* * *

suntem beţivii unui timp nevinovat.
dar îi aruncăm la gunoi
dimineaţa de după,
peste hârtii
murdare de icterul literelor
sau lângă conserve
care mai miros încă a inimi.

trecem unul prin altul
ca basculantele
prin magazine de farfurii,
apoi mergem la seminarii
despre frica de zbor,
când, de fapt,
ar trebui să tăiem de pe lista de dorinţe
această nebunie cu metodă
a pierderii...

tu nu vezi
că tristeţea ne trăieşte
de la un salariu
la altul?
ne dă de gol
aerul infirm dintre gânduri,
şi învineţim în hanorace nehotărâte.

beţivii ca noi
se înduioşează teribil, chiar plâng,
când sunt mângâiaţi
pe litere...

între timp,
dumnezeii noştri
se zbat să ne convingă odată
că ori suntem proşti,
ori îndrăgostiţi.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mergem prin ceaţă

E ceaţă în gânduri şi dorul mă-ncearcă
Plutesc pe valuri cu tine-ntr-o barcă
Se aud tumulturi de ape înfundat
Prea multe maluri în urmă am lăsat

Mă uit la ape, la ceaţa care vine
Mi-e teamă să nu pleci de lângă mine
Pe râuri aburinde de vrei să mai plutim
Cu dragostea în inimi putem să... reuşim

Hai să-nnoptăm pe malul ce s-arată-n faţă
Să nu te temi chiar de se lasă ceaţă
Vâslesc din răsputeri să mai trăiesc o viaţă
În noaptea asta, te rog, rămâi la mine-n braţe

În astă lume e şi soare, dar mai şi plouă uneori
Suntem forţaţi să trecem chiar prin nori
Când reuşim să ne întoarcem iar la viaţă
Să nu uităm să ne iubim şi atunci
Când... mergem prin ceaţă

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

m-am gândit să-mi desenez o casă.
am început cu un scaun,
fiecare om are nevoie
de un colţ de sentiment stabil
pe care să se aşeze când oboseşte
de prea multă închipuire.

apoi am schiţat un pom.
încă nu m-am hotărât dacă va fi un nuc,
peste care să treacă umbrele
spre odihna lor neagră, ascunsă în nord,
sau va fi un altceva,
din care să înfrunzească gălăgios, dimineaţa, vrăbiile...

între timp,
am adormit între cele 4 crengi cardinale
pe care le înfipsesem pe post de structură
în schiţa asta săracă
şi am lăsat desenul să se gândească singur
despre câtă dragoste ar avea nevoie
pentru umplerea încăperii.

când m-am trezit, desenul era gata.
era foarte cald înăuntru,
mirosea a nou
şi a cineva care încă nu venise...

această casă seamănă cu mine, am zis.
stă norocul în ea ca un ou.
sunt un cuib.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există

Există un timp care se separă.
Unul care ne uneşte
Şi unul care devine alb.
O călătorie de la unul la altul
Pentru o piesă dintr-un cuvânt.
... Sensul silabelor în alb
Devine iarnă între noi,
Legată prin ninsori viscolite.
Am avut un timp pentru a înţelege
Şi un timp pentru a înţelege vremea...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Complexul de inferioritate al celor mai mulţi dintre conaţionalii noştri se relevă cel mai pregnant prin protocronismul lor exacerbat, grevat masiv de ignoranţă şi infantilism, prin care ei caută să se convingă şi să convingă pe şi pe alţii (cei pe care nu reuşesc să-i convingă sunt, desigur, trădători de neam şi ţară), că strămoşii noştri s-au aflat la originea civilizaţiei planetare, dar, în acelaşi timp, şi că, la nivel mondial, există o conspiraţie care încearcă să ascundă acest lucru, ce mai - că restul omenirii nu există decât pentru a ne oculta nouă întâietea în orice domeniu. Această beţie colectivă cu amăgiri oculte a devenit în mod clar un caz de patologie psihiatrică! Şi ne mai mirăm că suntem trataţi în consecinţă... Mai grav este însă faptul că tocmai această patologie psihiatrică naţională s-ar putea să ducă la dispariţia noastră ca naţiune.

Marian Pătraşcu (august 2015)
Adăugat de Marian Pătraşcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare dintre dovezile despre Iisus Hristos sunt profeţiile. Un şir de oameni, timp de patru mii de ani, în mod statornic şi fără mari deosebiri, vin unul după altul să profeţească aceeaşi venire. Un popor o vesteşte şi acest popor subzistă timp de patru mii de ani pentru a face în grup mărturie siguranţei pe care o are despre ea şi de la care nu poate fi întors prin niciun fel de ameninţări şi prin nicio persecuţie. Lucrul acesta este cu totul considerabil.

citat celebru din Blaise Pascal
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul trecerii prin lume

Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim,
Dar nu putem ca să pricepem
Al veţii sens ce ni-l urzim...

Ce e lumea nu-nţelegem,
Nici pe Pământ cum răsărim,
Cine suntem şi unde mergem?
Din vremuri vechi ne tot gândim.

Noi suntem tentaţi să credem
Că-n acest loc doar poposim,
Apoi spre viitor să trecem
Luaţi în zbor... de Heruvim.

Cine suntem şi unde mergem?

rondel de Ioan Friciu (2016)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

nu eram de atunci,
tot ce venea,
nu văzusem,
nu aveam
tactici de sprijinit gândul,
se făcea greu, foarte greu
şi cădea.

era duminică la fântână,
mă uitam la femeile
care îşi spălau lacrimile cu leşie.
în aer se împânzea
un miros de bandaje murdare,
ca şi când ochii lor ar fi zăcut
prin spitale de război răni întregi.

lângă ele erau copii şi câini,
aveau aceleaşi priviri ridicate a frică
şi întrebare,
le era foame,
dar aşteptau cu maţele mute
să se scurgă durerea aia
a sângelui din femei
odată cu leşia şi sarea.

din case se auzea
câte un glas gros de băutură putredă
chemând încă o sticlă
sau încă o datorie la pat.
după gardurile conjugale,
era aproape târziu.

ici-colo se aprindeau lămpi abătute,
semn că se întorceau la tristeţe
ca tâmple supuse.
după ele veneau,
căscând de foame şi nevinovăţie
copiii şi câinii.

era spre noapte duminica,
nu mai era chiar sărbătoare,
palmele se auzeau înjurând
de dumnezeii mă-tii de femeie obrajii,
lasă că până mâine îţi trece.

apoi era linişte.

pe câte un prag,
mai rămânea un nesomn de copil,
mânca
un colţ de pâine umplut cu brânză.
se uita
la măreţia domnului
care a făcut stelele.

şi cred că la sfârşit plângea.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere!

Trecut - au anii unul după altul,
Şi acum au venit cu toţii înapoi,
Să fie prezenţi unul lângă altul,
Pe timp de pace sau de război...

Trecutul ne arată ce şi cum am trăit;
Fapte, vorbe, clipe, toate - s situaţii.
Amintirile frumoase s - au descoperit,
Prin momente, trăiri, toate - s senzaţii.

Spre viitor se îndreaptă mereu speranţa.
Ea este cea care ne luminează calea...
Sperăm ca acest drum, denumit viaţa,
Să fie limpede şi uşor precum valea...

Această strofă este despre prezent.
Iată - ne ajunşi în noaptea dintre ani!
Profitaţi din plin de acest moment.
Vă doresc un sincer LA MULŢI ANI!!!

poezie de Ovidiu Kerekes (31 decembrie 2017)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica fiilor risipitori (sau cine mai suntem)

nu ziua aceea era potrivită s-o azvârlim pe fereastră
vandalizând aerul cu iminenţa unei recuperări imposibile
dacă ne-ar fi avertizat cineva că fiecare despărţire va transgresa perdele/ ziduri
inutilă ca un glob de crăciun/ pentru care nu mai există niciun brad
adevărată ca bipolaritatea unui înger/ când nu-şi ia medicamentele la timp
dacă ne-ar fi spus cineva că vom scăpa din accidente de avion
de maşină
din accidente vasculare
şi nu scăpăm
din trecutul reverberat în maneta ce schimbă vitezele vieţii
altfel ar fi fost viaţa noastră acum

fără transfuzii de ozon
ne tratăm cu electroşocurile întârzierilor de-acasă
aproape ruşinaţi că ne-am iubit cândva
nu putem inventa refugii între două tramvaie spre cer
cu bagajele noastre etichetate cu pantofii noştri ce muşcă din călcâie
noi
cine mai suntem

unde ne-au dispărut mamele
bonele
femeile de serviciu
peste tot fragmente umane/ niciodată întregul
niciodată curat
peste tot maternităţi din sticlă
călcăm pe cioburi pisate minţind că nu ne ard la tălpi
în timp ce din gură ne scapă cuţitul

liniştea asta e un penitenciar al mincinoşilor/ de unde privim prin crăpăturile gândului
unul spre altul
şi nu ştim
nu ştim să spunem cine mai suntem

poezie de Gela Enea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se duc anii, unul după altul, încet şi totuşi aşa de iute, domol şi totuşi grabnic unul după altul, şi fiecare-ţi pare lung, dar totuşi se sfârşeşte aşa de repede! Se adaugă iute unul peste altul, lasă aşa de puţină urmă după dânşii, se pierd atât ştergându-se, încât de te uiţi îndărăt să vezi cât a trecut, nu vezi nimic şi nu'nţelegi cum se face de-ai îmbătrânit aşa de mult.

Guy de Maupassant în Adio
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slăvit Isus

Slăvit Isus – ce grabnic vine
răsplata Zilei de Apoi
şi nu noi Te-aşteptăm pe Tine,
ci Tu, tot Tu, ne-aştepţi pe noi!
Iubim tot praf şi tot ruine
şi vrem în pământeşti nevoi
nu noi să Te slujim pe Tine,
ci Tu să ne slujeşti pe noi.

O, Doamne, cu adânci suspine
întoarce-ne dinspre noroi
şi fă-ne să dorim de Tine
aşa cum Tu doreşti de noi.

Revarsă-n noi în toţi divine
simţiri cereşti şi gânduri noi.
Nu noi să vrem să fim prin Tine,
ci Tu să vrem să fii prin noi.

Fă ale noastre inimi pline
de-al dragostei ceresc şuvoi;
nu noi să ne vestim prin Tine,
ci Tu să Te vesteşti prin noi.

Căci doar atunci e cel mai bine
când suntem unul şi nu doi,
când şi noi suntem una-n Tine,
cum şi Tu unul eşti în noi.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Purtăm în calde inimi

Purtăm în calde inimi speranţe şi dorinţi,
Ce dorm în noi de-a pururi, din moşi şi din părinţi,
Venind din neam în neam, în timp şi de departe,
Ne-am rupt din Univers, iar noi suntem o parte,
Cu tainice însuşiri, nedesluşite încă,
O apă care curge, tot limpede şi-adâncă.
Când ducem peste vremuri, sub bolţile albastre,
Un vis înaripat, făclia vieţii noastre.

Purtăm în calde inimi dorinţe de mai bine,
În ochi nemărginirea din zările senine,
Cu razele de soare, când în lumini irumpe,
Acele giuvaeruri, bătute-n pietre scumpe.
În timpul ce se scurge, noi suntem fiinţă vie,
Pe-acest Pământ bătrân, păstrând o mărturie.

poezie de Petre Gigea-Gorun din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om are înlăuntrul său harul iubirii; el trebuie să iubească şi trăieşte pentru această raţiune. Dar ţinta iubirii sale diferă: unul iubeşte aurul, altul ştiinţa, unul arta, un altul plăcerile, un altul, şi pe acela îl plâng cel mai mult, se iubeşte pe sine. Dar câţi rămân care să iubească semenii? Şi acestui mic număr de aleşi ce le rămâne de iubit? Oamenii care nu-i vor iubi şi nici măcar înţelege vreodată. Ei se vor zbate mult timp în gol, căutând o inimă în care să-şi verse preaplinul lăuntrului lor. Nu o vor afla; unora li se vor frânge inima; se vor stinge tânjind; alţii se vor retrage în sinea lor ca mine.

citat celebru din Iulia Hasdeu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce ...

de ce ne furăm drumurile
pe care trebuie să mergem?
de ce ne murdărim iarba care râde la noi
de ce aruncăm pe ea cu hârtii şi gunoi?

de ce în tramvai, în autobuz sau troleibuz
în metrou
pe stradă, în magazin sau în scara blocului
la şcoală, chiar şi-n noi
ne murdărim unii pe alţii de parcă am umbla
goi?

nu suntem sălbateci!
nu suntem popor de tâmpiţi!
de ce să fim gunoiul Europei?
de ce sa minţim chiar şi pe copii?

avem munţi, avem dealuri, păduri, râuri şi câmpii
de ce toate astea trebuie să ajungă la străini?

avem fete şi băieţi, tineri şi frumoşi
de ce să-i minţim şi să le dăm exemple
de conducători hoţi şi mincinoşi?

se goleşte ţara
pământul rămâne pustiu
satele cad în ruină
iar mulţi am ajuns să umblăm prin lume
străini, aiurea, pentru noi un pustiu!

poezie de Viorel Muha (octombrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe limba tuturor

Pe cât de încet se aud silabele
atunci când gândim pe vârfuri pentru a nu ne trezi gândurile
pe atât de tare ceva strigă în noi într-o limbă necunoscută,
posibil moartă,
sau într-o limbă care încă nu a cunoscut
onoarea pierderii în trecut.

Şi strigă în muţenia ei şi în surzenia noastră,
o parte din noi se scutură de nopţile albe
şi de cearcănele adâncite până în inimi
ca atunci când ne întindeam peste golul tranziţiei,
căscat între rău şi mai rău.

Pe cât de încet cad stelele văzute din depărtare
chinuite de laptele (s)acru al originii
pe atât şi noi, mai repede ca niciodată,
trecem unii pe lângă ceilalţi,
unii prin ceilalţi şi toţi prin toate
fără să lăsăm un fir de praf selenar în urma noastră.
Ştim că e doar o iluzie.
E doar o zi între zile
şi apoi întunericul care ne îmbrăţişează,
ne strânge într-un mănunchi de vise, visuri şi amintiri.

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi suntem fraţi între noi şi suntem întru câtva datori unii faţă de alţii. Dacă unul are cunoaştere, un alt frate aduce o pâine, un altul un ceai, un altul un zâmbet şi uite aşa, se întregeşte o lucrare de trezire curată, normală şi lucidă!

citat din Doru Bem
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clişee adunate

ea spunea că
soare pot să găsesc
şi într-un bec de lanternă
sau
într-un cocktail cu ou

în acele momente
chiar atunci
mona lisa
avea un zâmbet mai aşa

oamenii parcă joacă maroco
când se îmbrăţişează
le auzi liniştea mâinilor
continua ea acest
dialog oarecum

făcea planuri
să vorbim în acelaşi timp
să trăim instantaneu

*

eu sunt din cei care
aud voci în radio

de la o vreme cresc sub ureche
ceva sălbatic

nu mai vreau primăvara
miros de astenie pe gulerul ridicat
dimineaţa nu în nici un caz

învăţ talpa să pipăie
grumazul de la prag
ferm

cei care dorm în schimbul trei
sunt tot mai oameni de la un timp

*

ea
s-a ridicat

dragostea se primeşte în picioare
fără să atingi
covorul/podeaua/pământul/branţurile

de acum suntem răi
urla
fără stop
cu mângâieri de înaltă calitate

lumea să ţipe că

suntem nebuni de perfecţi
cu ore adânci

*

dinţii mei sunt anonimi
e mai bine aşa
îmi fac singur mâncarea
mestecatul flasc
gustul pe alese

măi
linişte acolo

şi mă lovesc cu pumnul în burtă de câteva ori

*

aliona
ascultă muzică din filme

de când a venit din boden
ne căutăm prin
tot felul de metrouri
câteodată luăm tramvaiul de la capăt
eu cel puţin

tot ea
aliona
îşi aranjează lucrurile prin casă
după felul în care cad

încearcă ceva cu mâinile dimineaţa
exersează aruncarea prinderii
ceva greu dar nu de moment

*

eu
nu mă forţez să fiu altcineva
transformarea trage întotdeauna neregulat

visez mereu
întinderi de şampon în apă

*

ea
vorbeşte despre mine
în stil guernica

hai
îi zic
fără să ne cântărim
uşile trântite
fără să privim pumnii strânşi din stradă
(nimeni nu mai aplaudă
de la o vreme)
fără întoarceri pe călcâiele bombate
care să împietrească avalanşele de zăpadă

să ne punem pe umeri
umbrele zvelte

îngrămădiţi unul în altul
săritura ni se va părea
o minge

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunurile întâmplătoare sunt foarte diferite între ele pentru că sunt preţuite după folosul pe care îl aduc celui ce le are. Bunurile adevărate însă au un singur ţel: să fie în armonie cu natura; iar trăsătura aceasta este egală în toate. Cel care le stăpâneşte fără raţiune nu le ţine mult timp; chiar şi fericirea, dacă nu e bine strunită, devine apăsătoare. La fel stau lucrurile şi cu binele: un bine se manifestă în plăcerile intense, un altul în împrejurări triste şi grele; unul este stăpân peste bunăvoinţa sorţii, altul i-a îmblânzit cruzimea: amândouă sunt deopotrivă feluri de bine, chiar dacă unul a străbătut o cale lină şi plăcută, iar celălalt o cale aspră.

Seneca în Scrisori morale către Lucilius
Adăugat de Aura
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ctitorind soarele omeniei

Motto: "Vreme trece, vreme vine."

Chiar dacă timpul trece
Prin timp noi vom rămâne,
Chiar de ni-i clipa rece
Noi tâmpla ne-o vom ţine;

Şi frunte lângă inimi
Şi inimi lângă frunte
Noi sus vom ţine gândul
Mai sus decât un munte.

Şi muntele e-o treaptă
Şi noi suntem un munte,
Când florile ne ard sub pleoape
Şi ochii-n rouă ştiu să cânte.

Iar când durerea e adâncă
De nu mai vrea din gând să iasă
Noi ştim să facem visul stâncă
Şi din lumină omului mireasă.

poezie de Costel Zăgan din revista Liceul, nr.16 (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!