Arome de suflet
Pe brațele-i întinse nevăzuți, șerpii vicleni
așteaptă să-i strângă la piept pe seduși
și nu vor mai scăpa din mrejele fierbinți
țesute diabolic împrejur.
Cuvintele alunecă pe la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în miez de măr copt.
Se risipesc arome de suflet la mese
unde tulburătoare lumini lichide se beau,
din ape curcubee fac arcuri colorate pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca niște porți
prin care trec anotimpuri cu logos poetic.
Se mântuie de păcate omul mirean,
respiră prin piele bucuria învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Totul se risipește ca ceața prin aer
Pe brațele ei întinși stau nevăzuți șerpii vicleni
așteaptă să-i strângă la piept pe seduși
și nu vor mai scăpa din mrejele fierbinți
țesute diabolic împrejur.
Cuvintele alunecă de la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în arome de măr copt.
Totul se risipește cum ceața prin aer
unde tulburătoare lumini lichide se nasc,
din ape curcubeie fac arcuri frumoase pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca niște porți
pe unde trec anotimpuri cu logos poetic.
Se mântuie de păcate întregul univers
și respiră prin piele bucuria învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Semn de virtute
Însetat
de albastrul din fântânile cerului
îmi beau verdele din vin
în potirele durerii
în suflet să se reverse bucuria.
Pecete gândului pun în dovezi
caut drumuri, porți să deschid.
Așez sufletu-n fapte
și fructul îl împart
la toți flămânzii ce-l așteaptă.
Atât cât poți să învingi
lupta cu tine se ascute
și mereu o porți
semn de virtute.
Iar ce se câștigă cu greu
devine mai de preț
și se zidește
în trup,
dobândești miez în cuvinte
și-n vorbe cumpătare,
zăvoare cu dinți
nu mai sunt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nichita
În cuvintele sale s-a copt regina viilor,
pe sub arcuri de triumf trec cohorte de îngeri,
toamna nu se mai satură de arome
în iubiri de femei înalte
cu glezne subțiri,
leoaice de pradă.
Poemele îi cântă în trâmbițele veacului
nemurirea în harul divin
și din cer lumina i se așează pe umeri.
Dar Nichita rămâne rodul visării
unde sufletul se încuvântă apoteotic,
este sămânța din fructul universului
din care răsar luceferii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impulsul din trup
Așteaptă la porți nevăzute
marile înțelegeri din umbră
ocolind calea luminii din timp.
Se așează cu platoșa șarpelui
la trecătorile de cumpănă
prin muntele nebuniei ce stoarce voința
cu paharul să o arunci.
De la o vreme se iscă-n auz
sunetul durerii în creștere
care-mi respiră dulceața cuvintelor
și risipește arome care înrobesc.
Prin piele se scaldă înserarea,
o simt după asfințitul de pajură
cum pune o monedă pe suflet
ca un scut de ochiul viperei.
Impulsul din trup trece-n uitare,
închide cu zăvorul ușa
în care nemernicii dau cu pietre
până-și pierd cu totul puterea.
Apare din ape un răpitor
ce șterge sudoarea din oglinzi
și se duce-n adânc
de tulburele devine limpede.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așteaptă
noaptea s-a trezit dezbracată de întuneric
ziua a fost sărutată de razele soarelui
cu gîndurile la ferestrele minții
privesc jocul luminii prin frunze
prin fața casei de dincolo de stradă
se plimbă umbra norilor călători
și ploaia nu vine
tu așteaptă cu mîinile întinse
bucuria o să-ți cadă în palme
și păsările o să te cheme
în universul zilei
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Apele
Seara descântă apele la izvoare
pentru drumul prin întunericul nopții,
le așează sub cap pietre,
să alunece grăbite-n mările lumii.
Dimineața le spală cu lumina
pe fața vălurită a vremii,
rămân însingurate
cascadele
prin anotimpuri trecătoare
cu maluri zdrențuite
de formele de relief.
Doar orașele și satele le dezmiardă
cu poduri pe care trec străzile
și oamenii se opresc să privescă
ambarcațiunile care trec într-o parte și alta
cu ochii flămânzi de frumusețe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mătasea luminii
Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
știu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
și risipesc aroma înserării.
Mătasea luminii șade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ți faci intrarea-n visare
cu glasul subțire de greieri.
Pe cărări neumblate respiră frunzișul
ca într-o fântână izvorul,
de șoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
așezând inima în vocale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Las cuvintele să-ți descrie
Mă îndepărtez de toate apucăturile
și îmi scriu pe foi volante
sentimentele pe care le-am trăit
cu toate bucuriile și mâhnirile
pe care le port cu mine prin lume.
Las cuvintele să-ți descrie
în ce ape se scaldă luceferii de ziuă
și Dumnezeul la care mă închin
așteaptă să mă schimb din interior
prin convingere.
În suflet mugurii credinței înfloresc
și fructul își răspândește sămânța,
cu acest rod doresc să mă mântui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De la naștere până azi
între noi se odihnește miracolul
risipește prin gânduri flori albe de salcâm
mirosuri pătrunzătoare
mă recompun din fiecare privire albastră
trăiesc în miezul unui fruct al iubirii
de la nașterea până azi
noaptea s-a furișat pe acoperișuri de cer
dacă aș rămâne în ea
aș îmblânzi cuvintele care mă cheamă
în regatul de lumină al poemelor celeste
unde trupul copt de dragostea-n flăcări
îmi face carnea fierbinte
trăiesc rodind în aroma ta de amiază
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Arome peste amintiri
Iubirile mele au cântec interior
n-au corzi vocale,
dar au taine ascunse
în care sălășluiesc frumos.
Trăirile lor topesc orice obstacol
și nu se sfârșesc,
se zidesc în piatră și se înconjoară
de cetățile înalte ale sufletului,
trec peste pod apele învolburate
și ajung în ținutul fermecat.
Nu se lasă niciodată furate
de iernile lungi cu nopți friguroase,
doar salcâmii și teii înfloriți
risipesc arome peste amintiri
ca un dar de neuitat.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea încheiată la nasturi așteaptă
Stiu tăcerea cum sporește sub piele
și ochii privesc golul cum se umple,
cum se conturează subțire culoarea în cânt
într-o vibrare pe corzile viorii.
Iubirea încheiată la nasturi așteaptă,
în ființa mea se petrec lucruri neprevăzute
și sângele face febră în mușchii pieptului.
Cuvintele le strâng și le închid în seif
ca pe niște teancuri de bacnote
din care se plătesc gândurile
bogat fructificate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În lemn de jugastru
voi împărți cu tine lumina ca pe o pâine
scoasă dimineața din cuptorul soarelui
cu palmele întoarse spre fața lunii
în lemn de jugastru voi tăia semne
frunzele mă vor acoperi cu adieri
risipiri de arome și armonii suave
și-n sufletul pietrii se va simți fiorul
sunetelor lovite cu arcuri întinse
ca o rugă de boltile cerului
de unde curge curcubeul în ape
îmi înverzește-n memorie cuvântul
și sedimentează uitarea lângă maluri
ca o noapte pretinsă de moarte
cu origini atât de necunoscute
de lacrimi în cenușă se vor pierde
atunci când omul este învins
ulciorul cu vin răcoros așteptă
în ungherul unde sufletul mi-l bei
și nu faci nicio cruce
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Previziune
Se făcuse seară în cuvintele șoptite,
prin trup urca fiorul dragostei,
ochii leneși alunecau departe,
mâinile se scufundau în buzunarele goale
și noaptea își căuta caii sălbatici.
Dar cum voi păși prin păduri
pe potecile prin care ocolesc vântul,
să aud bucuros păsările ciripind
în diminețile în care și izvoarele cântă,
iar ziua mă așteaptă acasă
cu nesfârșitul dincolo de lume.
Deschide porțile închise de alții,
drumurile cu măduva pierdută
aleargă prin orașe necunoscute
pe unde strălucirea așteaptă musafiri.
Născut cu linia vieții
atât de profundă și clară,
prevăd în umbrele luminii
cum va rodi pomul vieții
fructul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă întorc la matcă
întorc noaptea pe fețele lunii
într-un descântec
fac incantații pentru aducerea ploii
pun semne la izvoarele dragostei
apă neîncepută beau și arunc împrejur
să mă vindec de dor
îmi las urme pe pietrele albe
peste care alunecă destinul
cu întâmplările vieții
dimineața urcă prin frunzele copacilor
lumina le sărută seva
rădăcinile se răstignesc în pământ
flămânde
păsările se opresc din cântatul zorilor
și zboară în altă parte
ziua se prinde cu mâinile de gât
și răsuflă ușurată
nu-mi doresc decât un curs normal
lăsați-l liber
mă întorc la matcă
unde m-a lăsat Dumnezeu
să-mi caut drumul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contur curbat
Durerea când e lacrimă sub geană
și se prelinge pe umăr de obraz
o frumusețe stranie înflorește-n priviri,
de se vor strînge mănunchi de lumini
fără să-și numere razele.
Aromele trupului tău îmbată
piersicile zemoase sub piele și puf
frăgezind culori calde de nufăr
într-un contur curbat cu linii subțiri,
cuvintele devin gesturi sublimate
la răspântia înțelegerii faptelor,
metamorfoze ale transformării gândului,
alipirea dragostei de conținut
prin împerecherea factorilor opuși.
Cât să mai poți intui când totul devine ascuns,
risipirea mea în adierea vântului
aerul tău în oasele lui.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Carul cu flori
Venită din spatele umbrelor
cu raze de lumină în mâini
stratifică iubirea sub piele
și cu inima simte.
Nu mă mai caută cu ochii
se face scară să urc
până la izvorul din care beau.
M-atinge c-un gând, săgeată ascunsă,
alcătuire dureroasă în carne
plăcere cuibărind.
Poarta fără stâlpi înflorește
și lasă loc să treacă
carul cu flori.
Oaspeții așteaptă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeie a verdelui copt
În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,
iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.
Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.
Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.
Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!