Cercul care se naşte

Învaţă ce nu se învaţă uşor
descoperirea prin abstract
linia punctată a înţelegerii

săgeată-n zbor.

Cercul care se naşte
înscrie-n interior lumea,
de unde mintea ascuţită
iute ca un tăiş,
disecă-n gândire
exteriorul fără margini.

Nebănuite idei
orizontul cunoaşterii-l străpung,
fisura întâmplării împarte
raze prin întuneric.

Urmând pas cu pas visul
prin el
spargem perseverenţi nesfârşitul
cu prezentul la călcâie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina fulgerată prin întuneric

cine se zideşte cu piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă de la toate

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum.
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să crezi.
Învaţă de la pietre cât trebuie să spui,
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui.
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci,
Învaţă de la toate, că toate-ţi sânt surori,
Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori.
Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii mereu curat.
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la apă să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea,
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare ca vremea s-o cunoşti,
Învaţă de la stele că ceru-i numai oşti.
Învaţă de la greieri – când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică să vezi povara ei.
Învaţă de la floare să fii gingaş cu ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa.
Învaţă de la păsări să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.
Ia seamă, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci,
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de Liviu Ceclan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Previziune

Se făcuse seară în cuvintele şoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneşi alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
şi noaptea îşi căuta caii sălbatici.

Dar cum voi păşi prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în dimineţile în care şi izvoarele cântă,
iar ziua mă aşteaptă acasă
cu nesfârşitul dincolo de lume.

Deschide porţile închise de alţii,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin oraşe necunoscute
pe unde strălucirea aşteaptă musafiri.

Născut cu linia vieţii
atât de profundă şi clară,

prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieţii
fructul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea pământului

gânduri suprapuse
pot da naştere la nedumeriri
ce rod şi macină pe interior
cu o durere de cuţit învârtit în rană

inima cât o lună plină aruncată-n cuşcă
trimite raze prin fante subţiri
ele luminează drumul
ce sar peste poduri dincolo de margini
spre eternitate

noaptea pământului
este o umbră din care se speră ieşirea

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descătuşarea

străpung liniştea sângelui şi curge cu întuneric
trece prin haos
nu se întoarce nimic înapoi
întră pe porţile iadului

nu mai stăpânesc dâra luminii
totul se strânge-n valuri
apele nu mă găsesc şi caută focul
mă dor încheieturile anchilozate-ntre oase
prin care aerul fluieră descătuşarea

miroase a cenuşă risipită-n vânt
încep să bată clopotele-n dungă
ca la o moarte ruptă din cer
şi lăsată-n drumul altei lumi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pradă tăcerilor

Încerc să văd pe interior subiectul,
nu-l las să-şi facă parte de vorbire,
îl încui cu întrebări supărătoare,
să dospească de aşteptare,
îl uit privit de alţii
cu ochii cât ferestrele unui conac
în ruină.

Mă tot izbesc de convenienţe
şi nu pot vâsli prin cuvinte
să le aflu malurile.

Sunt pradă tăcerilor,
păzit de păsările nopţii din vise
caut mereu limanul de care mă tem
şi înot prin nemărginire.

Te strig prin luminişul dintre ape
şi nu te găsesc,
ai plecat undeva departe
unde orizontul se-ntunecă.

Poate mările calme ale sudului
te vor linişti
şi-ţi vor destăinui
drumul salvator de întoarcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi tandre

În trupul nopţilor mele se odihnesc:
lăstunii de stâncă,
râuri ce trec prin memorie,
fluturi de zăpadă.

Mă ning pe la tâmple;
cuvintele sfătoase ale amiezii,
culegătorii de venin.

Respiri prin plămânii mei, gura ta
împarte surâs
raze sărutând.

Soarele înălţat
îşi face cuib în părul bălai,
îl umple cu pui
şi-aşteaptă să zboare.

O toamnă tandră se apropie...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăcământul de platină

cine se zideşte-n piatra înţelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume

timpul se curbează şi el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat

se ridică prin suflet puterea neştiută
şi strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce

departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior şi deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
şi ies apele din care bem infinitul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia care desparte

Deschid fereastra galbenului lămâie,
închid uşa curentului de aer dezinvolt
şi păşesc peste pragul statorniciei
în cerdacul cu stâlpi ai istoriei.

Nu cred în linia care desparte
e mai mult o ficţiune care leagă prezentul de viitor
în fiecare clipă a evoluţiei existenţei,
viaţa înrădăcinată între fibrele pământului
îşi caută drumurile care înalţă spiritul.

Lumina ţâşneşte prin toate fantele posibile
cu forţa venită din interiorul de foc
fără de care nicio frunză nu prinde culoare
şi nicio viaţă seva posibilei veşnicii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde iertare nu este

Unde iertare nu este
continuă aprigă lupta.

Nici uitarea nu intervine,
rămâne o pată în amintiri
care nu se întinde, dar nici nu iese,

poate fi o cădere în gol
prin întunericul orb.

Timpul nu mai are răbdare,
ucide din vârstă şi ultima dorinţă
fără să aibă remuscări,

un zid prin tăcere apără
chiar şi pe cel învins
cu speranţa revanşei.

Răul interior respiră şi el binele
şi încearcă schimbarea.

Cântar,
pe care din talere să-mi aşez
greşelile dosite?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coloana infinitului

Cine caută
în sferele atinse de înalt
găseşte prin ere,
datina şi oasele nemuririi
la porţile de piatră dintre nopţi.

Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl şterge...

Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împleteşte suflete.

Visează şi păsările
înălţându-şi aripile
prin siluete de metal,

în zbor,
împreună cerul străpung.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu are margini

Moartea nu are margini,
ci creaţia prin care am primit limite
de evoluţie în timp,
cu posibilitatea transmiterii
vieţii mai departe
într-o fructificare deplin.

Lumea se reînnoieşte continuu,
caută-n sine să-şi descopere
izvoarele latente de magmă,
ce ţâşnesc din interior în afară,
dau alte dimensiuni cunoaşterii
în care pătrundem în fiecare zi,
să cucerim partea de univers
şi să urcăm spiral cu spiritul.

Lumina ne călăuzeşte într-un poem
ce intră-n suflet
şi ne mângâie cu fiecare rază
într-o iubire nemărginită
din care ne naştem oameni.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naşte cunoaşterea de sine şi de alţii
şi se formează limba
cea dătătoare de viaţă.

Măsoară cu inima nesfârşitul
ridicându-se până deasupra lui.

În limbă creşte lumina şi se revarsă
peste pământul dătător de roade,

sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Învaţă a zâmbi şi când plouă afară. Învaţă a-ţi păstra speranţa şi când lucrurile iau o întorsătură neaşteptată pentru că momentele bune cu cele mai neplăcute alternează. Învaţă a ajuta fără a aştepta ceva în schimb. Învaţă a preţui ceea ce ai acum. Învaţă a mulţumi celor care îţi sunt aproape. Învaţă a iubi omul, nu portretul pe care i l-ai zugrăvit tu în mintea ta. Învaţă a lăsa în spate trecutul pentru a face loc prezentului. Învaţă să fii tu, să te accepţi cu bune şi cu rele. Învaţă să ai încredere în propriile forţe şi nu te subestima. Învaţă să-ţi reaminteşti că eşti om şi că timpul tău are o limită pe acest Pământ. Învaţă să te bucuri.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul învaţă din propria-i gândire, oamenii obişnuiţi învaţă din experienţă, cei proşti învaţă de nevoie, iar cei răi învaţă din instinct.

citat din Daniel Webster
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi aşază piedici

teama de întuneric
îi scăpăra picioarele

acasă răsufla uşurată
se mlădia pe călcâie
punea lumânări pe masă
le aprindea pe rând

surâsul ei schimba lumea
fără să mai pară
plină de umbre

ochii deveneau iscoditori
se mişcau în orbite
un cuvânt, o avalanşe de vorbe
obligau
la un răspuns

era
după clipele ceasului rău
pe care bunicul spunea să nu le cauţi
stai în banca ta
fără să te expui
hazardul e o întâlnire
pe drum cu moartea
are poarta deschisă
te cheamă
să treci prin foc

apoi aşază piedici
să cazi
în mrejele ei
aproape invizibile
pline de capcane

ştia asta
se temeam să nu le lovească
şi să declanşeze destinul

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizontul cu porţi de piatră

Gândul meu dând contur zilei de mâine,
iubirii îi pune nume
şi rodeşte în ploi

zămislind fiinţa din lutul sterp.

Atunci se naşte lumina,
aura de botez a capului meu
primeşte duhul
şi se înalţă cu el în picioare.

Sorbind cu ochii întinderea
până se deschide orizontul
cu porţi de piatră,

Drumuri prin gânduri trecând...

De înalţ mânile
să prind de frânghii norii
ploaia în care mă scald
pe braţele tale,

Semne de pământ se desfac.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se întâmplă în interior

Nu văd bucăţi sfârtecate din trup,
dar simt bucăţile sfârtecate din suflet
într-un orizont de nelinişte
care circulă grăbite prin sânge şi nervi
ce nu pot fi controlate,
erup şi curg ca o lavă fierbinte
de care nu ştii încotro să fugi mai repede
sau să rămâi pe loc.

Totul se întâmplă în interior
între anumite puncte de interferenţă
încât se dezvoltă forţe puternice
care schimbă drumul şi aspiraţiile
spre alte ţinte nebănuite.

Învingi teama şi timiditatea comode
şi te ridici pe oasele timpului
în clipele acelea de intuiţie
pentru a deveni altul din tine
cu multiple posibilităţi de iubire.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!