Rana visului de moarte
stau copiii resemnați
pe o bancă
într-un parc
și își caută lumina
zilelor care-au trecut
oare-a cui mai este vina
dumnezeului lor mut?
trece parcă
dimineața
cu nălucile perechi
o biserică de paie
se dezbracă-ncet de straie
până-n clopotele vechi
și copiii resemnați
care-și caută lumină
sorb ușor din luna plină
măduva de condamnați
la această agonie
o iubire de morfină
muguri zdrențuiți de vânt
se înghesuie-n ruine
și din neguri parcă vine
raiul iadului meu sfânt
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.