Copiii care nu mai au

Suntem copiii alergării-n cerc,
Şi ne pândesc păduri cu gâtul berc,
O să ucidem tot ce-i de ucis,
Chiar toamna cea visată de cais.

Păşim cu timpul într-un ceas mărunt,
Din sânul nopţii, laptele cărunt
Îndrumă cocoşatele femei,
Cu iarna până-n florile de tei.

Dormiţi! Dormiţi, vă rog, suntem cuminţi,
Ne scuipă moartea asta printre dinţi
Şi până să ne prindem orizont,
Ne mestecă pământ cu osul bont.

Suntem copiii alergării-n punct,
Păşim cu timpul într-un ceas defunct,
O dată să mai spunem ce-i de spus,
Cu primăvara-n pântecul distrus.

Uitaţi-vă cum zările de pini
Sunt şi mai mici, iar noi tot mai puţini.
Acum aţi înţeles tot ce era:
O vară sinucisă până-n ea.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisori cu ferestre spre cer

Rătăciţi printre vremi
Mereu trişti, obosiţi
Încărcaţi de nevoi,
Suferinţe şi boli -
Suntem prinşi în hăţiş.
Prizonieri pe pamânt
Plini de ură şi-n gând,
În vârtej ne rotim
Într-un cerc vicios.
Nu mai ştim ce e jos
Nu dorim decât sus.
Suntem tot mai flamânzi
De putere şi bani,
Nu mai ştim de cuvânt
Am uitat ce e sfânt.
Ne ucidem părinţi
Şi ne vindem copii,
Pe bâtrani îi lăsăm
În azile zălog.
Nu privim către cer
Doar spre ce-i efemer
Şi datori pe la bănci
Ani am pus amanet
Pentru câţiva bănuţi.
Traiul nostru-i acum
O ruletă de joc
De pariuri, noroc,
Unde vieţi azi jucăm.
.......................
Nu trăim ci suntem
Prizoneri de închisori
Cu ferestre spre cer.

poezie de Angelina Nădejde (20 februarie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne iese Moartea din gingii

de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

zâmbim, vorbim şi ne distrăm,
cuvinte mari ne declarăm,
iar foamea ne va obliga
să-i spunem crimei noastre: Da!

ne socotim mari înţelepţi
şi-i condamnăm pe cei nedrepţi,
dar dinţii noştri ascuţiţi
sunt pentru crime pregătiţi.

chiar şi bătrâni, cu dinţii rari,
ucidem viaţa pe molari,
de n-avem dinţi, ne chinuim
bucata-ntreagă s-o-nghiţim.

de-s negri dinţii, îi albim,
de ne lipsesc, îi construim,
chiar şi cu placa, hap, hap, hap,
ne facem, ucigând, de cap.

concluzia e foarte clară:
suntem de Moarte traşi pe sfoară,
iar când în groapă ne vom duce
rânji-va poza de pe cruce.
---
de-atunci când suntem mici copii
ne iese Moartea din gingii,
pumnale albe ce vor fi
înfipte în celule vii.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cântec pentru noi

Copii am fost cândva,
Acum suntem părinţi,
Ne cresc copiii mari,
Iar noi – din ce în ce mai mici.

Hai, să ne bucurăm,
De tot ceea ce avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru tine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Nu! Nu privi la ceas,
Că timpul e hain,
Iar clipei ce-a rămas,
Noroc să-i dăruim!

Căci nu se ştie dar,
Pân' mâine e târziu...
Hai, să ne bucurăm
De clipa ce-o trăim!

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să cântăm un cântec pentru toţi,
Hai să cântăm, să ne-auzim de bine!

Copii am fost cândva,
Suntem de-acum bunici,
Ne cresc nepoţii mari,
Copiii sunt voinici.

Hai să ne bucurăm,
De tot ceea ce-avem
Şi să ne onorăm
Toţi, ce suntem aici!..

Hai să cântăm un cântec pentru noi,
Hai să cântăm un cântec pentru mine,
Hai să şoptim un dor ce mai avem,
Hai să ne vedem, să ne-auzim de bine!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem doi visători

Suntem doi visători, iubito,
Care rătăcim printre stele,
Tu eşti ca o regină
Cum e luna printre ele.

Suntem, iubito, doi fulgi de nea,
Care cad din cer
Şi se topesc în palma ta,
Ca într-un vis efemer.

Suntem două frunze purtate de vânt,
Şi dragostea noastră
E un sfânt legămân,
Ca dintre cer şi pământ.

Suntem două flori ce înfloresc
Sub acelaşi soare,
Sunt un visător, iubito, eşti o visătoare
În lume asta atât de mică şi atât de mare.

poezie de Vladimir Potlog (12 decembrie 2012)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răstignirea textului roz

Ay frumoaso ce te-aş...
zi de vară până-n seară
într-un du-te-vino-du-te
doar plăcerea să ne doară

Zi de vară până-n seară
aş schimba numai poziţii
şi te-ai face foc şi pară
de-aş opri să schimb muniţii

Aş schimba numai poziţii
într-un du-te-vino-du-te
echinoxuri şi solstiţii
ay frumoaso ce ne-am...

Zi de vară până-n seară
de ciudă moartea să moară

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme (1 mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa...

Noi suntem timpul. Noi suntem faimoasa
metaforă a lui Heraclt Obscurul.

Noi suntem apa, nu diamantul.,
Cel pierdut, nu cel care stă neclintit.

Noi suntem râul şi noi suntem grecul
care-şi priveşte chipul în apă. Imaginea sa
se transformă prin undele oglinzii fremătătoare
într-un cristal care se transformă-într-un foc.

Noi suntem vanitosul râu predestinat
drumului către mare.

Umbrele l-au înconjurat.
Toate care există ne spun la revedere, toate dispar.

Memoria nu-şi imprimă propria monedă.

Totuşi, există ceva care rămâne,
totuşi, există ceva care jeleşte.

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rana visului de moarte

stau copiii resemnaţi
pe o bancă
într-un parc
şi îşi caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?

trece parcă
dimineaţa
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi

şi copiii resemnaţi
care-şi caută lumină
sorb uşor din luna plină
măduva de condamnaţi
la această agonie
o iubire de morfină

muguri zdrenţuiţi de vânt
se înghesuie-n ruine
şi din neguri parcă vine
raiul iadului meu sfânt

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stalingrad (Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade)

Soldatule, nu plânge, nu plânge, camarade,
Ne-om intoarce teferi şi de-această dată
Ale noastre iubite spune-vor balade
Despre vitejie, luptă şi dragoste curată.

Ce puţini am rămas din al nost' pluton!
Suntem câţiva oameni, restul au căzut,
Ne vor trimite, cred, un ultim avion
Ce ne-ar putea scoate din necunoscut.

De nu, ne vom bate până-n ceas de moarte,
Ca leii vom lupta, şi-n cea din urma clipă,
Nu te mai gândi că izbânda e departe,
Vom răzbi-împreună sau vom pieri-n echipă.

Acum ni-i cel mai greu, suntem încercuiţi,
Şi mie îmi este dor de acele vechi parade,
De-un lucru-s însă sigur, nu vom fi umiliţi,
Nu mai plânge, frate, la luptă, camarade!

poezie de Alex Dospian (februarie 2015)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem...

Suntem atât de mari
În clipe de ardoare,
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare,
Suntem străini de tot
În clipa solitară,
Suntem cu toţi copii
Ai lumii omnimare!

Vin pescăruşii în zbor
Şi iar mă strecoară fiori,
Pe umeri se aşează grei nori...
Mi-e dor! De acasă mi-e dor!..
Şi las să mă cheme în zori
Din ceruri un strigăt uşor,
Totul e vis trecător,
Doar dorul rămâne a fi dor!
Măi dorule!..

Vântule, vântule tu,
Ia-mă de aici şi mă du,
Du-mă pe aripi de stea,
Ascultă ce-mi vrea inima!
Nu vreau nimic ce-i al tău,
Lasă-mi, te rog,
Ce-i al meu!..

Ploaia îmi bate în ani,
Schimbă clepsidre-n noian:
Totul e vis trecător!...
Mi-e dor!
De casă mi-e dor!..
Măi dorule,
Vântule, Timpule!..

Suntem atât de mari
În clipe triumfale!..
Suntem atât de mici
În clipa ce ne doare!..
Suntem
Şi nu suntem
În clipe
Infernale!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesăbuinţa se plăteşte

Se-aude din când în când un guguştiuc
Şi clopotul bisericii ne-anunţă
C-a mai trecut un ceas ca un tăvăluc
Peste oraşul, doar o aparenţă.

Tăcerea se-nalţă în strigăt acut,
Universului îi cere iertare
Pentru nesăbuinţa în absolut
A propriei autoîncântare.

Ne-ai dat Doamne timp de meditaţie,
Ne-ai izolat să ştim ce e iubirea,
Astăzi ne-ai trimis sfânta citaţie,
În faţa ta să ne-asumăm menirea.

Abia acum am înţeles cu toţii,
C-am fost şi suntem în aceeaşi barcă,
Stăm în lumină sau sub poala nopţii,
Că viaţa are drepturi şi ne-ncearcă.

Am învăţat să luăm liniştea din flori,
Pădurea s-o punem la loc de cinste,
Reconstruim acum scara de valori,
Smeriti iti spunem Doamne, bogdaproste!

Sub cerul senin să facem mătănii,
Să ieşim din păcat, să trăim cuminţi,
În pragul casei să mai stea bătrânii,
Copiii să se joace nestingheriţi.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile burgului

pe străzile burgului
ochi de chihlimbar şi rubin ne pândesc din sânul fiecărei frunze paşii mărunţi
noi înşine suntem mărunţi
neimportanţi
pelerini prin lutul pământului de la naştere până la moarte
toamna ne numără durerile, facerile, zidirile
suntem martorii unui perpetuum mobile construit din
oase şi sacâz,
vibraţii,
cuvinte şi tălmăciri
condamnaţi la visare şi anesteziaţi de rugina
care mai conturează un rid frunţii, o nervură frunzei
suntem datori cu încă o moarte în toamna care a venit

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană de taftan

Copiii noştri parcă-s amănunte
Sub timpul ce întârzie pe frunte.
Adulmecând apusul, norii tac,
Tăcerea în fâşii acum desfac.

Ce linişte, ce linişte deplină
Îmi schilodeşte sânul fără vină!
Ce linişte, ce linişte hapsână
Îmi mângâie obrazul într-o rână...

Te-aveam de undeva ca pe o boală
Eterna mea pedeapsă capitală
Cu tine-am scrijelit un cimitir
În care ne ascundem în delir.

Ne fugărim. Copilă, nu ştiu cum
Să mă apăs pe marginea de fum.
Te pierd ca pe-o icoană de taftan
Cu zgură, dintr-un alb Leviatan.

Copiii noştri mor ca seceraţi
Şi-apoi ne mor surori, ne mor şi fraţi,
Dar numai moartea nu vrea să ne moară.
Ajută-mă, cu mâinile pe sfoară.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din păcate, se loveşte în oamenii de cultură, pentru că ei au curajul, când se întâmplă lucruri groaznice din punct de vedere politic, să iasă în faţă şi să atragă atenţia. Din cauza asta nu suntem suferiţi şi suntem daţi la o parte, aproape ca în vremurile staliniste. Se închid teatre, se iau teatre, suntem scoşi la pensie, deşi suntem în plină putere mai ales acuma, când vrem şi avem ce să spunem şi ştim cum să spunem. Cultura este, voit, înabuşită.

citat din Maria Ploae
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mic dejun cu Godot

Otrava e cuminte ca un prunc,
Mă trage de aortă şi de limbă
Şi-n mine, liniştit, parcă se plimbă
Cu barca înspre care mă arunc.

Nelămurită, o poftesc la ceai.
O mângâi de la gleznă până-n hău
Şi-i este bine şi mi-e foarte rău,
Şi mă dezbracă şi îmi spune "hai!".

Privirea peste sânul ei sticlos
Îmi cade şovăielnic şi precar,
Îşi face loc în sânul meu amar,
Cu limba desfrunzită până-n os.

Mă copleşesc spre seară scarabeii.
În faţa filarmonicii, se sting
Doi ochi îngălbeniţi, care mă ling
De moartea mea şi poate a femeii.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles, târziu ce-i drept, că sub acelaşi cer, pe acelaşi pământ, suntem cu toţii aparţinătorii unei singure familii numite "umanitate" şi că suntem interconectaţi de raportul cauză-efect.

citat din Oreste Teodorescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sătui suntem de noi, cu toţii,
de clopote la miezul nopţii
de mers în van suntem sătui
dar nu suntem ai nimănui
în ce-am face puţini suntem
singuri în dublu de tandem

poezie de Elena Tibrea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am încredere în umanitate. Suntem o specie incredibilă. Încă suntem doar o creatură copil, încă suntem răutăcioşi unul cu celălalt. Şi toţi copiii trec prin aceste faze. Suntem în creştere, ne îndreptăm spre adolescenţă acum. Când ne vom maturiza - Vom fi într-adevăr ceva!

citat celebru din Gene Roddenberry
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Faptul că dormim şi visăm şi ne trezim apoi dimineaţa, e felul prin care Dumnezeu ne arată că suntem într-un vis fără sens pe care îl continuăm. Dar până ne trezim cu adevărat din el sau "vedem" ce e Real. M-am trezit dimineaţa cu asta. Păşim iar şi iar in vis, dacă nu deschidem ochiul conştiinţei! Pare că ne mişcăm în conştiinţa IMUABILĂ, ca şi conştiinţă când de fapt doar visăm... A. M: Excelent! Excelent! Exact, oare câţi dintre voi vedeţi că în timp ce trupul doarme neclintit, iluzia visului creează o lume umblătoare? Şi exact aşa dormiţi şi în ceea ce fals mintea numeşte: "viaţa asta; viaţa mea; aceasta reîncarnare", etc. etc. Buddha spune: "Absolut Totul este iluzie!", iar Hristos spune: "Caci umbră şi vis este lumea aceasta!" Realizarea Ultimă nu este Posibilă fără a vedea complet asta, pentru că aşa totul este un vis, este o iluzie, dar coronavirus este real, sau e în nu ştiu ce lume, de parcă ar fi mai multe! Până nu vedeţi că Totul este iluzie creată de gând, gândul coronavirus, yoga, boga sau misticismul tibetan, par atât de reale! Noi de fapt nu dormim niciodată pentru că nici nu suntem născuţi, dar câţi pot vedea această profunzime tulburătoare a Conştiinţei?

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străini

Străini suntem la noi în ţară
În casă curte sau pe stradă
Suntem străini şi pe afară
Ca într-un cântec de baladă

Străini suntem şi între noi
Prin astă lume anonimi
Suntem străini doi câte doi
Rătăcitori dar şi nostimi

Străini suntem debusolaţi
Pe drumul vieţii pe trasee
Suntem străini şi printre fraţi
Aicea prin Calea Lactee

Străini suntem din tată-n fiu
Căci aşa ne-ar fi menirea
Suntem străini ca prin pustiu
Şi foarte schimbători cu firea

Străini suntem de când ne ştim
Aici şi-n alte universuri
Suntem străini şi când iubim
În rime albe sau în versuri.

poezie de David Boia (18 februarie 2016)
Adăugat de anca petru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri de vară

mi-e foarte dor să mai merg într-un club
să dansez disco până la miezul nopţii
dar greoi se scurge timpul meu în cub
bătrâneţea mea-i la îndemâna sorţii.

mi-e dor cu prietenii să stau la taifas
la o bere pe terasa invadată de soare
timpul să se scurgă frenetic prin ceas
vântul să fluiere un refren de răcoare.

viaţa mi-e îngrădită de bătrâneţea grea
moartea s-a cuibărit în spatele meu
picioarele mă dor, vai tinereţea mea
e doar o amintire pe negru imprimeu.

dar am un vis romantic un corifeu se vrea
să strângă lumini înţelepte de la Dumnezeu.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!