Lacrimi de bun rămas

Când vremea-o fi de plâns, tu să nu plângi
Ci lacrimilor, stavilă aşează pleoapa;
Nici mâinile te rog să nu le frângi
Deschisă când va fi să vezi sub mine groapa.

Căci pân-atunci la căpătâiul meu,
A plâns destul trei zile-o lumânare;
Şi-am ascultat ce-a spus o bocitoare,
Uitată pe Pământ de Dumnezeu.

Târziu e astăzi a schimba destinul;
Mai e puţin de stat pe-aici cu voi;
Părintele-o să toarne-ndată vinul,
Capacul se va pune între noi,

Curgea-vor lacrimi pe-ultima mea cale,
Purtat voi fi de funii până pe fundul gropii;
Va fi atâta plâns! Şi-atâta jale!
Degeaba-ai să-ntinzi mâna! N-ai cum să mă apropii!

Cât mi-aş dori să nu provoc durere
Acelor ce rămân în urma mea!
Pot doar să las aşa... ca mângâiere,
Speranţa că-ntr-o zi, ne-om revedea!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mor îngerii!

Mor îngerii! În ceruri e doar suspin şi plâns
Sunt trişti, tăcuţi şi gârbovi, li-i aripa lăsată,
Chiar aura din juru-i le e întunecată;
Li-s ochii în orbite; de lacrimi câte-au strâns!

Mor îngerii! Pământul e numai plâns şi jale;
Priviri fără lumină, destine retezate,
Au frunţile-n ţărână, au trupuri sfâşiate,
Şi-n drumul către ceruri n-au nici o lumânare!

Mor îngerii! Nimic nu mai e sfânt!
Mor îngerii! Şi-n Cer... şi pe Pământ!

poezie de Ovidiu Donisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de-acasă...

Mi-am visat azi-noapte, mama...
Şi am plâns în vis de dor...
Se făcea, că ea, sărmana
M-aştepta de sărbători.
Şi la fel ca înainte
Tot în lacrimi şi tăcută,
Printre doruri şi cuvinte
Sărutam mâna muncită.
Mâna sfântă-n mângâiere...
Mâna ce a scos cenuşă
Dintr-o vatră, ce-n durere
Arde dorul, plâns, în uşă.
M-a primit cu braţele deschise
Şi ca pe un prunc în faşă
M-a cuprins cu lacrimi sfinte...
-Ce dor îmi este de-acasă!

Nu mai vreau să plec măicuţă...
Ţine-mă la pieptul tău...
Ca o floare pe-o crenguţă,
Să m-alini... când dau de greu...

poezie de Vasile Coman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng bărbaţii

Am plâns şiroaie de sudoare
Cu lacrime în ele prinse,
Sau picuri ce-au udat ogoare,
Pe feţe şi prin bărbi prelinse.

Şi am mai plâns în nopţi şi-n cuget,
Când ei ne secerau strămoşii.
Au nu văzut-aţi ? Până-n suflet
Aveam de ură ochii roşii !

Am plâns când s-a tăiat străbunul
În creste de Carpaţi, trădat.
Sau când s-a dărâmat gorunul
Sub care Horea-i îngropat.

Şi am mai plâns când ţarini large
Din ţară-au luat şi le-au robit.
A fost nevoie de baltage
Să reprimim ce ne-au răpit.

Poate nu plângem la morminte,
Sau lacrimi nu vărsăm uşor.
Dar hohotim doar în cuvinte
Când cei ce-s dragi se pierd ori mor.

Am plâns tăcut în foc şi geruri
Pe câmp de luptă, la oştiri.
Aşa crestatu-s-au în riduri
Pe chipuri hărţi de amintiri.

.........
De n-am mai plâns, e că izvorul
Din care el şi ea luau lacrimi,
Secase scurs din ea, când dorul
De el o asuprea. Şi-n patimi.

poezie de Ovidiu Oană
Adăugat de Ovidiu Oană
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce jale, ce of şi ce dor...

Azi am mai murit puţin.
Doar eu, nu şi ideile mele,
Şi sper ca ele, să nu moară vreodată,
Eu da, pentru că, nu se poate altfel.
Am murit pentru o rază,
de iubire, şi de soare de amiază,
ce-au asfinţit mai înainte să răsară.

Şi-am plâns înainte să mor,
Ce jale, ce of şi ce dor!
Dar nu după mine am plâns,
Am plâns după a iubirii rază
Şi cea a soarelui de după amiază,
Ce mai dor, ce mai of, ce mai jale,

Iubirea să moară, mai nainte să răsară,
Să respire, să crească,
Să înmugurească.
Iar soarele, soarele a asfinţit,
Mai înainte ca noi să ne fi iubit,
Deşi, ne-a văzut, ne-a văzut, ne-a zărit...

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am spus

Am spus mi-e dor când mi-a fost dor
Şi-am spus te rog când am dorit,
Am spus nu vreau şi-am vrut să mor,
Atunci când nu m-ai mai iubit.

Am spus că ştiu când n-am ştiut
Şi-atunci când n-am avut am dat,
Am plâns atunci când m-a durut
Şi-am spus nu pot, dar am răbdat.

Am spus că am când n-am avut
Şi nu ţi-am spus cât te doream,
M-am întristat când te-am pierdut
Şi-am spus sunt prost, fiindcă eram.

Am spus că pot când n-am putut
Şi că-i uşor când mi-a fost greu,
M-am supărat, dar mi-a trecut
Şi-am fost întotdeauna eu.

Am spus mereu ce-aveam de spus
Şi-am scris să ştii că te iubesc
Şi-atuncea când voi fi apus
Şi n-o să pot să mai vorbesc.

Doar un cuvânt am să mai spun
La modul cel mai serios,
Mi-e drag de tine cea de-acum
Şi tot ce-am spus e de prisos.

poezie de Ovidiu Vasile din Damen-Tango
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama lui Iisus

Când Iisus a fost pe cruce răstignit
Mama lui a plâns cu lacrimi de durere.
Nu pentru că fiul ei a murit,
Dar pentru păcatele noastre grele.

Când Iisus la cer s-a înălţat
Ea a plâns cu lacrimi de bucurie.
Nu pentru că fiul ei din morţi a înviat,
Dar pentru a noastră veselie.

Şi cât a mai trăit ea pe pământ
A fost de Dumnezeu binecuvântată,
Să fie un om fericit!
Şi să nu plângă niciodată.

poezie de Vladimir Potlog (20 aprilie 2023)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai plâns şi tu vreodată

Ai plâns şi tu vreodată?
Eu, zău, nu pot să cred,
Căci lacrimi lasă urme
Ce ani întregi se văd!

Un ochi, care vreodată
A plâns de dor şi chin,
Mă crede: nu degrabă
Devine iar senin!

Un ce fără de nume
Rămâne-n el ascuns;
Dar ochii tăi sunt limpezi:
Nu pot să cred c-ai plâns...

poezie celebră de Matilda Cugler-Poni
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sherlock Holmes: Până acum nu te-ai mai plâns de metodele mele.
Dr. John Watson: Nu m-am mai plâns! Când m-am plâns eu de faptul că exersezi la vioară la trei dimineaţa, de dezordine, de igiena ta deficitară, de experimentele pe care le faci pe câinele meu sau de faptul că îmi furi hainele?

replici din filmul artistic Sherlock Holmes (decembrie 2009)
Adăugat de Reliana Andra Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânsul de apoi

Mă zguduie un plâns din temelii,
un plâns de măruntaie nepostite,
masa-i bogată, viţelul pe poftite,
cu capu-n piept şi mâinile pitite,
mă zguduie un plâns prin bucurii.

Mesenii cântă, e veselia-n toi,
cui ce-i mai pasă de ce-a fost vreodată?
râd sfinţii cu pungaşii laolaltă,
doar locul meu din cer ar sta să cadă
sub zguduirea plânsului de-apoi...

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-om revedea...

ne-om revedea şi tu şi eu,
ne-om revedea bătrâni şi goi,
ne-om revedea la apogeu,
ne-om revedea fără de noi

ne-om revedea la rugăciune
sub clopote ce bat strident,
sub fumul alb dintr-un tăciune,
sub fum de lumânări fluent

ne-om revedea lângă o strană
eu doar bătrân, tu, chip mâhnit,
nu vom privi şi doar o rană
va sângera şi-ntr-un clipit

te vei ruga în deznădejde,
la sfinţii obosiţi de pe pereţi,
la Dumnezeul ce păşeşte,
în cugete şi-atunci mă ierţi

te voi ierta, iertam pre alţii,
cum am citit printre scripturi,
aci vom fi cum ne sunt fraţii
legaţi cu rugăciuni pe guri

ne-om revedea poate în ceruri,
ne-om revedea, nu vom fi noi,
vom fi doar multele ecouri
fără de trupuri, goi, doar goi

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătorile oamenilor singuri

Sunt singură, Mamă, trecut-a Crăciunul,
Prietenii, toţi, de mine-au uitat,
N-a dorit să mă cheme la masă niciunul,
Doar ochii în lacrimi inutil s-au scăldat.

Sunt singură, Tată, iar anul se duse
N-am avut cui să-i spun să-l aibă mai bun,
A plecat răvăşit de dorinţe răpuse
Şi am plâns înc-o dată, cum am plâns de Crăciun.

Sunt singură, Mamă, un mac sângeriu,
Tristeţea m-a nins în ajun de An Nou,
Am urlat de durere ca un lup în pustiu,
Îngropând sfâşiat al Iubirii ecou.

Sunt singură, Tată, repetată durere,
Ca un corb solitar, tânjind spre Înalt,
Luminau artificii tresăriri austere,
Fantezii închideam în cutii de bazalt.

Sunt singură, Mamă, o văpaie nestinsă,
Foc arzând inutil, izbăviri implorând
De la Anul cel Nou, niciodată convinsă
De Speranţa ce-mi face cu mâna râzând.

Sunt singură, Tată, dar soarta nu-mi plânge!
Mi-aş dori ca mâhnirea s-o prefac în gunoi
Când frenetic mă strigă zeci de gânduri nătânge...
Dar sunt singură, Mamă, pe Pământ, fără voi.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui despre dorul de om

I
Tata a urcat un luceafăr mai sus de ceruri,
mai sus de zilele şi nopţile măcinate de viaţă.
După ultimul cer a cuprins
adâncimea timpului;
îmi vede somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi stelele se întunecă
în flacăra roşului apus.
Este de ajuns
că am rămas pe pământ un gând,
şi nu un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns,
copila mea.
Nu pune lacrima peste mine care mă striveşte,
rămân aşa cum sunt –
sclipitor în stele,
mugur în nuiele –
căci învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt,
cu mult timp înainte
când te ridicam deasupra inimii
cu braţe largi de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi
şi urcă cerul tău înspre mine.
Poate oi lăsa în părul tău dorul,
iar lacrima – pământului
să urc în următorul mugur floare.
II
Tata a urcat un luceafăr mai sus
de ceruri.
După ultimul cer, l-a cuprins
adâncimea timpului dus;
îmi vede buzele rostindu-l
în somnul tulburat de plâns.
E liber (mi-a spus)
dar că m-aude uneori plângând
şi steaua lui se întunecă
în flacăra roşului apus.
E de ajuns
că sunt pe pământ un gând,
şi n-am rămas un fir de iarbă culcat de vânt.
Altfel prea multe lacrimi s-ar fi plâns.
Îţi aud plânsul fără răspuns;
aşa uşor cum sunt,
umblu în apele care ţi-au cutreierat ochii,
învelişul de pământ
mi-a fost mult prea strâmt
în vremuri dinainte.
Aş fi murit cum moare umbra în lumină
dacă zeii nu mi-ar fi aruncat în trup
suflet de părinte.
Uită de timpul ce creşte între noi,
mă vei revedea în amurg
stea fără noapte,
stând cu genunchii pe cer
ca şi cum ai veni dintr-o rugăciune
să-mi spui despre dorul de om.

poezie de Camelia Opriţa din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă şi suflet (9 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Moto: Suntem o lacrimă
la picioarele lui Dumnezeu.

Soarta pământului
s-a lăsat plânsă de mine.

Am plâns,
am plâns până au apărut
mările şi oceanele,
fluviile şi lacurile
ochilor tăi.
Apoi,
în suspinul Luminii
am iubit Lacrima
care va plânge şi mâine
tot ce n-a fost scris
să se întâmple ieri.

Ştiu.
Dumnezeu are deschisă o carte
scrisă de noi
cu fiecare lacrimă.

poezie de Ilinca Iulia Petre
Adăugat de Denisa Mitru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am urât

Te-am urât de când eram mic copil,
Mi s-a părut că ai fost aspră şi rece cu mine,
Alături de tine mă simţeam sărac şi umil,
Îmi doream să am jucării şi să fiu mândru de tine.

Dar tu te zgârceai, dându-mi nişte ulei,
Şi pâine-nvechită pe un colţ de cartelă,
Înghesuit printre beţivi, bişniţari şi holtei,
Albeam la rând pentru un colţ de franzelă.

Umblai pe străzile lumii mereu prăfuită,
Cu mâinile crăpate de la strung, de la sapă,
N-aveai nici machiaj, nici coada împletită,
Şi nici pe afară nu aveai funcţii cu mapă.

Mai târziu mi-ai dat profesori inculţi,
Şi colegi de birou, împătimiţi manelişti,
Mi-ai scos în cale copii flămânzi şi desculţi,
Şi mii de şomeri neimaginabil de trişti.

Am plâns, te-am urât şi te-am înjurat bine,
Până am văzut că doar atât îmi poţi oferi mie,
Că doar atât rămânea din ce se fura de la tine,
Apoi am plâns iar şi te-am iertat Românie!

poezie de Paul Aelenei din Marea Unire Culturală (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moştenire

Mi-ai spus: " Tata n-a plâns;
Nici bunicul n-a plâns." Te-am auzit vorbind astfel:
"Nimeni din neamul meu n-a plâns vreodată;
Erau făcuţi din piatră tare, din oţel."

Şi-astfel, pe buzele tremurând am simţit
Otrava lacrimilor tale-amară, c-un fel de frică,
Cea mai rea licoare pe care-am gustat-o-n viaţa mea
Dintr-o cupă atât de mică.

Femeie slabă, născută pentr-a-nţelege orce suferinţă,
Am băut durerile unor veacuri infinite – dar nu-i uşor,
Nefericitul meu suflet nu poate să suporte
Toată greutatea lor.

poezie de Alfonsina Storni, 1892 –1938, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

În colţul ochiului mă-nţeapă
O lacrimă pe care-ncerc s-o strâng,
Dar nu m-ascultă şi îmi scapă,
Şi-am început încet... să plâng...

Amară, dulce ori sărată,
O altă amintire s-a mai strâns
În lacrima fierbinte şi nevinovată,
Dar a alunecat... şi iar am plâns...

Am strâns în ea povestea mea nespusă,
Trăirile mi-au dat în clocot
Pentru iubirea mea apusă
Şi-am început să plâng... în hohot...

Nu meriţi lacrimile mele
Şi nici măcar prin gând să-mi treci,
Am să visez şi-am să călătoresc prin stele,
Tu să rămâi acolo unde-ai vrut să pleci...

Ai prăduit comoara sufletului meu,
Ai irosit emoţiile ce s-au strâns,
Te roagă să te ierte Dumnezeu
Că doar m-ai folosit... şi-am plâns...

poezie de Florentina Mitrică (27 decembrie 2015)
Adăugat de Florentina Mitrică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-am plâns...

Şi-am plâns trecutul ca pe-un mort... Durere
Îmi picura, nespusă, pe obraz...
Şi i-am făcut din roze diademe...
Oh, amintirea-i încă mi-a rămas.

Cu giulgi brodat din aurul divin
Şi chiparoase, l-am împodobit...
Pentru acel trecut cât ne jertfim...
În el o veşnicie a pierit.

Şi cât de mult l-am plâns... şi l-am tot plâns...
Dar pentru toate astea suferim?!
Târziu, în nopţi de sângeri a apus...
Iar noi spre mâine trebui să privim...

Îngenunchem la alte veşnicii...
Nu suntem prunci... Nu suntem nici profeţi.
Precum Iisus adesea suferim
Şi ne rugăm, oh, Doamne, să ne ierţi.

Un pumn de oase pe pământ străin
Şi generaţii noi ne-or arunca
Într-un abis, ca pe un suvenir
Trudit şi inutil în lumea sa.

Deplânşi actori în lumea de apoi
Cu-nţelepciune, trudnic fredonând,
Un plâns străin ce nu mai e cu noi,
În umbra unui neştiut mormânt...

Ce drept trecutul verbului "a fi"
Să se-mplinească?! Ramuri de argint
Despart în noapte două veşnicii
Într-un poem haotic şi succint...

Despart în noapte două veşnicii...
Cu toţi avem trecut şi viitor
Şi n-avem încă vreme "a muri"
Cât rătăcim şi suflete cât dor.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gretchen a plâns şi cioara a plâns şi ea. După ce au mers aşa vreo trei poşte, cioroiul şi-a luat şi el rămas bun şi despărţirea dintre ei a fost şi mai duioasă. Cioroiul a zburat pe un copac şi a tot fâlfâit din aripile lui negre până când caleaşca nu s-a mai văzut.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alinare-n lacrimi

De ce eşti oare-atât de trist
Când totul e voios?
Ţi se cunoaşte după ochi,
Ai plâns, neîndoios.

"Şi chiar acum de-am lăcrimat, stingher,
Mi-am plâns durerea mea,
Şuvoiul lacrimilor lin
Povara parcă-mi ia."

Voioşi prietenii îţi spun:
La pieptul nostru, vin'!
Şi orişice ai fi pierdut
Încrede-te deplin.

"În larma voastră, nici ghiciţi
De unde-i chinul meu.
O, nu-i ceva ce-aş fi pierdut,
De-i dorul cât de greu."

Ci hai mai iute, fruntea sus!
Atât de tânăr eşti!
La anii tăi ai doar puteri
Şi-avânt să cucereşti.

"Să cuceresc aceasta, nu,
Căci prea departe mi-i.
Sclipeşte-nalt şi-aşa frumos
Ca steaua din tării."

La stele n-ai ce să râvneşti;
Splendoarea lor sorbim
Şi fermecaţi privim în sus
Spre-al nopţii cer senin.

"Şi zi de zi, privesc în sus
Departe, fermecat;
Lăsaţi-mi nopţile să plâng,
Cât plânsul n-a secat."

poezie celebră de Goethe din Poezii (1957), traducere de Maria Banuş
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!