Din taine
O altă taină, limba, nu știe cum răsare
Și cum se zămislește după ținut și soare,
Mai limpede, mai aspră, mai posacă.
De ce nu poate gândul, ascuns în el, să tacă?
Făptura ei de aer dă floare de lumină
Și are, ca porumbul și volvora, tulpină.
Tăgăduie, ca mintea și trup și căpătâi.
Într-adevăr pribeagă, ce-a fost întâi și-ntâi.
El, omul? el, cuvântul? că limbile-au rămas
Să glăsuiască minții, din cărți, și fără glas.
Făptură de cuvinte, din grai sunat și mută,
Nu are, cercetată, plămada cunoscută.
E înger, e mireasma atât de ușoară
Că fără vânt nici aripi, de cum se iscă zboară?
Silește-te mai tare, iubite gramatic,
Să-mi spui, că, până astăzi, tu nu mi-ai spus nimic.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre cuvinte
- poezii despre îngeri
- poezii despre zbor
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre prezent
- poezii despre lumină
- poezii despre iubire
- poezii despre gânduri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.