Zona zero

Departe-i nava mamă
şi micul grup
de apartenenţă,
hologramele din suburbii, iubirile grafitti,
toate crâşmele fantomatice, complet
indepistabile pe Google Maps,
tablouri agăţate pe pereţi
cu cei care vor deveni în curând
Marii Uitaţi, unde ne-am pierdut
inocenţa şi draga de ea, naivitatea,

departe-i cerul cenuşă şi soarele bitum,
cartierul retro,
păsările metalice, lăsându-se grele pe acoperişuri,
anunţând vreme rea sau o moarte
prematură,

departe tot ce cunosc
şi mă face vulnerabilă,
e aproape primăvară, să respir,
trag voalul de nostalgii de pe ferestre,
las aer curat
să circule
prin camere,
prin creierul extenuat, obsidian.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe-i vremea cea frumoasă,
departe-i trubadurul;
jarul s-a stins, Cenuşăreasă,
prin colb caut condurul.

catren de N. Petrescu-Redi din Nopţi albe în Laconia
Adăugat de N. Petrescu-Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerneală peste pleoape

Departe-i dimineaţă, cu abur şi pustiu
Aproape e doar frigul, şi-un cer de cenuşiu
Departe e chemare, e fugă şi dorinţă
Aproape e visare, căldură, neputinţă...

Departe sunt întruna, mai mult decât aproape
Cu ochi întorşi-năuntru, cerneală peste pleoape
Aproape sunt în vis, mă caut, mă privesc
Mă-ating cu mâini febrile, mă simt şi mă trăiesc...

poezie de Klara Papuc
Adăugat de Karla
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să păşeşti pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să priveşti cum în urmă
Siajul se lăţeşte-n depărtare-albit de spumă.

În nopţi grozave, când oceanul îşi sfâşie mânios veşmântul,
Ce lucru mândru e să lupţi cu valurile şi cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăieşte-o altă viaţă, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ţinutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n faţa noastră – e tot ce marinarii ştiu.
Unde-i ţinutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastră – marinarii doar atâta spun.

NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ţinutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de Arthur Hugh Clough,1819-1861, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cheers, darlings!

mi-am promis

că o să blochez totul

într-o pânză de indiferenţă

c-am să le-nvăţ mişcările

şi-am să râd cu ei

şi-am să-i seduc

cu

inocenţa mea şi

provincialitatea

acum

când

suntem atât de aproape

de extincţie

cu toate emisiile de carbon

reînceperea pescuitului comercial

al balenelor

în Japonia

moartea tăcută

a albinelor

toată plictiseala de prin news feed

acum

când sunt conştientă de

triviala mea tinereţe

nu am nimic de pierdut

nu deţin nimic

şi asta mă face să fiu

cu adevărat

liberă

am să mă mut

dintr-un loc în altul

şi-am să las în urmă

câteva mici crime

câteva iubiri abia începute

în nori pufoşi de praf şi confuzie

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scenariu

te urmăresc
pe Google Maps
te localizez
fixez ţinta
eşti doar un punct roşu care bipăie enervant
îmi imaginez că
săgeata de la mouse
e o lunetă şi eu un sniper profesionist
dublu click dublu click
s-a făcut linişte
în mintea mea
s-a luminat pentru o milisecundă
toată reţeaua neuronală

am zâmbit
ca un aurolac
după ce a inhalat adânc
din punga cu prenandez
am plâns
un pic
apoi
cred că aveai şi tu
pe cineva
care te iubeşte

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cestite Baba Marte

A venit luna Martie!
Îmi dăruieşte ca mărţişor
Miracolul topirii zăpezii.

Mă cheamă prin poieni,
Îmi arată Învierea naturii,
Şi Îmi spune, prin adierea zefirului:
-„Culege florile mele, simte aroma mugurilor şi lăstarilor!”...
Şi vin acasă cu poalele pline de brânduşe.

Mi-aş face căsuţa-n poiană.
Să mă trezească privighetorile,
Să-mi intre În nări aerul curat şi plin de miresme,
Să mă-mbăt, de parfumul pomilor Înfloriţi.

Îţi mulţumesc Primăvară,
pentru toate bucuriile,
soarele strălucitor
Şi cerul fără nor!

Îţi mulţumesc Doamne pentru primăvară!

poezie de Crăiţa Moroieni
Adăugat de Crăiţa Moroieni
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unda de lumină

gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ţinut
din care pleacă păsările
peste un deşert de apă
Dumnezeu pescuieşte sârguincios
încerc şi eu cu undiţa de argint
dar nimic
aştept minunea când trag peştii
şi se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
şi pleacă.

n-o urmăresc

prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuieşte frumos
şi merg mai departe
să întâlnesc păsările sosind
în ţara, grădină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Ceasul ameţeşte iarăşi în secunde,
Iar gândul meu se ascunde-n ascunse-amănunte;
Sufletul meu e-o vale adormită,
Unde trandafiri sublimi se pare
Au crescut din lacrimi amare,
Unde, din aceeaşi sămânţă se naşte-n parte,
Şi frica şi iubirea, emanând un parfum aparte.
Speranţa mea curge-n stele
Prin ventricule şi artere,
Iar văzduhul sângeriu
Ia viaţă după sentimentu-mi zglobiu.
Aici totu-i o joacă,
Departe-i mintea, raţiunea e-n altă galaxie,
Departe suntem şi de substanţa cenuşie.
Suntem în suflet,
Pe tărâmul ce-şi îngroapă şi învie,
Secunde de lacrimi şi de feerie,
Ce te face să iubeşti,
Printre stomaco-fluturi să trăieşti,
Ce te face dulce
Pe a lacrimilor cruce,
Ce te face să respiri,
Otravă şi-mpliniri.

poezie de Veronica Ştefania Dănciulescu din revista Uniunea Artelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ninge pe gânduri...

Când ninge pe gânduri, departe-i furtuna,
E pace în steaua ce nu se dezminte
Şi ninge pe soare, şi ninge întruna,
Iar albul îngheaţă-n puţine cuvinte.

Mulţimea de drumuri împarte ninsoare,
Copacii feerici, din munţi, dau bineţe
Pe buze-ntrebări, nu ştiam ce-o fi, oare,
Cu aripa nopţii pe căi îndrăzneţe.

Zăpezi liniştite, tablouri, ca-n basme,
Prin fulgii albaştri, nu-i strop de durere,
Fug relele-n cârduri, cu ele, fantasme,
Şi toate se-ngână cu-n punct de vedere.

Cortegiul de iarnă alunecă-n fraze,
Doar rugile zboară spre ceruri înalte,
În slalom de vise, formându-şi noi oaze,
Popasuri în staţii şi treceri prin halte...

poezie de Daniela Tiger
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

112

becurile s-au stins peste noapte. alexandra a devenit o fiinţă invizibilă. învelită într-un cearşaf alb ca un produs sterilizat, se rostogoleşte în valurile mării.
are şi ea o armă neagră, mică pe care nu o foloseşte niciodată.
dar în seara aceasta, lipsa de lumină o sperie şi trage în aer un foc de avertizare.
se aruncă în valuri şi înoată. inima ei mică bate nebuneşte.
luna pe cer este încă albă. un neon pâlpâind. alexandra se simte în stare să ucidă. i-au spus că dincolo nu este viaţă şi soarele arde puternic. jumătate din creierul ei, însă, îi spune că nu o să păţească nimic.
alexandra simte ca acolo îi va întâlni pe ceilalţi copii. vii si nevătămaţi. cândva se jucase cu ei pe plajă. cel mai frumos desen dintr-o carte: copii alergând prin valurile marii, pe nisipul ud.
alexandra simte frica dar nu are ce să facă.
acum luna pe cer este neagră, dar alexandra o vede strălucitoare ca pe o jucărie proaspăt scoasă din fabrică.
#alexandra

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La frumuseţea ei

Dincolo erai de clarul stelelor
şi luna, sfioasă, te urma.
O, cu mult mai frumoasă era
cristalina, lacrima ta!

Fereastra ştie cum ardeai,
ca un lan, ca un val te legănai,
dogoritu-mi braţ cum te frîngea,
ca o azimă, aşa te frîngea.

Prin părul tău tremurător
trece temătoare Primăvara.
Încă departe-i Vara. Toamna grea
ca un aur pe frunte-ţi va sta.

Şi iarnă cîndva de vei fi,
mă voi înfăşura în frigul tău;
ci fii Primăvară mereu,
strălucitoare, fii limpede zi!

poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mica Publicitate

PIERDUT busola ţării mele
E nulă, n-o vreau înapoi
Ne-am rătăcit în vremuri grele
Doamne fereşte de război.

PIERDUT ruşinea celor care
Ar trebui să stea la post
Mai lacomi decît nişte fiare
Ei dau exemplul cel mai prost.

PIERDUT memoria curată
A tot ce-am fost, şi noi, cîndva
Orfani de mamă şi de tată
Istoria nu ne mai vrea.

PIERDUT coloana vertebrală
Ne prostituăm, ne umilim
Străinii ne pun capu-n poală
Umblăm prin lume şi cerşim.

PIERDUT cea mai de preţ comoară:
Credinţa-n bunul Dumnezeu.
Adio, scumpa noastră ţară!
E-n bernă sfîntul Curcubeu...

pamflet de Corneliu Vadim Tudor (26 ianuarie 2014)
Adăugat de Auditus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde...?

Unde se sting iubirile?
Când se şterg cuvintele?
Unde se termină timpul?
În care anotimp le vine rândul?

Unde te voi regăsi, în care zi?
Din calendar, din Galaxii?
Ş-atunci ce voi mai fi?
Ce-mi vei... mai fi?

În care toamnă am să ştiu?
Că-s mort sau că sunt viu?
Că pământul ce m-acoperă,
Nu-i cerul luminat de stele!

Unde să te mai caut?
Prin ce cuvinte?
Ce unghere?
În ce lume fără Soare?

Cum de te-am pierdut?
Încă de la-nceput?
Când îmi erai doar răsărit,
Şi-o viaţă de-mplinit!

Cum să... te uit?
Sau poate nici nu ai vrut!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tărâm blestemat

A fost odată un tărâm de poveste aparte
Cu zâne frumoase, ce viaţa ţi-o răpeau
Cu pajişti întinse, cu flori zăcând ca moarte,
Iar tinere copile, venind le culegeau.

În caleşti din plumb, trase de umbre ciudate
Intrau împăraţii, în castele de cenuşă
Dragoni aduceau provizii de departe
Iar demonii stateau, pândind de după uşă.

Poporul tot muncea, prin lanuri ca de zgură
Bătrânii culegeau, poveşti de prin ţinuturi
Iar marii învăţaţi, prea slobozi la gură
Dispăreau deodată, în vechile sepulturi.

Natura mohorâtă, mereu îndoliată,
Păstrează în ea, severele blesteme
Doar luna mai zâmbeşte şi ea speriată,
De voci ce tot şoptesc:
-Hai vino, nu te teme.

Iar corbii dau ocoluri, tot caută cadavre
Prin munţii de cenuşă, prin arsele ruine,
În turnuri gardieni, tot stau la palavre
În loc să anunţe, potopul care vine.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul era curat, strălucitor. La o înălţime de 1500 m se vedea întreaga insulă Zanzibar. Doctorul Fergusson plecase într-o călătorie de 5 săptămâni, însoţit de încă 2 prieteni: servitorul său, Joe şi un vânător, Dick Kennedy. Plecaseră cu balonul cu aer cald, dar soarta le pregătiseră multe primejdii şi pericole, de exemplu balonul rămânea făra combustibil, păsările îi făcusera găuri, rămâneau fără apă şi mâncare şi se confruntau cu furtuni foarte puternice. Doctorul Fergusson a salvat un om de la moarte, aproape mâncat de canibali, dar acesta nu a supravieţuit, deoarece avea multe alte boli. Servitorul Joe s-a aruncat din balon, pentru ca ceilalţi să ia altitudine; Fergusson l-a găsit după 3 zile aproape mort de foame şi sete în deşert, apoi au fost găsiţi de un grup de francezi, care i-au dus la Londra, unde au primit câte o medalie fiecare.

începutul de la Cinci săptămâni în balon, 4 de Jules Verne (6 februarie 1862)
Adăugat de Mihaela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

plouă peste vechea vatră,
plouă cu gânduri şi cu amintiri,
iluziile trec prin mine
ca norii suri pe dealuri spânzuraţi.
ochii nu-şi mai cunosc lacrimile,
gura nu-şi mai cunoaşte graiul,
inima nu-şi mai cunoaşte bătăile,
picioarele nu-şi mai cunosc mersul
şi nici potecile,
unde sunt rătăcit, prin ce toamne,
prin ce suveniri şi romanţe,
prin ce povestiri spuse
de un glas în afară mea
care se numeşte eu sau tu sau el,
neatins de legile tristeţii
cu mâinile deschise ca un curcubeu
peste cerul vieţii,
îmbrăţişând soarele,
surprinzând speranţa
în ipostazele unei femei
întinsă pe nisipul plajelor pustii.
pe umerii noştri s-au surpat istoria,
deziluzia, timpul,
s-a spart clepsidra
şi ne-a lăsat să ne orientam ca moluştele...
prea mult ne-am bazat
pe ambiguitatea lucrurilor
şi n-am pipăit niciodată realitatea.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (22 septembrie 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiva închipuită

Într-o vreme şi eu aveam un creier frumos,
Îţi spuneam: uite, ce frumos îmi curge sângele.
Uite, ce curată e moartea mea lentă.
Într-o vreme şi eu miroseam a zăpadă.
Rochiile mele grele aveau un înţeles,
mâna mea stângă iubea mâna ta dreaptă.
Într-o vreme îmi puneam cercei
şi te aşteptam pregătită ca o mireasă.
Creierul meu frumos
supravieţuia nebuniei tale de seară.
Până şi familia toată pleca la vânătoare de capre
pentru ca tu să priveşti îngerul de aproape.
Într-o vreme noi doi aveam limbile moarte
dar vorbeam cu furnicile,
înălţam zmeul
şi vindecam rănile Castaliei toate.
Dam buzna cu floricele, căpşuni din tării
în limbile vii.
Într-o vreme nici tu nu erai atât de departe
şi carnea mea dulce
cunoştea carnea ta rece.

Rochia mea grea avea un înţeles
pentru gura ta moartă.

poezie de Mariana Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perplexul abundenţei

În jungla noastră îs de toate,
Produse eco şi curate...
Dar prea departe-i panaceul,
Că trist şi pricăjit... e leul...

epigramă de Constantin Enescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Constantin Enescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti departe...

Râurile lacrimilor, sufletului meu,
Le voi pune în cala vântului,
Le voi usca în vis de curcubeu
Peste întinderile pământului.

Inima-mi ascunsă îţi va bate-n geam
Cu cenuşa clepsidrei topită în mine,
Tu ai să-i deschizi calea c-un ram
De stea meşterită, şlefuită-n rubine.

Mă voi acoperi cu aduceri aminte
La beţii bărbăteşti de frumos,
Tu ai să treci minunat prin cuvinte
Şi eu după tine la fel de duios.

În dureroasa, singurătatea mea,
Voi căra amintirile-n spate,
Tu eşti departe, departe-i steaua ta
Ce mă sângerează în fiecare noapte...

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşert

Au luat foc pădurile, miriştea,
melcii au luat-o la fugă care-ncotro...
Pompierii trag de ploaie
aşa cum amanţii
trag de sânii femeilor înfierbântate,

nimic din ce-am visat -
doar geamul deschis către moarte.

Ieşi, îţi spun, din inima mea,
şarpe cavernos,
trag de cravata cu picăţele, se-năbuşă,
acesta este spasmul neruşinării
celor ce trec
prin sângele hoaţelor de bărbaţi,

mă opresc să respir
şi toate lucrurile devin inutile,

la ceasul acesta mă-ntreb
de ce în patul în care am adormit
nu e nimeni,
de ce am mâinile arse şi
de ce trec cu plugul peste morminte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!