cad
ca şi un pumn de vorbe galbene?
pentru că vântul se-mbracă-n petale
veştede de-atâta ploaie de-ar plânge norii
destul că-n gri veşminte
s-ascund atâtea idealuri
restul muntelui l-am sfărâmat
şi-n pumni am doar ţărâna
pentru că rănile mă dor şi-n sânge
nu mai sunt de mult nici măcar leucocite
de vreau să rup trecutul ca pe-un vreasc
este pentru că s-au uscat pe ceas atâtea
trecute fapte şi-n joc încă sunt zaruri
le ţin strâns în palme şi-mi chem destinul
să vină-n puncte înşirate unul câte unul

şi pentru că am din nou lumină-n viaţa mea
ei, bine pentru asta mai beau o cupă din vinul
roşu, hărăzit doar celor fără vină!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai rămas

A mai rămas
doar o cupă din fericirea
care nu va mai fi dincolo de fiinţa mea.
Ard de dorinţă să o ţin în mine,
de teamă să nu o pierd într-o clipă
de uitare sau de rătăcire...
Când nu voi mai fi,
doar crângul copilăriei
va mai vorbi în graiul florilor
iar scrinul amintirilor
va mai păstra încă
papirusul unei umbre
parfumată cu fericirea uscată
de dincolo de fiinţă...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

noapte de toamnă –
doar în livada cu nuci
încă lumină

haiku de Mirela Brăilean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de timp

mestecăm secunde
reprimând timpul
într-o pastilă de vorbe
ronţăite într-o doară,
cântând într-o toamnă
că de fapt viaţa n-are haz
și face caz de ne-cazul
adunării de sterpe idealuri
în locul în care mijeau
până mai departe
draperiile luminii
seci acum
de-o pată galbenă de soare...

doar gândul de a fi
mă usucă de toamnă
ca pe o frunză
fabricată din hârtie creponată,
rest la împărţirea
timpului de trăit în lume...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

frig şi umezeală
plouă afară
o frunza rătăcită
de toamnă ruginită
uşor pluteşte-n aer, încă

şi-n geamul plin cu apă-rouă
fruntea-mi stă în două
gânduri ce mult frământă
toamnă târzie ce-n viaţă
prin sărbători ea-n-câtă
ea ne mai dă speranţă
şi încă o neuitată vrajă
ce ninge prin ultima lună
de Decembrie, încă!

poezie de Viorel Muha (decembrie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să zbor decât în versuri...

nu ştiu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agăţate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc şi trec şi mor
şi aripile se duc şi ele-n zbor
de albatroşi, cocori şi alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea şi versuri chiar
mai albe decât dor...


să ştii că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
şi nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
şi senină
privind
doi ochi ştrengari
ce-şi pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unghii de anotimp

Nu am să spun de ce...

pâlcuri de copaci se-nşiruie privirii
printre ei alunecă rânduri, rânduri
lumina strânsă-n raze
şi-atunci ridurile trunchiurilor spun
povestea trecerii. Mirosul lemnului,
tânguitul crengilor şi-adorm până
la capătul din pământ al întrebării.
Din scorburi lipseşte aerul, rădăcini
cresc şi degete în loc de raze.
Unghii dor şi cu atâta dor de-mbrăţişare
mă ştiu doar vremurile anotimpurilor
unul după altul şi din calendar se duc
frunză după frunză, primăvară după toamnă
atât de verde e doar privirea ta
şi-n semnul de-ntrebare. Mai creşte azi
un prunc din pomul răsădit departe
din vântul purtător de idealuri.

şi n-am să spun de ce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când

de când zdrobim cu pumnii tari ţărâna
a mai rămas un punct azi doar lumina
un vers şi-n bulgărul amar de tină
topit-am lacrima să-nalţ la cer, cunună.

de vremea este să mai plec prin ploaie
alerg, din nou genunchii se îndoaie
rescriu iar paşi să sterg din umilinţe,
şi-n suflet să aştern din nou dorinţe.

că uite azi e vreme de-amintiri, copile
şi-n calendare-adaug numărul de zile,
întreg mi-e sufletul e chiar rotund
de-i luna plină plâng din nou, răzând

şi strâng cu bucurie-n mine fiecare dor
şi îl anim de-o coardă de chitară-ncetişor
să-i cânte nopţi în cor cu florile de tei
să ne-nvelim cu norii şi să-i ferim de ploi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când o să mai ştiu oare...

Când o să mai ştiu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrăţişări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...

Când o să mai ştiu oare
să ascult şoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
şi atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrenţele ploii.

Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creşteam
doar o frunză în priviri
şi o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de naşterea frunzelor.

Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai ştiu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai ştiu oare
că nu o să mai ştiu...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu...! doar îmi citesc gândurile,
Sunt un fel...! e felul meu de-a fi!
E ca şi cum m-aş,, dezbrăca,, de...
De toate dorinţele din inima mea!
Îmi alung toate,, păcatele,, din...
Din sufletul meu fără de... vină,
Îmi alung... penele obosite...
Să-mi crească altele odihnite
De o altă culoare, de o altă... viaţă,
Aripi de curcubeu, pod peste...
Peste trupul meu, punte de legătură
Între pământ şi cerul albastru,
Cunună ruptă din lună sau din...
Din visele mele, din nopţi efemere,
Din norii de ploaie, din serile târzii!

Eu...! doar un pustnic în marea pustie,
Bob de nisip scăldat în rază de soare,
Arzând a pământ sub cerul flămând,
Renegat de la început, din început,
Alungat de vânt şi de pustiul din gând!

Eu...! mai mult căutător de cuvinte,
De gânduri încă nenăscute, de lume,
De mine şi de orizonturi pierdute,
De capăt de... lume, de... icoane,
Pictez bezmetic cu ochii tot stinşi,
Pictez cuvinte şi dorinţe pierdute,
Valul şi ţărmul, tot universul din...
Dintr-o Mare, dintr-o lume fără tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă într-o toamnă cu vise...

plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.

plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.

o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...

... plouă....

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

cutreier cu paşii cuvintelor

Cutreier cu paşii cuvintelor,
labirinturi de inimi împietrite în nerostire.
Văd cu inima cuvinte golite de vocale,
brutal scrijelite pe inimi-pietre.
Le sterg, alb, cu versuri...

Ȋn unele inimi răscolesc jarul mocnit
al amintirilor
şi-l învii apoi cu o lacrimă.

Adun seminţe de mac
din inima mea
şi le sădesc să răsară roşu de iubire
într-o inimă-stâncă aridă.

Culeg verde din frunze
să reînvii o inimă arsă de galben...
Cutreier...
văd...
simt...
tac...
plâng...
până când răpusă de durere
caut drumul către acasă...

Ȋl găsesc după urmele lăsate
de miile de cioburi de cuvinte
sparte de alte suflete în inima mea...

îmi sângerează alb cuvintele,
le adun în două palme fierbinţi,
le infăşor cu pansamentul
ultimului puls de iubire nesfărâmat de ură
şi...
adorm letargic
în visul vieţii
în care
îngerii au aripi de cuvinte...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mare

Astăzi,
iarba a înverzit printre pietre
din nou sânul naturii e verde.
Mai aspru e vântul, aridă-i trăirea.
Mă plimb printre pietre
inventez forme în culori şi semne.

Mi-e dor să ştiu apa cântând către maluri.
Închid iară ochii şi merg către valuri.
E-n suflet dorinţa să simt mai aproape
săratul ei gust, mi-e marea aproape,
în suflet mi-e pace.

Albastră e rana ce-mi fulgeră ochii.
Amintirea mă doare şi încet, cu o şoaptă,
apropii de buze, pană şi-o scoică.

Dorul de mare urcă spre tâmple,
o lacrima sfântă e semnul de cruce...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna timpului

Mă întoarce
dorul de viaţă
în trecut
să curăţ
de praful greu
al uitării,
amintiri
cu iz de frunză
uscată.

Am găsit
într-un colţ
clepsidra...
o pictasem
când am închis
nisipul
să nu îmi
topească
norii
timpul
cu picături
prea reci...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubeşte-mă cu toamne...

Tu eşti aici, în toamnă, acelaşi gând de joi
Te caută, să-ţi pese, de mine... şi de noi.
Din fosta umbră verde
Doar vise mai foşnesc.
Iubirea n-are toamnă, iubirile nu cresc.

Seminţe de iubire nu sunt în galantar,
Iubirea n-are umbră, culoare, nici hotar
Şi n-o culegi din vie,
Din meri sau de prin nuci,
Iubirea e făcută... din multe vorbe dulci.

Pe frunze ruginite... nici vorbele n-ajung
Să povestească toamne, cu mere şi cu crâng.
Ascunde-le-n cuvinte
Şi nu-ncerca să-mi spui,
Iubeşte-mă cu toamne... şi puful de gutui.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost şi eşti doar om

ai fost şi eşti doar om
şi cu greşeli
şi cu păcate
dar om.

iar cine poate
şti ce-i în adânc?
doar tu
şi clipa ce-a trecut!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştie copacul ce-i aduce rădăcina.

citat din Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!