Viziune (Sonet XXIX)

nu sunt aici - e-o fantasmagorie -
şi tot ce-am spus la fel se va întrece
cu-avântul lumii grosolan şi rece
în ce-a rămas şi va urma să fie
al gropii rânjet plânsete petrece
pe spate-mi urcă un mânunchi de glie
când tot ce-i astăzi vânt de penurie
apleacă-n unde vocea s-o înece
e seară-acum şi trag de umbra-mi goală
cu-arome dulci amare - nu se ştie
pe-un alt zenit se frânge-o altă coală
mai albă decât prima... ce să fie?
şi mă întreb pierdut: "de ce banală
răsare din nimic o letargie?"

sonet de Ionuţ Popa (9 martie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nici plăcerea unirii duhului cu trupul n-a rămas
Şi nici măcar norocul reînvierii n-a rămas.

Frumoasei cu chip de lună am vrut să-mi deschid sufletul
Dar din tot ce-am dorit să-i spun, nimic nu a rămas.

Întinde mâna ta mică oricărui suflet întristat
Eyvah, sub junghiul tristeţii amare nimic n-a rămas.

În duh e bucuria, in dorinţi gândul lumii de-apoi
Beţie în care te-ai pierdut şi nimic n-a rămas.

Ey, paharule, aferim, şterge oglinda inimii
În duhul meu târziu nici măcar plictiseala n-a rămas.

Fuzulî! Ascultă cântecul iubirii şi priveşte
În urma ta nici mângâierea aurului n-a mai rămas.

poezie clasică de Fuzulî din Gazeluri (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas

Rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas:
mizeria sub unghia de gheaţă,
un punct caduc, sătul de-aceasta viaţă
ce-şi plânge clipa rătăcită-n ceas.

Nu fac, zâmbind, mai mult ca o paiaţă
ori trist în sine şi tăcut în glas,
nu fac mai mult ca cercul de compas
trasat în juru-mi ca o fortăreaţă.

Sunt bun şi rău – sunt astăzi doi într-unul,
şi doar în gânduri mai găsesc popas.
Nu-mi spală încruntarea nici săpunul,

iar când privesc oglinda, un atlas
repetă-ntruna, sigur, ca nebunul:
rămân ce-am fost şi sunt ce am rămas.

sonet de Ionuţ Popa (31 octombrie 2009)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din taine

O altă taină, limba, nu ştie cum răsare
Şi cum se zămisleşte după ţinut şi soare,
Mai limpede, mai aspră, mai posacă.
De ce nu poate gândul, ascuns în el, să tacă?
Făptura ei de aer dă floare de lumină
Şi are, ca porumbul şi volvora, tulpină.
Tăgăduie, ca mintea şi trup şi căpătâi.
Într-adevăr pribeagă, ce-a fost întâi şi-ntâi.
El, omul? el, cuvântul? că limbile-au rămas
Să glăsuiască minţii, din cărţi, şi fără glas.
Făptură de cuvinte, din grai sunat şi mută,
Nu are, cercetată, plămada cunoscută.
E înger, e mireasma atât de uşoară
Că fără vânt nici aripi, de cum se iscă zboară?
Sileşte-te mai tare, iubite gramatic,
Să-mi spui, că, până astăzi, tu nu mi-ai spus nimic.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezie stupidă

acopăr strada privirii
cu copertine de cuvinte
unele fără de margini
altele cu bastonul
celui care nu vede alb
stupizenia unei poezii
constă să pui cuvinte grămadă
de la zdrobite imagini în cuvinte
până la cel ce nu se simte
acel ce nu vrea să înţeleagă
poezia nu mai este întreagă
este stupidă, proastă şi banală
de ce o mai pui pe o pagină goală
de fapt este o pagină albă
care te trimite acolo unde
nu mai eşti decât tu albă
coală simplă de hărtie
este poezia mea
spuneţi: ce aveţi cu ea?

poezie de Viorel Muha (iunie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vine toamna

De fiecare dată când toamna vine-n mine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi văd atât de bine
Ce-am vrut să fac în viaţă şi, azi, ce-abia mai sunt!

Am vrut din piatră tare să modelez statuie
Iubirii. Şi un templu am vrut ca să-i zidesc,
Să tai spre templu trepte pe care să se suie
Îndrăgostiţii vremii, toţi cei ce se iubesc.

Mi-e gura, azi, amară de-atâta amăgire!
N-a mai rămas nimica, nimic din tot ce-am vrut.
Tot ce-am clădit cu trudă, surpatu-s-a-n neştire
Şi visul, azi, mi-l sprijin pe mucezitul lut!

Unde a fost statuia, se cască-o groapă-adâncă,
Unde zidiri de templu, se-ntind prăpăstii rând!
Doar treptele rămas-au, pe care mai urc, încă,
Toţi amăgiţii vieţii, acei ce mor sperând!

......................................................
De fiecare dată când toamna tristă vine
Cu trena ei de frunze ce flutură în vânt,
Mă uit în apa vieţii şi mă întreb în mine:
Dacă surpat e totul, eu, totuşi, cum mai sunt?

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu greu apare dimineaţa

Te-am aşteptat de când mă ştiu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim

M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Şi câte zile şi câte nopţi am irosit
Ce-a fost şi ce-a rămas din ce-am iubit

Am aşteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în şoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat

Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am şi azi în suflet aceeaşi tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...

În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Aşa se scurge încet în întuneric viaţa
Şi fără de revers... apare dimineaţa

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Serbarea

Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Tot ce fost-a până astăzi de rostit a fost rostit,
Tot ce de-astăzi înainte cineva va mai rosti
Repetarea unor lucruri ce deja s-au spus va fi.
Astăzi ne-mbrăcăm iubirea în şabloane şi clişee,
Astăzi orişice idee-i plagiere de idee,
Şi-orice rochie de gală, de-o extravagantă formă,
Nu-i decât cea mai banală, conformistă uniformă.
De doreşti să cauţi noul, astăzi nu-l mai căuta –
A dansat cu el un altul la un bal naintea ta.
Astăzi se serbează ziua când cuvintele-au murit,
Să tăcem de azi nainte poate s-ar fi cuvenit.

poezie de Ionuţ Ştefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul iubirii

mă scriam, tu treceai
simfonie a nopţii
treceai prin mine
născând rai după rai
piciorul tău gol dezvelea întrebări
sfărâmai anotimpuri sub tăcuţii tăi paşi
sărutul tău a fost real sau eşti un vis
rătăcit pe aici, pe undeva, cândva
eu sunt Paris iar tu femeia
ce a furat o clipă pură de iubire
ce înşelător e timpul şi ce rece'i luna
ce a venit în zori rupând în franjuri crude taina
zei au plecat de aici în fugă iar eu întreb nebun de tine
femeie, eşti tot ce n'am ştiut să fiu
frumoasa mea, priveşte-mă şi pierde-te în mine
ca într-un joc pe ţărmul nemuririi
eu am rămas să scriu pe o coală goală
povestea noastră, povestea sorţii
un muritor ce a iubit odată, într-o noapte, o zână

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA PRIMA VEDERE (gazel)

M-am grăbit să te văd goală...
Tinereţe, scurtă boală!

Apoi, m-am mai liniştit
Ba chiar mi-ai părut nasoală!

Când a fost să deschizi gura,
Creierul ţi-e albă coală,

Se vedea de la o poştă
Că n-ai prea dat pe la şcoală!

Chiar dacă era de firmă
Era urâtă-a ta ţoală

Şi-atunci când mergeai pe stradă
Să ştii că păreai o troală!

Nu ştiu ce-am văzut la tine
Bani am cheltuit o poală

Du-te de unde-ai venit
Că nici nu mi se mai scoală!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de pe deal

Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus,
Casa e-închisă şi tăcută:
Nu mai e nimic de spus.

Prin peretele ruinat, distrus,
Un vânt rece şi neprietenos strănută:
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Nu-i nimeni pe-aici, dispus sau indispus,
Să-ţi spună ceva cumplit sau de Doamne-ajută;
Nu mai e nimic de spus.

De ce-am mai rămâne noi, un biet surplus,
În ţinutul amar al florii de cucută?
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus.

Suspinele noastre nu se-aud şi parcă nu-s,
Iar pentru ei sunt o necunoscută:
Nu mai e nimic de spus.

E jale, ruină, toate-s la apus
În casa de pe deal, cândva plăcută –
Toţi sunt risipiţi în lume, toţi s-au dus:
Nu mai e nimic de spus.

poezie de Edwin Arlington Robinson,1869–1935, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

vas cubic din lut (poem andante)

nelocul, starea ce-am atins cu mâinile
cu tălpile, cu încordarea
amestec metafizic, materialist şi metarealist
din el
cub
unde coruri liniare, nori metalici şi unghii
multe unghii
atâtul este aici

a învins cine
ultima licitaţie unde făceam piesă
vas din lut
vas adult pus încă nu ştiu de cine la vânzare

n-am spus nimic, am nori în gură
şi unghii
vocile se aud din buricele degetelor
starea aceasta mă şlefuieşte, nu ştie
din lut chiar şi cubic nu ies decât
pulberi
a învins cine

voiam, când ştiam să vreau
doar
iubire, de aproape, verosimilă
necântată
nepoezită
pură
închisă în vasul cubic, să o revărs în aer
n-am spus nimic… cioburi din voci
din nori, din unghii

nu ştiu ce şi unde se află cine
când şi mai ales capătul
nelocului

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt aşa imperfect pe cât ideal visez

vorbesc cu bucuria condamnatului la moarte
care a înţeles că degeaba se sufocă
nu are altă cale decât să coopereze
şi să-i mulţumească gâdelui
cu o plată generoasă
oricum nu mai cred în nimic
sunt uneori aşa de gol
precum o carcasă
din ce în ce mai dator pământului

nu mă mai amăgesc aiurea
nici pe mine nu sunt în stare
să mă iubesc necondiţionat
sunt în situaţia de a înţelege
neantul de dincolo de neant
ca pe o nefericire legată de existenţă
sau ca pe fericirea celui
care nu mai are nimic de pierdut

nici măcar dorinţa de a lupta
cu veşnicia morilor de vânt
nu mă face mai trist
râd cu gura până dincolo de moarte
nu mă mai întreb dacă
şi nici cum ar fi
o altă viaţă
doar mă bucur că nu o să mai ştiu nimic
şi poate
cel puţin la început
voi fi iarăşi copil

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruirea supremă sau... dragoste

Te pierd în dragoste-n faţete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanţele de-un curcubeu.

Te ştiu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănţuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.

Mă prăbuşesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănţui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinţi, porunci.

Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Eşti raţiunea-mi de persist.

Dar nu mai am nici raţiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi muşc din suflet, să-ţi ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.

Sunt haina-ţi, să mă porţi cu tine,
Să-ţi simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt şi inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ţi dau ce vrei... Nu preget!

Nu ştiu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întreţini
Ca pe-un colant, pe paşi de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.

Eşti umbra-mi, ce şi-a pierdut sursa,
Îmi eşti misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Eşti veşnica mea criză.

Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Eşti călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îţi sunt dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

Sunt fapte care nu se spun
Şi vorbe care nu se-aud,
Sunt şoapte tunete de tun,
Un adevăr ce poate-i crud.

Sunt visele ce nu visez,
Sau realitatea ce nu e,
Momentele când mai oftez,
Pot fi sub valuri, pot fi pe.

Adesea mă întorc plecând
Sau plec şi nu mă mai întorc,
Rămân în suflet sau în gând
Unde o lacrimă mai storc.

Sunt tresărire sau un spasm,
Fără să ştiu, fără s-aleg,
Devin o dramă sau un basm
Unde misterul mi-l dezleg.

Sunt aripi largi sau mă târăsc,
Prin ce va fi sau ce-a trecut,
Eu sunt acel ce mă cunosc,
Tot ce-am pierdut şi ce-am avut.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ideea

Coală albă ca o spumă,
Stilou, pix, creion şi gumă,
Ce ştergeai cu îndârjire,
Astăzi sunteţi amintire.

Nu mai scriem cu migală,
Cum făceam cândva la şcoală,
Ci cu ochii în ecrane
Scriem astăzi la butoane.

O fi bine? Cine ştie...
Sigur sunt păreri o mie,
Dar e limpede că cheia
Nu e scrisul, ci ideea.

poezie de Octavian Cocoş (12 iunie 2022)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am sosit la şapte şi jumătate. De atunci, stau într-un fotoliu ca un nebun. Nu pot face nimic. Nu aud nimic altceva decât vocea ta. Simt că o iau razna când te aud spunându-mi "Dragă." Astăzi am ofensat doi oameni părăsindu-i cu răceală. Voiam să aud vocea ta, nu a lor. Când sunt împreună cu tine îmi dau deoparte natura dispreţuitoare, suspicioasă. Aş vrea să simt capul tău pe umărul meu.

citat din James Joyce
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşire din mişcare... de revoluţie

Mă-nebuneşte gândul fugii pe elipsă;
Să nu scap ca-n prăpastii, în exterior de pistă,
Că nu-s tribune, e negrul cel absolut şi rece,
Acolo unde nu mai ştii... Nimic, nu se petrece!

E-un straniu ce m-apasă-n septembrie mereu,
La prima noapte "freeze" de-un rece alizeu...
Şi cad din mine frunze, ce-or putrezi orfane
De pom cald, ce-am dat fructe din cupe diafane.

Mă duc spre-un alt cules de trudă zămislită
Mereu, neîncetat, înscursă în stoc ispită
De trecere-n spre frig, ce-ngheaţă poate veşnic...
Şi nu se-ntoarce!? Astrul, e meteorul... sfeşnic?!?

Şi nici rotiri nu-s multe; noroc de-s cam optzeci,
Ce poţi în alergare să numeri, să petreci...
Şi chiar de nu laşi timp elipsei reci să cearnă,
Tot rişti să nu te-ntorci la cald... Din rece iarnă!...

Oare ce-i ce-au sfârşit cursă... pat o să ne aştearnă?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că te iubesc

Cred că te iubesc
pentru toate
acele momente pe care le-am spus
sau nu ţi le-am spus;
Te-am văzut râzând,
când goală, tăcerea a vorbit cu
corpul meu de frunze,
devenind floare şi nor.

Cred că te iubesc,
pentru că nu ştiu nici o altă dragoste
în afară de ce mi-au spus ochii tăi,
pentru că tot ceea ce există
este pentru că suntem
într-un cer.
Vocea, în această noapte
care nu se termină niciodată
sau poate începe atunci se termină,

vocea ta este vocea mea,
singurele sunete
care vorbesc despre tine.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de bun rămas

Când vremea-o fi de plâns, tu să nu plângi
Ci lacrimilor, stavilă aşează pleoapa;
Nici mâinile te rog să nu le frângi
Deschisă când va fi să vezi sub mine groapa.

Căci pân-atunci la căpătâiul meu,
A plâns destul trei zile-o lumânare;
Şi-am ascultat ce-a spus o bocitoare,
Uitată pe Pământ de Dumnezeu.

Târziu e astăzi a schimba destinul;
Mai e puţin de stat pe-aici cu voi;
Părintele-o să toarne-ndată vinul,
Capacul se va pune între noi,

Curgea-vor lacrimi pe-ultima mea cale,
Purtat voi fi de funii până pe fundul gropii;
Va fi atâta plâns! Şi-atâta jale!
Degeaba-ai să-ntinzi mâna! N-ai cum să mă apropii!

Cât mi-aş dori să nu provoc durere
Acelor ce rămân în urma mea!
Pot doar să las aşa... ca mângâiere,
Speranţa că-ntr-o zi, ne-om revedea!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!