Mătasea luminii
Arde o dragoste nevinovata răbdare
ce nu mai poate fi uitată,
știu mersul norilor prin anotimpuri,
cineva mă tot întreabă
de ce ploile nu se opresc vara?
și risipesc aroma înserării.
Mătasea luminii șade pe umerii ei
transparentă sorbind albul
cum harpa sunetele,
ierburile vălurite în aerul răcoros
te invită să-ți faci intrarea-n visare
cu glasul subțire de greieri.
Pe cărări neumblate respiră frunzișul
ca într-o fântână izvorul,
de șoapta se scufundă în apă
ca într-un poem cuvintele
așezând inima în vocale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.