Aproape de casă
orașul e o himeră,
îmi spui, arya.
blocurile așezate frumos unul lângă altul
ca niște cutii de carton.
deasupra noastră a început să ningă.
când mă uit în urmă văd puii de ciori
zburătăcind pe câmpuri. îi iau în brațe ca pe niște
copilași.
&
aceasta e demența zilelor scurte de iarnă - îmi spui, arya.
nu, orașul nu e o himeră.
e camera în care mă joc cu jucăriile mele
găsite pe marginea drumului. murdare și vechi.
mașinile huruie neîncetat.
e semnul că trebuie să mă trezesc/ să mă duc în cămară,
dar mi-e frică. tot ce a fost pus acolo la păstrare
e posibil să se fi transform
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zile
- poezii despre timp
- poezii despre posibilitate
- poezii despre oraș
- poezii despre jucării
- poezii despre iarnă
- poezii despre frumusețe
- poezii despre frică
Citate similare
Winter
iarnă înzăpezită.
când fulgii mor curg
lacrimile noastre.
*
morfină transformată în liniște
când orașul doarme.
*
visele noastre în fractali
ajung la noi atât de aproape
încât avem impresia ca nu e niciun
drum.
*
suntem îmbrăcați în pietre albe
care să ne oprească frica
& să ne separe de realitate.
*
suntem coșurile ei de fum &
suntem străzile ei de fum.
*
ne ascundem în mașini și străbatem km
pănă la punctul final *.
sfârșitul drumului și al visului.
*
crezi că dumnezeu te iubește până la capăt,
dar nu.
*
noi, oamenii de fum nu avem niciodată liniște
nici măcar iarna
când totul se destramă și totul îngheață
la loc.
*
niște stele pulsând / inimile noastre
desfăcându-se în mii de bucăți.
*
niște fulgi
care
cad
și cad
atingând pământul moale și cald.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre visare, poezii despre sfârșit, poezii despre zăpadă, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre religie sau poezii despre realitate
Abandon
oboseală / sevraj / linii de tensiune
între corp și inima care a încetat să mai bată
aparent / mă simt învăluită de un frig tăios
acum când a început să ningă din nou în martie
// nu îmi folosesc la nimic hărțile care îmi arată doar drumul înspre ieșiri //
încerc să merg în partea cealaltă cu soarele înfipt în carne ca o busolă
dezlipesc etichete de pe cutii alb cu mov
unde am pus la păstrare frica
și scriu a b an d on
//
aici în camera frigorifică carcasele animalelor nu mă înspăimantă
sunt detașata și calmă
în mod absurd îmi vine în minte imaginea mamei
cu corpul ei fragil atârnând și ea de unul din cârligele groase pline de grăsime
mă lipesc de ea
și in loc de răceală simt caldură
așa e de fiecare dată când corpul încearcă să mă mintă
dar mintea e mai trează ca oricând / micile dureri și micile obișnuințe
micile bucurii
au devenit
evenimente care mă scot din vise
trebuie doar să nu uit de unde am plecat
din acest oraș lăcuit ca o mare de gheață
am lăsat acolo totul
îmi aprind în vis o țigară în mijlocul unui bulevard
și îmi imaginez din nou blocurile de sticlă și metal din care am evadat
dar am adus cu mine tot
//așteptarea. frica. dominanța. înțelegerea.//
acestea sunt sentimentele care nu mă lasă să dorm
să visez un crater uriaș în care să mă prăbușesc / în zbor lin ca o pasăre
prinsă de iarnă fără casă. scriu din nou ab a n do n aici în camera frigorifică
în mijlocul lui martie
alături de mama mea înghețată pentru eternitate.
și respir aerul rece cu plămânii sedați/ obosiți/ în sevraj /
mai trag un fum de țigară și totul dispare în fumul și ceața această crescândă a visului.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre mamă, poezii despre gheață, poezii despre corp, poezii despre zoologie sau poezii despre păsări
Epidemie
iar această încredere falsă pe care o avem în
zilele scurte de iarnă / ca o respirație simplă și vie
când suntem în cutia craniană a acestui oraș
care ne scuipă de pe trotuarele lui de parcă am fi
un ficat plin de alcool / o carne albă și moale
din care nu mai curge sânge/ doar inerție
în drumurile noastre înspre soare și înapoi
permutarea a avut loc/ un loc gol umplut
cu mașini și noi pe banchetele din spate
în visele noastre
marile corporații au dat faliment
orașul salivează rugina pielii mele
// rămânem în urma fricilor noastre
ca niște rozătoare care nu mai au ce să roadă//
.
totul se întâmplă într-o secundă în care nu știm să ne mai mințim
migrația noastră continuă înspre zonele de acces
în care suntem puri și lipsiți de voință
ca să putem merge mai departe
ne așezăm pe scaunele înalte de bar / lumea își contractă plămânii
mângâindu-ne cu brațele sale lungi / screen shot / acum
un pătrat pe ecran în care încăpem toți / o arhivă zip
care ne descarcă pe străzi în orice moment în care
părem că nu mai suntem vii - noi și o epidemie de frică ce urcă
pe coapsele orașului spre gurile noastre deschise
așteptând hrana.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre încredere, poezii despre sânge sau poezii despre secunde

Golul de lângă tine
dacă mă culc lângă tine
o să spui că mă voi trezi lângă tine
dacă mă trezesc lângă tine
o să spui că am dormit lângă tine
dacă mor lângă tine, o!
să spui că am trăit lângă tine...
dacă sunt lângă tine
o să spui că am fost lângă tine
dacă lângă tine e gol
o să spui că nu-ți pasă
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață
Straturi
avem foarte multe straturi care nu ne lasă să ne apropiem
de visele noastre / niște tumori în fabricație
// vizual poate să mă ajute mai mult atingerea unui obiect
asa cum pot doar să-mi închipui dragostea //
să observi semnele subtile nu numai analizele concentrate pe
microfisurile apărute în carcasele animalelor abandonate pe câmpuri
am plecat să locuiesc într-un oraș mic
la marginea unei păduri de conifere
acolo se aude limpezimea cablurilor mele
înfășurate pe stern & inimă
acolo ascult o chitară electrică
// un semn ca și în orașele mici oamenii fac dragoste se dezbracă de piele și apoi mor
ca o specie de pește marin care astfel și-a atins scopul suprem//
cântecul e de fapt tot despre dragoste
mă ajută simțul tactil și euforia să supraviețuiesc aici
un semn clar de bipolariate / incontrolabilă / când frunzele încep să se miște deasupra
orașului în bătaia vântului de munte
pot vedea animalele ieșind din pădure și lingându-mi palmele / când iese soarele
le văd în orbitoarea lor frumusețe / moarte / coaste odihnindu-se pe pământul încins / ca niște gratii.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre iubire, poezii despre animale, poezii despre ajutor, poezii despre vânt, poezii despre supraviețuire sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Feelings
vizualizare
// efect 2D al orașului prins în ploaie.
rămâneți în viață pentru cei dragi / au spus
și i-am ascultat. //
contract
// mâinile mele libere scriu pentru tine
povești. unele se termină cu moarte.
altele nici nu încep. am făcut un contract. fifty- fifty //
mandown
// au tras cu gloanțe în noi.
am părăsit câmpurile
am părăsit blocurile cenușii.
aici cineva încearcă tot-timpul
să supraviețuiască //
vizualizare
// picăturile de ploaie răpăie pe pervaz.
cele de pe ferestre par lacrimi.
dar noi nu plângem //
creșteri
// inima mea crește mai repede decât a ta.
inima mea doare mai mult decât a ta.
au spus / vă dăm inimi noi. n-am vrut//
absorbție
// cineva scrie cu creioane colorate
pe o sugativă. rupem hârtia poroasă ca și cum ar fi viața noastră. //
final
// au spus rămâneți în viață pentru cei dragi.
cei dragi s-au dus.
ploaia continuă să cadă.
orașul să cadă
câmpul să se întindă ca o himeră.
nu i-am ascultat//
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre inimă, poezii despre creștere, poezii despre plâns, poezii despre mâini sau poezii despre libertate
Ropes
&
zăpada ca o frânghie care își continuă
drumul până în momentul în care
întâlnește frica noastră la fel de albă.
purtăm în noi elicoptere care survolează orașul și câmpurile.
desenăm copii morți pe pereți/ pe drumurile orașului
ca și cum noi am fost niște copii morți cândva
și acum am înviat.
...................................................................................................
cine ne va mai mângâia,
cine ne va mai vindeca de bolile abstracte ale neștiinței
noastre,
cine ne va mai hrăni cu lumină și întuneric pentru perpetuarea speciei noastre.
.....................................................................................................
și atât rămâne
imaginea noastră în zăpadă la fel ca o hologramă din jurul unei găuri negre.
suntem atât de aproape de ea încât am încremenit
dar
așa am fost tot timpul - copii morți - noi și frica noastră împăturită
într-un sicriu mic, alb
care nici nu se mai observă.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre întuneric, poezii despre negru, poezii despre medicină, poezii despre lumină sau poezii despre imagine
Himeră
te știam până la epuizare
într-o zi eram diabolic de trist
alteori diabolic de viu
concretizam în abstract
o filosofie ipocrită
despre esența destinului în doi
într-o prăpastie
se năștea moartea unei mari iubiri
te adoram până la autoexterminare
uneori erai apatică
în lunile ploioase
alteori o himeră
între oglinzi paralele
îmi plăceau capriciile tale
și ale vremurilor
îmi plăcea tăcerea ta
de șarpe
simțeam acut nerușinarea minciunilor
ca niște lovituri de bici
pe spatele firav al destinului
ca niște palme de adio
ca niște cuvinte otrăvite
lumea se învârtea egocentric
pe degetele tale
eu te redescopeream la nesfârșit
într-o himeră
într-o constelație
bizară
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi, poezii despre tăcere, poezii despre tristețe, poezii despre prăpăstii, poezii despre nerușinare sau poezii despre minciună
Totul începe
ca o poveste cu a fost odată
luna dispăruse pe undeva
oamenii din oraș s-au refugiat
într-un pod unde nu se auzea nimic
cu o debara în care s-a ascuns
un peștișor de acvariu obișnuit
să se sperie de semafor
din garajele betonate pe jumătate
susurau mașinile ca niște obuze
să revenim la povestea începută
în orașul cu scările interioare
construite pentru întâlniri fatale
toate erau spirale haotice
blocurile erau atât de contorsionate
încât te întrebai ce arhitect a avut
această viziune cu încăperile
ce păreau mai degrabă hrube
sau săli de cinema pline cu ecrane
uneori tavanul te comprima
orașul părea de o imperfecțiune aberantă
moartea în oraș era facultativă și dragostea
o cenușă risipită de vânt în timpul iluziilor
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre sperieturi, poezii despre semafor sau poezii despre pești
Inside
&
iarnă dependentă de vânt și zăpadă
când încerci să scrii asta inseamna ca te-ai gândit deja
prea mult la un sentiment
compulsiv
care îți crește în creier un gheizer din
care țâșnește apa fierbinte în plină iarnă
cand scrii asta pe pământ oamenii curg / aceeași apă
nestavilită î n s p r e mormintele lor
nu astăzi, nu mâine zăpada se va topi
și vei vedea cum prin fumul de țigară
reclamele luminoase ne vor striga de pe străzi
ca în niște filme vechi în alb - negru
"ar trebui să vă fie frică de noaptea care vine",
dar atât. liniștea obsesivă ne va amorți
durerea si truda ne va împinge la marginea somnului
ca într-o prăpastie
în care nu ne veghează nimic. sfârșitul e întotdeauna același,
lași corpul moale
să poată zbura / pentru că știi
asta se întâmplă de fiecare dată când vrei să visezi.
și când încerci să scrii asta înseamnă că te-ai gândit prea mult la un sentiment obsesiv
de exemplu / moartea ar trebui să nu existe / moartea ar trebui să fie
o mângâiere pe care o vezi în filmele vechi
o iubire care se consumă ca o flacără de chibrit.
o secundă care nu doare / o iarnă nesfârșită îngropată
în zăpadă și vânt.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre filme sau poezii despre viitor
Lumini de avarie
lupii s-au adunat mai aproape de oraș.
aici e liniște.
zidurile au fost acoperite de mușchi verde/ precum stâncile din anzii cordilieri.
aici ne hrănim copiii în case dărăpănate cu ierburi și carne crudă.
nu ne e teamă.
e aceeași explozie nucleară care a făcut ca aceasta să fie casa noastră.
unii copii mor. bebeluși cu fețe ca de păpuși cu
ochi albaștri și reci.
din când în când lupii urlă la lună,
din când în când ne dăm în leagănele abandonate.
pădurea a pus stăpânire pe noi.
bărbații se întorc în fiecare zi de la vănătoare.
cândva locuiam în clădirile lor de sticlă și oțel.
avem flori/ avem sânge.
avem luna ca un gigantic reflector.
avem dureri pe care le învelim în beznă.
avem cărări prin pădure care nu duc nicăieri.
plângem când mai moare un bebeluș.
dar tot nu ne e frică.
//
știm că într-o zi ne vor descoperi
și ne vor duce înapoi.
nu am uitat orașele lor strălucitoare și autostrăzile lor curgătoare.
acolo vor ei să devenim mai buni.
acolo malformațiile noastre se vor vedea cel mai bine.
dacă am spune că nu ne e dor de ceva am minți.
ne e dor de fluturi pentru că extincția a făcut ca ei să dispară.
să alergăm pe câmpurile lor înverzite / primăvara cu mii de fluturi de toate culorile în jurul nostru.
aceasta este povestea noastră pe care o scriem pe bucăți de piele.
lupii au venit astăzi și mai aproape de orașul nostru părăsit.
azi e ziua când vom sacrifica pe cineva/ pentru ca noi să trăim mai deprate.
dar tot nu ne e frică. frica a devenit sârma noastră ghimpată cu care ne-am
înconjurat teritoriul
cu care ne-am înfășurat inimile
cu care ne-am înfășurat visele
ca o mașină pusă pe lumini de avarie.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre devenire sau poezii despre bebeluși

ALDE zgârâie brânză...
În orașul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer
Noi avem de toate, sare și piper
Cum ar zice ALDE cei nemuritori...
Bucurie mare e în eșicher
Și ni se promite vom avea comori
În orașul ăsta plin de negustori
Blocurile noastre-s 'nalte pân' la cer...
Pe cei de-ALDE care încerci să-i adori
Sunt și ei se pare oamenii cu fler
Brânză zgârâiată colo in eter
Ce promit de toate dar rămân datori...
În orașul ăsta plin de negustori!...
poezie de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni, poezii despre lactate, poezii despre comori, poezii despre comerț, poezii despre bucurie sau poezii despre brânzeturi

Orașul ce geme în orașul pustiu
cine-i ca mine în turnul din Senta!
privind prea de sus dimineța devreme
orașul ce geme
la picioarele mele se apleacă o ființă
ce-i singură pe străzi și e o femeie
în orașul pustiu
la orele când și copacii din fața
primăriei mai dorm, visează, mai cresc
poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre ore, poezii despre femei sau poezii despre copaci
#
ai scris o mulțime de poeme pentru sacha
și niciunul n-a fost despre sacha.
toate au fost despre cum trebuie să fie
distrugerea slăbiciunilor,
atingerea valvelor inimii, pentru ca aceasta
sa nu se oprească.
înghițirea comprimatelor cu eliberare prelungită ca și
mâine să fie o zi frumoasă.
ai scris cu un creion mecanic prin care
la fiecare apăsare ai mai crescut cu
un milimetru,
la fiecare apăsare,
ai absorbit cu tifon
sângele,
care a curs prin venele orașului,
acest cadavru ce nu apucă
niciodată să se răcească.
la fiecare apăsare,
ai acoperit,
și sângele tău,
și sângele lui sacha.
dar orașul nu știe nimic despre toate astea.
va rămâne la fel, cu toate luminile lui străvezii, așteptându-ne,
exact ca un animal însetat de sânge.
un animal care o să treacă în viteză pe o autostradă din care
știe de la început că nimic
nu va mai ieși viu.
iar tu o să fii mereu acolo
pe partea cealaltă, cu valvele inimii deschise,
ca o ambulanță care-și deschide brusc ușile.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză sau poezii despre poezie
Transparență
lunga mea cădere în captivitate - intravenos bag substanțe care să mă vindece dar nimic destructibil
care să cutremure creșterea osoasă a corpului
dar venele, venele astea rămân tari ca o sârmă ghimpată ce capătă consistență
îmi vorbești despre pantofii stiletto și rochia roșie a manechinului din vitrină iar asta
declanșează un război în mintea mea când
liniștea e atât de puternică și se prelungește până la marginea orașului
unde eu stau cu piciorul pe o m i n ă gata să se declanșeze
trebuie doar să mă împingi dintr-un perete în altul
& voi deveni alt manechin / cel care așteaptă să nu moară de foame
la fel ca în secolele trecute când oamenii mureau
rând pe rând sclavi ai sistemului /asta ne consumă acum și pe noi
descarcerarea este o posibilă soluție / doar așa mai rămâi în viață cu viziuni
halucinante în starea asta care se perpetuează
până la oprirea definitivă a durerilor
ești ca un frigider scos din priză de la - 18 grade / până aici oricât de mult ai merge
nu vei vedea nimic care să ne aducă alinare- egrete zburând deasupra luciului apelor sălbatice & plaje exotice
e doar traficul ăsta intens / soare fierbinte injectat pe marginea străzilor
&
orașul care ne intensifică foamea.
poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre modeling, poezii despre încălțăminte, poezii despre vorbire, poezii despre sclavie sau poezii despre război
Plouă infernal
în orașul atrofiat de galben
și ruginiu lăsat de toamnă
balta din fața blocului
se întărește din sfert în sfert
de oră și rânjește la trecătoare
privește parșiv pe sub fuste
sau rochii într-o nebunie ludică
plouă cu picături murdare
prin orașul obosit de atâta vară
și mașinile scrâșnesc din pneuri
când simt carosabilul umed
plouă pisici și câini și trecători
fără discernământ curge apa
aproape rece vine pe pământ
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre rochii, poezii despre pisici, poezii despre nebunie, poezii despre iad, poezii despre galben sau poezii despre fuste
Versuri scurte
Îmi critici, Velox, scrisul și-mi spui, ca să mă-npungi,
Că versurile mele sunt, uneori, mai lungi.
Dar tu nu scrii nici unul, ai luat-o mai agale,
Și astfel sunt mai scurte, desigur, ale tale.
epigramă de Marțial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre versuri, citate de Marțial despre versuri, epigrame despre poezie sau citate de Marțial despre poezie

În orașul meu
în orașul meu străzile sunt mov
la fiecare intersecție
un baobab
din care atârnă semafoare
clădirile sunt îmbrăcate în iederă
pe cutiile poștale se cuibăresc ratoni
e ca și cum natura ar fi pus stăpânire pe așezările omenești
copiii se joacă desculți
pe malul râului
schimbă pietricele scoici și cochilii
adună apusuri în ghiozdane
unul mai colorat decât altul
în orașul meu cărțile se citesc de plăcere
oamenii au timp să asculte
să iubească
fără frică
fără grabă
e ca și cum natura ar fi pus stăpânire pe simțirile omenești
ar fi instaurat o altă lege
una mai cumpătată
mai calmă
mai luminoasă
mai aproape de Dumnezeu.
poezie de Cătălina Marincaș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare, poezii despre râuri, poezii despre poștă, poezii despre plăcere sau poezii despre natură
Părinții mei aveau și ei grijă de educația mea, mă duceau săptămânal la Filarmonică, stăteam când în brațe la unul, când la altul. Era o atmosferă mai patriarhală la Timișoara pe-atunci, orașul nu era atât de trepidant ca azi.
citat din Marius Țeicu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre săptămâni, citate despre oraș, citate despre educație sau citate despre Timișoara
În orașul de provincie copleșit sub soarele nemilos de iunie
în orașul de provincie cu două catedrale falnice
erectate nemilos chiar în inima lui
oamenii se târâie, abrutizați de soare,
pe asfaltul moale
transpirându-și în tăcere viețile goale
pe strada principală
în orașul de provincie cu singurul său cinematograf -
mișună nestingheriți șobolani uriași
și câțiva adolescenți excitați se pipăie febril pe întuneric
și mănâncă popcorn din pungile jumbo size
în orașul de provincie o pisică tărcată
se furișează pe lângă zidul crăpat
al unei alimentare -
e atât de slăbită încât i se văd coastele
și burta îi e lipită de șira spinării -
doar foamea i se mai vede
în ochii lărgiți de frică
în drum spre tomberoanele de gunoi
în orașul de provincie copleșit sub soarele nemilos de iunie
deznădejdea se insinuează parșiv peste tot
în betoane, în blocurile coșcovite
în magazinele de haine second-hand
și în tăblăria încinsă a mașinilor grăbite
în orașul de provincie uitat de toți zeii
și demonii creștinătății
în care visele au murit de mult
singura luptă demnă de a mai fi purtată
este să nu-ți pierzi mințile
să ajungi întreg până la dimineața zilei următoare
poezie de Adrian Crețu din Orice om este un cântec fără rimă (2 martie 2012)
Adăugat de cretumadrian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare sau poezii despre vestimentație