Dăruirea supremă sau... dragoste
Te pierd în dragoste-n fațete,
Nu mai am glas de epitete,
Te redescopăr dor mereu,
Cum nuanțele de-un curcubeu.
Te știu din gust, de prima oară
Când am crezut că-i într-o doară...
Mă regăsesc înlănțuit
De-un zâmbet fin, dintr-un clipit.
Mă prăbușesc în trup de fald
Cu izul răcoros de cald,
Mă-nlănțui printre glezne dulci...
Răstălmăcesc dorinți, porunci.
Mă caut; nu mă vreau pe mine,
Alerg cu ochi, gând, după tine.
Sunt TU, căci singur nu exist...
Ești rațiunea-mi de persist.
Dar nu mai am nici rațiune,
Mă las turbat de goliciune,
Îmi mușc din suflet, să-ți ofer...
Îs lipsit de tot, de caracter.
Sunt haina-ți, să mă porți cu tine,
Să-ți simt odoarea, vânt ce vine.
Sunt și inel, pe-un fir de deget
Topit, să-ți dau ce vrei... Nu preget!
Nu știu din ce minuni combini
Să fii... de mintea-mi întrețini
Ca pe-un colant, pe pași de ciută;
Ce-o alerg mereu, o nevăzută.
Ești umbra-mi, ce și-a pierdut sursa,
Îmi ești misterul, nepătrunsa;
Mereu o taină, o surpiză...
Ești veșnica mea criză.
Privirea de-o arunci fugar
Devine oceanelor un far.
Ești călăuza mea, o stea...
De nume-mi dai... Îți sunt dragostea!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre ocean
- poezii despre gânduri
- poezii despre glezne
- poezii despre existență
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.