Când începi o carte – un roman – de multe ori e ca şi cum ai intra într-o lume nouă, într-un ţinut pe care nu l-ai mai văzut. Căci lectura prezintă mare asemănare cu voiajul. Uneori, chiar după primele pagini ale unei cărţi, ai impresia că, de-abia coborât din hotelul în care ai descins în cursul nopţii, te găseşti într-o calmă dimineaţă de vară, pe străzile unui oraş în care n-ai mai pus niciodată piciorul, în locuri şi aspecte noi şi totuşi familiare, printre oameni care-ţi sunt străini, dar faţă de care nu te simţi, tu însuţi străin.

citat din Eugen Herovanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e timpul? Privirea unei mame, glasul unui tată. Amintirea copilăriei care-ţi strânge inima. O muzică îndepărtată, auzită într-o noapte caldă de vară, o fotografie îngălbenită de vreme, un sat uitat... Copilul pe care nu l-ai văzut încă, chipurile pe care nu le vei mai vedea niciodată...

Marie-Anne Desmarest în Torente
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în magia cărţilor. Cred că în anumite perioade ale vieţii noastre suntem atraşi de anumite cărţi. Fie când ne plimbăm printre rafturile unei librării fără nicio idee despre ce vrem să citim şi deodată ne găsim faţă în faţă cu cea mai potrivită şi perfectă carte. Fie când din întâmplare dăm peste un străin sau un prieten care ne recomandă o carte pe care în mod normal nu am alege-o niciodată.

citat din Cecelia Ahern
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunosc oameni care "citesc" la nesfârşit, carte după carte, slovă cu slovă, şi pe care totuşi nu i-aş numi "citiţi". E adevărat, au un bagaj mare de "cunoştinţe", dar mintea lor nu e capabilă să organizeze şi să înregistreze materialul pe care l-au acumulat. Le lipseşte arta de a deosebi într-o carte lucrurile necesare de cele fără de valoare, de a le reţine pe primele pentru totdeauna şi, dacă se poate, de a nici nu le vedea pe celelalte.

Adolf Hitler în Mein Kampf
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajungi acasă şi începi s-o răsfoieşti: fără fotografia autorului, fără dedicaţii abil ticluite, fără prefeţe caracteristice, lipsită, uneori, de o tehnică rafinată, cartea cea bună te captivează de la primele pagini. Nu intenţionai s-o citeşti imediat. Deodată însă te vezi înlănţuit în mrejele unei vrăji care te stăpâneşte. O lumină vie, curată, caldă şi limpede îţi încătuşează simţirea. O lume nouă, necunoscută şi totuşi prietenoasă, îţi umple imaginaţia. Simţi cu ea, trăieşti cu ea, tresalţi cu ea, regreţi cu ea. O bogăţie de pasiuni dintre cele mai fireşti, mai curate şi mai omeneşti îţi inundă spiritul, care – scăldat în acel potop ceresc – uită tot a-l preocupa numai cu câteva clipe mai înainte.

citat din Paul I. Papadopol
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veştmântul

Sunt cel care-ţi invidiază
pământul
sub care stai,
căci ţi l-ai aşternut pe tine
furându-mi-l, călcând în vârful degetelor
(precum umblai când îmi păzeai de larmă
somnul);

tu nu mi-ai dat răgaz
nici să-ntorc capul
Şi mi-ai furat pământul
sub care trebuia eu să m-aştern.
Nu ţi se potriveşte, în zadar.
E prea mult şi prea greu
Şi, totuşi, l-ai îmbrăcat

Şi nici n-ai mai întors capul
să te priveşti în oglindă.

poezie celebră de Eugen Jebeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când, vorbind despre cărţi, mai spune că din ele înveţi mai mult decât din călătorii şi când îmi dă de înţeles că are o bibliotecă, îmi exprim dorinţa de a o vedea. Mă duc la omul acesta. Mă primeşte într-o casă în care, de la scară, mi se face rău din pricina damfului de marochiu negru în care îi sunt îmbrăcate toate cărţile. Zadarnic îmi ţipă în urechi, ca să mă readucă în fire, că sunt aurite pe cotor, împodobite cu reliefuri de aur şi reprezintă ediţii de lux; zadarnic mi le înşiră, una după alta pe cele mai bune, zadarnic îmi spune că sala e ticsită de ele, cu excepţia câtorva locuri, pictate în aşa fel încât să pară cărţi adevărate, rânduite pe nişte policioare, care amăgesc privirile; zadarnic îmi mai spune că dânsul nu citeşte niciodată şi că nu pune piciorul în încăperea aceasta, dar că va intra în ea numai de hatârul meu; îi mulţumesc pentru bunăvoinţă şi nici eu nu ţin, cum nu ţine nici dânsul, să-i vizitez tăbăcăria pe care o numeşte el bibliotecă.

citat clasic din La Bruyere
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre pagini

suntem doar pagini din marea carte a lumii lipite alături de marele editor
şi trecem dintr-o poveste în alta fără să ne pierdem
unite dar totuşi individuale, aşteptând mâna care ne desparte şi ne apropie mereu

viaţa este o carte plină de pagini
unele pagini migrează ca păsările călătoare
altele îşi păstrează înţelesul chiar dacă sunt rupte

de multe ori, eu sunt erata. cu toate că nu sunt greşeli în carte.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ce sunt bune cărţile? Îmi vine să răspund: la totul şi la nimic. Poţi trăi foarte bine fără să citeşti. Milioane de oameni n-au deschis niciodată o carte. A vrea să le explici ce pierd e totuna cu a explica unui surd frumuseţea muzicii lui Mozart. În ce mă priveşte, mă număr printre cei care nu pot trăi fără cărţi. Sunt un vicios al lecturii. Am nevoie să citesc aşa cum am nevoie să mănânc şi să beau. Hrana pe care mi-o oferă lectura îmi este la fel de indispensabilă ca şi aceea materială. Resimt fiecare zi fără o carte ca pe o zi pierdută.

Nicolae Manolescu în Cititul şi scrisul
Adăugat de ANA MARIA BOTNARU
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacrele pe scara Richter. Soacrele pot fi notate pe o scară de la 1 la 10, precum cutremurele:
1: Nemaipomenite: cele cu care trăieşti liniştit şi nici nu simţi că ai soacră.
2: De treabă: aproape la fel ca cele de la punctul 1.
3: Obişnuite: uneori simţi priviri chiorâşe, dar nu îndrăznesc să ridice tonul la tine şi nu-ţi produc daune materiale.
4: Obişnuite, aproape ca cele de la punctul 3, dar ale căror priviri chiorâşe sunt mai dese, care uneori ridică tonul la tine, cu care uneori te cerţi, dar care încă nu-ţi produc daune materiale;
5: Moderate, cele cu care te cerţi deseori, care încep să te bârfească, faţă de care începi să simţi o ură slabă;
6: Tolerabile, cele cu care te cerţi zdravăn, care te bârfesc deseori, faţă de care simţi o ură moderată;
7: Intolerabile, cele cu care te cerţi tot timpul, care te bârfesc tot timpul, faţă de care ura este puternică;
8: Cumplite, cele cu care certurile sunt interminabile şi insuportabile, care te bârfesc peste tot, care uneori îţi pun viaţa în pericol, faţă de care ura este foarte puternică;
9: Groaznice, cele care ţi-ar face orice rău, care ţi-ar lua tot sau aproape tot ce ai, care nu ezită să-ţi ia viaţa, cele faţă de care simţi o ură teribilă;
10: Fatale, cele cu care nicio noră şi niciun ginere nu rezistă, care ţi-ar lua tot ce ai fără să clipească, cărora nu le pasă de nimic chiar dacă pământul s-ar crăpa în două, cele cu care viaţa ta e terminată, faţă de care simţi o ură neîmpăcată.

George Budoi în Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu erai vinovată

tu nu erai vinovată,
vinovate erau cârdurile acelea de păsări
fără copaci
şi pădurile fără oameni,

tu pluteai deasupra păcatelor
curgătoare
iar pleoapele unui ochi de păun
te-au dus pe un mal străin
într-o noapte de vară.

tu nu eşti vinovată,
vinovat este timpul acesta hâd
care ne ucide simţurile
într-un colţ întunecat,
care ne poartă în vârtejul sumbru
al predestinării
şi ne scoate unghiile din carne,

care ne trezeşte între două coşmaruri.

când te-ai limpezit,
eu eram departe ascuns
într-o lume absurdă
şi o umbră se lăsase peste
toată inocenţa dintre
limanuri.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima problemă care se pune, ori de câte ori e vorba de cărţi şi de lectură, e aceea a selecţiei. Sunt în primul rând cărţi, a căror valoare universală şi permanentă le impune cu prioritate atenţiunii noastre; cărţi pe care, niciunui om, cu cât de puţină pretenţie de cultură, nu-i permis să le ignore.

citat din Eugen Herovanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bilanţ

copacul cu care n-am vorbit o vară întreagă
şi omul pe care nu l-am copilărit
preţ de mai multe veşnicii

continuumul acesta în care am intrat
şi am rămas neînstare să mă delimitez

cu mâna dreaptă în iarba stângă
şi ochii pierduţi într-o pasăre
înotând subteran gândurile prăbuşite
ale eroului devenit saltimbanc
în era năpădită de vocaţia nimicului

[timpul intra în subtilităţi când eu
optam pentru privirea de ansamblu
din răsputeri încercând să mă furişez]

în sfârşit poemul pe care l-am scris
într-o doară la o masă a nopţii
cum într-o doară cineva pentru mine a decis
galbenul la rochia de vineri
fluturii de la nasturi... pe scurt:
2 pastile mentolate într-o apă-cu-vis...

şi când am început să te iubesc... când te-am alungat
de faţă erau copacul cu care atâta neiubire păstrasem o vară
şi omul îndelungat aşa de îmbătrânit că tot privindu-se
a hotărât o clipă să moară în afara lui Dumnezeu

încă îmi caut dreapta în stânga dintr-o iarbă
şi felul în care pot pronunţa di/mi/nea/ţă în mod diferit
ca şi cum astfel mi-aş oferi argumentul
pentru viaţă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacol interzis muritorilor

priveşte atent un munte, un arbore,
o piatră, o apă şi ţine-le minte
pleacă apoi în lume
trăieşte-ţi viaţa
întoarce-te peste ani şi ani
priveşte-le din nou pe toate şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acele locuri

urmăreşte un episod dintr-un film serial
care te captivează la maxim
dormi, pleacă la muncă
întoarce-te acasă, vizionează un alt episod
şi vei avea senzaţia
că n-ai fost plecat niciodată
din acţiunea filmului

citeşte o carte, zece cărţi, o sută de cărţi
întoarce-te la cartea care ţi-a plăcut cel mai mult
şi vei avea senzaţia că n-ai fost plecat niciodată
dintre coperţile ei

privim, plecăm, ne întoarcem
ne întoarcem, privim şi plecăm

numai că unii oameni
pe care i-am privit cândva
cu atâta dragoste
au uitat să se-ntoarcă
din călătoria lor
au rămas captivi într-un spectacol
interzis muritorilor

iar umbrele, sufleuri ai neantului
ne şoptesc în continuare
rugăciunile

poezie de Ionuţ Caragea din Mesaj către ultimul om de pe Pământ (2017)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt zece ani de când am fost pentru întâia oară la Eminescu acasă. El sta pe-atunci în Podu Mogoşoaii, deasupra unei tapiţerii, într-o odaie largă în care avea un pat simplu, trei scaune de lemn, o masă lungă de brad, pătată de cerneală, cărţi multe, ticsite pe nouă poliţe mari ca de vreo patru metri, o maşină de cafea pe sobă, un lighean de pământ într-un colţ, în alt colţ un cufăr vechi; pe pereţi, nicio cadră. Poetul era singur, într-un surtuc lung peste cămaşa de noapte. Prietenul cu care venisem îl cunoştea din copilărie, îşi ziceau tu. Am stat aproape o oră, în care eu n-am vorbit nimic. I-am ascultat pe ei discutând asupra telepatiei. Sfiicios mă uitam la Eminescu. Eram aşa de fericit că-l văd. Mi se părea un zeu tânăr, frumos şi blând, cu părul lui negru, ondulat, de sub care se dezvelea o frunte mare, palid la faţă, cu ochii duşi, osteniţi de gânduri, mustaţa tunsă puţin, gura mică şi-n toate ale lui o expresie de-o nespusă bunătate şi melancolie. Avea un glas profund muzical, umbrit într-o surdină dulce, misterioasă, care dădea cuvintelor o vibrare particulară, ca şi cum veneau de departe, dintr-o lume necunoscută nouă.

Alexandru Vlahuţă în Versuri şi proză, Amintiri despre Eminescu, 1889 (1971)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

într-o lume perfectă nu ţi s-ar tăia
respiraţia niciodată
n-ai putea rămâne mut
n-ai simţi cum te eviscerează elegant
mărunţişuri inexistente
până să le naşti dintr-o
importanţă pe care n-o mai cunoşti.

într-o lume perfectă nu s-ar vorbi
pentru că n-ar fi nevoie.

poezie de Violeta Anciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De te simţi străin în lume

De te simţi străin în lume
Părăsit de ai tăi cei dragi
Nu te pierde-n deznădejde
Să nu-ţi faci singur necaz.

Nu uita că sus in ceruri
Ai un frate minunat
Şi El a trecut prin lume
Şi-a fost chiar crucificat.

El doreşte să fiţi prieteni
A murit şi-n locul tău
Nu mai sta străin in lume
Hai şi tu la Dumnezeu.

Nu uita, El te iubeşte
Cum nimenea n-ar putea
El îţi poate schimba viaţa
Cum n-o face nimenea.

Chiar de-ai fost în astă lume
Poate-un mare păcătos,
El te spala-n a Lui sânge
Căci aşa a spus Hristos.

Nu lăsa ca deznădejdea
Să te bage în mormânt
Căci atunci ai pierdut totul
L-ai pierdut pe Domnul Sfant.
AMIN

poezie de Elena Fărăgău (2009)
Adăugat de Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căci ar fi fost şi este înspăimântător să-nţeleg că, da, peste tot sunt semne care mi se adresează, că ele strigă după descifrare, dar că mintea mea nu e în stare să le lege într-o coerenţă, necum într-un tunel sau într-o evadare. Nu am trăit degeaba, îmi spun în fiecare clipă a vieţii mele, fiindcă n-am ajuns scriitor, fiindcă sunt un biet profesor de română, fiindcă n-am nici familie, nici avere, nici o noimă pe lume, sau fiindcă trăiesc şi am să mor printre ruine, în cel mai trist oraş de pe faţa pământului. Ci pentru că mi s-a pus o întrebare la care n-am aflat răspunsul, pentru că am cerut şi nu mi s-a dat, am bătut şi nu mi s-a deschis, am căutat şi nu am găsit. Iată ratarea care mă înspăimântă.

Mircea Cărtărescu în Solenoid (2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţinuturi străine

Sus în cireşul din curte oare cine
S-a urcat, ce copil, dacă nu mititelul de mine?
M-am ţinut de ramuri strâns, cât am putut de bine,
Şi-am privit spre ţinuturi îndepărtate şi străine.

Am văzut grădina din vecini cu ochii mei,
Împodobită cu fel de fel de fori pe-alei –
Şi multe alte locuri de pe lumea asta minunată,
Locuri pe care nu le mai văzusem niciodată.

Am văzut cum pe râu valurile se perindă
Şi cum apa-i este cerului de-oglindă;
Drumul plin de praf, galben ca o funie de ceapă,
Cu oameni tropăind către oraş în grabă.

De-aş găsi un pom mai înalt, un pom aparte,
Aş putea privi încă mai departe,
Acolo unde râul, umflat de alte ape,-n mare
Se strecoară fericit printre şalupe şi vapoare,

Unde, oriîncotro apuci, drumul cu dichis
Te duce direct spre insulele din Paradis;
Acolo copii iau prânzul când au chef
Şi toate jucăriile sunt vii, făcute din sidef.

poezie de Robert Louis Stevenson,1850-1894, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul vals

Te invit la vals, iubito,
Valsul pe care l-am învăţat împreună,
Cândva, pas cu pas, noi doi.
E ultimul vals, dar tu nu ştii,
Este valsul de adio.
Te invit la un bal vienez, la un regal,
Îmbracă-te cu rochia decoltată,
Mulată pe talia ta de vestală,
Cu rochia verde, vaporoasă şi lungă,
Despicată.
Eşti atât de frumoasă!
Lasă coapsa trandafirie să o vadă
Ochii lacomi înceţoşaţi de şampanie.
Îmi iau fracul, chiar şi jobenul,
Îmi iau butonii de aur,
Pe care mi i-ai făcut cadou
Atunci când miroseai a parfum străin.
Îmi voi pune o garoafă galbenă la butonieră,
Din buchetul pe care l-ai primit,
Numai tu ştii de la cine,
Batista regulamentară pe care desigur
Ai cumpărat-o pentru altcineva
Şi te invit la vals, la un ultim vals.
Îmi pun şi mănuşile albe
După ce despăturesc amintirile noastre
Pe care le-ai mototolit demult,
Şi te invit la vals.
Se dansează sublim în doi,
Printre viori...
Te rog să valsăm împreună,
Printre pahare de cristal, globuri de platină,
Portţigarete de fildeş
Şi vechi bomboniere de argint.
Printre blazoane false, rânjete asortate,
Cancan-uri urbane,
Bârfe cotidiene,
Fracuri împrumutate, paiete decolorate,
Cochete dame de companie
Cu care începi să semeni tot mai mult.
Printre domni-bine care-ţi zâmbesc complice,
Pe care
Îi inviţi din priviri în patul tău cu baldachin.
E ultimul vals.
Iartă-mă, dar la miezul nopţii
Voi pleca singur, sprijinit în bastonul
Pe care mi l-ai dăruit cândva,
Ca să nu mă sprijin de felinare
Când ies de la balurile vieneze,
Despre care îmi povesteai odată,
Că sunt făcute doar pentru doi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cazul unei alegeri dificile pe care trebuie s-o rezolve voinţa noastră, decizia finală rămâne secretă pentru noi, la fel ca decizia unui străin, atât timp cât n-am tranşat, când credem că va înclina de o parte, când de cealaltă, în funcţie de motivul care-i este prezentat voinţei de către înţelegere, motiv care, chiar în momentul acela, îşi încearcă forţa asupra ei. În sfârşit, motivul cel mai puternic se impune asupra voinţei, iar rezultatul alegerii este adesea diferit faţă de cel pe care l-am fi presupus iniţial. Aşadar, nimeni nu poate şti cum va acţiona într-o împrejurare determinată alt om, nici măcar el însuşi, înainte de a se găsi în circumstanţele respective. De-abia după ce va trece prin acea situaţie va putea fi sigur de ceilalţi şi de sine.

citat din Lucilo Vanini
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!