Bunicul

bunicul sau doar o părere
înnopta adesea în cerdac
avea în faţă o lumânare aprinsă
şi un colac
din care mânca şi nu se sfârşea niciodată
mamă tată
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul
deschideam uşa şi le arătam
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase
e bolnav ăsta micu' ziceau
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

după ce a murit bunicul,
l-am visat într-o noapte şi mi-a spus:
- vino în cerdac să mai stăm de vorbă.

şi pentru că m-am trezit imediat
şi am văzut o lumină pâlpâind,
am ieşit afară.

bunicul mă aştepta în cerdac

avea în faţă o lumânare aprinsă
şi mânca dintr-un colac

- mamă, tată,
veniti să vi-l vedeţi pe bunicul

am deschis uşa şi le-am arătat
picăturile calde de ceară
şi fărâmăturile rămase

- e bolnav ăsta micu' ziceau ei
noi nu vedem nimic
şi se duceau din nou la culcare

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Avea bunicul o pălărie frumoasă
mi-a dăruit şi mie una la fel
mergea la muncă în gradină ori pe câmp
îşi aşeza pălăria jos să nu o murdăreasca
eram mereu împreună, îl imitam
îi plăcea să mă îmbrace la fel cu el
fapt care s-a şi întâmplat
copil cum eram, nu ştiam că-i bolnav
şi într-o zi a murit
nici asta nu am priceput dintr-o dată
aşa că îmi tot aşezam pălăria pe cap
şi întrebam unde-i bunicul?

De atunci am rămas doar cu pălăria
în ea se ascunde bunicul
astăzi ca să fim împreună
nu numai în amintire,
o port la muncă în gradină
o aşez jos lângă flori
şi sap.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

- Copiii – zise cu blândeţe -
Îmi trec adesea pragul,
Dar sprijinul la bătrâneţe
Rămâne doar toiagul.

epigramă de Victor Macarevici din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicul

În serile cu lună plină
Cu bunicul stau la poartă,
Sau, admirăm din grădină
Senina boltă-înstelată.

Aproape-n fiecare seară
Îl întrebam pe bunicul,
Unde e Steaua Polară,
Unde este răsăritul.

Răspundea-întrebării mele,
Arătându-mi cu răbdare,
Din puzderia de stele,
Pe cea mai strălucitoare.

Spunea că ea luminează
Mintea celui ce se pierde.
Că-n viaţă-l orientează
Să rămână mereu verde.

Bunicul m-a învăţat
Că steaua e ghidul vieţii.
După ea, eu m-am ghidat
Ca să trec prin valul ceţii.

poezie de Dumitru Delcă (25 iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

(poezie închinată bunicului meu
Ioan Andrieşanu)

S-a dus în ceruri bunicul meu, Ioan,
Că unde-ar fi putut, altminteri, oare
Să meargă cu o inimă-aşa mare,
Bunicul meu cel drag de la Vişan.

L-am dus tăcut pe ultimul său drum,
Cu-ntregul sat, în acea zi de vară
Şi-am retrăit, la fel ca prima oară,
Copilăria-mi dusă ca un fum,

Cu veri, vacanţe şi cu toamne pline
De nuci, de prune, struguri şi gutui,
Iar azi bunicul meu acasă nu-i,
Dar, Doamne, câte a lăsat în mine!

De azi-nainte-n iarnă, timp fulgerat de ger
E pentru mine, încă, un Sfânt Ioan în cer!

sonet de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi tehnologia

Nepoţii îi cam dau de furcă
La jocuri pe calculator:
Bunicul nu se prea descurcă,
Deşi... a dat în mintea lor!

epigramă de Liviu Sergiu Manolache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de portocal

Bunicul era cu poveştile
mă iubea, chiar dacă nu mi-a vorbit niciodată
se uita din fotografia veche la mine
avea la ureche flori de portocal
şi o bunică încolăcită-n scaun.

Într-o noapte mi-a atins aripa dreaptă
mi-a sărutat liniştea din gene
cu pulbere de triluri mi-a povestit viaţa şi moartea
în cameră se împleteau luminile din stradă
bunicul era om bun şi camera adia toată în miros de portocali.

poezie de Laura Soltuzu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi nepoţii

Pe când spunea bunicul, cu emfază,
Cum barza îi aduce pe cei mici,
Un nepoţel precoce i-o retează:
"Păi, astea sunt poveşti... pentru bunici!"

epigramă de Alexandru Clenciu din 101 epigramişti retuşaţi şi încondeiaţi de Alexandru Clenciu (2001)
Această epigramă face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

soldaţii de plumb
din sertarul bunicului
dorm prinşi în seară
aşteaptă probabil toamna
să le crească aripi
asemenea zeilor
din tabloul în care bunicul
îmi pune în braţe merele
şi mă sărută pe frunte
cu tăcerea de argint

poezie de Ovidiu Cristian Dinică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors de la şcoală pe la cinci şi jumătate. Uşa de la intrare era închisă, ca să descurajăm vizitatorii. Nu ne-ar conveni să vină cineva, pentru că bunicul e singur acasă şi zace în aşternut. (Bunicul era orb.)

începutul de la Jurnal de la şaisprezece ani. Adolescentul de Yasunari Kawabata, traducere de Cornelia Daniela Lupşă
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergeam cu bunicul de mână la biserică, de Paşti, iar pe malul celălalt am văzut cum se aruncau în Nistru, la Mihailovka, crucea, clopotele şi clopotniţa unei biserici. Probabil, biserica din sat. Totul se întâmpla în vuiet de tractoare cu şenile. Atunci, bunicul ne-a spus nouă, copiilor, următoarele cuvinte, pe care le-am considerat – şi le consider încă – testamentul său politic: Priviţi, ţineţi minte şi nu uitaţi niciodată ce înseamnă comunismul!

Aspazia Oţel Petrescu în Doamne, strigat-am! (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o problemă de viitor, întreabă ce părere are bunicul, dar şi nepotul.

aforism de Dorel Schor
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul

Pe băncuţa de la poartă
Îl aud din când în când,
Pe bunicul meu oftând,
După vremuri de-altădată.

E supărat. E abătut.
Ochii-n lacrimi umezesc,
Când amintiri îl năpădesc,
Din timpul care-a trecut.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezrădăcinare

Mi-am îmbrăcat hainele de duminică,
Diploma si abilităţile mi le-am îndesat
Într-un buzunar
Dealul "Boleacu", lunca, livada
şi pădurea printre farduri,
Pa mama, tata şi fraţii la vedere, în portvizit.
Am luat cu mine doar surâsul
nesigur şi enigmatic;
În urma mea pârâu de lacrimi,
În faţă neprevăzutul.
Bătrâneţe în doi

Pe poteca îngustă
acoperită cu troscot,
sprijinindu-vă unul pe altul
vă plimbaţi prin grădina
în care visele voastre
răsădite cu grijă
s-au prins şi au făcut roade.

Sunt semne mohorâte de ploaie
şi iarna se pare că va veni curând;
pentru voi bătrâneţea în doi
e doar o vară continuă.
Tu erai...

"Tu erai!" ai rostit
şi mica scânteie
avea să aprindă focul.
(nu de paie)
Tu erai,
eu eram,
noi eram;
e nevoie să explic mai pe şleau?

Nepotrivire
Tu nu poţi fi sufletul meu pereche;
oricât de mult aş întreba
rămân fără răspuns,
oricât de multe aş face
niciodată nu e suficient,
şi orice aş cere
niciodată nu primesc.

Dulceaţa iubirii
s-a zaharisit dinainte de vreme,
iar ciorba reîncălzită de la prânz
nu o mai pot digera.

Nu înţeleg ce vrei de la mine
de ce ţii morţiş ca eu sa fiu ACEEA,
şi te întreb de ce nu m-ai iubit
acum când nu ştii să o mai faci?
Fără tata

În ziua aceea de martie
iubite tată ai plecat
lăsând în urmă
o inimă frântă de durere,
multe îmbrăţişări fără răspuns
şi vorbe de alint nerostite
pe care mă rog să le mai aud
măcar în vis.
Să ştii dragă tăticule
că în inima mea mezină
acum pădurea noastră
e doar plină de uscături,
stejarul de la poartă
nu mai este la fel de verde şi umbros
şi după fiecare ploaie
niciodată nu mai răsare soarele.
Doar tata, mama şi bunicul

Bruma înmiresmată hoinăreşte
prin grădina noastră din Dealu Boleacu.
Din coliba încropită de Mihăiţă
aud clar zborul îngerilor
spre ţările calde.
Sub desfrunzirea nucului din vie
se ţes noi amintiri
sub semnul mirării,
iar tata, mama şi bunicul,
singurii mei tovarăşi constanţi
mă veghează din cimitirul străbun.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul şi ceasul de buzunar

Fără ca să-i dea prin minte,
Ceasul său (fir'ar să fie!)
I-a luat-o înainte
Cu un... hoţ de meserie!

epigramă de Ioan Toderaşcu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

La revedere, mamă, la revedere, tată!

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că-n ziua asta caldă de blajin,
nu vin cum vine toată lumea cumpătată,
să dau pomană pentru voi, ca un creştin.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
că azi cu voi e doar singurătatea...
şi mă căznesc aşa cum niciodată,
şi soarta mi-o blestem, şi laşitatea...

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar ştiţi si voi că sunt plecat la muncă,
şi peste tot e-o criză blestemată
şi dacă vin, stăpânii mă aruncă.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
voiam să vă aduc o nepoţică,
adică pentru voi, e strănepoată...
adică sunt bunel... la o adică.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
şi vă promit c-oi încerca la anul
să vin şi eu cum vine lumea toată,
la cimitir, să-şi ostoiască-aleanul.

Mă iartă, mamă, şi mă iartă, tată!
dar am vorbit mai an cu un vecin,
cu moş Vasile, cel de peste-o poartă,
să iasă-n locul meu la ţintirim...

Să toarne câte un pahar de vin,
lângă mormântul tău şi-al mamei – tată,
iar lumea spună: Să trăim, să-i pomenim!
şi liniştea cu clopote să bată.

Şi-atunce firea-mi se va linişti,
simţind din depărtări că e iertată,
şi buzele-mi uscate vor şopti...
la revedere, mamă, la revedere, tată!

poezie de Iurie Osoianu (9 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din rama anilor şi-acum

... am întrebat pe bunicul
cum s-a-mpăcat cu pământul
şi-au trăit până la adânci biruinţi
brăzdându-şi unul altuia faţa
bunicul fiind
cel mai mare peste răbdare
în timpul acesta mai lua
şi pământ în parte
mare strângător era bunicul
el nu uita niciodată
să pună de-o parte
gând pe gând
în lada de zestre
a firii lui tata
de cânta în pragul casei
întotdeauna din fluier
îngropa toţi morţii
după pământul muncit de el
până la scara murgului
şi-avea o frunte aşa înaltă
când pe punea în locul soarelui
că nu mă mai săturam
măsurând-o cu timpul
aşa nepoată
de-a dii mărarul soarelui
până la scara murgului...

poezie de Maria Podari (30 decembrie 1970)
Adăugat de Maria Pîrlogea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la terasă

Neatent din cale-afară,
Bâlbâit cum e bunicul,
Până berea să o ceară,
I-a furat o muscă micul!

epigramă de Gheorghe Gurău (iunie 2010)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânarea aprinsă

O lumânare aprinsă
este flacăra sufletului.
Este iubirea, e credinţa.
Este liniştea, speranţa,
care niciodată
nu trebuie pierdută.

poezie de Dumitru Delcă (februarie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bunicul nărăvit către nepot

Secretul l-am descoperit
Şi ţi-l împărtăşesc, nepoate:
Bani mulţi să faci, chiar şi cinstit,
Când vezi, că altfel, nu se poate!

epigramă de Ion Bratu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!