Sabia lui Damocles

săbiile au ieşit din uz, dar spaima e prezentă
e mereu însoţită de ticăloşie, hoţie, ignoranţă şi răutate
cum e să stai tot timpul sub ameninţare
cu spaima cuibărită în sân?

cuvintele minciunii atârnă ca pietrele de moară
ce macină ultima brumă de adevăr
suflându-i pulberea în cele patru colţuri
să i se piardă şi numele şi neamul

dintre toate formulele sacre folosite
una singură mai dăinuie scrisă cu sânge în carne
"mi-a fost dor de tine" e mai valoroasă decât tot aurul din lume
şi e cea mai bună platoşa pentru lupta zilnică

când oare o să putem rosti iar fără să ne fie frică sau ruşine?
să ne destăinuim dorurile cu smerenie
fără teama de a ridica împotrivă
toate armatele cuvintelor goale de conţinut

când trecutul devine muzeu şi tu pe plimbi prin camerele goale...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

fie vouă toată urâţenia lumii
şi asemeni lui Midas, tot ce atingeţi să dispară
prefăcut în bulgări de aur pentru răscumpărarea păcatelor

aici putea fi raiul pe pământ, dar l-aţi făcut loc sterp şi fără viaţă
asemeni spiritelor care-au semnat pactul
îmbrăcând haina blestemului

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că timpul nu se schimbă când doreşti
Şi pentru că, în mine, e multă rutină
De când ai plecat, într-o falsă lumină,
Văd clipa prezentă şi zaţul din ceşti
Îmi spune că sunt, vinovat fără vină.

De ce mi-e dor de tine?
Pentru că am încercat să nu-mi fie
Şi nu mi-a ieşit.
Pentru că nu poţi trăi într-o lume pustie,
Pe un fals teritoriu, cu munţi de hârtie.
Pentru că, prea mult te-am iubit
Şi-acestă iubire e-o flacără vie.

poezie de Adrian Abrudan
Adăugat de Adrian Abrudan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când amforele pleacă-n pribegie

un pântece rotund, pietros, ce-ascunde-n vale nuditatea
e locul în care vocea bălteşte, ochiul se pierde
şi toată natura unelteşte la-împlinire
vara se coc toate: seminţe, pofte, îndoieli
iar toamna se încinge-n frunze ostenite

din pântecele mamei gol am ieşit în lume
şi gol mi-e sufletul în clipe de restrişte
de câte ori mă-încinge spaima
smerit şi gol mă-întorc în spuza de lumină
şi-încerc să regăsesc intrarea şi-al spaimei adăpost

pe umeri mantia mi-e flamură în vânt
pământul se întinde-n jur tipsie
în mine toate drumurile se înfig, m-alungă, nu-s bine primit
doar eu şi cerul gol, de vânturi răvăşit
las lumii însetate, iubirea, ploaie de lumină

iubirea, pentru a rămâne iubire, nu se poate manifesta decât iubind

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul prietenie, în această zodie a istoriei, pentru poporul nostru înseamnă cea mai categorică garanţie a propriilor idealuri. Iar pentru noi, servitori credincioşi ai artei, acest cuvânt e sinonim cu toate cuvintele frumoase pe care le putem rosti, cu toate speranţele mari, pe care le putem realiza, cu lupta împotriva amintirilor urâte pe care ne străduim să le putem îngropa.

Grigore Vasiliu Birlic în scrisoare
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

dor de tine-n atâtea veşnicii

libertatea mea nu e altceva, iubite
decât dor de tine-n atâtea veşnicii
eu te iubesc în toate toamnele vieţii
şi în cele cu lanţuri pe copacii ruginii
mi-ai trimis scrisori cu asfinţituri de soare
şi mi-a crescut golul din inimă mare
tu te plimbi prin oraşe imaginare
şi te simt prin bruma sângelui meu
tinereţea mea îi pune frână morţii
şi mă împiedic de ea în zboruri-chemare
îmi mişcă nopţile reci prin cameră mereu
mă porţi prin frăgezimi de stea uşor
te rătăcesc prin dansurile străvezii ale coapselor
prin alte lumi mai triste fără noi tu treci
prin şiruri de oglinzi concave, prin nunţi de ploi
ne tac cuvintele născându-ne în zorii reci
miroase a sânge amintirea femeii cu îngeri
şi-n ochiul argintiu, sub pleoapă, tu sângeri.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om mai mândru decât tine

Dacă-ţi închipui că cei din anturajul tău sunt mai buni decât mine,
Dacă ţinteşti, ca port sau vorbă, prieteni de-o mai nobilă origine,
Dacă eşti mândru de-averea ta şi crezi că totul ţi se cuvine,
Nu voi fi a doua ta vioară: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă-ţi închipui că profesiunea ta-i mai presus de toate
Şi când suntem împreună afişezi-o superioară amabilitate,
Dacă remarci c-am haine ponosite, iar ale tale-s noi şi fine –
Mai trebuie atâta să notezi: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă tu, alături de-o persoană importantă, mă întâlneşti pe drum
Şi consideri că nu merit să-i fiu văzut de-acela nicidecum,
Aşa că, trecând prin preajma-mi, te faci că nu mă vezi, îţi ruşine –
Fii pentru mine fii orb întotdeauna: Eu sunt mai mândru decât tine!

Dacă ai caracterul perfect şi trecutul, necunoscut, fără vinovăţie,
În vreme ce trecutul meu, cunoscut, nu-i ce-ar fi trebuit să fie,
Nu risca o contaminare, salvează-ţi numele cum ştii mai bine –
Într-un stol e-acelaşi soi păsări: Eu sunt mai mândru decât tine!

Păstrează-ţi tutela pentru alţii! Aurul şi rangul, cu toată linguşeala,
Nu pot cumpăra prietenia, care-i mai mare decât fala!
Prietenia se-oferă unui egal – dacă simt asta, te rog reţine,
Zidul mândriei se va prăbuşi: Eu-s mai puţin mândru decât tine!

poezie de Henry Lawson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşele

Oraşele din lume, crescând pe verticală,
ne urcă, fără noimă, din ce în ce mai sus,
iar noi, având în gene pornirea ancestrală,
tânjim fără-ncetare spre polul cel opus.

Purtăm mereu în suflet o sete adormită,
dar resimţită-adesea ca un impuls acut,
s-avem în jurul nostru un soi de recuzită,
din amintiri neşterse venite din trecut –

un colţ de puritate, cu plante asortate,
în camere obscure, ca nelipsit decor
la porţile deschise de timpul care bate
în pragul neuitării cu cântece de dor.

De vii către origini să regăseşti trecutul,
rămas în adormire pe un picior de plai,
vei da peste lume în care nici chiar lutul
nu-l simiţi ca altădată acolo unde stai.

Mâhnire fără seamăn pe cuget te apasă,
te simţi, fără tăgadă, un biet necunoscut
în lumea agitată de care nu-ţi mai pasă
când dorurile toate te cheamă în trecut.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă pentru ziua Schimbării la Faţă

Doamne!...
Lasă-mă să stau de vorbă cu Tine,
Nu fi Tată vitreg cu copilul Tău,
Care n-a făcut în viaţă decât bine
Şi n-a fost plătit în schimb decât cu rău...

Lasă-mă să-Ţi spun că nu se poate
Să rămâi mereu aşa cum eşti,
Când puterea Ta se-ntinde peste toate
Şi când toate sunt aşa precum voieşti...

Lasă-mă să-Ţi spun c-alcătuirea
Celor ce le crezi fără prihană
A-nceput să răzvrătească omenirea,
Dornică de-o viaţă mai umană...

Fă să fie-aşa precum se spune
C-ai fi vrut să fii cu lumea toată -
Rău cu cele rele,
Bun cu cele bune -
Fii măcar acum ce n-ai fost niciodată...

Fă să fie bine pentru bine
Şi, la fel, frumos pentru frumos
Şi să fim şi noi la fel cu Tine -
Cel de Sus la fel cu cei de jos.

rugăciune de Ion Minulescu din Gândirea, VII, nr. 9 (septembrie 1927)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ah, aş vrea să mă războiesc cu socitetatea aceasta, şi să-i înnoiesc legile şi obiceiurile, să i le sfărâm! Oare nu m-a rănit ea în toate gândurile, în toate fibrele, în toate sentimentele, în toate dorurile, în toate speranţele, în viitorul, în prezentul, în trecutul meu?

Balzac în Femeia la treizeci de ani
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret din anul 1906

Din neamul nobil, vechi, statornicie
prinsă-n a ochilor arcadă. Neschimbat
albastrul, spaima din copilărie.
Smerenie, ici şi colo, nu de-argat,
totuşi de slujitor şi de femeie.
Gura, cum se cuvine, ferm trasată,
nu convingând dar exprimând dreptate,
şi fruntea fără nici o răutate,
privire-ades în umbră aplecată.

Asta, ca-ntreg, abia doar presimţit;
nicicând în chin sau în izbânzi, unite,
spre a străbate căi neistovite
şi totuşi, parcă-n lucruri risipite,
ceva real şi grav s-a plănuit.

poezie de Rainer Maria Rilke din Poezii noi, Partea întâi, traducere de Maria Banuş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele goale, cuvintele fără sens, cuvintele în aer, nu pot produce nimic. Vedeţi, toate acestea ne obligă să studiem şi să facem eforturi pentru ca cuvintele noastre să producă efecte în lumea întreagă, în întreaga creaţie, în lumea vizibilă şi în lumea invizibilă; pentru ca ele să pună în mişcare oamenii, îngerii, arhanghelii, spiritele şi elementele.

citat clasic din Omraam Mikhael Aivanhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul nu se îmbracă după moda timpului său, neavând straie. E gol şi nu se ruşinează din această cauză. Doar mincinoşii râd de el; de fapt râd de ei înşişi. Aşa trebuie să fie adevărurile, goale goluţe atât iarna cât şi vara. De ce credeţi că nu le e ruşine copiilor să umble goi? Pentru că-s inocenţi aşa cum e şi adevărul, inocent şi fără veşminte, să nu tragă mai greu decât e, la cântar. Veşmintele puse pe adevăr ar fi o minciună. Adevărul n-are ce să ascundă, nici măcar rănile minciunii şi a indiferenţei noastre.

Cornel Stelian Popa
Adăugat de Cornel Stelian Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inadecvat

un oraş fără identitate, un om fără identitate, o idee fără identitate
oraşul moare încet, încet, fără zbatere, ca un miel de sacrificiu
omul caută mereu ceea ce nu a pierdut niciodată
şi ideea se lasă furată, o sabină în valurile isteriei umane
nimic nou printre litere, aceleaşi simboluri care se încheagă-n silabe
şi aceleaşi cuvinte terne, greu de rostit şi de ţinut minte
un om fără identitate devine invizibil, se dezintegrează
un oraş fără identitate moare, intră-n pământ şi-n uitare
o idee fără identitate este o idee fără conţinut
o formă fără fond, o semnătură indescifrabilă pe cerul cuvântului
pentru că...
orice idee se conţine pe ea însăşi

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tridimensional

să fiu poet?
compoziţia chimică a necunoscutului-
mă întind în palma minţii
următorul pas se întrevede
(in cele ce urmează pasul)
timpul s-a oprit căci toate cele ce-s divine
doar se verifică prin viteza ceasului ales
să fiu poet?
încă zeii (nu) se află
nici în casele lor împărţite-n cardinale
rai nu a existat prin spaima iadului iubit
(judecată pentru toti!)
nimic nu-i fără lege...
alterez spaţiul dintre timpi
dimensiunea putredă a universului
succesiunea ireversibilă a unui suflet
doar conjuncţia unui fenomen
încă (zeii)
salvează visul visătorilor visaţi
se plimbă printre noi.

poezie de Alexandru Barcanescu (27 iunie 2015)
Adăugat de Alexandru Barcanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!