Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

fie vouă toată urâţenia lumii
şi asemeni lui Midas, tot ce atingeţi să dispară
prefăcut în bulgări de aur pentru răscumpărarea păcatelor

aici putea fi raiul pe pământ, dar l-aţi făcut loc sterp şi fără viaţă
asemeni spiritelor care-au semnat pactul
îmbrăcând haina blestemului

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea va înflori grădină

să faci o casă, să sapi o fântână şi să sădeşti un pom acestea erau reperele trecutului
iubirea nu trebuia povestită sau dovedită, ea trăia şi respira alături de noi
desparte-mă-n cuvinte şi-n silabe, adună-mă din spaime şi tăceri
şi vei descoperii ceea ce nici eu n-am ştiut

nu am făcut lucruri deosebite, nu am fost nici erou în pijamale
am încercat să trăiesc, aşa cum m-am priceput
şi cred că nu toate cuvintele au căzut în pământ sterp
şi multe încă hibernează. sunt în aşteptare

când eu va fi trecut de la sămânţa la floare, şi de la floare la sămânţa
iar câmpul de maci îmi va-îmbrăca-n uitare urmele-ostenite
voi reveni ploaie-potop ştergându-mă de tot din în

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

astăzi mi-a fost foarte frig, cumplit
mă strângea singurătatea în spate
şi tremurau toate amintirile
dar unde să mă încălzesc?

m-am închipuit asemeni fetiţei
dar chibriturile erau ude
şi în afară de fumul gros
nimic nu părea să mă ţină în viaţă

m-am ascuns între paginile unei cărţi
dar şi cuvintele alergau despletite de colo-colo
fără să ţină seama că îşi pierduseră sensul
şi că nu mai aveau pic de suflu în ele

ţi-am strigăt numele şi numele tău încălzea
m-am cuibărit suflet în suflet
ca un melc ce-şi zideşte pe iarnă casa
şi am închis ochii. afară?

chiar nu mai imi pasă... moarte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sabia lui Damocles

săbiile au ieşit din uz, dar spaima e prezentă
e mereu însoţită de ticăloşie, hoţie, ignoranţă şi răutate
cum e să stai tot timpul sub ameninţare
cu spaima cuibărită în sân?

cuvintele minciunii atârnă ca pietrele de moară
ce macină ultima brumă de adevăr
suflându-i pulberea în cele patru colţuri
să i se piardă şi numele şi neamul

dintre toate formulele sacre folosite
una singură mai dăinuie scrisă cu sânge în carne
"mi-a fost dor de tine" e mai valoroasă decât tot aurul din lume
şi e cea mai bună platoşa pentru lupta zilnică

când oare o să putem rosti iar fără să ne fie frică sau ruşine?
să ne destăinuim dorurile cu smerenie
fără teama de a ridica împotrivă
toate armatele cuvintelor goale de conţinut

când trecutul devine muzeu şi tu pe plimbi prin camerele goale...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sticla goală [The empty bottle]

Ah, libertate! Te asemeni bine
Cu-această sticlă care zace-n tină,
Sosită ieri aici din zări străine,
Cu bere tare, englezească, plină!

Am prins-o strâns – o mână – o ţâşnire –
Un pocnet ce răsună cu putere –
Entuziasm – lichidă gâlgâire –
Şi-am băut toată englezeasca bere!

Şi ce rămâne? – Doar o cavitate!
O formă fără viaţă în tăcere,
Un templu fără nicio zeitate –
Şi amintirea că a fost o bere!

poezie de William Aytoun, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

My best moment

încă nu am ajuns la sfârşit să-mi plătesc biletul întreg
dar dacă privesc în urmă nu văd nimic deosebit
toate momentele au trecut cumva pe lângă mine ignorându-mă

revoluţia şi-a lăsat rând dar eu nu am aflat şi am ratat momentul
mă chinuiam să aprind lumânarea să citesc o rugăciune
dar picioarele m-au lăsat şi am căzut în uitare

toţi kilometri străbătuţi suferă pentru că nu-şi cunosc originea
eu nu au văzut kilometrul zero şi nici nu i-au auzit strigătul muşcat
dar paşii mă duceau cumva mecanic fără să se numere

cei şapte ani atârnă greu, mă dor umerii. îmi dau lacrimile
şi toate cuvintele flutură batiste în urmă. păcat de toate cărţile uitate
păcat că tocmai acum am rămas fără cuvinte...

şi da... my best moment doesn't exist

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unii oameni care trăiesc asemeni unor candele. Aşezate discret, într-un colţişor curat şi sfânt, candelele luminează cu mica lor flacără ungherul unde au fost aşezate cu migală. Au nevoie de foarte puţine lucruri pentru a-şi păstra umila lor paloare. Dacă se nimereşte să ajungi în colţişorul respectiv, reuşeşti poate să observi luminiţa lor. Dacă nu, poţi trece pe lângă ele fără să le observi. Dar ele sunt acolo. Şi acolo vor rămâne, până când mâna care le-a aşezat acolo nu se va decide să le schimbe locul.
Alţi oameni sunt asemeni artificiilor. Se ridică fulgerător de la pământ, cu un zgomot care nu poate trece neobservat. Se înalţă, se tot înalţă, cu rapiditate extraordinară. Lumea aşteaptă, cu răsuflarea tăiată, să vadă ce se va întâmpla. Apoi, ajunse pe bolta cerească, explodează literalmente, oferind lumii un spectacol luminos nemaipomenit de frumos. Poate un pic cam scurt. Dar lumea se bucură, admiră şi aplaudă. Apoi, după ce spectacolul se va fi terminat, lumea nu mai are nici timp şi nici interes să observe căderea bruscă a tuburilor sfârtecate de explozie, care se izbesc de pământ cu un sunet sec, neauzit de nimeni. Oricum, va urma un alt rând de artificii!
Candele sau artificii? Până la urmă, ce dorim să fim? Sau, suntem ceea ce suntem, fără voia noastră? Poate că aşa ne este pur şi simplu dat: să fim candele sau artificii!

Eugen Blaj în Exilat în propria viaţă, XVI
Adăugat de Eugen Blaj
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni

am rămas într-un loc fără nume,
într-un loc fără lume,
pe un drum sterp, steril,
care nu duce nicăieri,
nici măcar înainte sau înapoi,
nici măcar la dracu-n praznic,
pe un drum fără început şi fără sfârşit,
unde până şi Dumnezeu a uitat cum se mai fac
oamenii din lut,
vorbind singur
pe faţa Pământului,
vorbind cu El însuşi
despre noua
arhitectură a Raiului,

am rămas singur
cu întunericul din mine
pândind nişte umbre fără fond,
trăgând o cortină grea de cenuşă
de fier
peste ochii obosiţi ai societăţii
şi peste
noua dezordine mondială,
să mă cert
de moarte
doar cu demonii mei
fără viziune,
care îmi denaturează
perspectivele asupra lumii
şi năzuinţele,
din când
în când.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cititul este asemeni gândirii, asemeni rugăciunii, asemeni discuţiei cu un prieten, asemeni înţelegerii ideilor altor oameni, asemeni ascultării muzicii, asemeni contemplării unei privelişti în timp ce te plimbi pe o plajă.

citat din Roberto Bolano
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintre trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
El este obligat să vadă injustiţia printre spinii
Şi incendiile de pe dealuri.

Iar cei care-au plecat întregi
Sunt aduşi seara acasă – ca mărunţiş.

Dintre cei trei sau patru oameni aflaţi într-o încăpere
Unul stă întotdeauna la fereastră.
Părul negru i-acoperă gândurile.
În spatele lui, vorbe, rătăciţii fără bagaje,
Inimi fără provizii, profeţii fără apă,
Pietre mari puse acolo,
Stând, închise ca nişte plicuri
Fără adresă; şi nimeni care să le primească.

poezie de Yehuda Amichai, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vecernie cu parfum de lumina

Sunt tot aici,
nu ştiai?
tocmai îmi caut urma prin catacomba
îngerilor purtaţi de lumină.
mi-e teamă să respir cu ei,
m-aş putea lovi de lumina lor,
aşa.. m-am prefăcut în aburul din ochii tăi
cerşind mâna ta cu gust de mare...

aş sta o veşnicie şi încă o zi
mirosind cu ei lumina,
dar acum locuiesc cu două aripi
într-un copac pictat de umbra ta.
de atâta alb si linişte
se răstesc fulgii la mine
ei nu ştiu că mai am de născut
o viaţă din tine,

mă înghesui toată
într-o vocală ce cuprinde cerul,
toate cuvintele plâng cu mine
mă laşi să mor încet...
ca un tribut adus femeilor din tine,
eu sunt zeiţa ce ţi-a dat tămâia

călcând nisipul de pe marginea
râului cununat cu iarba.

am plecat să-mi duc aripile
la vecernia cu parfum de lumină,
goală cu pântecele
imens de copilul din mine..

poezie de Ioana Bolba
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

... nici străzi nici strofe numele nu-mi poartă
şi nici corăbii ancorate în vreun port
atâta doar, în faţa raiului, la poartă
voi bate eu şi numele ce-l port...

catren de Iurie Osoianu (21 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia de cuvânt

la început a fost cuvântul, şi era atât de singur încât s-a despărţit în silabe
cea de sus s-a numit cer şi rai şi nori şi vânt şi ploaie şi absent
iar cea de jos s-a numit pământ şi iad şi umbră şi tărie
şi pentru că mai rămăseseră sunete
a zidit omul cu toate florile şi toate animalele
dar omul era singur, nu avea cu cine să vorbească
şi atunci, din unu a făcut doi şi femeia a strâns cuvântul la sân
şi cuvântul nu a mai plâns. a suspinat doar
şi a crescut fără teamă de întuneric, de ură, de micime
dar toate acestea şi-au dat mâna şi i-au pus gând rău ţintuindu-l
în cea mai neagră tăcere
iar cuvântul a murit şi a înviat
pentru că omului îi era greu fără de cuvânt
şi cuvântului îi era greu nerostit
mâna care mângâie, umărul care sprijină, gura care suspină
sunt demne de umbra şi duhul cuvântului
iar frazele se înlănţuie scriind toată istoria lumii
în aceleaşi eterne cuvinte
de început

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre Gellu Naum

M-am întâlnit cu Gellu Naum
într-o carte. El încă scria pe marginea hârtiei
tăioase
despre păsările în care cerul zbura
cu două aripi statice.
A deschis cele două coperţi
fiindcă amândoi fumam
eu din litera "I"
el din cei doi "L"din numele său.
Ningea cu sentimente. Eram cu picioarele
în băltoace cu şerpi degeraţi
A făcut un bulgăre de venin
şi a zis
Cu ăsta! Cu ăsta îmi voi bulgări mormântul!
Aşa m-am întâlnit eu cu Gellu Naum
şi am fumat ideea de fum.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă după moartea mea se va lua hotărârea să se dea numele meu unei străzi sau să se pună o placă comemorativă într-un loc public, atunci dorinţa mea este următoarea: atât timp cât fostele Oktogon-ter şi Korond din Budapesta poartă numele acelor bărbaţi ca astăzi (Hitler şi Mussolini), iar în Ungaria va exista o piaţă sau o stradă cu numele unuia din aceşti oameni, nu doresc ca nici o piaţă, nici o stradă şi nici un alt loc public din Ungaria să poarte numele meu şi nici ca vreo placă memorială să fie pusă într-un loc public.

citat din Bela Bartok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Ideea lui Platon trăieşte,
Şi Platon nu-i deloc învechit.
Ideea, lumea urneşte,
Fără idee totu-i împietrit,

Ce-am fi fost noi, oamenii, fără idei?
Am fi rămas nişte bieţi hominizi,
Rătăcind prin tenebre, noapte şi zi,
Fără speranţă şi fără temei.

Ideea făureşte prezentul,
Şi aprinde-o lumină în viitor,
Ea ne separă de trecutul,
Primitiv, fără zor.

Ideea transformă deşertul
Într-un sol roditor,
Şi poate să aducă pământul,
Mult mai aproape de cer.

Viaţa ne este-o idee.
Prin idee astăzi trăim,
Ideea e cea care ne cerne.
Cu idee noi reuşim.

Ideea este sămânţa
Înnoiri din noi,
Ideea este speranţa
Unei lumi pline de nevoi.

poezie de Gheorghe Alionte (30 ianuarie 2021)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pragul

poate că stelele vor lumina această noapte
şi vasul gol din care toate visele şi-au luat zborul
va mai purta ecoul unor amintiri

ochii şi-au pierdut strălucirea vieţii
sunetele curg, avalanşă fără conţinut
degetele mele cern neputinţele

oriîncotro aş pleca lumea se deschide în faţă
şi se închide înapoia mea păstrând cerc de tăcere
şi-aşa am trecut prin viaţă fără ca urmele să-mi urmeze

în cartea necuvintelor, sunt spaţii goale
în care se-înfiripă din carne şi sânge
amintiri netrăite şi cuvinte negândite

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piramida mea

E plăcut să spun:
"Piramida mea".
Sună grav, important.
E ceva conţinut aici, în
Piramida mea.

Pe de altă parte,
Nu mai pot scăpa de ea.
Toată lumea leagă numele meu
De piramida mea.

Toţi vorbesc numai
De Keops, cel cu piramida
Lui Keops.
Am făcut lucruri mai importante
În viaţă.
Poate mult mai măreţe, mai durabile.
De ce numai unora le e dat să absoarbă totul?
Să devină embleme?

Ah, numele
Nu-mi va ieşi nicicând din piramidă!

Am desenat în jurul ei un cerc
Şi-n fiecare dimineaţă controlez
Să văd dacă-a reuşit numele să treacă măcar cu un
Pas dincolo.
Dacă poate să existe singur,
Imposibil!

Totuşi piramida mea
Sună trăznitor,
(Pe silabe: Pi-ra-mi-da mea!)
Parcă-aş intra într-un imens clopot
De pământ şi cer.
Clopotul meu.

Dacă n-o înălţam atunci,
Cu toate că şi atunci erau vremuri grele,
Acum n-o mai puteam face.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există atâţia oameni oameni care poartă întunericul în suflet doar pentru că şi alţii fac la fel. Cât de mult îmi plac oamenii originali, oamenii care îşi permit să aprindă lumina chiar dacă deranjează întunericul.

Natalia Popusoi (2012)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evey Hammond: Amintiţi-vă, amintiţi-vă de 5 noiembrie, de Complotul Prafului de Puşcă. Nu găsesc nici un motiv pentru care Complotul Prafului de Puşcă ar trebui uitat. Dar cum rămâne cu omul? Ştiu că numele lui era Guy Fawkes şi ştiu că în 1605 a încercat să zboare în aer Palatul Parlamentului. Dar cine era el cu adevărat? Cum era el? Ni se spune să ne amintim idea, nu omul, pentru că un om poate da greş. Poate fi prins, poate fi omorât şi uitat, dar patru sute de ani mai târziu, o idee poate încă să schimbe lumea. Am intrat în contact direct cu puterea ideilor, am văzut oameni omorând în numele ei, şi murind pentru a o apăra... dar nu poţi săruta o idee, nu o poţi atinge, nu o poţi îmbrăţişa... ideiile nu sângerează, nu simt durerea, nu iubesc... Şi nu mi-e dor de o idee, ci de un om... Un om care m-a făcut să îmi amintesc de 5 noiembrie. Un om pe care nu îl voi uita niciodată.

replică din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hitalski: Numele meu este Hitalski, Elmo Hitalski. Um, sunt eligibil pentru o promovare şi vreau să ştiu câte şanse am.
Charles: Hitalski, Hitalski. Da, îmi aduc aminte de numele tău.
Hitalski: E bine.
Charles: Nu, e rău. Corectează-mă dacă greşesc. Ai fost arestat de mai multe ori. Ai fost implicat în încăierări, distrugeri de proprietate.
Hitalski: Toate astea au fost conflicte de personalitate.
Charles: Faţă de un jeep?

replici din filmul serial M.A.S.H.
Adăugat de Huzlău Alina Cristina
Comentează! | Votează! | Copiază!