Bunicul
(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieșanu)
S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-așa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vișan.
L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Și-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,
Cu veri, vacanțe și cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri și gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!
De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!
sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vacanță
- poezii despre tăcere
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre struguri
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre poezie
- poezii despre iarnă
Citate similare

Bunicul
după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte și mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.
și pentru că m-am trezit imediat
și am văzut o lumină pâlpâind,
am ieșit afară.
bunicul mă aștepta în cerdac
avea în față o lumânare aprinsă
și mânca dintr-un colac
- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeți pe bunicul
am deschis ușa și le-am arătat
picăturile calde de ceară
și fărâmăturile rămase
- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
și se duceau din nou la culcare
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre tată, poezii despre noapte, poezii despre mamă, poezii despre lumânări, poezii despre lumină sau poezii despre boală

M-am întors de la școală pe la cinci și jumătate. Ușa de la intrare era închisă, ca să descurajăm vizitatorii. Nu ne-ar conveni să vină cineva, pentru că bunicul e singur acasă și zace în așternut. (Bunicul era orb.)
începutul de la Jurnal de la șaisprezece ani. Adolescentul de Yasunari Kawabata, traducere de Cornelia Daniela Lupșă
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre școală, citate despre vinovăție, citate despre descurajare sau citate despre acasă

Bunicul și ceasul de buzunar
Fără ca să-i dea prin minte,
Ceasul său (fir'ar să fie!)
I-a luat-o înainte
Cu un... hoț de meserie!
epigramă de Ioan Toderașcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre meserii sau epigrame despre ceas
Cu bunicul
În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.
Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.
Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.
Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viață-l orientează
Să rămână mereu verde.
Bunicul m-a învățat
Că steaua e ghidul vieții.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceții.
poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre seară, poezii despre învățătură, poezii despre viață, poezii despre verde, poezii despre lună plină sau poezii despre admirație

Bunicul
bunicul sau doar o părere
înnopta adesea în cerdac
avea în față o lumânare aprinsă
și un colac
din care mânca și nu se sfârșea niciodată
mamă tată
veniti să vi-l vedeți pe bunicul
deschideam ușa și le arătam
picăturile calde de ceară
și fărâmăturile rămase
e bolnav ăsta micu' ziceau
noi nu vedem nimic
și se duceau din nou la culcare
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru cine oare...
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ți-ai lăsat Tu, slava, și-ai venit în lume?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Pentru-oricine crede în slăvitu-Ți Nume!
Însă și credința vine de la Tine,
Prin Cuvântu-Ți Sfânt și un har anume,
Harul de-a pricepe Legile-Ți divine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Te-ai jertfit pe cruce, Miel ispășitor?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Pentru-oricine caută și-azi un Salvator!
Dar lumina 'ceasta e tot de la Tine
Prin Cuvântu-Ți plin de har mântuitor,
Un har sfânt ce umple tot golul din mine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Ești Tu Mare Preot, în Locul Preasfânt?
Pentru mine, Doamne, și pentru oricine,
Intră prin credință, în Noul Legământ!
Dar și-aceasta-i Taină Sfântă, care vine
De la Tine, Doamne, prin Duhul Tău Sfânt
Care L-ai trimis, să domnească-n mine.
Pentru cine oare, oare, pentru cine
Mi-oi trăi eu viața în această lume?
Pentru Tine, Doamne, nu pentru oricine!
Biruind ispita și-n Sfântul Tău Nume
Voi trudi la plugul Slăvilor divine,
Prin Mărețul Har, acordat anume,
Celor ce iau jugul cel bun, de la Tine!
poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Din Comorile de har (7 ianuarie 2018)
Adăugat de Sara

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre salvare, poezii despre religie, poezii despre oi, poezii despre mântuire, poezii despre jertfă sau poezii despre crucificare
Bunicul și nepoții
Pe când spunea bunicul, cu emfază,
Cum barza îi aduce pe cei mici,
Un nepoțel precoce i-o retează:
"Păi, astea sunt povești... pentru bunici!"
epigramă de Alexandru Clenciu din 101 epigramiști retușați și încondeiați de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul și tehnologia
Nepoții îi cam dau de furcă
La jocuri pe calculator:
Bunicul nu se prea descurcă,
Deși... a dat în mintea lor!
epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre tehnologie, epigrame despre jocuri sau epigrame despre calculatoare
Bunicul
- Copiii zise cu blândețe -
Îmi trec adesea pragul,
Dar sprijinul la bătrânețe
Rămâne doar toiagul.
epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre copilărie sau epigrame despre bătrânețe
Bunicul nărăvit către nepot
Secretul l-am descoperit
Și ți-l împărtășesc, nepoate:
Bani mulți să faci, chiar și cinstit,
Când vezi, că altfel, nu se poate!
epigramă de Ion Bratu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre secrete sau epigrame despre bani

Bunicul
Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit și mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
își așeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a și întâmplat
copil cum eram, nu știam că-i bolnav
și într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
așa că îmi tot așezam pălăria pe cap
și întrebam unde-i bunicul?
De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o așez jos lângă flori
și sap.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prezent
- poezii despre muncă
- poezii despre frumusețe
- citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre frumusețe
- poezii despre copilărie
- citate de Nicolae Vălăreanu Sârbu despre copilărie
- poezii despre cadouri
- poezii despre amintiri

Bunicul
Bunicu-i pasăre măiastră,
Ne cântă iar cu lira lui,
S-a-ntors de printre noi, acasă,
Acolo-n țara Domnului.
Acolo-i pace și-s izvoare,
Mai reci, mai blânde și mai line,
Acolo este veșnic soare
Și miei aleargă pe coline...
Acolo e-un păstor, atât
Și-s îngeri cu aripi de stele,
Acolo, Tatăl ne-a avut
Suflet de vis și mângâiere.
Aici a obosit bunicul.
Oftând, spre ceruri a plecat,
Acolo-l vom găsi, în veacuri,
Cu sufletul eliberat.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre țări, poezii despre îngeri, poezii despre păsări, poezii despre pace sau poezii despre muzică
Bunicul
Bunicul stă pe scăunel,
Gânditor de Amangia.
Gânduri frământă în el,
Se luptă cu nostalgia.
Ar munci dar nu mai poate.
Bătrânețea-l stăpânește.
- E grea viața, măi nepoate,
Când totul te părăsește.
Bătrânețea-i haină grea,
Ce n-aș da să scap de ea!
Altădată, nu acum,
Mergeam sprintenel pe drum.
Acum am îmbătrânit,
Părul în cap mi-a albit,
Puterile m-au lăsat,
Ani destui am adunat.
E timpul să vă părăsesc.
Nu vreau să vă chinuiesc.
Dumnezeu, la el mă cheamă,
Plec din viața pământeană!
Nădejdea mea este la tine.
Ești tânăr și ai putere.
De vei trăi tot cât mine,
Vei dobândi și tu avere.
Un sfat bătrânesc e bine
Întotdeauna să-l primești!
Tu vei avea zile senine,
Dacă povața o-mplinești!
poezie de Dumitru Delcă (1 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfaturi, poezii despre zile, poezii despre vestimentație, poezii despre tinerețe sau poezii despre păr
Dr. cox: Carla, am un copil de șase luni. O să fiu ca unul dintre tipii ăia ciudați care-și duc copilul în parc și toată lumea se întreabă, "Hm, este tatăl, este bunicul, este bunicul bunicului și o, Doamne, împinge un con de trafic în timp ce băiatul lui de cinci ani plânge în noroi? Ceartă bietul copil? Nu! Nici măcar nu-l vede și uite, acum ia conul de trafic, îl pune în dubiță și pleacă cu mașina în timp ce băiețelul plânge și conul de trafic stă liniștit și se uită la Nemo pe DVD."
replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre copilărie, citate despre plâns, citate despre parcuri sau citate despre ceartă

Eroul de sub nuc...
Cireșul pe care l-a tăiat tata
transpira ori de câte ori
îi scotea scoarța
pentru a ațâța focul
pe locul acela cândva
fuse înmormântat bunicul
cu Steaua României pe piept
și ce mândru era tata
cand i se spunea că
este prunc de erou...
și ca să
nu-l dezamăgească pe bunicul
în locul cireșului tata
a sădit un nuc pe care a scris
"aici se odihnește tata"
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre eroism, poezii despre cireșe, poezii despre odihnă, poezii despre mândrie, poezii despre foc, poezii despre bebeluși sau poezii despre România
Bunicul
Pe băncuța de la poartă
Îl aud din când în când,
Pe bunicul meu oftând,
După vremuri de-altădată.
E supărat. E abătut.
Ochii-n lacrimi umezesc,
Când amintiri îl năpădesc,
Din timpul care-a trecut.
poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre supărare

Bunicul
soldații de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinși în seară
așteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în brațe merele
și mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint
poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre somn, poezii despre plumb, poezii despre mere, poezii despre creștere sau poezii despre armată
La arat
În mijloc de primăvară
Cântece din ramuri curg,
Pe ogor bunicul ară
Cu un plug de lemn și-un murg.
Peste deal, bătrânul soare
Urcă-n ceruri ca un rug,
Mici broboane de sudoare
Cad pe coarnele de plug.
Păsările-n arătură
Scormonesc pământul ud;
Pe sub gard, tufa de mură
Își întinde colțul crud.
Iar bunicul ară, ară,
Brazdele se-ntorc pe rând
Și când gată, către seară,
Spune-o rugăciune-n gând.
poezie pentru copii de Gheorghe Vicol
Adăugat de Gheorghe Vicol

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre arat, poezii despre primăvară, poezii despre lemn, poezii despre gânduri, poezii despre crengi, poezii despre bătrânețe sau poezii despre Soare

De ce v-ar păsa?
Doamne, niciodată!
Genunchii mei nu au putut săruta
pământul,
fără să fiu Eu!
Eu sunt nimeni, efemer, dar...,
ai mei, Bunicul, Străbunicul și Răstrăbunicul sunt acolo!
În țărână. Eu încă sunt aici!
Sper că, aici, încă mai este un loc curat!
Am șters mult până aici!
M-am șters și pe mine
și
aici oare mai pot ramâne Om?
mai departe mai am și alte...,
ca să văd ce voi mai fi?
Mulțumesc pentru cei puțini care m-au citit din suflet.
Mâ înclin în fața lor,
sincer,
dacă au simțit cu adevărat ceva
din cuvintele mele, aiurea inșiruite!
Mulțumesc pentru, că citiți aceste rânduri!
Dacă nu, pentru mine nimic nu are sens,
sau nu mă luați în considerație!
Eu sunt un nimic, dacă nu sunt capabil
să
îmi dau seama că nimicul nu există!
Asta am simțit, și, sincer, asta am scris!
De fapt cui îi pasă? De ce v-ar păsa?
poezie de Viorel Muha (august 2009)
Adăugat de Viorel Muha

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sinceritate, poezii despre mulțumire, poezii despre lectură, poezii despre existență, poezii despre cuvinte, poezii despre curățenie sau poezii despre adevăr

cruce de piatră -
sunt cu cinci ani mai bătrân
decât bunicul
haiku de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre cruce sau citate despre bătrânețe