Când o să mai știu oare...
Când o să mai știu oare
Să vorbesc graiul pâinii
Ca atunci când alergam,
copilă
să culeg îmbrățișări
din marea galbenă
despletită în pletele verii...
Când o să mai știu oare
să ascult șoapta pământului
ca atunci când închideam ochii
și atingeam cu palma
obrazul pământului ud
înăsprit de zdrențele ploii.
Când o să mai stiu oare
să hoinăresc fluierând prin padure
ca atunci când creșteam
doar o frunză în priviri
și o plângeam verde
pe trunchiul unui copac
să-i panseze rănile
lăsate de nașterea frunzelor.
Când o să mai stiu oare
că dorul nu e o rană.
Când o mai știu oare
că amintirea nu e o lacrimă tristă.
Când o să mai știu oare
că nu o să mai știu...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre frunze
- poezii despre vorbire
- poezii despre verde
- poezii despre vară
- poezii despre tristețe
- poezii despre păr
- poezii despre pâine
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.