(Pseudo)adversităţi

sentimentele pe care le-am repetat ziua toată
nebunii încă lucizi în deznădăjdea lor de-a nu rămâne goi
în viitorul apropiat ca-ntr-un trecut redifuzat online

! fatalişti, doar obiectivi am zis:

iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte
cum pasărea se cuvine să rămână a aceluiaşi habitat
va fi treaba ornitologilor existenţialişti "ce şi cum"
negru pe alb şcolari conştiincioşi vor da un sens
excepţiei de la regulă... fenomenelor inexplicabile
ca de pildă mişcarea aceasta de rotaţie contra omului

! aşadar, ne vom mulţumi cu lumină parţială

cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină
ploile vor striga seceta în spaima lor de-a nu se stinge singure
aberaţiile îşi vor face loc în normalitate

am repetat... am repetat... în plină libertate
îmbrăcaţi fiecare în cămaşa de forţă a celuilalt
într-un fel de grădină / pe o şosea / la intersecţia cărnii cu sinele

în prag uitam totul
această agonie... acest extaz... această agonie...

eul meu crescând uriaş din marele fratricid
eul tău afirmându-se pe seama zbaterii mele
nu se ştie cât de matematic... cât de moral
se derulau lucrurile

! era

lumea noastră închizându-ne... limitându-ne
la instinctul de supravieţuitori
fără minima conştiinţă a păcatului... a erorii
unica etică... acest amestec sordid mimând sublimul
în ochii celui blestemat constant la stadiul de noviciat

! nicio memorie umană aptă să conserve cosmosul
înclinaţia lui spre Divinitate

[şi totuşi!] spre dimineaţă
ne vom intra impecabil în roluri

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ordine umană

[file de jurnal afectiv]

sărăcia noastră începe
în dreptul liniilor discontinue
acolo unde cu nonşalanţă cosmosul face tabula rasa
mizând pe efectul privirii de ansamblu
[durerea se conservă sine die în detalii microscopice!]

ai zice că e un fel de orizont

cerul se desface în franjuri!

aici încep şi nesfârşesc monologurile
poteca omului singur pe sine cărându-se
povara aceasta pentru care niciun sfânt
nicio inchiziţie n-au găsit încă rezolvare

siluete decolorate se supun mecanic ritualului colectiv
dimineţile îşi revendică porţia de articulaţii nervoase
uşile se dau parţial/ se intră/ se crede/ se pleacă...
iluzia trecerii se măsoară în visele erodate
somnul ia în posesie lucidităţile
bătrânii din noi au nevoie urgentă de mamă!
se ignoră eventuale deraieri de la normalitate

într-un gest de revoltă... într-o nebunie
pasărea îşi împrăştie aripile
şi iată-ne!
alunecaţi unul din celălalt
incapabili de moarte
imposibili în viaţă

serile se fac goale
nopţile îşi adâncesc aberaţiile
o memorie afectivă paroxistică lasă loc
suprafeţei plane ca unei amnezii supreme

imperfecţiunea este regula în ordine umană

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În acest început repetat...

Poate de aceea nu-mi găsesc locul
uimită de atâta sens dat începuturilor
stau sprijinit în noul toiag,
în voia gândurilor intuindu-mi jocul
Nu mai sunt însetat
îmi a înzestra cu suflet, Sufletul...
cât mai cred cu candoare
în acest început repetat...
‘'trebuie stinşi tăciunii rămaşi''
îmi spun, repetându-mi... în van
simt cum bucăţi din mine se rup
sau iar se vor pierde
în Povestea noului an...
02.01.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (2 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum ce rămâne?!

iubirea în învelişul trădării
trădarea în ascunzişul celeilalte?!

doar spaima enormă a omului omiţându-şi Dumnezeul?!

şi câte sentimente rămase la stadiul de proiect
acaparate în nesăbuita lăcomie către altceva!

niciun păcat prea mare! nicio deziluzie!

florile îşi schimbă chipul în nevăzutul ochilor noştri
nopţile se lasă autoritare / în lăuntrul lor cutremure
ne desprind alcătuirile / înainte de orice dimineaţă
un lup ne muşcă isteric din intimitate
îi încurajăm muşcătura într-o orbire a lumilor
ce n-au să vină preceptual vreodată

şi totuşi! cineva posedă o firavă memorie afectivă
galben tramvaiul atenţionează un foişor:
2 suflete gata cândva să explodeze!

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agonie

oamenii ăştia subetajaţi plimbându-se
în cămaşă de forţă... într-o lesă
prin faţa ferestrelor prăbuşite
dintr-o inimă

cu amintiri parţiale şi spasme
bâiguie prin albul tristeţilor de magnoliu

această rămânere în tăcere ca-ntr-un surghiun
din care numai iubirea te scoate

ei pun un fel de afişe
automat îşi conectează
golul tâmplelor
la surzenia mută
a cuvântului

nu îndrăznesc
să aprindă lumina
nici s-o stingă
pentru totdeauna

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi murim repetat

Şi totuşi, trăim cu chirie,
Şi totuşi, murim repetat...
În viaţa cu gust de lămâie
'Ni-e zâmbetul amanetat.

La pompe funebre e coadă,
Preoţi, liturghii ţin nonstop,
Iubirea e doar o paradă,
De-un secol, e cerul miop...

Se practică groapa comună,
E criză majoră de lut,
Se sapă morminte pe lună,
Iubirea-i partidă de rut.

E criză de braţe întinse,
E moartea un drept garantat,
Candelele toate sunt stinse,
Ce vrut-am să fim, am uitat.

În rest, totul e actorie,
E viaţa cumplitul păcat.
Şi totuşi, trăim cu chirie...
Şi totuşi, murim repetat...

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea tuturor pentru toţi – poate că ar trebui să lăsăm asta în seama lui Isus. Iubirea e cu totul altceva. Nu are nimic de-a face cu generozitatea, cu îndurarea. Dimpotrivă. Iubirea este un amestec ciudat de contrarii, o îmbinare de egoism extrem şi dăruire deplină. Un paradox! În plus, iubirea, toată lumea vorbeşte întotdeauna de iubire, iubire, dar iubirea nu e ceva ce alegi, ci te molipseşti de ea ca de o boală, eşti prins de ea ca într-o nenorocire. Aşadar, ce anume alegem? Între ce şi ce trebuie să aleagă oamenii în fiecare minut al zilei? Generozitate şi meschinărie. Orice copil o ştie, şi totuşi răutatea nu se mai isprăveşte. Cum se poate explica asta? Se pare că ni se trage de la mărul pe care l-am mâncat atunci: am mâncat un măr otrăvit.

Amos Oz în Poveste despre dragoste şi întuneric
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar

nefericirea mea
l-ar umple de tristeţe pe Dumnezeu
iremediabil l-ar pune la colţul ruşinii
în rând cu infamii şi cu hoţii

ieşindu-ne din divinitate
am trânti uşi şi cu Cer am da de pământ
până când din El ar rămâne
împuţite zdrenţele noastre învechite

şi de unde... din ce cameră plină... nepărăsită
o să-şi mai ia îngerii zborul...
zborul şi chipul?!

înţelesurile s-ar strânge taciturn
asemenea morţilor blestemaţi să rămână în viaţă
în recipiente anoste cu etichetă
în fapt închisoarea aceasta a destinelor pervertite

şi atunci

cum s-ar mai prinde sibilinica muzică
a copacului înviind înspre om?!
ce i-am răspunde pădurii chemându-ne
pe numele noastre izgonite?!

intraţi în prigoana sinelui contra sine
iubirea s-ar face habitat al neantului
barbari am merge prin ea cu tălpi uzurpate
neînstare vreodată a se situa
sub incidenţa miracolului

târşâindu-ne carnea am impregna
nevăzuţii fotoni îndurându-ne singurătatea
bolnavi ne-am lua şi unica şansă
la eternitate

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arrière-fond

seara debutează fără nume
acest spectacol frugal lipsit de pretenţii
mulţumindu-se cu droaie de figuranţi
veniţi de undeva de la capătul lumii
într-o nepăsare... într-o neputinţă
inevitabil atraşi de gaura neagră
a unei scene îndepărtându-se

*
aplauzele stârnesc
albastru-cu-vid
stupoare!
prin tine umblă
vietăţi cu priviri închise
contaminându-te

enunţurile urmează aceeaşi traiectorie circulară
nicio revelaţie nu se schimbă în duminici!

**
gândul de-a nu mai fi
trezeşte absurdul
revolta omului mic împotriva zeului
puţin ridicolă puţin anapoda
această intempestivă ieşire din sânge

***
supliciul cel mai mare
să te prefaci că exişti afectiv
când nici măcar Dumnezeu n-ar putea identifica
vreo diferenţă între tine şi lucrurile sale
îţi rămâne ce-i drept pârtia aceasta ambiguă
pe care formal îţi dai drumul
în virtutea funcţiilor mecanice

şi râzi şi eşti fericit şi pierdut şi murdar... şi râzi... şi eşti...

****
robotic lumea se va aranja
la poalele muntelui ca un public
vor trosni floricele din plastic amnezic
simulatoare perfecte vor da o iluzie
se vor abţine îngeri
să cadă

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă din Iubire cu lămâie şi sare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

viaţa se aranjează în formă de Sens
optezi să exişti firesc
fără teama de-a nu pierde esenţialul
de-a rămâne pe dinafara întâmplatului
asemenea copilului înţelept alegi
să te bucuri în loc să se îmbufnezi

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

frumuseţea mea de femeie rară
dată exteriorului după reguli proprii
care cu certitudine pe altul l-ar doborî
această vietate cu adn suspect
contravenind lotului
normelor sociale

această trecere aşa de puţin reală prin lumea
muşcătoare feroce din concretitudinea mărului
şi din pere... din dude... şi din corcoduşe... din toţi pomii existenţi încă
în stadiul de imaginaţie şi care musai trebuie să apară

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânta ceva divin la pianul meu dezacordat

Degetele tale ar putea
Face ca aceste clape vechi
Şi acest pian dezacordat
Să sune melodios.
Acest pian dezacordat
Este însăşi iubirea,
Este iubirea noastră.
Nu ştiu de ce
Dar de fiecare dată
Coarda em
Vibrează sunetul până plezneşte.
Mereu acelaşi sunet
Plezneşte.
E o crăpătură veche
Cu o muzicalitate aparte.
Privirea ta devine verdele
Da, verdele,
O privire ţintă pe această crăpătură-bici.
Degetul tau are o mişcare precisă
Pe clapa pianului
Făcând sunetul să devină dulce,
Încătuşând realitatea
Ca să nu dispară.
Tu eşti încă dragostea mea
Deşi, uneori,
Eu pierd noţiunea iubirii.
Tu şi pianul pe care ţi l-ai dorit atât
Sunteţi împotriva mea.

Ştii că nu voi fi niciodată acolo,
Deşi, cu mult timp în urmă,
Am jurat să fiu acolo.
Durerea mea pură,
Uneori,
Reacutizează iubirea
Si voinţa mea fermă
De a mă menţine neschimbată
În această durere.
Este o modalitate de a salva acest sentiment.
Atâţia ani,
Ochii tăi verzi au privit spre un alt cer,
În încercarea ta de a te adapta
Acolo,
În setea ta de libertate.

Se pare că libertatea fără iubire
Devine posibilă,
Dar iubirea fără libertate
Devine o iubire imposibilă.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantonament

noapte nu mai este de mult
musai trebuie să ne trezim dimineţile
ca şi cum...

vulnerabili/ hipnotici... hipnotizaţi
ne apropiem: nicio graniţă!

visul acaparează realitatea
toate contururile acestea estompându-se
la abdicarea lucidităţii

suntem marionete
în primă instanţă niciun mecanism suspect:
noi înşine – specii cu neputinţă de clasat

ştergem pe jos
cu genunchii noştri de sânge
pălmaşi adunându-şi măruntaiele
din colţii Sentimentului

solidari în agonie
cel mai adesea inamici
marii nebuni fără de orgolii
cerşindu-şi unul celuilalt ajutorul

şi am izbucni în hohote de indiferenţă
de n-am intui în secunda următoarea
seriozitatea barbară a jocului

avem aceeaşi Pasăre
care ne creşte sufletele ca un părinte neiertător:
pentru noi şi-a băgat aripile-n foc

respirăm înjumătăţiţi
în trupul rarefiat prin care
trufaşă se vede
Iubirea

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Statistici

noaptea aceea cu ceaţă
în care crescuserăm deodată

nu că aşa am fi vrut... că ni se năzărise

şi am fost... aveam să rămânem
copiii cu copii din care alţi copii cu copii aveau să se ivească
pe coridoare la fel de înguste... de întortocheate
cărându-şi păpuşa interioară în sforţarea uriaşă
de-a o ţine-n viaţă

se murea!

pe un front necunoscut
în graniţele căruia copacii învăţau
să fie cu vârful în jos şi cu oameni-lipsă
drumurile se alungeau asemenea
unui obraz desfigurat de spaimă
în monologul repetat al vocii
aşteptându-şi interlocutorul

această experienţă colectivă
în care fiecare pleca
atât de singur atât de intempestiv
în alunecarea aceea care nu
nu mai era faza nevinovată
de dinaintea somnului

nu veneau îngeri
nu băteau clopote
nimeni nu apuca
să facă semnul minor
al sângelui

plânsul era înăbuşit
într-un şal într-o mască într-o lovitură de graţie
aplicată în propria inimă

între noi şi noi
se insinua
înstrăinarea aceea
pe care glasul impersonal o pomenea în statistici
fără drept de apel intram în cronicile
unor cândva-contemporani
prin forţa împrejurărilor goliţi de suflet
umpluţi cu cifre

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu face Dragoste, nu sex

intru în dimineaţa aceasta întârziată
fără de scrupule îmi spun:
de mâine o să desfiinţez noaptea
nimeni n-o să mai aibă nevoie de vreun păcat!

aşadar

să mergem să epuizăm toate plăcerile-acestea
habar să nu avem de (i)moralitate
că gestul nostru de viu ar putea îngropa un copac... şi Copacul...
pe noi înşine ne-ar face stane de piatră
s-ar opri timpul / ca un măscărici s-ar strâmba
şi pe noi... pe noi undeva ne-ar durea

! în spate ditamai grădina
de moarte

ar veni pictorul
cu veac de iluzie artistică
înainte ne-ar îngenunchea
de bună-credinţă închipuindu-şi
o dramă/ subiectul acela care
îl va scoate din anonimat

cu ochi netragici de manechini ne vom uita
ca-ntr-o uitare înlemnirea va opri iarba
până la următoarele interdicţii:
intrarea în Nimic!

*
se va scurge o apă
poate numai modul firesc al timpului de a trece...
scena aceasta absconsă pe care se desăvârşesc înţelesuri
asemenea nesfârşirii genezelor

în faţa ta voi sta ca pe marginea unei prăpăstii
în faţa mea vei sta ca pe marginea unui cer
ni se va face curaj în ultima clipă
cum altădată spaimă albă

o pasăre cu frunză va vesti început
ca dintr-o placentă din cârpe ne vom aduna
urma de divinitate încrustată în adn
cu mâna găsită voi aranja sentimente
ţipătul sufletului după ceva-ul pierdut
lupi argintii la noi se vor da
lucizi ne vom încredinţa muşcăturii
nu şarpelui

din sângele propriu se va naşte habitat
poate o biblie / cosmosul acesta inundat cu heruvimi neaipăcatului
orfani ne vom descoperi fraţi şi dragostea noastră
în afara oricărui incest

ca la o fereastră ne vom aşeza unul lângă celălalt
clarvăzători vom simţi cum se înnoptează de dimineaţă
cum Dumnezeu este îndrăgostit

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Discurs

Mă uit în ochii tăi;
Şi lacrima
Şi zâmbetul
Se cuprind în aceeaşi pleoapă.

Văd iubirea ta
Zvâcnind ca o pasăre
Îmblânzită cândva
Dar scăpată în ziua plecării tale
Lăsată repetat
Ca o pecete de moarte.

Mă uit în ochii tăi;
Şi moartea
Şi viaţa
Se cuprind în aceeaşi sărutare.

Urmează-mă îţi zic
Şi nu sunt necesare
O mie de cuvinte
Ci mâna ta,
Şi mâna mea,
Acestea care se cuprind,
Care se zbat,
Care tremură.

Şi vii,
Şi vii,
Tot mai vii devenim
În Iubire.

poezie de Lidia Muraru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inevitabil estival

suntem prea fricoşi
ne începem constant ziua din dreptul a ceva expirat
tot balansul acesta... tot balastul:
cine să ne plângă de milă?

intraţi în aria de coliziune cu nimicul
inactivi activăm funcţia de economisire a afectului

! dar suntem oameni
avem nevoie de jumătăţile-acestea!
nu ne displace balconul cu briză
nici firimiturile gesturilor noastre
conservate într-un vârf cu levănţică

*
asemenea vieţii
orice cuvânt cu sens se naşte
dintr-o dragoste

să fie iubirea iasomiei
faţă de imperfecţiunea albului
însingurat în propria continuitate?!
şi-atunci norii albi...
chiar şi spaimele...

... sentimentul copacului curtând cerul
el însuşi lăsându-se copleşit de vrăbii
de respiraţia umanizată
în serile cu tei şi tramvaie galbene

[Dumnezeu rupe constant din Sine...]

să fie numai
iubirea aceasta care ne caută
pe fiecare în uriaşa absenţă a celuilalt?!

*
poteca stearpă
şerpuieşte
în imaginaţie
pâlcuri de nalbe şi rândunici
post meridiem-ul începutului de vară
când macii se mută în inimă
fără să se vaite de alteritate

mergem de-a lungul zilei acesteia
cum de-a lungul unei faleze cu de toate
pescăruşi goi ciugulesc cerul din umeri
ne place nisipul cu cochiliile şi memoriile lui ample
înflorind iarbă în mijloc de civilizaţie

aşteptăm

deocamdată

fiecare la câte un capăt

ploaia o să ne demaşte...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca

Realitatea visului tău
E o mască întoarsă pe dos,
Negru pe alb, negru pe alb
Iubire peste durere, iubire peste durere.
Îţi strig:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Visul realităţii mele
E dosul întors al măştii,
E dosul dosului.
Alb pe negru, alb pe negru.
Durere peste iubire, durere peste iubire.
Îmi strigi:
Hai, chiamă-mă înspre sinele tău.
Înspre sinea sinelui
Acolo unde
Totul devine
Negru în alb când ne este luat;
Sau alb în negru când ne este dat;
Iubire în durere când ne este dat;
Sau durere în iubire când ne este luat.

Uitate-te la feţele măştii
Sunt intangibile.
Eu
Şi
Tu

Suntem la fel.

Eu mă regăsesc în sine
Prin tine
Tu te regăseşti în sine
Prin mine

În acel loc unde
Totul poate deveni
Câteodată
Negru fără alb şi alb fără negru
Sau iubire fără durere şi durere fără iubire

În agonie şi extaz.

poezie de Marieta Măglaş din Poeme
Adăugat de Marieta Măglaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mă să fiu în gândul trecătorului de afară! 2

e
o lipsă
o pagină albă
de noiembrie
în toată aglomeraţia în care neputincioasă
îţi încurci mâinile / nepăsarea de la 5
cu sentimentele de la miezul nopţii
înspăimântată amesteci cuvintele
mecanic reţii sensuri / tot felul de informaţii
pentru clipa în care în sfârşit te vei da la o parte
doar de tine văzută îţi vei apropia lucruri / îmbulzeala umană
fără să te mai plângi că lumea asta nebună îţi scapă printre degete...

e o lipsă
o pagină albă
în locul tău şi
golul electrocutează
copacii trec. şi strada trece.
oameni privesc...
dincolo de mătasea cu trunchiuri şi frunze
descoperindu-mi trupul

! străinul acesta frumos
aproape-un-copil / aproape-un-poet
scrie o poveste!

de unde ştie el că eu...
eu nu mă grăbesc... / că am
o masă înaaaaltă cât o grădină
şi muuuulţi trandafiri
şi păsări la fereastră
... scrie o poveste
altfel de unde roiul de fluturi
toată eliberarea / ţipătul straniu al rănii
ieşite din piept / supusă aşezându-se
în iarbă / în rând cu gândurile cerului
căzut pe pământ

nuu... tălpile goale nu sunt
nicio filosofie / nicio metaforă
este dimineaţa aceasta concretă
în care convinsă îmi port goliciunea
spectacolul câmpiei care priveşte... priveşte...
când eu desculţă alerg
niciun minutar nu mai zgârie orele:
nicio contradicţie

străinul acesta
trecătorul acesta
aproape-un-copil / aproape-un-poet
habar nu are că tu exişti
că-mi dai dreptul la singurătate...

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dintr-un alt anotimp

S-a făcut târziu
şi încă nu ţi-am spus tot
ce am vrut să-ţi spun, ca şi cum aş fi trecut printr-o sită
o mulţime de lucruri şi după o mulţime de nimicuri
au rămas cuvintele mari şi neapărat dureroase,
s-a făcut târziu, s-a întunecat afară
şi mi-e tot mai greu să-ţi desluşesc ochii
în lumina bolnavă-oranj a unui felinar stradal,
eşti ca o ţintă pe cel mai îndepărtat
perete al camerei, trimit săgeţele spre tine, cad toate
în gol şi-mi pierd curajul,
pentru că
s-a făcut târziu de tot
şi tot discursul pe care l-am repetat în minte şi pe care
credeam că îl voi rosti
ca de pe un prompter mintal, cu pauze în locurile potrivite,
cu tandreţea şi vina celui care părăseşte,
s-a destrămat,
s-a dus naibii tot şi eu am rămas
cu un bolovan uriaş
apăsându-mi în piept,
strivindu-mă tot pe dinăuntru,
tu ai plecat fără să bănuieşti nimic,
fără să te întrebi de ce tremur toată,
de ce am vorbit
despre toate nimicurile acelea,

se făcuse târziu, era o noapte urâtă tare,
ploua şi miroseam a ţigări şi vulnerabilitate,
am plecat şi eu,
cu un blank mintal total,
ca un Cadillac Eldorado negru
rulând spre nicăieri
cuprins încet
de ceaţă şi fum greu.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La capăt

timpul a luat sfârşit
în această aglomerare
de sensuri
fiinţa se comprimă
în van strigă la ceruri
s-o scoată din increat

nu ne amintim mai nimic
doar spaima aceasta imensă
desfiinţându-ne destinele
destinele şi chipul

omul priveşte floarea
cu ochii străinului absolut
e sigur că de acolo i se va trage
dezmembrarea cuvintelor
ireversibila moarte

se uită

după Dumnezeu

şi Dumnezeu

tace

înţelept

poezie de Daniela Luminiţa Teleoacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!