Escape room
vii de pe teritorii necunoscute / continente care s-au scufundat deja
în apa oceanului blocurile se clatină / la parter locuiesc eu
în fiecare zi încerc să ies la suprafață cu mâini care nu pot înota
cu picioare care nu se pot mișca
încerc sa ajung în lumea reală/ dar toate visele mă trag înapoi / știi cum curge sângele în apa? ca o cerneală se împrăștie încet și construiește baraje în lupta cu el însuși/
m-am tăiat în dreptul inimii în semn de preluare a controlului
privesc prin hublouri d e pr a va rea
și mi-e dor de castelele de nisip pe care le făceam când eram mică
pe teritorii cunoscute
marea de nisip se întinde până dincolo de orizont
de acolo văd un bătrân venind încet
// oasele mă dor tot corpul mă doare rana din inimă sângerează //
cred că m-am întâlnit cu dumnezeu
dar un val înalt îl acoperă și dispare
fac un castel de nisp cu ferestre largi și dormitoare în care să ascund toate viciile mele
rămân în umbră pentru o perioada de timp / nu știu ce se întamplă
dar soarele izbucnește dintr-odată / deasupra mării pare foarte mare
privesc prin aerul liber / t ris te țea
salcâmii își scutură florile uriașe și mă îngroapă în mirosul lor / decid să fiu propriul meu soare
să te caut / să te atrag aici pe teritoriile mele necunoscute
sa mă tai din nou în dreptul inimii ca de acolo să țășnească bu cu ria /
sunt doar o hologramă / asa cum a spus patrick suskind
când te apropii de tine ca de o gaură neagră / cei din afară te vor vedea pentru totdeauna cum le faci cu mâna în semn de la revedere dar niciodata nu te vor vedea coborând în ea.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre mâini
- poezii despre inimă
- poezii despre castele
- poezii despre Soare
- poezii despre înălțime
- poezii despre înot
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
Citate similare
Florile de primăvară
am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subțiază încet
în poveștile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greșit pe lumea asta
//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//
am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi
dependențele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc
visele noastre de argon, xenon, neon și mai ales heliu
am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum își lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar
las cutterul din mână sa cadă pe parchet
// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//
dar mă mișc liber
când deodată în poveștile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo și am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleștar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv
mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile și unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre primăvară, poezii despre flori, poezii despre vânt, poezii despre seară, poezii despre păduri, poezii despre picioare sau poezii despre nori

Locuiesc în casa cu multe ferestre
Locuiesc într-o inimă
Mă numesc Ionuț și-mi place să privesc
În fiecare dimineață
Lumea
Cresc
Sunt suflet mare
Acum vreau să iubesc
Îmi întind degetele dincolo de ferestre
Aici toate camerele-s nelocuite
Triste
Câteodată nu pot sta locului
Încerc să zbor
Dar mă lovesc de gratii
Și visurile dor
Mă trezesc
Locuiesc într-o celulă
Aștept grațierea
Lui Dumnezeu
Îmi amintesc
Locuiam împreună cu Ea
Sub cerul liber
Privesc pereții
Prind viață amintirile rupestre
Locuiesc în casa cu multe ferestre
poezie de Ionuț Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre iubire
- poezii despre dimineață
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Întâmplări dinăuntru
Sunt lucruri pe care nu le spunem până la capăt, din lipsă de timp, din lipsă de curaj, din lipsă de noi înșine
Sunt lucruri care mor în noi de dimineața până seara și habar nu avem ce sunt și ce pierdem
Când dormi toate continentele de pe pieptul tău se apropie încet, încet, unul de altul
Ca în urma unui cutremur care are loc la mare adâncime și care nu se resimte la suprafață
În corpul tău mor dinozauri, dispar specii, apar altele, toate fricile, toate iubirile se apropie
Unele de altele, își ramifică rădăcinile până cuprinde tot, se îmbină într-o formă de relief nouă
Privesc cum dormi dus departe și totuși atât de aproape încât îți pot modifica cu degetele
Forma inima, forma gândurilor friabile prin mâna mea cleioasă ia ființă un vas de lut
În care îmi pot pune în siguranță tăcerea și mai ales iubirea, dau drumul iazurilor
Și peștii îți sar până aproape de tavan, liberi de țărm, cumva fericirea izbucnește
Dintr-o bucată de pâine pe care un câine o târăște prin praf, e o nebunie de nedescris
Și tu dormi, la toate răscrucile e pus semnul pericol de moarte, să-ți țină simțurile ascuțite
Niciodată nu ești singur șoptește semnul de fiecare dată când treci, de fiecare dată când trec
Toate săgețile le pun în teacă, îmi fac loc în tine ca un copil fugit de acasă, liber de țărm
Adorm și eu în peștera asta rece unde se aude doar sângele picând din eprubetă
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre somn, poezii despre tăcere, poezii despre speologie, poezii despre simțuri sau poezii despre pâine

Un fel de remiză
știu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine și tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele și mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd
nu e nici ură nici încăpățânare
ci doar un zid umed și înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...
încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
și mi-e greu
presimt ceva rău
neputința se-ncolăcește pe mine
și îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârșiturile sunt părți
care egalează distanța dintre noi
aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...
***
nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în fața oglinzii
și să privesc depărtările
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încăpățânare, poezii despre sfârșit sau poezii despre dorințe

În rest totul e nisip...
într-o bună zi voi coborî
de pe linia orizontului
și voi trece malul
toate întâmplările vor fi
numai ale mele
știu asta...
bătăile de clopt
îmi vor deschide poarta
înspre Dumnezeu
acolo e mama
acolo e tata
acolo e și cireșul înflorit
de sub care tata
îmi zâmbea
când alergam după fluturi
acolo e și o parte din mine
drumul va fi lung dar
nu atât de lung
încât să
nu pot evada din mine
din când în când
o să vă privesc
prin ochiul lui Dumnezeu
din urmele acoperite cu lacrimile fiicei mele
vor crește liniști
în rest totul e nisip...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre ochi, poezii despre nisip, poezii despre mamă, poezii despre fluturi, poezii despre creștere sau poezii despre cireșe
The blue girl
/ ai visat îngeri
moartea era acolo sus
tu erai
acolo sus cu ei în brațe /
frunze negre printre fulgi albi
doruri care se amortizează încet
as vrea să plec într-un vagon
unde să cânte o singură vioară
albastră / un cântec despre iarnă
despre cum geamurile îmi mențin cu forța
respirația înăuntru
afară e o iarnă cumplită
iar dorul crește / cerșește eliberare
ca un deținut despe care nu știu nimic
dar care stă singur in celula lui
și ceva mă doare sigur
mă doare până la singurele oase pe care le mai am
până la tot sângele care se împrăștie pe podeaua vagonului
rămâi aici / rămâi în tăcere/ în frig/ în boala noastră
autistă / care ne-a prefăcut în doi fumători de vise
iar fumul se desparte de noi
odată cu aburii locomotivei
ce continuă să șerpuiască printre creste / fii tu inima mea/ albul muntelui care nu se sfârșește
/ fii tu boala care îmi acoperă inima cu frunze negre
rămase după o explozie nucleară / fii tu cenușa care să acopere toată
zăpada/ eu sunt deținutul închis în celulă
nu cunosc moartea / nu cunosc viața/
cunosc gratiile prin care văd trenurile mărșăluind
și care nu se mai opresc/ nu se opresc niciodată pentru că
am visat îngeri
moartea era acolo sus
eu eram
acolo sus cu ei în brațe.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre muzică, poezii despre dor, poezii despre alb, poezii despre îngeri, poezii despre zăpadă sau poezii despre vioară

Statuie cu fața la Est
dragă mamă,
tu știi că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare?
pui streașină palma la ochi peste hotare
aștepți un semn și soarele apune iară și dispare
la mine-n această cămară
vorbesc pe-o altă limbă cu pereții
aceștia-mi sunt profeții care-mi vestesc că astă-seară
va curge sânge-n călimară
și eu pe mine mă voi spovedi:
serait-ce la fin du monde aujourd'hui?
dragă mamă, nu ți-am spus
de când s-a aprobat decesul ca probă olimpică
m-am angajat la o fabrică de carne de tun
și tot încerc să îi dau un upercut sorții
m-am apucat serios de băutură și tutun
îmbolnăvit de farmecele poeziei
delirului și stratului de fum
și arde dorul cu flacără de candelă
și corpul mi-este scrum
nici durerea nu mă mai iubește
a obosit de-atâta drum prin spitale, mă urăște
trăiesc într-o lume în care totul se repetă
se pare că nimănui nu-i pasă de a mea stare
și mă întreb temut că-n infinit mă voi topi:
puis-je mourir aujourd'hui?
dragă mamă,
de când am aflat că nu sunt singur la părinți
că mai am un frate pe care nu l-am văzut niciodată
am înțeles că în sfârșit pot fi și eu alintat
de dragul meu tată
drept băiatul cel mic
așa am reînceput să desenez avioane cu degetele
pe ferestrele aburite
aici este ger
aș fi preferat să fie un înger
care să mă sărute pe frunte
numai el poate fi mereu și pretutindeni
în pământ sau în cer
fratele meu cel mai mare
dragă mamă,
la tine se rezumă universul cuvintelor
și cea mai frumoasă dedicație pe care ți-o pot face
nu este această poezie
pe care nici nu o pot numi poezie
ci doar o stare care se repetă
de fericire sau tristețe când mă gândesc
la singurul cuvânt ce-mi vine-n minte
"mamă"
dragă mamă,
tu știi că te privesc
de fiecare dată când soarele răsare?
pui streașină palma la ochi peste hotare
aștepți un semn și soarele apune iară și dispare
poezie de Ionuț Caragea din Delirium Tremens (2007)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre cuvinte, poezii despre vorbire sau poezii despre sărut
Straturi
avem foarte multe straturi care nu ne lasă să ne apropiem
de visele noastre / niște tumori în fabricație
// vizual poate să mă ajute mai mult atingerea unui obiect
asa cum pot doar să-mi închipui dragostea //
să observi semnele subtile nu numai analizele concentrate pe
microfisurile apărute în carcasele animalelor abandonate pe câmpuri
am plecat să locuiesc într-un oraș mic
la marginea unei păduri de conifere
acolo se aude limpezimea cablurilor mele
înfășurate pe stern & inimă
acolo ascult o chitară electrică
// un semn ca și în orașele mici oamenii fac dragoste se dezbracă de piele și apoi mor
ca o specie de pește marin care astfel și-a atins scopul suprem//
cântecul e de fapt tot despre dragoste
mă ajută simțul tactil și euforia să supraviețuiesc aici
un semn clar de bipolariate / incontrolabilă / când frunzele încep să se miște deasupra
orașului în bătaia vântului de munte
pot vedea animalele ieșind din pădure și lingându-mi palmele / când iese soarele
le văd în orbitoarea lor frumusețe / moarte / coaste odihnindu-se pe pământul încins / ca niște gratii.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre oraș, poezii despre zoologie, poezii despre animale, poezii despre ajutor sau poezii despre supraviețuire
Everest
mă mișc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forțează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu
// mii de cartoane lipite de pereți ca benzile desenate îți arată sensul//
mereu ocolești străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric
dar nu astăzi
când direcțiile se schimbă/ decupezi din cartoane
orașul și străzile lui
mergi încet și cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta
// ce să faci cu toate aceste cioburi //
ai o gură pe care vrei s-o lipești de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coși
ai un piept ca de păpușă rusească
ai o inimă plină de nicotină și apă
nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aș lupta
când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele înghețate ale celor
care nu au reușit să supraviețuiască
și eu trec printre ei / am o boală
nu te întoarce înapoi să privești / nu vei vedea piscul
la ce bun să îl cucerești
două trei secunde de respirație profundă și puterea de a te întoarce
scade
așa că rămâi aici / în liniștea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre secunde, poezii despre schimbare, poezii despre păpuși, poezii despre prezent sau poezii despre particule

În această culoare de moarte
alb în jurul meu ca o ninsoare blând așezată
acul din braț mă conduce spre o altfel de lume
pleoapele mi se unesc sub ele circulă un vis cu viteză redusă
mi se pare că intri prin orificiul făcut
în piele îmi organizezi orele care vor să mai vină undeva în timp
spațiul se contractă se face așa de mic până dispare
cineva îmi pune o pungă de aer la nas mă aud gâfâind alerg
spre tine un punct în depărtare arde în pumnul unui soare torid
marea se întoarce spre țărm răzvrătită își cheamă oamenii
atâtea femei de nisip călcate în picioare de singurătate
se expun vieții în colimator trupuri scanate de acest soare imprudent
frământate de uitare ca într-o ilustrată îngălbenită
mi se pare că înoți prin venele mele ca și când m-ai căuta
să-mi spui ceva ce doar inima simte prin sinusoidele aparatului
prin somnul care vrea să mă îndepărteze
prin mirosul sufocant de fluide de resuscitare
printre chipuri de îngeri lumini de sărbătoare
n-am văzut lumea mai strălucitoare ca acum
când deasupra mea este un cer cât o lampă chirurgicală
clipocesc vocile sângele meu face loc unor străini
să umble prin el ca prin biblie să afle adevărul
ochii lor niște stele aprinse să vestească
eu par să fiu îngropată în acest alb de var de halat de zăpadă
tu ai ajuns în sfârșit în inima mea și îmi lași un răvaș de iubire
până în timpan îmi strigi sunt aici nu vreau să te pierd
marea aduce marinarii pentru toate femeile de nisip uitate
la țărm cineva îmi face respirație gură la gură
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre femei, poezii despre voce, poezii despre viteză sau poezii despre vinovăție
Absență...
.. în faptul dimineții
se-nghesuie o tăcere-apăsătoare,
prin ceața ce tresare
un gând rupt dintr-o întrebare
se scurge parcă legat la ochi
din trupul care doare,
mă încearcă o tristețe...
basmaua ceții ruptă
încerc să ascund
atunci când te privesc,
nimic nu e la loc
dar tac,
nu vreau să simți
că dincolo de zidurile ceții
e un tipăt
ce alunecă încet
prin vorbele prea multe...
mi-e trecerea tăcută
prin vremea de afară
și poate urmărești
în ora ceasului de seară
absența care doare...
eu... am să tac
voi trece totul
în câteva pagini...
poezie de Mihaela Huțanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre ceas

Aluviuni pe suflet
am amintirile înghesuite-n imagini
cu fiecare atingere
te văd în format A4 și
refuz să cred că trăirile
de peste noapte îmi
acoperă rana
știu doar că între tine și Dumnezeu
există o complicitate care încearcă
să-mi transmită un mesaj
dincolo de toate acestea o
minciună decupată dintr-o umbră
îndărătnic
încearcă o altă rostire
nu implor și nici nu sunt vinovat
singura nedumerire pe care o am
este gândul reîncărnat
într-o iubire eșuată
de fapt toate lucrurile
care mă impresionau cândva
au devenit iluzii și
trebuie să mă recunosc
în momentul acela de noapte în care
m-am abandonat pentru cineva
care a căborât în mine
sufăr
aerul s-a rarefiat iar liniștea
din jur duhnește a stârv uitat în soare
și atât...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre minciună, poezii despre imagine sau poezii despre existență
Îmi voi aminti
Îmi voi aminti apartamentul tău
și canapeaua ta, și toate filmele
care au fost martore săruturilor noastre.
Îmi voi aminti drumul
pe care m-am pierdut mereu
venind să te întâlnesc;
dar, din clipa când te-am văzut,
nu m-am mai regăsit niciodată.
Toate detaliile care te privesc
și ceea ce noi aproape devenisem
trăiesc în oasele mele.
poezie de Stephanie Bennet-Henry, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme

Una dintre marile dorințe ale vieții mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd și să pășesc prin țări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia și pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii și să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, așa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne și va reține esența bucuriilor și tristeților - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.
Nikos Kazantzakis în Raport catre El Greco
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre țări, citate despre înot, citate despre viață, citate despre tristețe, citate despre timp, citate despre ochi, citate despre inimă, citate despre idei sau citate despre dorințe

Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume din Moartea, un fluture alb (2015)
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre cafea sau poezii despre toamnă

Puținul din adolescentul din mine a rămas acolo
deși știu că viața începe de aici și
se agită să iasă ca lumina din
felinarele uitate-n ferestre
toamna
sunt trist și incompatibil cu
secunda în care am iubit pe
jumătate de bancă
în seara aceea târzie
cafeaua mi s-a părut
cel mai firesc gest
pe care l-am făcut
când am cunoscut-o pe Ana
în cafe-barul din gară
întâmplător sau nu ne-am privit
era dragoste la prima vedere
era înnebunitor de fermecătoare
în jurul gâtului șerpuia
un șal tricotat
nu era frig
cuceritor și irezistibil zâmbetu-i
explodat de sub priviri îmi încătușa vederea
simțeam un fel de căldură tăioasă până la os
atunci mi-am dat seama că ceva doare
toate aceste lucruri erau lângă mine
și Ana era lângă mine
o văd printre amintiri însă această iubire doare
mă simt închis pe dinăuntru și mi-e frică
iubesc locul acela și toate aromele de cafea
care se pierd în mine
dimineața mă trezesc mai devreme
pun apa în ibric și aprind aragazul
în scobitura din gând
doar eu și imaginea aceea
prin fisura de la geam
intră lumina aud zgomote
mă ridic pe vârfuri și privesc
orașul pare un ghemotoc de ziare vechi
țin pumnii strânși și încerc să
nu mă mai gândesc la nimic
începe să plouă aerul devine greu
din ce în ce mai greu
în toată graba asta doar eu și Ana
geamul începe să trepideze
în același timp se închid ușile
și trenul pleacă
în fiecare dimineață pleacă
s-au epuizat toate argumentele
nimeni și nimic nu mă poate face
să uit locul acela
aș fi vrut să fiu acolo
dar în sfârșit e mult
prea târziu
cafeaua a dat în foc
jumătatea rămasă m-am gândit
să o păstrez pentru Ana
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pași pe nisip
Am avut un vis în noaptea de Crăciun.
Mergeam pe o plajă, iar Dumnezeu
pășea alături de mine,
pașii ni se imprimau pe nisip,
lăsând o urmă dublă:
una era a mea, cealaltă a Lui.
Atunci mi-a trecut prin minte ideea
că fiecare din pașii noștri
reprezentau o zi din viața mea.
M-am oprit ca să privesc în urmă.
Și am revăzut toți pașii
care se pierdeau în depărtare.
Dar am observat că, în unele locuri,
în loc de două urme,
nu mai era decât una singură...
Am revăzut filmul vieții mele.
Ce surpriză!
Locurile în care nu se vedea
decât o singură urmă
corespundeau zilelor celor mai întunecate
ale existenței mele:
zile de neliniște și de rea-voință,
zile de egoism sau de proastă dispoziție,
zile de încercări și de îndoială,
zile de nesuportat...
Zile în care eu fusesem de nesuportat.
Și atunci, întorcându-mă spre Domnul,
am îndrăznit să-I reproșez:
- Totuși, ne-ai promis că vei fi cu noi
în toate zilele!
De ce nu Ți-ai ținut promisiunea?
De ce m-ai lăsat singur
în cele mai grele momente din viață,
în zilele când aveam cea mai mare nevoie
de Tine?
Iar Domnul mi-a răspuns:
- Dragul meu, zilele pentru care n-ai văzut
decât o singură urmă de pași pe nisip
sunt zilele în care te-am purtat pe brațe...
poezie de Ademar Baross
Adăugat de Adriana Ionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre promisiuni, poezii despre surprize, poezii despre superlative sau poezii despre prostie
#
ai scris o mulțime de poeme pentru sacha
și niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie
distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghițirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca și
mâine să fie o zi frumoasă.
ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,
la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,
care a curs prin venele orașului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.
la fiecare apăsare,
ai acoperit,
și sângele tău,
și sângele lui sacha.
dar orașul nu știe nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, așteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.
un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
știe de la început că nimic
nu va mai ieși viu.
iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanță care-și deschide brusc ușile.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început sau poezii despre viitor
Asta care îți mângâie obrazul este mâna mea. Unii oameni sunt stângaci, alții sunt dreptaci. Noi nu știm încă tu cum ești, pentru că tu stai acolo și mă lași pe mine să îmi folosesc mâinile. Ăsta e un sărut. Este ceea ce se întâmplă când buzele sunt țuguiate și lipite de ceva, uneori de alte buze, alteori de un obraz sau altceva. Depinde. Asta e inima mea. O atingi cu mâna stângă nu pentru că ai putea fi stângace, cu toate că ai putea fi, ci pentru că ți-o țin eu în dreptul inimii mele. Ceea ce simți este bătaia inimii mele. Este ceea ce mă ține în viață.
Jonathan Safran Foer în Totul este iluminat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre stângaci, citate despre mâini, citate despre sărut sau citate despre puls
* * *
m-am îmbătat cu aer
de câte ori clipa mi-a oferit durere
visez și acum cercurile de apă din jurul fericirii
în care
m-am înecat
am tușit apoi
m-am bucurat de o falsă eliberare
pentru că
nodul încercărilor se desfășura în continuare
am văzut cum tălpile răspundeau inimii
ridicând mâinilor cruci care
le întorceau palmele spre cer și atunci
limba buzele ochii
cereau în rugă îndurare
și acum cer
au rămas desenatori profesioniști ai unei vieți
în care
filele nu cad, oamenii rămân în scaunele lor
în jurul unei mese ținute în taina inimii
în fiecare seară
prin mine
atunci
se plimbă orbii cu toate cârjele pământului
pe care
le aud
ca într-un cântec cu un singur ton
e un tropot de armăsari
mi-a spus tata că sunt gândurile
neliniștirii mele
l-am ascultat cuminte și-am început
să-i domesticesc vorbindu-le
nu mă ascultă. eu repet întruna
până când
se va îndura Dumnezeu
să mă adune în palma Sa
pentru o veșnicie
poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plimbare